ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5425/2011

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 30 ian. 2009, reclamantul D.N.D. a chemat în

judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin

hotărâre judecătorească să se dispună constatarea și recunoașterii calității de

luptător în rezistența anticomunistă a sa și a membrilor familiei constatarea

și recunoașterea publică a holocaustului comunist pentru perioada de deportare

în Bărăgan (1951-1956) pentru toți deportații din dosar obligarea pârâtei la

plata daunelor materiale și morale pentru toți luptătorii în rezistența

anticomunistă prezenți în dosar alături de reclamant în cuantum de 1.500.000

Euro pentru reclamant și 100.000 Euro pentru membrii familiei sale, cu

cheltuieli de judecată.

In

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la 27 octombrie 1951, în

localitatea Urleasca Nouă, județul Brăila, unde părinții și bunicii săi au fost

deportați din localitatea Obârșia de Câmp, jud. Mehedinți la data de 18 iunie

1951.

Mai mult,

pentru repararea prejudiciilor cauzate de deportare, reclamantul a beneficiat

de prevederile O.U.G. 214/1999 și Decretul-lege nr. 118/1990 ale căror scop a

fost repararea unor asemenea prejudicii.

Judecătoria

Vânju Mare, prin sentința civilă nr. 506 din 24 martie 2009, a declinat

competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Mehedinți.

În

ședința publică din 07 octombrie 2009, reclamantul și-a precizat acțiunea,

arătând că înțelege să solicite obligarea pârâtei la despăgubiri conform Legea

nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral suferit din cauza deportării.

Prin sentința

civilă 81 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a respins acțiunea,

cu motivarea că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor

îndreptățite pentru acordarea prejudiciului moral [art. 5 alin. (1), lit. a)

din Legea 221/1009].

Tribunalul

a reținut că, prin decizia MAI nr. 200/1951, părinții reclamantului, D.N. și

D.C., au fost dislocați la data de 18 iunie 1951 din localitatea Obârșia Câmp,

județul Mehedinți, unde își aveau domiciliul, în comuna Măzăreni, raion Brăila,

regiunea Galați, unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, restricție

domiciliară care a fost ridicată prin decizia MAI nr. 6100 din 27 iulie 1955.

Legea

conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral doar persoanelor care

au suferit condamnare cu caracter politic nu și celor față de care s-a luat o

măsură administrativă cum este cazul reclamantului.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că în temeiul art. 3

lit. e) din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter

politic orice măsură luată de fostul MAI iar art. 5 lit. a) din lege stabilește

dreptul oricărei persoane care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu

caracter politic de a solicita obligarea statului român la acordarea unor

despăgubiri morale.

Prin

decizia civilă nr. 139/2010 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de

reclamant, a desființat sentința nr. 81/2010 și a trimis cauza spre rejudecare

la Tribunalul Mehedinți.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin art.

1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009, se definesc două categorii de măsuri

abuzive luate de regimul politic comunist și care pot fi reparate, și anume

condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare și trimitere expresă

la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea și măsurile

administrative cu caracter politic.

Modalitatea

practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5

din lege. Prin alin. (1) se stabilește că orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de judecată.

Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului

la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare

iar lit. b) stabilește acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul

valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al

măsurii administrative, dacă a obținut reparația în condițiile legilor anterioare.

Această

interpretare rezultă și din modul în care au fost redactate prev. art. 1 alin.

(2) lit. a)-j) și art. 3 lit. a)-f), care trimit, prin enumerare, la rațiunile

politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte

fără caracter penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist, dar și din

dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2), care fac trimitere în egală măsură la

disp. art. 2 din O.U.G. 214/1999, ca sistem de referință pentru tribunal în

procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al

măsurii administrative.

În aceste

situații legea nu distinge, astfel că în spiritul unei consecvențe legislative

trebuie să se facă o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci și la nivelul

aplicării practice. Un argument în plus este acela că legile cu caracter

reparatoriu anterioare, de care instanța trebuie să țină seama la stabilirea

cuantumului măsurilor reparatorii, acoperă întreaga paletă a măsurilor cu

caracter abuziv - condamnări politice sau măsuri administrative asimilate

acestora - iar legea actuală are un evident caracter de complinire, caz în care

trebuie să fie aplicate aceleași reguli de raționament juridic.

Se

consideră că, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiilor art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, soluționând litigiul fără a intra în

cercetarea fondului, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., în temeiul cărora se a admis apelul, a desființat sentința și a

trimis cauza spre rejudecare la tribunal.

Împotriva

deciziei a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți care a susținut următoarele,

instanța de apel în mod greșit a considerat că instanța de fond a soluționat

cauza fără a cercetata pe fond, când de fapt, Tribunalul Mehedinți a analizat

și pe fond cauza dedusă judecații și a motivat de asemenea, pe fondul cauzei,

respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Ca atare,

în mod greșit instanța de apel și-a bazat hotărârea pe dispozițiile art. 297 C.

proc. civ.

Întrucât

calea de atac a apelului este devolutivă, instanța de apel avea obligația ca în

cazul desființării hotărârii instanței de fond, să rețină spre rejudecare

prezenta cauză.

Analizând

recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente.

Pentru a

fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În speță,

instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile art. 297 C. proc. civ.,

considerând că prima instanță a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, soluționând litigiul fără a iniția

o cercetare a fondului.

Criticile

recurentului nu pot fi primite, instanța de fond nu a intrat în cercetarea

fondului, deoarece a respins acțiunea, considerând că reclamantul nu se

încadrează în categoria persoanelor îndreptățite pentru acordarea prejudiciului

moral.

Or, așa

cum a reținut și instanța de apel, cadrul general de reglementare a drepturilor

patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică și

teleologică a prevederilor art. 5, privește toate persoanele, atât cele

condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative politice în perioada de referință, care beneficiază de dreptul

la despăgubiri morale și/sau materiale.

Atât

condamnările, cât și măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt

măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit

sub diverse forme regimului comunist totalitar și care au suferit prejudicii

materiale și morale. A distinge între cele două categorii, sub aspectul

daunelor materiale și morale, ar însemna negarea rațiunii adoptării actului

normativ și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate

în situații similare.

Dacă

legiuitorul ar fi intenționat să excludă în mod categoric de la despăgubiri

pentru prejudiciul moral persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice

administrative, ar fi folosit ca tehnică legislativă, același procedeu utilizat

la redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care se acordă

despăgubiri materiale pentru bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau

nu s-au obținut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei

duble reparații.

Pentru

aceste considerente se vor respinge recursurile și în baza art. 312 C. proc.

civ. se va menține decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei civile

nr. 139 din 03 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.