ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7613/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 250 din 25 mai 2010,

pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta Z.V. și s-a obligat pârâtul sa plătească reclamantei echivalentul în

RON a sumei de 100.000 euro la data plății, din care 40.000 euro daune morale

pentru reclamantă și câte 30.000 euro daune morale pentru fiecare dintre

părinții reclamantei.

S-au respins petitele

privind despăgubirile materiale și respectiv pe cel privind daunele morale

pentru necomunicarea deciziei dată în baza O.U.G. nr. 214/1999.

Prima instanță a

reținut că familia reclamantei a fost deportată în baza Deciziei nr. 2300/1952

a MAI în localitatea Măzăreni, județul Brăila, din localitatea Cujmir, județul

Mehedinți, pe o perioadă de 5 ani și au fost deposedați de mai multe bunuri

printre care o batoză de treierat cu locomotivă cu abur, dărac de lână, bunuri

ce au fost folosite de regimul comunist.

A mai reținut

instanța că prin Decizia nr. 1519 din 27 martie 2003, reclamanta a primit

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În baza dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 221/2009, instanța a reținut că măsura administrativă

luată împotriva reclamantei și familiei sale este o măsură cu caracter politic

iar în baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a motivat că

reclamanta este persoană îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin deportare, în mod direct.

Referitor la daunele

materiale solicitate de reclamantă, cererea s-a respins întrucât reclamanta nu

a făcut dovada deținerii bunurilor de către familia sa și pentru că a solicitat

restituirea lor și în baza Legii nr. 10/3001, iar prin Decizia nr. 290 din 4

aprilie 2005 sa-a respins notificarea întrucât nu a dovedit preluarea abuzivă.

Împotriva sentinței

au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentant

al Statului Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți.

Reclamanta a criticat

sentința sub aspectul respingerii petitului prin care a solicitat despăgubiri

pentru daunele materiale, considerând că erau întrunite condițiile prevăzute de

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea

despăgubirilor.

Pârâtul, prin

motivele de apel a susținut că daunele morale acordate sunt neîntemeiate și

nedovedite iar stabilirea lor nu s-a făcut în funcție de criteriile referitoare

la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic, psihic,

profesional, de importanța valorilor lezate și măsura în care au fost lezate

aceste valori, de intensitatea percepției consecințelor vătămării, de măsura în

care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

A mai arătat că

reclamanta a beneficiat de asemenea măsuri reparatorii dar instanța nu a

verificat dacă drepturile obținute acoperă în totalitate prejudiciul moral

suferit de acestea ca urmare a măsurii administrative luate față de acestea.

Curtea de Apel

Craiova, secția l civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia

nr. 460 din 8 decembrie 2010 a respins apelul reclamantei și a admis apelul

pârâtului schimbând în parte sentința, în sensul respingerii capătului de

cerere privitor la despăgubirile pentru prejudicial moral și a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

În considerente s-a

reținut că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 221/2009 în soluționarea capătului de cerere privind

despăgubirile cerute pentru bunurile preluate de la autorul reclamantei.

În cauză nu s-a făcut

dovada că bunurile indicate în cererea reclamantei au fost confiscate ca efect

al măsurii deportării dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a MAI potrivit art. 5

alin. (1) lit. b) din lege.

Nu este fondat

motivul de apel privitor la nedovedirea prejudiciului moral întrucât la

stabilirea despăgubirilor se au în vedere valorile umane lezate și măsura în

care au fost afectate, consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan

fizic, psihic, profesional, familial, social.

Instanța a apreciat

că schimbarea sentinței se impune însă din alte considerente privitoare la

temeiul de drept al despăgubirilor acordate.

Reclamanta și-a

întemeiat cererea privitoare la despăgubiri pe dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 care au fost declarate neconstituționale prin

Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în

M. Of. din 15.11.2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.

Concluzia care se

impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională, nu se mai

aplică, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică

dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are

obligația să nu aplice în acea cauză, dispozițiile legale a căror

neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 403 pct. 9 C.

proc. civ., susținând că declararea neconstituționalității art. 5 din Legea nr.

221/2009 a intervenit ulterior introducerii acțiunii, iar completul de judecată

care a soluționat apelul avea obligația să pună în dezbaterea părților temeiul

juridic al acțiunii. De asemenea, în mod greșit s-a concluzionat că preluarea

bunurilor nu a avut un caracter politic, lucru dovedit cu actele depuse și

declarațiile martorilor audiați.

Recursul nu este

fondat.

Înainte de

pronunțarea hotărârii atacate a fost dată Decizia Curții Constituționale nr.

1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și

completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale.

În ceea ce interesează

efectele deciziilor Curții Constituționale pronunțate în controlul de

constituționalitate, art. 147 alin. (4) din Constituție arată că de la data

publicării lor în M. Of., deciziile Curții Constituționale sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Art. 147 alin. (1)

din Constituție și 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 prevăd că dispozițiile

din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz,

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Prin urmare,

deciziile Curții Constituționale nu abrogă și nici nu modifică prevederi

legale, ci împiedică producerea de efecte juridice de către dispozițiile

declarate neconstituționale, până la intervenția legiuitorului. Dacă puterea

legislativă sau executivă nu respectă această cerință, sancțiunea declarării

neconstituționale a unui text nu este abrogarea lui, ci încetarea efectelor

sale juridice.

În speță, încetarea

efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține

cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

Trebuie precizat că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, ceea ce

înseamnă că ele nu pot aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor deja constituite.

În speță, decizia

Curții Constituționale putea fi înlăturată de la aplicare în ipoteza în care ar

fi existat un drept definitiv câștigat, însă reclamanta nu era titulara unui

bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

deciziei nu exista o hotărâre definitivă care să fi confirmat existența unui

bun în patrimoniul său în sensul Convenției Europene.

Noțiunea de speranță

legitimă, privită ca și interes patrimonial, nu este susceptibilă de protecția

art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în situația în care existența sa este

confirmată de jurisprudența constantă a instanțelor interne, or o asemenea

jurisprudența nu se conturase până la data adoptării deciziei Curții

Constituționale.

În ceea ce privește

pretențiile formulate în temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009,

instanța de apel a reținut ca situație de fapt, ce nu mai poate fi cenzurată de

instanța de recurs din perspectiva art. 304 C. proc. civ., nedovedirea

preluării bunurilor ca efect al măsurii deportării. Totodată, cenzurarea

nepronunțării asupra unei probe administrate nu mai este permisă de art. 304 C.

proc. civ. în urma abrogării pct. 10 prin Legea nr. 219/2005.

Având în vedere

aceste considerente recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Z.V. împotriva Deciziei nr. 460 din 8 decembrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2011.