ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4878/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Mehedinți, secția civilă, la 30 noiembrie 2009 reclamanta G.M. a chemat

în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea sa și a familiei sale, compuse

din tată – V.I., mamă – V.M. și soră – P.G., de luptători în rezistența anticomunistă

și să fie obligat pârâtul la plata de daune în sumă de 500.000 euro pentru prejudiciul

moral suferit de ea și autorii săi, respectiv 20.000 euro pentru prejudiciul părinților

și surorii sale.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că la data de 21 iunie 1951 forțe înarmate cu puști mitraliere

i-au înconjurat casa, au ridicat-o pe ea și familia sa fără niciun bagaj, fiind

strămutați în comuna Pelican, județul Călărași, unde au fost lăsați în câmp deschis,

locuind ulterior într-un bordei de pământ acoperit cu stuf.

A precizat că restricțiile

domiciliare au fost ridicate prin decizia Ministerul Administrației și Internelor

nr. 6200 din 12 noiembrie 1955, iar la întoarcerea în satul Jidoștița, au găsit

locuința degradată, fiind lipsiți de orice mijloace de subzistență.

Reclamanta a precizat

că atât ei, cât și familiei le-a fost acordată o indemnizație de 100 RON pentru

fiecare an de deportare, despăgubire ce nu acoperă întregul prejudiciu moral suferit.

La data de 18 februarie

2010, reclamanta a formulat o precizare de acțiune, arătând că renunță la capătul

de cerere privind acordarea de daune materiale.

Prin sentința civilă

nr. 132 din 29 martie 2010, Tribunalul Mehedinți a respins acțiunea, reținând că

reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a solicita acordarea de daune

morale pentru prejudiciul moral suferit de sora sa P.G., față de dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, ce oferă legitimare procesuală activă doar

soțului și descendenților până la gradul II inclusiv.

Cererea prin care s-au

solicitat daune morale pentru prejudiciul suferit de reclamantă și autorii săi a

fost respinsă cu motivarea că nu s-a făcut dovada unei condamnări politice în ce

privește pe G.M., V.I. și V.M., dislocați în perioada 21 iunie 1951-20 noiembrie

1955 în comuna Pelican, județul Călărași, actul normativ menționat făcând o distincție

clară între condamnările politice și măsurile administrative cu caracter politic

în sensul că doar pentru prima categorie se pot acorda daune morale.

S-a considerat, astfel

că reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 221/2009,

ci doar la eventuale despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate,

conform art. 5 alin. (1) lit. b).

Împotriva sentinței menționate

a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru greșita interpretare a actului normativ

menționat, care recunoaște dreptul la despăgubiri morale și celor strămutați, măsură

administrativă echivalând cu o condamnare politică.

Prin decizia civilă

nr. 251 din 09 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantei și a desființat sentința

apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași Tribunal.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut că, după pronunțarea sentinței, Legea nr. 221/2009

a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, iar conform art. 2 din actul normativ

menționat, pretențiile și apărările părților urmează a fi analizate în raport de

dispozițiile actuale ale legii modificate.

Totodată, s-a considerat

că și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic

în perioada de referință a Legii nr. 221/2009, beneficiază, conform art. 5

alin. (1) și (2), de daune morale pentru prejudiciul suferit.

Instanța de apel a reținut

că prima instanță a rezolvat corect excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantei în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale de pe urma

surorii sale, P.G.

S-a considerat că întrucât

Tribunalul nu a analizat fondul cauzei, sunt incidente dispozițiile art. 297

alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate

a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul prin Ministerul Finanțelor Publice

ca reprezentant legal al Statului Român, prin D.G.F.P. Mehedinți, criticând-o ca

nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de

recurs, pârâtul a susținut că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile

art. 297 C. proc. civ., considerând că instanța de fond a soluționat cauza fără

o cercetare pe fond, deși Tribunalul a motivat și pe fond soluția respingerii acțiunii

reclamantei.

Cea de-a doua critică

s-a referit la împrejurarea că instanța de apel avea obligația ca în cazul desființării

sentinței primei instanțe să rețină cauza spre rejudecare, ca efect al caracterului

devolutiv al apelului.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile invocate

de recurentul-pârât, Curtea va constata că acestea sunt neîntemeiate, raportat la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Critica formulată prin

primul motiv de recurs nu poate fi primită întrucât prima instanță, reținând că

acțiunea reclamantei nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de măsuri reparatorii

prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 221/2009, nu a analizat fondul pretențiilor

deduse judecății, respectiv întinderea prejudiciului și a măsurii în care acesta

a fost acoperit prin măsuri reparatorii anterioare, și, în consecință, temeiniciei

cererii.

Ca atare se va reține

că soluția desființării hotărârii primei instanțe este legală raportat la dispozițiile

art. 297 C. proc. civ., părțile neputând fi lipsite de un grad de jurisdicție.

Întrucât, așa cum rezultă

din considerentele sentinței primei instanțe, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă

exclusiv pentru neîncadrarea în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, Curtea

de apel nu se putea pronunța decât cu privire la legalitatea soluției din perspectiva

motivelor care au fundamentat-o.

Față de limitele învestirii,

ce nu puteau viza decât motivele care au stat la baza pronunțării hotărârii primei

instanțe, celelalte critici formulate prin motivele de apel de către reclamantă,

referitoare la temeinicia pretențiilor sale nu puteau fi cenzurate direct în faza

procesuală a apelului, câtă vreme nu au fost analizate de prima instanță.

Pe cale de consecință,

se va constata că instanța de apel nu putea

reține cauza spre rejudecare, urmare a desființării

sentinței

Tribunalului, nici sub acest aspect criticile recurentului nefiind fondate.

Critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizată, fiind invocată formal,

fără ca din dezvoltarea motivelor de recurs să rezulte că se invocă greșita interpretare

a actului juridic dedus judecății, ori schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

Pentru toate aceste considerente,

urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat

recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român împotriva

deciziei nr. 251 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 iunie 2011.