ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5059/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 06 aprilie 2010

reclamantele G.M.M. și A.I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro,

echivalentul în lei la data plății, pentru prejudiciul moral suferit de tatăl lor,

B.C., ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat.

În motivarea acțiunii,

întemeiată în drept pe Legea nr. 221/2009, reclamantele au arătat că, de la data

de 18 iunie 1951 până la data de 19 ianuarie 1956, tatăl lor B.C., în prezent decedat,

a fost strămutat și i s-a stabilit domiciliul forțat în comuna U.M., județul Brăila.

Au arătat astfel că tatăl lor împreună cu familia au fost luați, fără nicio explicație

și fără a fi lăsați să ia vreun bun cu ei, și transportați cu vagoanele pentru animale

și apoi cu căruța până la locul de deportare unde au fost lăsați în câmp și li s-a

interzis să depășească limita de 5 km. Reclamantele au mai menționat că familia

lor a locuit într-un bordei în pământ în primii doi ani și au îndurat condiții inumane

de viață, neavând mâncare, apă, medicamente, asistență medicală și fără a urma vreo

formă de școlarizare, iar când s-au întors la domiciliu au fost marginalizați de

ceilalți copii și de cadrele didactice.

Pârâta a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantele

nu au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru că împotriva

tatălui lor s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic. S-a mai arătat

că aceste persoane beneficiază de o indemnizație lunară, precum și de alte drepturi

în baza Decretului-Lege nr. 118/1990.

Prin sentința civilă

nr. 199 din 04 mai 2010 Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâtul să plătească reclamantelor echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro la

data plății.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că tatăl reclamantelor a fost strămutat cu domiciliul forțat

în comuna U.M., județul Brăila, împreună cu întreaga familie, fiindu-i cauzate din

acest motiv grave suferințe fizice și morale. Din acest motiv, reclamantele în calitate

de descendente ale persoanei persecutate politic, sunt îndreptățite la primirea

din partea Statului Român a contravalorii daunelor morale datorate ca urmare a cauzării

acestor suferințe.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel, atât reclamantele G.M.M. și A.I.A., cât și pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Apelantele-reclamante

au solicitat schimbarea sentinței de fond, apreciind că doar o sumă de 500.000 de

euro poate acoperi suferința tatălui lor.

La rândul său, pârâtul

Ministerul Finanțelor a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii

acțiunii reclamantelor, motivând că autorul acestora nu a fost condamnat politic,

ci doar victima unor măsuri administrative, că daunele acordate sunt mult prea mari

în raport cu suferințele suportate și că reclamantele nu au făcut dovada calității

de moștenitor de pe urma defunctului.

Prin decizia nr. 256 din

14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul reclamantelor, s-a admis apelul

pârâtului Ministerul Finanțelor și în consecință, s-a schimbat în parte sentința

atacată, în sensul că s-a redus cuantumul despăgubirilor la suma de 10.000 euro,

echivalentul în lei la data plății.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 221/2009, măsura administrativă astfel luată este o măsură

cu caracter politic și chiar dacă stabilirea domiciliului obligatoriu nu este rezultatul

unei condamnări penale, ea se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar

Statul Român, care este răspunzător de luarea măsurii politice abuzive, poate fi

obligat să suporte daunele morale rezultate din cauzarea unor suferințe injuste

și abuzive.

Reclamantele, în calitate

de fiice ale defunctului deportat politic și implicit de succesoare ale acestuia,

au dreptul să solicite plata acestor despăgubiri și ca urmare, acordarea lor de

către instanțe în temeiul art. 3 și urm. din Legea nr. 221/2009.

În ceea ce privește cuantumului

daunelor acordate, conform O.U.G. nr. 62/2010, acestea au fost plafonate la suma

de 10.000 euro.

Împotriva deciziei pronunțate

în apel

,

pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mehedinți, a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea deciziei

recurate în sensul admiterii apelului și pe fond, schimbarea sentinței, în sensul

respingerii acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut

că:

Suma în cuantum de până

la 5.000 euro, se acordă, conform Legii nr. 221/2009, tuturor descendenților de

gradul I ai persoanelor care au suferit condamnări politice, și nu pentru fiecare

în parte, și numai în cazul în care li s-au produs cele mai grave prejudicii.

Instanța nu a verificat

dacă drepturile obținute de reclamante prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990

și al O.U.G. nr. 214/1999 au acoperit în totalitate prejudiciul moral suferit în

urma condamnării sau aplicării măsurii administrative cu caracter politic la care

a fost supus autorul.

În subsidiar, solicită

ca în cazul în care se va aprecia ca întemeiată acțiunea reclamantelor, să se reducă

daunele morale acordate acestora ca fiind exagerate, deoarece nu s-a arătat cum

s-a stabilit întinderea acestor compensații, care trebuia să se facă în mod obiectiv

și nu arbitrar.

A mai susținut și că instanța

trebuia să dovedească rol activ și să pună în vedere reclamantelor să justifice

legitimarea lor procesual activă, prin depunerea de înscrisuri în acest sens. Arată

că, trebuie înlăturat astfel riscul de a se promova mai multe acțiuni în temeiul

Legii nr. 221/2009 în legătură cu aceeași persoană ce a suferit măsura administrativă

cu caracter politic.

Recursul va fi admis pentru

următoarele considerente:

Deși recurentul-pârât

invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în esență

se critică nemotivarea soluției pronunțate de instanța de apel, în sensul că nu

sunt arătate criteriile legale avute în vedere de instanță la acordarea sumei de

10.000 euro.

Aceste critici vor fi

încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin prisma

căruia va fi analizat prezentul recurs.

Acest art. stipulează

faptul că modificarea unor hotărâri se poate cere – când hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Textul, așa cum rezultă,

vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, motivarea reprezentând elementul

indispensabil al acestui important act procedural, astfel încât nemotivarea unei

hotărâri judecătorești are conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate,

întrucât ne aflăm în situația nesocotirii unei obligații legale a judecătorului,

aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.

Prin urmare, în baza

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. o hotărâre poate fi modificată dacă nu cuprinde considerentele

pe baza cărora instanța și-a întemeiat soluția, inexistența acestora împiedicând

exercitarea controlului judiciar.

Aceasta, întrucât orice

decizie trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților” potrivit dispozițiilor

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea constituind pentru părți o garanție puternică

împotriva arbitrariului judecătorilor.

Aceste dispoziții legale

au fost încălcate de către instanța de apel care, deși arată că reclamantele sunt

moștenitoarele autorului lor deportat politic și constată dreptul lor la daune morale,

conform Legii nr. 221/2009, stabilește direct suma de 10.000 euro fără a arăta raportat

la criteriile legale și jurisprudențiale, pentru ce motive a înțeles să reducă suma

acordată de prima instanță.

Este real că instanța

de apel a avut în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, care stabileau un cuantum

maxim în ceea ce privește suma acordată persoanelor care au suferit condamnări sau

măsuri administrative cu caracter politic, precum și în cazul în care acesta era

decedată la data soluționării cauzei, soției/soțului supraviețuitor și descendenților

de gradul I.

Pe de o parte, susținerea

recurentului în sensul că, în cazul acțiunii formulate de descendenții de gradul

I suma maximă ce poate fi acordată pentru toți petenții este corectă, instanța acordând

în mod nelegal suma de 10.000 euro.

Pe de altă parte, nu a

arătat raportat la criteriile prezentate mai sus, pentru ce motive a înțeles să

stabilească cuantumul maxim al daunelor, pe care de altfel, l-a apreciat în mod

greșit ca fiind de 10.000 euro.

Astfel, instanța de apel

nu a arătat cum măsura de strămutare a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea

umană, pentru ca stabilind cuantumului daunele morale la 10.000 euro, să arate care

au fost criteriile legale și jurisprudențiale avute în vedere, respectiv care sunt

consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale

lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate și intensitatea cu care au

fost percepute consecințele vătămării de către reclamante.

Cât privește nejustificarea

legitimării procesuale active raportat la probele administrate, această susținere

nu poate fi analizată de actuala configurație a recursului, care nu mai permite

reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate, în urma abrogării

art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. I pct. 11.2 din O.U.G. nr. 138/2000.

Pe de altă parte, această

critică a fost raportată la înlăturarea riscului promovării mai multor acțiuni în

temeiul Legii nr. 221/2009, privind aceeași persoană, care a suferit condamnări

sau măsuri administrative cu caracter politic și, deci, a riscului unei duble reparații

pentru prejudiciul moral suferit.

Nu este cazul speței de

față, deoarece nu s-a dovedit că, pentru prejudiciul moral suportat de tatăl reclamantei

în urma măsurii administrative dispuse, s-ar fi formulat mai multe cereri de chemare

în judecată.

În consecință, față de

cele arătate, Înalta Curte constată că nemotivarea hotărârii echivalează cu necercetarea

fondului cauzei și atrage imposibilitatea exercitării controlului judiciar în ceea

ce privește aplicarea legii de către instanța anterioară, la situația de fapt reținută

de aceasta.

Ca urmare, în baza

art. 312 alin. (1)-(3), (5) cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va admite

recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță de apel.

Instanța de rejudecare

va avea în vedere că în prezent art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010 au fost declarate

neconstituționale prin decizia nr. 1354/2010 și că nu mai există o limită a cuantumului

daunelor morale ce se pot acorda în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009.

În același timp, instanța

de apel va ține seama și de principiul „non reformatio in pejus” și de faptul că

doar pârâtul a declarat recurs, reclamantele necontestând suma acordată de instanța

de apel prin intermediul acestei căi de atac.

În consecință, va ține

seama că efectele principiului amintit se extind și în fața rejudecării apelurilor,

ceea ce înseamnă că nu va putea acorda o sumă mai mare de 10.000 euro, necontestată

de reclamante, cum s-a arătat mai sus, urmând să prezinte și argumentele pentru

care va stabili suma acordată reclamantelor până la limita de 10.000 euro, în raport

de criteriile legale și jurisprudențiale (Decretul-Lege nr. 118/1990, O.U.G.

nr. 214/1999, durata măsurii administrative, perioada de timp scursă de la condamnare

și consecințele produse în plan fizic, psihic și social menționate mai sus).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei nr. 256 din 14 septembrie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2011.