ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5059/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 06 aprilie 2010 reclamantele G.M.M. și A.I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro, echivalentul în lei la data plății, pentru prejudiciul moral suferit de tatăl lor, B.C., ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe Legea nr. 221/2009, reclamantele au arătat că, de la data de 18 iunie 1951 până la data de 19 ianuarie 1956, tatăl lor B.C., în prezent decedat, a fost strămutat și i s-a stabilit domiciliul forțat în comuna U.M., județul Brăila.

Au arătat astfel că tatăl lor împreună cu familia au fost luați, fără nicio explicație și fără a fi lăsați să ia vreun bun cu ei, și transportați cu vagoanele pentru animale și apoi cu căruța până la locul de deportare unde au fost lăsați în câmp și li s-a interzis să depășească limita de 5 km. Reclamantele au mai menționat că familia lor a locuit într-un bordei în pământ în primii doi ani și au îndurat condiții inumane de viață, neavând mâncare, apă, medicamente, asistență medicală și fără a urma vreo formă de școlarizare, iar când s-au întors la domiciliu au fost marginalizați de ceilalți copii și de cadrele didactice. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantele nu au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru că împotriva tatălui lor s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic.

S-a mai arătat că aceste persoane beneficiază de o indemnizație lunară, precum și de alte drepturi în baza Decretului-Lege nr. 118/1990. Prin sentința civilă nr. 199 din 04 mai 2010 Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantelor echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro la data plății. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că tatăl reclamantelor a fost strămutat cu domiciliul forțat în comuna U.M., județul Brăila, împreună cu întreaga familie, fiindu-i cauzate din acest motiv grave suferințe fizice și morale. Din acest motiv, reclamantele în calitate de descendente ale persoanei persecutate politic, sunt îndreptățite la primirea din partea Statului Român a contravalorii daunelor morale datorate ca urmare a cauzării acestor suferințe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, atât reclamantele G.M.M. și A.I.A., cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Apelantele-reclamante au solicitat schimbarea sentinței de fond, apreciind că doar o sumă de 500.000 de euro poate acoperi suferința tatălui lor. La rândul său, pârâtul Ministerul Finanțelor a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, motivând că autorul acestora nu a fost condamnat politic, ci doar victima unor măsuri administrative, că daunele acordate sunt mult prea mari în raport cu suferințele suportate și că reclamantele nu au făcut dovada calității de moștenitor de pe urma defunctului.

Prin decizia nr. 256 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul reclamantelor, s-a admis apelul pârâtului Ministerul Finanțelor și în consecință, s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-a redus cuantumul despăgubirilor la suma de 10.000 euro, echivalentul în lei la data plății. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, măsura administrativă astfel luată este o măsură cu caracter politic și chiar dacă stabilirea domiciliului obligatoriu nu este rezultatul unei condamnări penale, ea se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar Statul Român, care este răspunzător de luarea măsurii politice abuzive, poate fi obligat să suporte daunele morale rezultate din cauzarea unor suferințe injuste și abuzive.

Reclamantele, în calitate de fiice ale defunctului deportat politic și implicit de succesoare ale acestuia, au dreptul să solicite plata acestor despăgubiri și ca urmare, acordarea lor de către instanțe în temeiul art. 3 și urm. din Legea nr. 221/2009. În ceea ce privește cuantumului daunelor acordate, conform O.U.G. nr. 62/2010, acestea au fost plafonate la suma de 10.000 euro. Împotriva deciziei pronunțate în apel , pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și pe fond, schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că: Suma în cuantum de până la 5.000 euro, se acordă, conform Legii nr. 221/2009, tuturor descendenților de gradul I ai persoanelor care au suferit condamnări politice, și nu pentru fiecare în parte, și numai în cazul în care li s-au produs cele mai grave prejudicii. Instanța nu a verificat dacă drepturile obținute de reclamante prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990 și al O.U.G. nr. 214/1999 au acoperit în totalitate prejudiciul moral suferit în urma condamnării sau aplicării măsurii administrative cu caracter politic la care a fost supus autorul. În subsidiar, solicită ca în cazul în care se va aprecia ca întemeiată acțiunea reclamantelor, să se reducă daunele morale acordate acestora ca fiind exagerate, deoarece nu s-a arătat cum s-a stabilit întinderea acestor compensații, care trebuia să se facă în mod obiectiv și nu arbitrar.

A mai susținut și că instanța trebuia să dovedească rol activ și să pună în vedere reclamantelor să justifice legitimarea lor procesual activă, prin depunerea de înscrisuri în acest sens. Arată că, trebuie înlăturat astfel riscul de a se promova mai multe acțiuni în temeiul Legii nr. 221/2009 în legătură cu aceeași persoană ce a suferit măsura administrativă cu caracter politic. Recursul va fi admis pentru următoarele considerente: Deși recurentul-pârât invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în esență se critică nemotivarea soluției pronunțate de instanța de apel, în sensul că nu sunt arătate criteriile legale avute în vedere de instanță la acordarea sumei de 10.000 euro.

Aceste critici vor fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin prisma căruia va fi analizat prezentul recurs. Acest art. stipulează faptul că modificarea unor hotărâri se poate cere – când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Textul, așa cum rezultă, vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, motivarea reprezentând elementul indispensabil al acestui important act procedural, astfel încât nemotivarea unei hotărâri judecătorești are conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât ne aflăm în situația nesocotirii unei obligații legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.

Prin urmare, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. o hotărâre poate fi modificată dacă nu cuprinde considerentele pe baza cărora instanța și-a întemeiat soluția, inexistența acestora împiedicând exercitarea controlului judiciar. Aceasta, întrucât orice decizie trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților” potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea constituind pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor. Aceste dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel care, deși arată că reclamantele sunt moștenitoarele autorului lor deportat politic și constată dreptul lor la daune morale, conform Legii nr. 221/2009, stabilește direct suma de 10.000 euro fără a arăta raportat la criteriile legale și jurisprudențiale, pentru ce motive a înțeles să reducă suma acordată de prima instanță.

Este real că instanța de apel a avut în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, care stabileau un cuantum maxim în ceea ce privește suma acordată persoanelor care au suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, precum și în cazul în care acesta era decedată la data soluționării cauzei, soției/soțului supraviețuitor și descendenților de gradul I. Pe de o parte, susținerea recurentului în sensul că, în cazul acțiunii formulate de descendenții de gradul I suma maximă ce poate fi acordată pentru toți petenții este corectă, instanța acordând în mod nelegal suma de 10.000 euro. Pe de altă parte, nu a arătat raportat la criteriile prezentate mai sus, pentru ce motive a înțeles să stabilească cuantumul maxim al daunelor, pe care de altfel, l-a apreciat în mod greșit ca fiind de 10.000 euro.

Astfel, instanța de apel nu a arătat cum măsura de strămutare a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană, pentru ca stabilind cuantumului daunele morale la 10.000 euro, să arate care au fost criteriile legale și jurisprudențiale avute în vedere, respectiv care sunt consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către reclamante. Cât privește nejustificarea legitimării procesuale active raportat la probele administrate, această susținere nu poate fi analizată de actuala configurație a recursului, care nu mai permite reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate, în urma abrogării art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. prin art. I pct. 11.2 din O.U.G. nr. 138/2000. Pe de altă parte, această critică a fost raportată la înlăturarea riscului promovării mai multor acțiuni în temeiul Legii nr. 221/2009, privind aceeași persoană, care a suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic și, deci, a riscului unei duble reparații pentru prejudiciul moral suferit. Nu este cazul speței de față, deoarece nu s-a dovedit că, pentru prejudiciul moral suportat de tatăl reclamantei în urma măsurii administrative dispuse, s-ar fi formulat mai multe cereri de chemare în judecată. În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte constată că nemotivarea hotărârii echivalează cu necercetarea fondului cauzei și atrage imposibilitatea exercitării controlului judiciar în ceea ce privește aplicarea legii de către instanța anterioară, la situația de fapt reținută de aceasta.

Ca urmare, în baza art. 312 alin. (1)-(3), (5) cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Instanța de rejudecare va avea în vedere că în prezent art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1354/2010 și că nu mai există o limită a cuantumului daunelor morale ce se pot acorda în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În același timp, instanța de apel va ține seama și de principiul „non reformatio in pejus” și de faptul că doar pârâtul a declarat recurs, reclamantele necontestând suma acordată de instanța de apel prin intermediul acestei căi de atac.

În consecință, va ține seama că efectele principiului amintit se extind și în fața rejudecării apelurilor, ceea ce înseamnă că nu va putea acorda o sumă mai mare de 10.000 euro, necontestată de reclamante, cum s-a arătat mai sus, urmând să prezinte și argumentele pentru care va stabili suma acordată reclamantelor până la limita de 10.000 euro, în raport de criteriile legale și jurisprudențiale (Decretul-Lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 214/1999, durata măsurii administrative, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele produse în plan fizic, psihic și social menționate mai sus).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei nr. 256 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2011.