ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5

februarie 2002, reclamantul N.V. a chemat în judecată pe pârâții U.A.R. și

Consiliul Baroului Avocaților Alba, solicitând anularea deciziei nr. 1064 din

13 iunie 2001, a Comisiei Permanente a U.A.R., a deciziei nr. 8506 din 15 decembrie

2001, a Consiliului U.A.R. și obligarea pârâtei U.A.R. să emită decizie de

primire a sa în profesia de avocat, cu scutire de examen.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat c, prin actele contestate i-a fost încălcat dreptul de a fi primit în

profesia de avocat, cu scutire de examen, deși a dovedit îndeplinirea

condițiilor prevăzute în Legea nr. 51/1995, pentru exercitarea acestei

profesii. Reclamantul a susținut că refuzul pârâților s-a întemeiat

nejustificat pe rezultatele unui test organizat, cu încălcarea prevederilor

art. 28-31 din Statutul profesiei de avocat.

Prin sentința civilă nr. 78 din 17

aprilie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, a anulat deciziile nr. 1064 din 13 iunie 2001

și nr. 8506 din 15 decembrie 2001 și a obligat pârâta U.A.R. să emită decizie

de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a avut în vedere actele depuse la dosar și din care a rezultat că

reclamantul îndeplinește atât condițiile generale stabilite de art. 11 din

Legea nr. 51/1995, cât și condițiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2)

din aceiași lege, pentru a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de

examen, întrucât are o vechime de peste 15 ani în funcția de consilier juridic,

iar aprecierea probității și competenței sale profesionale de către Baroul

Alba, nu a avut un caracter obiectiv, fiind contrară prevederilor art. 32 din

Statutul profesiei de avocat.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, au declarat recurs pârâții U.A.R. și Baroul Alba, solicitând

casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 3, 9 și 10 și art. 312 C. proc. civ.

În primul motiv de casare s-a

susținut că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care nu prevăd un drept, ci numai o

posibilitate pentru anumite categorii de persoane de a fi primite în profesie,

cu scutire de examen, iar organele competente să decidă pentru fiecare caz în

parte sunt Comisia Permanentă și Consiliul U.A.R. din România. Recurenții au

arătat că intimatul nu a primit aviz favorabil de scutire de examen, pentru că

nu a dovedit minimum de cunoștințe, necesare exercitării profesiei, cu ocazia

testului organizat la 22 mai .2001, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din

Statutul profesiei de avocat, asigurându-se egalitatea de șanse a celor

înscriși și transparența rezultatelor.

Prin cel de-al doilea motiv de

casare, recurenții au susținut că deciziile contestate de intimat nu sunt

supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind

acte emise de autorități administrative. Față de caracterul privat al profesiei

de avocat, recurenții au criticat soluția instanței de fond, de anulare a

actelor întocmite de organele de conducere ale profesiei, motivând că în cauză

nu erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 29/1990.

În ultimul motiv de recurs, s-a

invocat necompetența materială a instanței de fond, cu motivarea că, potrivit

art. 3 pct. 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.

138/2000, competentă să judece cauza este Curtea de Apel București, deoarece

deciziile contestate au fost emise de organele de lucru ale U.A.R., respectiv

de Comisia Permanentă și de Consiliul Uniunii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat, prezentul

recurs, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a interpretat și

aplicat corect dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

republicată, care prevăd că, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat,

cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii în profesie, a

îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau

jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.

Constatând că intimatul îndeplinește

atât condițiile legale, cât și condițiile statutare pentru a fi primit în

profesia de avocat, cu scutire de examen, instanța de fond a apreciat judicios

că este nejustificat refuzul manifestat de recurenți în conținutul celor două

decizii contestate.

Motivarea acestor decizii prin

rezultatele obținute de intimat la testul organizat în data de 22 mai 2001, s-a

dovedit a fi lipsită de temei legal, pentru că în cazul primirii în profesia de

avocat, cu scutire de examen, legea și Statutul profesiei de avocat nu prevăd

ca o condiție prealabilă, promovarea unui test de verificare a cunoștințelor

profesionale.

Scutirea de examen a fost

recunoscută numai anumitor categorii de persoane, în considerarea calificării

profesionale dobândite, prin exercitarea timp de cel puțin 10 ani, a uneia sau

a unora din profesiile juridice expres și limitativ prevăzute de art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Pentru aceste categorii de persoane,

primirea în profesie, cu scutire de examen se soluționează individual, cu

avizul consultativ al baroului, întocmit după depunerea raportului asupra

condițiilor de primire în profesie și verificarea cunoștințelor referitoare la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform art. 65 alin. (2) lit.

d) din Legea nr. 51/1995, republicată, art. 32 și 52 din Statutul profesiei de

avocat.

În cauză, se constată că subiectele

testului organizat de recurenți la 22 mai 2001, nu se încadrează tematicii

prevăzute de art. 32 din Statut, pentru verificarea cunoștințelor, numai cu

privire la reglementarea profesiei de avocat și a reprezentat în realitate un

sistem de control al pregătirii profesionale, similar unui examen.

Din acest punct de vedere apare ca

nefondată susținerea din recurs, privind lipsa unui drept recunoscut de lege,

intimatului, care să fi fost vătămat prin organizarea testului din 22 mai 2001

și prin deciziile de respingere a cererii de primire în profesie, cu scutire de

examen, motivate pe rezultatele obținute la test.

Îndeplinind condiția de a fi

exercitat timp de cel puțin 10 ani, una din profesiile juridice prevăzute de

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, intimatul este

titularul dreptului de a solicita primirea în profesie, cu scutire de examen,

iar soluția dată cererii sale de organele de conducere ale profesiei, trebuie

întemeiată pe criterii obiective și nu poate fi rezultatul exercitării

discreționare de către acestea, a dreptului lor de a decide.

Cea de-a doua critică privind

inadmisibilitatea acțiunii este, de asemenea, nefondată, întrucât recurenții au

calitatea de organisme profesionale, constituite în vederea aplicării și

executării Legii nr. 51/1995 și îndeplinesc un serviciu public, astfel încât

actele pe care le întocmesc pentru asigurarea acestui serviciu public, pot fi

contestate în justiție, în condițiile prevăzute de lege.

Deciziile prin care recurenții au

respins cererea intimatului de primire în profesie, cu scutire de examen, au

fost emise în exercitarea acestor atribuții legale, reprezentând acte

administrative de autoritate, a căror legalitate poate fi examinată pe calea

controlului judecătoresc, reglementat de Legea nr. 29/1990. În consecință,

pronunțându-se asupra acțiunii în anularea celor două decizii, instanța de fond

nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin ultimul motiv de casare,

invocând competența Curții de Apel București, recurenții au susținut încălcarea

normelor de competență teritorială, și nu a celor de competență materială

cuprinse în art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cum greșit au indicat în recurs.

Și această critică se dovedește a fi

neîntemeiată, față de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990, care prevăd că

judecarea acțiunilor în contencios administrativ este de competența instanței

judecătorești, în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Cum

domiciliul intimatului este în orașul Baia de Arieș, județul Alba, litigiul a

fost soluționat în primă instanță de Curtea de Apel Alba Iulia, cu respectarea

normelor de competență materială și teritorială pentru acțiunile în contencios

administrativ.

Față de considerentele expuse și

constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va

respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.A.R.

și Baroul Alba, împotriva sentinței civile nr. 78 din 17 aprilie 2002, a Curții

de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2003.