ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

februarie 2002, reclamanta M.E. a chemat în judecată pârâta U.A.R., solicitând

anularea deciziei nr. 8521 din 15 decembrie 2001, a Consiliului U.A.R., a

deciziei nr. 1216 din 13 octombrie 2001, a Comisiei Permanente a U.A.R. și obligarea

pârâtei să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat, cu scutire de

examen, precum și obligarea pârâtei la plata de daune morale, în sumă de

102.000.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin actele contestate i-a fost încălcat dreptul de a fi primită în

profesia de avocat, cu scutire de examen, deși a dovedit îndeplinirea

condițiilor prevăzute în Legea nr. 51/1995, pentru exercitatea acestei

profesii. Reclamanta a susținut că refuzul exprimat de pârâtă s-a întemeiat nejustificat

pe rezultatele testului organizat, cu încălcarea prevederilor art. 28-31 din

Statutul profesiei de avocat.

Prin sentința civilă nr. 79 din 17

aprilie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, a anulat deciziile nr. 8251 din 15 decembrie

2001 și nr. 1216 din 13 octombrie 2001, a obligat pârâta să emită decizie de

primire a reclamantei în profesia de avocat, cu scutire de examen și a respins

cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a avut în vedere actele depuse la dosar și din care a rezultat că

reclamanta îndeplinește atât condițiile generale stabilite de art. 11 din Legea

nr. 51/1995, cât și condițiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) din

aceiași lege, pentru a fi primită în profesia de avocat, cu scutire de examen,

întrucât are o vechime de peste 18 ani, în funcția de consilier juridic, iar

aprecierea probității și competenței sale profesionale de către Baroul

Hunedoara nu a avut un caracter obiectiv, fiind contrară prevederilor art. 32

din Statutul profesiei de avocat.

Cererea reclamantei de plată a

daunelor morale a fost respinsă, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, au declarat recurs ambele părți.

Reclamanta a solicitat casarea în

parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale de daune morale,

întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Recurenta-reclamantă a susținut că cererea sa este justificată față de modul

nelegal în care a fost organizat testul de examinare și față de afișarea

rezultatelor la sediul Baroului Hunedoara, ceea ce i-a lezat personalitatea și

prestigiul profesional, producând o suferință morală.

În recursul declarat de pârâta

U.A.R.- a fost criticată soluția de admitere a acțiunii, susținându-se că

intimata nu a dovedit pregătirea profesională necesară exercitării profesiei de

avocat, cu ocazia testului organizat conform art. 32 alin. (1) din Statutul

profesiei și nu a primit avizul favorabil al Baroului Hunedoara, pentru

scutirea de examen, aviz care are caracter obligatoriu.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat, recursul

reclamantei și va anula ca netimbrat, recursul declarat de pârâtă.

Cererea reclamantei, de obligare a

pârâtei la plata de despăgubiri patrimoniale pentru repararea unui prejudiciu

moral, deși formulată în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, nu

îndeplinește aceste cerințe legale pentru a fi admisă, astfel cum corect a

reținut și instanța de fond.

Modul concret în care pârâta a

procedat la examinarea și la soluționarea cererii reclamantei, nu constituie

prin el însuși o cauză pentru vătămarea adusă și altor drepturi subiective,

decât dreptul de a fi primit în profesia de avocat și acest drept a fost

recunoscut prin hotărârea instanței de fond.

Reclamanta nu a dovedit, însă, prin

probe concludente, susținerile sale din acțiune privind existența unui

prejudiciu cert, cu caracter nepatrimonial și faptul că acest prejudiciu este

consecința nelegalității celor două decizii contestate, pentru ca răspunderea

juridică a pârâtei să fie stabilită și prin obligația de plată a despăgubirilor

solicitate.

În consecință, Curtea va respinge ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta M.E.

Referitor la recursul declarat de

U.A.R., se constată că nu au fost achitate taxa judiciară de timbru și timbrul

judiciar, datorate conform art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr.

146/1997, art. II lit. m) din Anexa la H.G. nr. 752/1999 și art. 3 din Legea

nr. 123/1997, deși pârâta a fost citată cu mențiunea de a plăti taxele în

cuantumul prevăzut de lege pentru calea de atac exercitată.

Constatând neîndeplinirea obligației

de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, Curtea va aplica

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr.

32/1995, aprobată prin Legea nr. 123/1997 și va anula ca netimbrat, recursul

U.A.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.E.,

împotriva sentinței civile nr. 79 din 17 aprilie 2002, a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Anulează ca netimbrat, recursul

declarat de U.A.R., împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2003.