ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 67 din 12 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a fost respinsă acțiunea precizată de reclamanta B.A.S., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtului la plata a 450.000 Euro, reprezentând daune morale pentru suferințele cauzate prin deportarea părinților săi, precum și pentru faptul că tatăl său a fost condamnat politic la un an închisoare corecțională. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite la plata despăgubirilor morale, în sensul Legii nr. 221/2009, aceasta beneficiind deja de măsuri reparatorii, în baza Decretului nr. 118/1990, iar, față de precizarea că a formulat acțiune separată pentru condamnarea tatălui său, instanța nu s-a considerat învestită cu soluționarea acestui aspect.

Împotriva sentinței civile nr. 67 din 12 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți, a declarat apel reclamanta, arătând că specificul Legii nr. 221/2009 este tocmai acordarea daunelor morale și materiale deținuților și deportaților politic, iar măsura deportării ce a fost aplicată, reprezintă, de fapt, o măsură administrativă. A susținut că, în mod greșit a reținut prima instanță, că a beneficiat deja de măsuri reparatorii în baza Decretului nr. 118/1990, ceea ce ar exclude acordarea altor despăgubiri. Prin decizia civilă nr. 92 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul reclamantei, a fost desființată sentința atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Instanța de apel a reținut că deportarea reprezintă o măsură administrativă abuzivă, în sensul Legii nr. 221/2009, iar, prin dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege, se prevede faptul că, la dimensionarea cuantumului despăgubirilor, în funcție de circumstanțele cauzei, se va ține seama și de măsurile reparatorii acordate prin DL nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999. Împotriva deciziei civile nr. 92 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut ca fiind greșită soluția instanței de apel, întrucât prima instanță a soluționat fondul cauzei, situație în care ar fi fost incidentă dispoziția art. 297 alin. (2) C. proc.

civ., de reținere a procesului spre judecare, iar nu de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță. La termenul din 9 februarie 2011, reprezentantul Ministerului Public a arătat că hotărârile pronunțate sunt nule, fiind date fără prezența procurorului.

Analizând recursul din prisma nulității hotărârilor pronunțate în lipsa reprezentantului parchetului, Înalta Curte constată următoarele: Statuând cu privire la procedura de soluționare a cererilor supuse domeniului de reglementare al Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrativ asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, legiuitorul a dispus, prin textul art. 4 din corpul legii, atât cu privire la instanța competentă material în soluționarea unor atare cereri, cât și asupra participanților implicați în procedură, respectiv Ministerul Finanțelor Publice în calitate de pârât, ca reprezentant al statului și, în alin. (5), participarea obligatorie a procurorului.

Norma legală care reglementează participarea obligatorie a procurorului la judecata cererilor întemeiate pe Legea nr. 221/2009, cuprinsă în art. 4 alin. (5) din această lege, vizează exclusiv cererile la care se referă alin. (1) și (2) ale art. 4, respectiv cererile prin care se solicită constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) [art. 1 alin. (2) reglementează condamnările de drept cu caracter politic] și cererile prin care se solicită constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 (art. 3 reglementează măsurile administrative de drept cu caracter politic). Soluția se întemeiază pe un argument de topografie a textelor.

Astfel, după ce la alin. (1) și (2), art. 4 din Legea nr. 221/2009 reglementează dreptul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) de a solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, respectiv dreptul persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, de a solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, la alin. (5) prevede că „judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului”.

Prin urmare, participarea obligatorie a procurorului este cerută numai pentru cererile în care se solicită constatarea caracterului politic al condamnărilor, respectiv al măsurilor administrative care nu se încadrează în categoria celor de drept cu acest caracter, prevăzute expres de lege la art. 1 alin. (2), respectiv art. 3. Pentru judecarea cererilor în despăgubiri întemeiate pe condamnări de drept cu caracter politic sau pe măsuri administrative de drept cu caracter politic, Legea nr. 221/2009 nu prevede participarea obligatorie a procurorului, or, în speță, acțiunea dedusă judecății este o acțiune în despăgubiri pentru o măsură administrativă de drept cu caracter politic, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e). Prin urmare, soluționarea pricinii dedusă judecății în condițiile neparticipării procurorului, obligatorie potrivit normelor legii speciale, atrage consecința desființării hotărârilor pronunțate în aceste condiții de neregularitate procedurală.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa hotărârile pronunțate și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei nr. 92 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 67 din 12 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Mehedinți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.