- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 31 martie 2004
Decizia nr. 2608/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: G.A.I., G.N. și G.A.C. au solicitat, pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu I.C.N., în temeiul art. 403 C. proc. civ. suspendarea executării silite a deciziei nr. 278/A din 19 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin care s-a dispus evacuarea reclamanților din apartamentul nr. 2, situat în București, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare pe care aceștia o formulaseră împotriva deciziei nr. 5919 din 6 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Judecătoria sectorului 5, prin sentința civilă nr. 3861 din 4 septembrie 2003, a respins cererea de ordonanță președințială promovată de reclamanți.
În contra acestei sentințe au declarat recurs reclamanții invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și susținând în esență că deși au probat atacarea cu contestație în anulare a deciziei prin care li s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii ce constituia titlul executor cum și faptul că prin demersurile întreprinse intenționau să desființeze respectivul titlu și că o eventuală evacuare le-ar leza grav interesele, instanța în mod eronat le-a respins cererea de ordonanță președințială. Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din 29 octombrie 2003 când s-a fixat termen, în ședință publică, la 31 martie 2004. Prin întâmpinare, intimatul I.C.N. a învederat că prin procesul-verbal din 24 martie 2003 încheiat de Biroul executorului judecătoresc D.G.
rezultă că executarea s-a efectuat, reclamanții înțelegând să elibereze de bună voie apartamentul în litigiu și toate demersurile reclamanților-recurenți către instanțele judecătorești au fost respinse. Recursul nu este fondat. Din dosar a rezultat că prin decizia nr. 278/A din 19 februarie 2003 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a schimbat în parte sentința civilă nr. 4622/2002 a Judecătoriei sectorului 5 București în sensul că a constatat nulitatea contractului de închiriere nr. 751 din 11 mai 1995 intervenit între petentul G.A.I. și Primăria municipiului București prin SC C. SA pentru fraudă la lege. De asemenea, a dispus evacuarea pârâților G.A.I., G.N. și G.A.C. din apartamentul nr. 2 situat în București.
Hotărârea a devenit irevocabilă prin decizia nr. 1519 din 6 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Din procesul-verbal nr. 463 din 24 septembrie 2003 încheiat de Biroul executorului judecătoresc D.G. rezultă că titlul executor, respectiv decizia nr. 278/A din 19 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost pus în executare, în cuprinsul acestuia făcându-se mențiunea expresă că petenții au înțeles să execute de bună voie hotărârea eliberând apartamentul. Astfel fiind, recursul petenților apare a fi neîntemeiat cu atât mai mult cu cât titlul executor, respectiv decizia nr. 278/A din 19 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost menținut, demersurile petenților pentru desființarea acestuia rămânând fără efect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G.A.I., G.N. și G.A.C. împotriva sentinței civile nr. 3861 din 4 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2004.