ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 271/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

9.10.2001 reclamantul H.V. a solicitat în principal să se constate nulitatea

deciziei nr. 1175/20.07.2001 a Comisiei Permanente a U.A.R. și a avizului

Baroului de avocați București, iar în subsidiar a solicitat anularea actelor sus-precizate.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

a depus cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen,

cerere respinsă de U.A.R., care a avut în vedere avizul baroului de avocați,

deși reclamantul întrunește cerințele prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 51/1995, republicată.

Prin sentința civilă nr. 1566 din 20

noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată reținându-se că reclamantul nu a

respectat dispozițiile art. 52 pct. 2 din Statutul profesiei de avocat, în

sensul că nu a contestat decizia nr. 1175/2001 a Comisiei Permanente la

Consiliul U.A.R.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen reclamantul invocând dispozițiile art. 304 pct. 1, 7,

8, 9 și 10 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat

că:

- sentința cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii, nu cuprinde motivele de fapt și

temeiurile de drept pe care se sprijină;

- instanța de fond interpretând

greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura și înțelesul acestuia în

sensul că deși reclamantul a atacat numai decizia Comisiei Permanente,

Consiliul U.A.R. avea obligația să dea un răspuns petentului pentru că numai

Consiliul UAR aprobă cererile de primire în profesia de avocat cu scutire de

examen conform art. 63 lit. g) și art. 65 alin. (2) lit. d) din Statutul

profesiei de avocat, astfel încât nu avea obligația să conteste decizia

Comisiei Permanente la Consiliul UAR;

- sentința a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii pentru că nu s-a indicat nici un temei de drept

din Legea nr. 29/1990 și C. proc. civ., iar pe de altă parte instanța nu a fost

alcătuită dintr-un complet format din 2 judecători conform art. 7 alin. final

din Legea nr. 29/1990;

- sentința este nelegală și pentru

că au fost încălcate dispozițiile art. 1, art. 4-8, art. 10-13 și art. 18 din

Legea nr. 29/1990;

- instanța, fără a intra în

cercetarea fondului, a respins acțiunea ca nefondată; nu s-a pronunțat asupra

unor mijloace de probă solicitate de reclamant și nu s-a pronunțat asupra unor

dovezi administrate.

Verificând cauza în funcție de motivele de recurs

formulate, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.

Din parcurgerea considerentelor sentinței se

constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii. Sunt arătate motivele, inclusiv temeiul legal, pentru care s-a

respins acțiunea, iar instanța a fost legal constituită dintr-un complet format

dintr-un singur judecător, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 29/1990, modificată prin Legea nr. 59/1993.

Curtea de apel, în mod legal, a

respins acțiunea deoarece reclamantul nu a respectat procedura prealabilă

formulării cererii la instanță, procedură prevăzută de dispozițiile art. 63

lit. h) din Legea nr. 51/1995, republicată, art. 52 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat, coroborate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.

În acest sens se constată că

recurentul nu a atacat decizia Comisiei Permanente la Consiliul U.A.R., numai

decizia Consiliului putînd fi contestată la instanța de contencios

administrativ. Nefiind parcursă procedura prealabilă jurisdicțional

administrative prevăzută de lege, acțiunea este inadmisibilă.

Sub acest aspect în mod eronat

instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, însă aceasta nu reprezintă

un temei suficient pentru desființarea sentinței având în vedere că soluția de

respingere a acțiunii se menține.

Celelalte motive de recurs nu se

analizează întrucât recurentul nu a menționat în ce constă încălcarea

dispozițiilor art. 1, art. 4-8, art. 10-13 și art. 18 din Legea nr. 29/1990.

Cât privește criticile de netemeinicie a sentinței, se constată că și acestea

sunt nefondate, având în vedere că instanța respingând acțiunea pentru lipsa

procedurii prealabile, nu putea analiza fondul pricinii.

Pentru considerentele expuse, care

suplinesc parțial motivarea sentinței, recursul va fi respins ca nefondat, în

cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței, conform

dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de H.V.

împotriva sesntinței civile inr. 1566 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2003.