ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3427/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2004, astfel cum a fost precizată, reclamantul C.P.I. a chemat în judecată pe pârâții SC H.I. D.V. SA Drobeta Turnu Severin, Prefectura Județului Mehedinți, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și A.V.A.S. București cerând să fie obligați să îi acorde o despăgubire în echivalent pentru imobilele, construcție cu 4 camere acoperită cu țiglă și un grajd de cai, preluate de stat în mod abuziv la momentul deportării sale în zona Bărăganului. În motivarea cererii reclamantul a susținut că în perioada 18 iunie 1951 – 22 ianuarie 1956 a fost strămutat de stat, în mod forțat, din domiciliu său în jud. Călărași și că, la revenirea sa acasă a constatat că statul a demolat construcțiile pe care le deținea în proprietate și a comasat terenul pe care erau edificate în cooperativa agricolă de producție.

Reclamantul a susținut că terenul i-a fost restituit prin decizia civilă nr. 75/R din 4 februarie 1994 a Tribunalului Mehedinți iar pentru construcții a formulat notificare pentru a fi despăgubit în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, notificare care însă i-a fost soluționată nefavorabil prin decizia nr. 43 din 4 noiembrie 2004 de pârâta SC H.I. D.V. SA. Prin sentința civilă nr. 304 din 24 februarie 2006, Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în cuantum de 30.074 RON. În motivarea sentinței instanța a reținut că, potrivit mențiunilor procesului verbal datat 5 iunie 1956, imobilele construcții pe care le dețineau în proprietate reclamantul și mama acestuia, C.F., au fost demolate de stat în vederea comasării terenurilor în G.A.S.

Halânga, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, cererea de despăgubire formulată de reclamant este fondată. Prin decizia civilă nr. 926 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelurile declarate de pârâții Instituția Prefectului Județului Mehedinți, A.V.A.S. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu reclamantul C.P.I. și pârâta SC H.I. D.V. SA Drobeta Turnu Severin, prin lichidator judiciar G.V. și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea față de apelanți pentru lipsa calității procesuale pasive. În motivarea deciziei instanța a reținut că are calitatea de unitatea deținătoare, în sensul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, doar pârâta SC H.I.

D.V. SA, care a emis dispoziția de soluționare a notificării, nu și celelalte părți pârâte, motiv pentru care se impune respingerea cererii formulate de reclamant împotriva acestora pentru lipsa calității procesule pasive. Prin decizia civilă nr.1654 din 12 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul C.P.I., a casat decizia menționată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe. În motivarea deciziei s-a reținut că instanța de apel, în conformitate cu prevederile art. 296-297 C. proc. civ., are a păstra sau a „schimba în tot sau în parte hotărârea atacată”. În speța supusă analizei, instanța de recurs a constatat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este incompletă, întrucât dispozitivul acesteia este redactat de o manieră care nu permite identificarea cărei prestații la care pârâții sau parte din aceștia au fost obligați prin sentința primei instanțe a fost menținută.

Prin decizia civilă nr. 197 din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de pârâții Instituția Prefectului Județului Mehedinți, A.V.A.S. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea față apelanți, menținând restul dispozițiilor sentinței. În motivarea deciziei instanța a reținut că apelanții nu au calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, o atare calitate revenind doar pârâtei SC H.I. D.V., care a emis dispoziția de soluționare a notificării.

Instanța de apel a reținut că soluția se impune justificat și de împrejurarea că legiuitorul a prevăzut o procedură specială pentru plata unor astfel de despăgubiri cuvenite persoanelor îndreptățite, anume procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, care cuprinde dispoziții clare atât cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor cât și cu privire la instituțiile statului implicate în această procedură. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului reclamantul susține că instanța de apel a primit în mod eronat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Instituția Prefectului Județului Mehedinți, întrucât Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială stabilea, prin dispozițiile art. 36 alin. (2) și (3) și art. 37 din, mai multe obligații în sarcina sa.

Reclamantul susține, totodată, că soluția este greșită în raport de prevederile art. 20 alin. (1), art. 10 și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și în ceea ce privește pe pârâții A.V.A.S. București și Statul Român, întrucât Statul Român a fost acționar la SC H.I. D.V. iar A.V.A.S. București este organismul prin care statul și-a exercitat atribuțiile în ceea ce privește administrarea societății. Reclamantul apreciază că reținerea calității procesuale pasive a apelanților se impunea justificat și de împrejurarea că pârâta SC H.I. D.V. se află în faliment și nu a reușit să se înscrie la masa credală, caz în care nu va mai putea fi despăgubit în mod efectiv de această pârâtă.

Reclamantul susține și că atâta timp cât acțiunea supusă analizei a fost formulată la data de 3 decembrie 2004, în baza principiului neretroactivității legii civile, consacrat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 247/2005 ci dispozițiile Legii nr. 10/2001 în vigoare la data formulării notificării. De asemenea, reclamantul susține că, în speță, nu este incidentă excepția prematurității cererii în raport de pârâta A.V.A.S. București, deoarece nu se justifica declanșarea procedurii prealabile administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și față de această pârâtă, dat fiind că nu avea calitatea de unitate deținătoare a imobilelor - construcții în litigiu.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilind o procedură în cadrul căreia să se verifice și să se stabilească dreptul persoanelor pretins îndreptățite la restituirea în natură sau la despăgubire în caz de imposibilitate de restituire a unor astfel de imobile.

Prin intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005, care a modificat și dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a scindat procedura în două etape, anume, pe de o parte, a statuat că instanțele civile sunt abilitate să verifice și să stabilească dreptul persoanelor îndreptățite la restituire ori despăgubire, în cadrul legal instituit prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, a statuat că stabilirea cuantumului final al despăgubirii și plata efectivă a acesteia sunt în competența Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor și se realizează, sub controlul instanței de contencios administrativ, în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Dispozițiile prevăzute de actele normative menționate sunt unele speciale, specifice actelor normative de reparație aplicabile unui număr însemnat de persoane și ele sunt derogatorii de la normele de drept comun.

Ca atare, cât timp dreptul subiectiv invocat de o persoană își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a unui imobil de stat în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001, conținutul măsurilor reparatorii și modalitatea în care se acordă sunt determinate de conținutul actelor normative adoptate de legiuitor în acest scop. Cu alte cuvinte, fiind vorba efecte juridice generate de raportul juridic fundamentat pe faptul preluării abuzive, acestora li se aplică, indiferent de data formulării notificării ori a cererii de chemare în justiție, legea nouă, care este de imediată aplicare, aplicare care nu înfrânge principiul neretroactivității legii civile. În speța supusă analizei, se constată că reclamantul C.P.I.

a declanșat procedura prealabilă prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001, anume a formulat o notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, invocând faptul că imobilele – construcții în litigiu au fost preluate de stat în mod abuziv și demolate la nivelul anilor 1951 – 1956. Notificarea a fost adresată, conform dispozițiilor art. 36 din Capitolul V al Legii nr. 10/2001, în forma în vigoare la acea dată, prefecturii în a cărei rază s-a aflat imobilul preluat abuziv. Dispozițiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 au fost însă abrogate prin dispozițiile art. 33 din Legea nr. 247/2005, motiv pentru care notificarea formulată de reclamant a fost direcționată spre competentă soluționare către pârâta SC H.I.D.V., pârâtă care a emis decizia nr. 43 din 4 noiembrie 2004 - contestată de reclamant, caz în care, în mod just instanța de apel a statuat că în atare situație Prefectul Județului Mehedinți nu justifică calitate procesuală pasivă.

Totodată, este de observat că pentru astfel de imobile - construcții preluate și demolate de stat în perioada de 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu stabileau o competență de soluționare a notificărilor în favoarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor sau în favoarea entității implicate în privatizarea unei societăți comerciale, categorie în care se încadrează A.V.A.S. București, nici în forma inițială a legii și nici forma modificată prin dispozițiile Legii nr. 247/2005. Mai mult referitor la pârâta A.V.A.S. București se constată că atâta timp cât această entitate nu avea în competență soluționarea unei astfel de notificări, reclamantul nu avea obligația de a declanșa împotriva sa procedura prealabilă prevăzută de legea de reparație și, pe cale de consecință, în legătură cu acest fapt, nu se impune analizarea excepției prematurității cererii deduse judecății, astfel cum corect a reținut și instanța de apel.

Așa fiind, în mod just instanța de apel a statuat că Instituția Prefectului Județul Mehedinți, A.V.A.S. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. De altminteri, deși reclamantul pretinde prin recurs că instanța de apel ar fi încălcat prevederile art. art. 20 alin. (1), art. 10 și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu dezvoltă argumentele pentru care apreciază că aceste dispoziții erau incidente raportului juridic dedus în prezenta cauză și, respectiv, în ce anume a constat încălcarea. În acest context al analizei este de menționat că nu poate fi primit nici argumentul invocat de reclamant referitor la eventualitatea imposibilității plății de către pârâta SC H.I.

D.V. a despăgubirilor stabilite în favoarea sa, justificat de faptul că se află în stare de insolvență, dat fiind că, astfel cum s-a arătat, acordarea efectivă a despăgubirilor în această materie nu este dată în sarcina acestei pârâte ci în sarcina Statului Român, reprezentat prin Comisia Centrală a Despăgubirilor, și se realizează în cadrul procedurii prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a nu fi fondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.P.I. împotriva deciziei nr. 197 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.