ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4450/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 25 ianuarie 2010, reclamanta I.S.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând constatarea și recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă a membrilor familiei sale; constatarea și recunoașterea publică a holocaustului comunist pentru perioada de deportare în Bărăgan (1951-1955); obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și morale în cuantum de 200.000 euro, ca daune morale, și 50.000 RON, daune materiale. În motivarea acțiunii a arătat că în data de 18 iunie 1952 reclamanta, părinții, fratele și bunicii acesteia au fost deportați din Drobeta Turnu Severin în câmpia Bărăganului, în localitatea Dropia, raion Calarași, fiind transportați în vagoane pentru animale și s-au stabilit într-o colibă.

A arătat că toți membrii familiei s-au îmbolnăvit și că au beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, asemănător deținuților politici, fără însă a acoperi prejudiciul material și moral suferit efectiv în cei cinci ani de deportare și după reîntoarecere. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Mehedinți a depus întâmpinare și completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că în baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar reclamanta solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral în urma luării unei măsuri cu caracter politic.

La termenul din 08 martie 2010, instanța a luat act că reclamanta a depus prin serviciul registratură o precizare de acțiune prin care a solicitat constatarea calității de condamnare cu caracter politic a măsurii administrative dispusă prin decizia nr. 200 din iunie 1951 de deportare cu domiciliul forțat pentru 4 persoane; constatarea de luptător în rezistența anticomunistă a membrilor familiei decedați și obligarea Statului Român la plata despăgubirilor materiale și morale pentru fiecare membru al familiei în cuantum total de 2.000.000 euro. La termenul din 22 martie 2010 s-a luat act că reclamanta a precizat că renunță la daunele materiale solicitate în cauză. Prin sentința civilă 135 din 29 martie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a respins acțiunea, cu motivarea că pretențiile reclamantei nu se încadrează în niciuna din categoria măsurilor reparatorii prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 221/2009.

S-a considerat că pentru a putea beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral reclamanta trebuia să facă dovada că ea sau părinții ei au suferit o condamnare, acesta fiind singurul caz prevăzut de textul legal sus-menționat pentru a se putea acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral. În plus, pentru sancțiunile cu caracter administrativ aplicate reclamantei și membrilor familiei sale ca urmare a deportării, aceștia au beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, acte normative care au avut ca obiect de reglementare acordarea de despăgubiri materiale de natură să acopere atât prejudiciul material, cât și cel moral.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, făcând o expunere a situației de fapt și a condițiilor de viață ale familiei sale pe perioada deportării și susținând că legea stabilește dreptul oricărei persoane care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic de a solicita obligarea statului român la acordarea unor despăgubiri morale. La data de 01 iulie 2010, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului. Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 226 din 01 iulie 2010, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți. În considerentele hotărârii s-a reținut că Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora.

Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative. Legea din 2009 are caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară; acordarea de despăgubiri morale, dacă reparațiile obținute prin efectul Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent. Prin art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009, se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist și care pot fi reparate, și anume condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea și măsurile administrative cu caracter politic.

Acestea din urmă care sunt definite ca măsuri administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte măsuri administrative, dacă scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordantă a dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999. Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege.

Prin alin. (1) se stabilește că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de judecată; lit. a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar lit. b) stabilește acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obținut reparația în condițiile legilor anterioare. În concluzie s-a reținut că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 și că a soluționat litigiul fără a intra în cercetarea fondului.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea arătând că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată fondat recursul în considerentele celor ce succed. Prin demersul judiciar, reclamanta a solicitat constatarea și recunoaștea calității de luptător în rezistența anticomunistă a membrilor familie sale, arătând că întreaga familie a fost deportată din Drobeta Turnu Severin în raionul Călărași. Instanța fondului a respins acțiunea cu motivarea că pretențiile reclamantei nu se încadrează în niciuna din categoriile măsurilor reparatorii prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 211/2009.

Instanța de apel a admis apelul reclamantei, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, pe motiv că nu s-a cercetat fondul cauzei. Așa cum corect se susține prin motivele de recurs, în cauză sunt incidente dispozițiile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii. În cazul admiterii apelului, instanța poate dispune modificarea sau desființarea hotărârii atacate. Legea se referă la posibilitatea instanței de apel de a „schimba în tot sau în parte hotărârea atacată”. La o asemenea soluție se poate ajunge ca urmare a unei noi evaluări a probelor sau în cazul aplicării greșite a legii la starea de fapt stabilită de instanță.

Modificarea hotărârii reprezintă regula, iar desființarea acesteia excepția. Cazurile în care instanța de apel poate dispune desființarea hotărârii atacate și judecarea cauzei sunt strict determinate în art. 297 alin. (1) C. proc. civ., după cum urmează: „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe”. Prin urmare, textul de lege prevede limitarea a două situații în care instanța de apel poate desființa hotărârea primei instanțe cu trimiterea spre rejudecare.

Rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desființării cu trimitere doar în cele două ipoteze, a fost impusă de asigurarea triplului grad de jurisdicție și ține de necesitatea soluționării cu celeritate a cauzelor civile, ca o consecință ce decurge din principiul constituțional al judecării într-un termen rezonabil consacrat în alin. (3) art. 21 din Constituție, în acord cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de apel a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare având în vedere prima teză a textului legal, respectiv necercetarea fondului de către prima instanță, dar a interpretat greșit norma procedurală. Instanța nu cercetează fondul când pronunță soluția în temeiul unei excepții procesuale, omite să se pronunțe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.

În speță, prima instanță nu a pronunțat soluția în temeiul unei excepții procesuale câtă vreme a analizat susținerile părților implicate în proces prin prisma prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 ce au constituit temeiul de drept al acțiunii. Faptul că în considerentele sentinței nu s-au examinat toate susținerile părților, privitoare la îndreptățirea reclamantei de a primi despăgubiri, nu echivalează cu necercetarea pe fond a litigiului. Instanța fondului a concluzionat în mod expres că în speță nu sunt incidente dispozițiile legale invocate prin acțiune și a arătat considerentele ce au dus la această concluzie – devenind de prisos analizarea altor aspecte ale speței. Drept urmare, este incontestabil că fondul litigiului a fost examinat, astfel că, în speță nu se regăsește prima ipoteză a art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., cum greșit a concluzionat instanța de apel. În situația în care Curtea de Apel Craiova aprecia că nu au fost lămurite toate aspectele ce țin de fondul litigiului, avea posibilitatea să le examineze, în baza caracterului devolutiv al apelului. Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a împiedicat examinarea criticilor aduse prin motivele de apel și a dus la o necercetare a fondului căii de atac. Așadar, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Mehedinți, împotriva deciziei civile nr. 226 din 01 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.