ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 67 din 12 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a fost

respinsă acțiunea precizată de reclamanta B.A.S., în contradictoriu cu Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care aceasta a solicitat

obligarea pârâtului la plata a 450.000 Euro, reprezentând daune morale pentru

suferințele cauzate prin deportarea părinților săi, precum și pentru faptul că

tatăl său a fost condamnat politic la un an închisoare corecțională.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu face parte din

categoria persoanelor îndreptățite la plata despăgubirilor morale, în sensul

Legii nr. 221/2009, aceasta beneficiind deja de măsuri reparatorii, în baza

Decretului nr. 118/1990, iar, față de precizarea că a formulat acțiune separată

pentru condamnarea tatălui său, instanța nu s-a considerat învestită cu soluționarea

acestui aspect.

Împotriva sentinței

civile nr. 67 din 12 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți, a declarat apel

reclamanta, arătând că specificul Legii nr. 221/2009 este tocmai acordarea

daunelor morale și materiale deținuților și deportaților politic, iar măsura

deportării ce a fost aplicată, reprezintă, de fapt, o măsură administrativă. A susținut

că, în mod greșit a reținut prima instanță, că a beneficiat deja de măsuri

reparatorii în baza Decretului nr. 118/1990, ceea ce ar exclude acordarea altor

despăgubiri.

Prin decizia civilă

nr. 92 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul reclamantei, a fost desființată

sentința atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. Instanța de apel a reținut

că deportarea reprezintă o măsură administrativă abuzivă, în sensul Legii nr. 221/2009,

iar, prin dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege, se prevede

faptul că, la dimensionarea cuantumului despăgubirilor, în funcție de circumstanțele

cauzei, se va ține seama și de măsurile reparatorii acordate prin DL nr. 118/1990

și O.U.G. nr. 214/1999.

Împotriva deciziei

civile nr. 92 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul, criticând-o

pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a susținut ca fiind greșită soluția instanței de apel, întrucât

prima instanță a soluționat fondul cauzei, situație în care ar fi fost

incidentă dispoziția art. 297 alin. (2) C. proc. civ., de reținere a procesului

spre judecare, iar nu de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță.

La termenul din 9

februarie 2011, reprezentantul Ministerului Public a arătat că hotărârile pronunțate

sunt nule, fiind date fără prezența procurorului.

Analizând recursul

din prisma nulității hotărârilor pronunțate în lipsa reprezentantului

parchetului, Înalta Curte constată următoarele:

Statuând cu privire

la procedura de soluționare a cererilor supuse domeniului de reglementare al

Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrativ asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989, legiuitorul a dispus, prin textul art. 4 din corpul legii, atât

cu privire la instanța competentă material în soluționarea unor atare cereri,

cât și asupra participanților implicați în procedură, respectiv Ministerul

Finanțelor Publice în calitate de pârât, ca reprezentant al statului și, în

alin. (5), participarea obligatorie a procurorului.

Norma legală care

reglementează participarea obligatorie a procurorului la judecata cererilor

întemeiate pe Legea nr. 221/2009, cuprinsă în art. 4 alin. (5) din această

lege, vizează exclusiv cererile la care se referă alin. (1) și (2) ale art. 4,

respectiv cererile prin care se solicită constatarea caracterului politic al

condamnării pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) [art. 1

alin. (2) reglementează condamnările de drept cu caracter politic] și cererile

prin care se solicită constatarea caracterului politic al măsurilor

administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 (art. 3 reglementează

măsurile administrative de drept cu caracter politic).

Soluția se întemeiază

pe un argument de topografie a textelor. Astfel, după ce la alin. (1) și (2),

art. 4 din Legea nr. 221/2009 reglementează dreptul persoanelor condamnate

penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele

prevăzute la art. 1 alin. (2) de a solicita instanței de judecată să constate

caracterul politic al condamnării lor, respectiv dreptul persoanelor care au

făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.

3, de a solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al

acestora, la alin. (5) prevede că „judecarea acestor cereri se face cu participarea

obligatorie a procurorului”.

Prin urmare,

participarea obligatorie a procurorului este cerută numai pentru cererile în

care se solicită constatarea caracterului politic al condamnărilor, respectiv

al măsurilor administrative care nu se încadrează în categoria celor de drept

cu acest caracter, prevăzute expres de lege la art. 1 alin. (2), respectiv art.

3.

Pentru judecarea

cererilor în despăgubiri întemeiate pe condamnări de drept cu caracter politic

sau pe măsuri administrative de drept cu caracter politic, Legea nr. 221/2009

nu prevede participarea obligatorie a procurorului, or, în speță, acțiunea

dedusă judecății este o acțiune în despăgubiri pentru o măsură administrativă

de drept cu caracter politic, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e).

Prin urmare,

soluționarea pricinii dedusă judecății în condițiile neparticipării

procurorului, obligatorie potrivit normelor legii speciale, atrage consecința

desființării hotărârilor pronunțate în aceste condiții de neregularitate

procedurală.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul pârâtului, va casa hotărârile pronunțate și va trimite cauza

spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei nr. 92 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

atacată și sentința civilă nr. 67 din 12 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă.

Trimite cauza spre rejudecare

Tribunalului Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2011.