ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 320/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 5 februarie 2002, reclamantul R.I. a solicitat anularea deciziei nr. 1065

din 13 iunie 2001 a Comisiei Permanente și a deciziei nr. 8505 din 15 decembrie

2001, emisă de Consiliul U.A.R. și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie,

pentru primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este absolvent al Facultății de Drept Economic și Administrativ,din

Sibiu, din iunie 1981, cu diplomă de licență, are o vechime în profeisa de

jurist de peste 20 ani și a solicitat Baroului Alba ca în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 51/1995 ,să fie primit în profesie de avocat, cu scutire

de examen.

Cu adresa nr. 194 din 28 mai 2001,

Baroul Alba a comunicat reclamantului că a dat aviz negativ, iar prin decizia

nr. 1065 din 13 iunie 2001, Comisia Permanentă a U.A.R. i-a respins cererea de

acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat.

Contestația formulată de reclamant

împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr. 8505 din 15

decembrie 2001 a Consiliului U.A.R.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 77 din 17

aprilie 2002, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 1065 din 13 iunie 2001 a

Comisiei Permanente și decizia nr. 8505 din 15 decembrie 2001 a Consiliului

U.A.R. și a obligat pârâta să emită o decizie de primire a reclamantului în

profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a soluționa astfel, instanța

a reținut că reclamantul a probat cu actele depuse la dosar că îndeplinește

condițiile stabilite de art. 11 din Legea nr. 51 și ale art. 16 alin. (2) din

aceiași lege, având o vechime de peste 20 ani în funcția de consilier juridic,

iar în ce privește oportunitatea, nu s-a făcut dovada că reclamantul nu ar

merita să fie primit în avocatură.

Instanța a apreciat că refuzul

Baroului Alba, de a acorda reclamantului aviz favorabil, este subiectiv și

excede cadrul legal, verificarea impusă de art. 32 din Statutul profesiei de

avocat, impunându-se doar în ce privește cunoașterea Legii nr. 51/1995.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs U.A.R., invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs s-a

arătat, în esență, că obținerea dreptului de primire în profesia de avocat se

face în baza unui examen.

Recurenta susține că examenul se

impune în speță, deoarece pentru obținerea calității de judecător, procuror,

notar, avocat, este necesară susținerea unui examen de specialitate, în timp ce

jurisconsultul nu susține un asemenea examen.

S-a mai susținut că verificarea

cunoștințelor reclamantul se impune, întrucât acesta era absolvent al

Facultății de Drept Administrativ din Sibiu, instituție universitară în care

accentul se pune pe cunoașterea problemelor de drept administrativ și mai puțin

-- instituțiilor de drept civil, penal sau al familiei.

Recurenta a apreciat că dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, sunt permisive și nu au caracter

dispozitiv, organele profesiei fiind singurele care decid potrivit autorității

lor, autorități căreia nu se poate substitui nici un alt organ, nici justiția.

Recursul pârâtului este nefondat

Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 51/1995, la cerere poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel

care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția

de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel

puțin 10 ani.

În toate cazurile prevăzute de lege,

Consiliul U.A.R. aprobă în baza art. 63 lit. g) din Legea nr. 51/1995, primirea

în profesia de avocat, iar scutirea de examen se acordă potrivit art. 65 lit.

d), de către Comisia permanentă, acelor juriști care îndeplinesc condițiile

prevăzute de lege, cu avizul consultativ al baroului respectiv.

în cauză, reclamantul R.I. a

absolvit Facultatea de Drept Economic și Administrativ din Sibiu. în anul 1981

și a ocupat funcția de jurisconsult și consilier juridic timp de 20 ani,

conform copiei de pe carnetul de muncă.

Argumentul că absolvenții

specializați în drept economic și administrativ trebuie excluși sau supuși unor

examene suplimentare, față de cei care au absolvit Facultatea de drept,

specializarea drept, este nejustificată, vocația lor pentru exercitarea

profesiei de avocat, neputând fi diferită.

Pregătirea pentru materiile de bază

de care depinde exercitarea profesiei de avocat fiind, în esență, aceIaș, nu se

poate justifica o diferență de tratament, care ar avea semnificația unei măsuri

juridice diferite pentru situații identice.

Specializarea nu poate înlătura

profilul pregătirii, iar vocația comună a licențiaților celor două

specializări, de a îndeplini anumite activități, ce se regăsesc în problematica

generală a profesiei de avocat, impune acelaș regim juridic.

Din probele administrate rezultă că

reclamantul întrunea cerințele generale cuprinse în art. 9 și 16 din Legea nr.

51/1995, pentru primirea în avocatură, fără examen.

O dată cu cererea de primire în

avocatură, cu scutire de examen, se invocă un drept conferit de lege, de cel

care îndeplinește anumite condiții.

În această situație, U.A.R. nu poate

face distincție între cei care, formulând cerere, îndeplinesc condițiile cerute

de lege și sunt agreați și cei care, deși îndeplinesc condițiile, nu sunt

agreați, pentru că trebuie aplicat principiul constituțional al egalității în

fața legii.

Or, reclamantul a făcut dovada că

îndeplinește condițiile de a fi primit în profesie, cu scutire de examen, fiind

absolvent al facultății de drept, cu o vechime de mai mult de 10 ani în funcția

de consilier juridic (20 ani).

În ce privește caracterul permisiv

al art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, este adevărat că textul evocă

posibilitatea pentru cel în cauză, de a fi primit în profesia de avocat, cu

scutire de examen, însă aceasta nu înseamnă că U.A.R. poate refuza cererea pe

motive de oportunitate, deoarece în calitatea sa de autoritate publică, ea nu

își manifestă opțiunile pe baza criteriilor ce sunt specifice dreptului privat,

cererea de primire în avocatură fără examen, nefiind o ofertă de contractare,

ci un drept conferit de lege, de cel care îndeplinește anumite condiții.

Baroul Alba avea dreptul de a

aprecia dacă reclamantul poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de

examen, dar această apreciere trebuia să fie obiectivă, or în cauză nu s-a

făcut dovada că reclamantul nu ar corespunde profesiei de avocat.

Așa fiind, vâzând și dispozițiile

art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

U.A.R., împotriva sentinței civile nr. 77 din 17 aprilie 2002 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2003.