ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3427/2010

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2004,

astfel cum a fost precizată, reclamantul C.P.I. a chemat în judecată pe pârâții

SC H.I. D.V. SA Drobeta Turnu Severin, Prefectura Județului Mehedinți, Statul

Român prin Ministerul Finanțelor și A.V.A.S. București cerând să fie obligați

să îi acorde o despăgubire în echivalent pentru imobilele, construcție cu 4

camere acoperită cu țiglă și un grajd de cai, preluate de stat în mod abuziv la

momentul deportării sale în zona Bărăganului.

În motivarea cererii reclamantul a susținut că în perioada

18 iunie 1951 – 22 ianuarie 1956 a fost strămutat de stat, în mod forțat, din

domiciliu său în jud. Călărași și că, la revenirea sa acasă a constatat că

statul a demolat construcțiile pe care le deținea în proprietate și a comasat

terenul pe care erau edificate în cooperativa agricolă de producție.

Reclamantul a susținut că terenul i-a fost restituit prin

decizia civilă nr. 75/R din 4 februarie 1994 a Tribunalului Mehedinți iar pentru construcții a formulat notificare pentru a fi despăgubit în procedura prevăzută

de Legea nr. 10/2001, notificare care însă i-a fost soluționată nefavorabil

prin decizia nr. 43 din 4 noiembrie 2004 de pârâta SC H.I. D.V. SA.

Prin sentința civilă nr. 304 din 24 februarie 2006,

Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamantul este

îndreptățit la despăgubiri în cuantum de 30.074 RON.

În motivarea sentinței instanța a reținut că, potrivit

mențiunilor procesului verbal datat 5 iunie 1956, imobilele construcții pe care

le dețineau în proprietate reclamantul și mama acestuia, C.F., au fost demolate

de stat în vederea comasării terenurilor în G.A.S. Halânga, motiv pentru care,

în aplicarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, cererea de

despăgubire formulată de reclamant este fondată.

Prin decizia civilă nr. 926 din 29 noiembrie 2006, Curtea de

Apel Craiova, secția civilă, a admis apelurile declarate de pârâții Instituția

Prefectului Județului Mehedinți, A.V.A.S. București și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu reclamantul C.P.I. și

pârâta SC H.I. D.V. SA Drobeta Turnu Severin, prin lichidator judiciar G.V. și

a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea față de apelanți pentru

lipsa calității procesuale pasive.

În motivarea deciziei instanța a reținut că are calitatea de

unitatea deținătoare, în sensul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001,

doar pârâta SC H.I. D.V. SA, care a emis dispoziția de soluționare a

notificării, nu și celelalte părți pârâte, motiv pentru care se impune

respingerea cererii formulate de reclamant împotriva acestora pentru lipsa

calității procesule pasive.

Prin decizia civilă nr.1654 din 12 martie 2008, Înalta Curte

de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul C.P.I., a casat

decizia menționată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleiași

instanțe.

În motivarea deciziei s-a reținut că instanța de apel, în

conformitate cu prevederile art. 296-297 C. proc. civ., are a păstra sau a

„schimba în tot sau în parte hotărârea atacată”.

În speța supusă analizei, instanța de recurs a constatat că

hotărârea pronunțată de instanța de apel este incompletă, întrucât dispozitivul

acesteia este redactat de o manieră care nu permite identificarea cărei prestații

la care pârâții sau parte din aceștia au fost obligați prin sentința primei

instanțe a fost menținută.

Prin decizia civilă nr. 197 din 25 iunie 2009, Curtea de

Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis

apelurile declarate de pârâții Instituția Prefectului Județului Mehedinți, A.V.A.S.

București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat sentința

în sensul că a respins acțiunea față apelanți, menținând restul dispozițiilor

sentinței.

În motivarea deciziei instanța a reținut că apelanții nu au

calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, o atare

calitate revenind doar pârâtei SC H.I. D.V., care a emis dispoziția de

soluționare a notificării.

Instanța de apel a reținut că soluția se impune justificat

și de împrejurarea că legiuitorul a prevăzut o procedură specială pentru plata unor

astfel de despăgubiri cuvenite persoanelor îndreptățite, anume procedura

prevăzută de Legea nr. 247/2005, care cuprinde dispoziții clare atât cu privire

la modalitatea de acordare a despăgubirilor cât și cu privire la instituțiile

statului implicate în această procedură.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul,

invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului reclamantul susține că instanța de

apel a primit în mod eronat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Instituția Prefectului Județului Mehedinți, întrucât Legea nr. 10/2001, în

redactarea inițială stabilea, prin dispozițiile art. 36 alin. (2) și (3) și

art. 37 din, mai multe obligații în sarcina sa.

Reclamantul susține, totodată, că soluția este greșită în

raport de prevederile art. 20 alin. (1), art. 10 și art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 și în ceea ce privește pe pârâții A.V.A.S. București și Statul

Român, întrucât Statul Român a fost acționar la SC H.I. D.V. iar A.V.A.S.

București este organismul prin care statul și-a exercitat atribuțiile în ceea

ce privește administrarea societății.

Reclamantul apreciază că reținerea calității procesuale

pasive a apelanților se impunea justificat și de împrejurarea că pârâta SC H.I.

D.V. se află în faliment și nu a reușit să se înscrie la masa credală, caz în

care nu va mai putea fi despăgubit în mod efectiv de această pârâtă.

Reclamantul susține și că atâta timp cât acțiunea supusă

analizei a fost formulată la data de 3 decembrie 2004, în baza principiului

neretroactivității legii civile, consacrat de dispozițiile art. 15 alin. (2)

din Constituția României, nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 247/2005

ci dispozițiile Legii nr. 10/2001 în vigoare la data formulării notificării.

De asemenea, reclamantul susține că, în speță, nu este

incidentă excepția prematurității cererii în raport de pârâta A.V.A.S.

București, deoarece nu se justifica declanșarea procedurii prealabile

administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și față de această pârâtă, dat

fiind că nu avea calitatea de unitate deținătoare a imobilelor - construcții în

litigiu.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi

primit pentru următoarele considerente:

În drept, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a

reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilind o procedură în cadrul căreia să se

verifice și să se stabilească dreptul persoanelor pretins îndreptățite la

restituirea în natură sau la despăgubire în caz de imposibilitate de restituire

a unor astfel de imobile.

Prin intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005,

care a modificat și dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a scindat

procedura în două etape, anume, pe de o parte, a statuat că instanțele civile

sunt abilitate să verifice și să stabilească dreptul persoanelor îndreptățite

la restituire ori despăgubire, în cadrul legal instituit prin dispozițiile

Legii nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, a statuat că stabilirea cuantumului

final al despăgubirii și plata efectivă a acesteia sunt în competența Comisiei

Centrale de Stabilire a Despăgubirilor și se realizează, sub controlul

instanței de contencios administrativ, în procedura prevăzută de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Dispozițiile prevăzute de actele normative menționate sunt

unele speciale, specifice actelor normative de reparație aplicabile unui număr

însemnat de persoane și ele sunt derogatorii de la normele de drept comun.

Ca atare, cât timp dreptul subiectiv invocat de o persoană

își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a unui imobil de stat

în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001, conținutul măsurilor

reparatorii și modalitatea în care se acordă sunt determinate de conținutul

actelor normative adoptate de legiuitor în acest scop.

Cu alte cuvinte, fiind vorba efecte juridice generate de

raportul juridic fundamentat pe faptul preluării abuzive, acestora li se aplică,

indiferent de data formulării notificării ori a cererii de chemare în justiție,

legea nouă, care este de imediată aplicare, aplicare care nu înfrânge

principiul neretroactivității legii civile.

În speța supusă analizei, se constată că reclamantul C.P.I.

a declanșat procedura prealabilă prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

anume a formulat o notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, invocând faptul că imobilele – construcții în litigiu au fost

preluate de stat în mod abuziv și demolate la nivelul anilor 1951 – 1956.

Notificarea a fost adresată, conform dispozițiilor art. 36

din Capitolul V al Legii nr. 10/2001, în forma în vigoare la acea dată,

prefecturii în a cărei rază s-a aflat imobilul preluat abuziv.

Dispozițiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 au fost însă

abrogate prin dispozițiile art. 33 din Legea nr. 247/2005, motiv pentru care

notificarea formulată de reclamant a fost direcționată spre competentă soluționare

către pârâta SC H.I.D.V., pârâtă care a emis decizia nr. 43 din 4 noiembrie

2004 - contestată de reclamant, caz în care, în mod just instanța de apel a statuat

că în atare situație Prefectul Județului Mehedinți nu justifică calitate

procesuală pasivă.

Totodată,

este de observat că pentru astfel de imobile - construcții preluate și demolate

de stat în perioada de 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - dispozițiile Legii

nr. 10/2001 nu stabileau o competență de soluționare a notificărilor în

favoarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor sau în favoarea

entității implicate în privatizarea unei societăți comerciale, categorie în

care se încadrează A.V.A.S. București, nici în forma inițială a legii și nici

forma modificată prin dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Mai mult referitor la pârâta A.V.A.S. București se constată

că atâta timp cât această entitate nu avea în competență soluționarea unei

astfel de notificări, reclamantul nu avea obligația de a declanșa împotriva sa

procedura prealabilă prevăzută de legea de reparație și, pe cale de consecință,

în legătură cu acest fapt, nu se impune analizarea excepției prematurității

cererii deduse judecății, astfel cum corect a reținut și instanța de apel.

Așa fiind, în mod just instanța de apel a statuat că

Instituția Prefectului Județul Mehedinți, A.V.A.S. București și Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice nu au calitate procesuală pasivă în prezenta

cauză.

De altminteri, deși reclamantul pretinde prin recurs că

instanța de apel ar fi încălcat prevederile art. art. 20 alin. (1), art. 10 și

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu dezvoltă argumentele pentru care

apreciază că aceste dispoziții erau incidente raportului juridic dedus în

prezenta cauză și, respectiv, în ce anume a constat încălcarea.

În acest context al analizei este de menționat că nu poate

fi primit nici argumentul invocat de reclamant referitor la eventualitatea

imposibilității plății de către pârâta SC H.I. D.V. a despăgubirilor stabilite

în favoarea sa, justificat de faptul că se află în stare de insolvență, dat

fiind că, astfel cum s-a arătat, acordarea efectivă a despăgubirilor în această

materie nu este dată în sarcina acestei pârâte ci în sarcina Statului Român,

reprezentat prin Comisia Centrală a Despăgubirilor, și se realizează în cadrul

procedurii prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte

urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a nu fi fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.P.I.

împotriva deciziei nr. 197 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie

2010.