ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5425/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 ian. 2009, reclamantul D.N.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună constatarea și recunoașterii calității de luptător în rezistența anticomunistă a sa și a membrilor familiei constatarea și recunoașterea publică a holocaustului comunist pentru perioada de deportare în Bărăgan (1951-1956) pentru toți deportații din dosar obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale pentru toți luptătorii în rezistența anticomunistă prezenți în dosar alături de reclamant în cuantum de 1.500.000 Euro pentru reclamant și 100.000 Euro pentru membrii familiei sale, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la 27 octombrie 1951, în localitatea Urleasca Nouă, județul Brăila, unde părinții și bunicii săi au fost deportați din localitatea Obârșia de Câmp, jud. Mehedinți la data de 18 iunie 1951. Mai mult, pentru repararea prejudiciilor cauzate de deportare, reclamantul a beneficiat de prevederile O.U.G. 214/1999 și Decretul-lege nr. 118/1990 ale căror scop a fost repararea unor asemenea prejudicii. Judecătoria Vânju Mare, prin sentința civilă nr. 506 din 24 martie 2009, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Mehedinți. În ședința publică din 07 octombrie 2009, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să solicite obligarea pârâtei la despăgubiri conform Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral suferit din cauza deportării.

Prin sentința civilă 81 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a respins acțiunea, cu motivarea că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite pentru acordarea prejudiciului moral [art. 5 alin. (1), lit. a) din Legea 221/1009]. Tribunalul a reținut că, prin decizia MAI nr. 200/1951, părinții reclamantului, D.N. și D.C., au fost dislocați la data de 18 iunie 1951 din localitatea Obârșia Câmp, județul Mehedinți, unde își aveau domiciliul, în comuna Măzăreni, raion Brăila, regiunea Galați, unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, restricție domiciliară care a fost ridicată prin decizia MAI nr. 6100 din 27 iulie 1955. Legea conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral doar persoanelor care au suferit condamnare cu caracter politic nu și celor față de care s-a luat o măsură administrativă cum este cazul reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că în temeiul art. 3 lit. e) din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de fostul MAI iar art. 5 lit. a) din lege stabilește dreptul oricărei persoane care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic de a solicita obligarea statului român la acordarea unor despăgubiri morale. Prin decizia civilă nr. 139/2010 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința nr. 81/2010 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009, se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist și care pot fi reparate, și anume condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea și măsurile administrative cu caracter politic. Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege. Prin alin. (1) se stabilește că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de judecată.

Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar lit. b) stabilește acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obținut reparația în condițiile legilor anterioare. Această interpretare rezultă și din modul în care au fost redactate prev. art. 1 alin. (2) lit. a)-j) și art. 3 lit. a)-f), care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2), care fac trimitere în egală măsură la disp.

art. 2 din O.U.G. 214/1999, ca sistem de referință pentru tribunal în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative. În aceste situații legea nu distinge, astfel că în spiritul unei consecvențe legislative trebuie să se facă o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci și la nivelul aplicării practice. Un argument în plus este acela că legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care instanța trebuie să țină seama la stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, acoperă întreaga paletă a măsurilor cu caracter abuziv - condamnări politice sau măsuri administrative asimilate acestora - iar legea actuală are un evident caracter de complinire, caz în care trebuie să fie aplicate aceleași reguli de raționament juridic.

Se consideră că, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, soluționând litigiul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal. Împotriva deciziei a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți care a susținut următoarele, instanța de apel în mod greșit a considerat că instanța de fond a soluționat cauza fără a cercetata pe fond, când de fapt, Tribunalul Mehedinți a analizat și pe fond cauza dedusă judecații și a motivat de asemenea, pe fondul cauzei, respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Ca atare, în mod greșit instanța de apel și-a bazat hotărârea pe dispozițiile art. 297 C. proc. civ. Întrucât calea de atac a apelului este devolutivă, instanța de apel avea obligația ca în cazul desființării hotărârii instanței de fond, să rețină spre rejudecare prezenta cauză. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În speță, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile art. 297 C. proc.

civ., considerând că prima instanță a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, soluționând litigiul fără a iniția o cercetare a fondului. Criticile recurentului nu pot fi primite, instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, deoarece a respins acțiunea, considerând că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite pentru acordarea prejudiciului moral. Or, așa cum a reținut și instanța de apel, cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5, privește toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referință, care beneficiază de dreptul la despăgubiri morale și/sau materiale.

Atât condamnările, cât și măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și care au suferit prejudicii materiale și morale. A distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale și morale, ar însemna negarea rațiunii adoptării actului normativ și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situații similare. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul moral persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnică legislativă, același procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care se acordă despăgubiri materiale pentru bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obținut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparații.

Pentru aceste considerente se vor respinge recursurile și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei civile nr. 139 din 03 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.