ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6280/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, la 26 martie 2010,

reclamanta T.F. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se

constate caracterul politic al măsurii dispusă prin decizia M.A.I. nr. 200/1951,

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit prin

măsura administrativă cu caracter politic de dislocare, acordarea de

despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al

măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu și obligarea

pârâtului la cheltuieli de judecată.

La

termenul din 17 mai 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a

renunțat la capetele de acțiune privind constatarea caracterului politic al

măsurii de deportare, precum și la acordarea despăgubirilor reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al deportării.

Prin

sentința civilă nr. 254 din 31 mai 2010 acțiunea a fost respinsă.

Pentru a

pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că în cazul celor supuși unor

măsuri administrative cu caracter politic, legiuitorul nu a prevăzut

posibilitatea acordării daunelor morale.

Apelul

declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 325 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova – Secția I civilă și pentru cauze cu minori și familie, care a

desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți.

Pentru a

pronunța această decizie instanța a reținut că Tribunalul a interpretat și

aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în

sensul că reclamanta este exceptată de la acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin aplicarea măsurii administrative a dislocării și

stabilirii domiciliului obligatoriu.

S-a mai reținut

că din economia generală a dispozițiilor Legii nr. 221/2009, din interpretarea

logică și teleologică a acestora rezultă fără echivoc faptul că toate

persoanele, atât cele condamnate politic cât și cele care au făcut obiectul

unor măsuri administrative politice beneficiază de dreptul la despăgubiri

morale și/sau materiale.

Cum Tribunalul

nu a analizat cererea pe fond sentința a fost desființată și cauza trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva

acestei decizii pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mehedinți a formulat recurs,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Din

analiza cererii de recurs se constată că dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ. sunt invocate formal, criticile invocate neputând fi încadrate în

conținutul acestor dispoziții.

La

termenul de judecată din 22 septembrie 2011 Înalta Curte a invocat excepția

nulității recursului, dat fiind că susținerile recurentului din motivarea căii

de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art.

304 C. proc. civ. și nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din

oficiu de instanță, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reținând cauza

spre soluționare pe acest aspect.

Față de

excepția invocată din oficiu Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va

admite ca atare, pentru următoarele considerente:

Conform art.

306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., neîncadrarea motivelor de recurs în vreunul

dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. conduce la nulitatea

recursului.

În

cauză, chiar dacă recurentul a invocat explicit dispozițiile art. 304 pct. 5 și

9 C. proc. civ., se constată că susținerile formulate nu se încadrează în

aceste dispoziții și nici nu este posibilă încadrarea lor în vreuna dintre

celelalte situații prevăzute de art. 304, care atrag modificarea ori casarea

deciziei de apel.

Art. 304

pct. 5 C. proc. civ. statuează: „când prin hotărârea dată instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”

Sub

acest aspect se reține că legea prevede doar în ipoteza textului art. 4 alin.

(5) participarea obligatorie a procurorului, nu și pentru cea reglementată de

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Verificând

criticile din cererea de recurs, în raport de conținutul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., care statuează „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, se constată

că recurentul face o critică în sensul că instanța nu a redus cuantumul

despăgubirilor. Or, prin decizia recurată, a fost desființată sentința

instanței de fond și cauza trimisă pentru rejudecate tocmai pentru că pricina

nu a fost analizată pe fond.

Potrivit

art. 306 alin. (1) C. proc. civ.: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2)” al aceluiași

articol, respectiv când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din

oficiu de instanța de recurs.

În aceste condiții,

având în vedere că susținerile recurentului din motivarea căii de atac nu pot

fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. și cum nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din

oficiu de instanță, operează sancțiunea nulității recursului reglementată de art.

306 alin. (1) C. proc. civ. și în consecință Înalta Curte va constata nul

recursul, admițând excepția cu acest obiect invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Mehedinți împotriva deciziei civile nr.

325 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.