ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1519/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Baroul Brașov a avizat negativ

cererea formulată de reclamantul V.N., la data de 16 ianuarie 2001, de primire

în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Comisia Permanentă a U.A.R., prin

decizia nr. 1173/2001, respectiv Consiliul U.A.R., prin decizia nr. 8543/2001,

au respins cererea și contestația reclamantului, reținând că acesta nu

îndeplinește condițiile de vechime impuse de Legea nr. 51/1995, republicată.

Curtea de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 28/F din 18 martie 2002, a

respins ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului, motivând că U.A.R. este o

„asociație cu caracter profesional, ale cărei decizii nu se impun prin

atribuite specifice puterii executive”, iar Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 2530/2002, în recursul

reclamantului V.N.I, a casat sentința, cu trimiterea cauzei pentru competentă

judecare.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 81/F din

23 septembrie 2002, a admis acțiunea și pe cale de consecință, a anulat actele

administrative atacate și a obligat U.A.R. să emită decizia de primire a

reclamantului, în profesia de avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a exercitat, în perioada

5 septembrie 1979 – 20 martie 1991, funcția de secretar de Consiliu popular,

apoi, în perioada 20 martie 1991 – 1 august 1993, funcția de inspector de

specialitate Prefectura Brașov, iar în perioada 1 august 1993, la zi, funcția

de consilier juridic.

În ce privește funcția de secretar

de Consiliu popular, s-a reținut că aceasta nu a avut o reglementare juridică

distinctă de încadrarea sa în una dintre profesiile de consilier juridic sau

jurisconsult, însă, potrivit O.U.G. nr. 284/2000, de modificare a Legii nr.

188/1999, privind Statutul funcționarului public, „funcția publică de execuție

corespunzătoare funcției de conducere de secretar, este aceea de consilier

juridic, cls. I; că vechimea în funcția de secretar este recunoscută ca vechime

în magistratură, prin Legea nr. 92/1992, ceea ce înseamnă că Legea nr. 51/1995

instituie o inegalitate de tratament aceleiași categorii de persoane.

În fine, s-a reținut că și în

situația în care s-ar considera că vechimea în funcția de secretar nu poate fi

asimilată condițiilor de vechime prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, reclamantul a îndeplinit, în timpul judecării cauzei, condiția de

vechime în funcția de consilier juridic; că reclamantul îndeplinește și

exigențele profesiei de avocat, având în vedere că ocupă funcția de lector

universitar, specialitatea drept, este înscris la doctorat în domeniul

fundamental, științe juridice, precum și experiența practică acumulată într-o

perioadă de aproximativ 22 ani.

Împotriva sentinței a declarat

recurs U.A.R., susținând, în esență, că reclamantul nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, întrucât are

o vechime în funcția de consilier juridic, de numai 7 ani, 10 luni și 14 zile.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea

nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, dreptul de

primire în profesie se obține pe baza unui examen, organizat conform

prevederilor acestei legi și a statutului profesiei.

Prin art. 16 alin. (2) lit. a) și b)

din aceiași lege, se stipulează că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu

scutire de examen: titularul diplomei de doctor în drept; cel care, anterior

sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător,

procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.

Deci, textele de mai sus instituie

regula că numai promovarea examenului dă naștere dreptului de a fi primit în

profesia de avocat, iar pentru persoanele aflate într-una din situațiile

limitativ arătate în art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995, se

prevede posibilitatea de a fi primite în profesie, fără a mai fi supuse

examinării.

Or, în cauză, reclamantul nu

îndeplinește exigențele impuse prin art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea

nr. 51/1995, referitoare la vechime, întrucât, din actele dosarului,

necontestate, rezultă că, a îndeplinit funcția de consilier juridic la

Prefectura Brașov, în perioada 1 august 1993 - 26 octombrie 1999 (6 ani, 2 luni,

26 zile), funcția de consilier juridic la Primăria Săcele, în perioada 26

octombrie 1999 - 4 august 2000 (9 luni și 8 zile) și funcția de consiler

juridic la SC O. SA, în perioada 4 august 2000 – 25 iunie 2001 (10 luni și 21

zile); deci, are o vechime în muncă în funcția de consilier juridic, de numai 7

ani, 10 luni și 14 zile, nu de cel puțin 10 ani, cum pretinde Legea nr.

51/1995.

Este de observat, sub acest aspect,

că nu există nici un act la dosar din care să rezulte că reclamantul ar fi

îndeplinit în perioada procesului, termenul legal de 10 ani vechime în funcția

de consilier juridic, așa cum greșit a reținut prima instanță.

Dispozițiile O.U.G. nr. 284/2000, de

modificare a Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public,

conform cărora, funcția publică de execuție corespunzătoare funcției de

conducere de secretar, este aceea de consilier juridic clasa I, respectiv ale

Legii nr. 92/1992, prin care vechimea în funcția de secretar este recunoscută

ca vechime în magistratură, la care prima instanță a făcut referire, nu au

relevanță juridică în cauză, întrucât Legea nr. 51/1995 nu prevede asimilarea

funcției de secretar, cu cea de consilier juridic.

În consecință, soluția adoptată de

prima instanță este nelegală, iar recursul, fondat, urmând să fie admis, casată

sentința și pe fond, respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de U.A.R.,

împotriva sentinței civile nr. 81/F/CA din 23 septembrie 2002, a Curții de Apel

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea formulată de V.N.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 aprilie 2003.