ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1975/2011

Reclamanta D.I.

a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice,

pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună constatarea și

recunoașterea calității de luptător în rezistenta anticomunistă a acesteia și a

membrilor familiei sale, constatarea și recunoașterea publică a holocaustului

comunist pentru perioada de deportare în Stăncuța Nouă, județul Brăila (1

ianuarie 1952-1955) pentru toți deportații, obligarea pârâtei la plata daunelor

morale în cuantum de 500 mii euro pentru aceasta și toți luptătorii aflați în

viață, ca daune morale, obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate

de proces.

În motivarea acțiunii, a arătat că în luna iunie 1951

părinții săi M.I. și M.N. au fost deportați din comuna Pristol jud. Mehedinți

în satul Stăncuța Nouă, jud. Brăila și li s-au confiscat toate bunurile pe care

le aveau.

La data deportării mama reclamantei era însărcinată cu

reclamanta în 3 luni, i-a dat naștere în tabăra de deportați în care au locuit

vreme de 4 ani și 10 zile, perioadă de mari privațiuni și în care au suportat

foame, mizerie,

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin sentința civilă nr.

38 din 25 ianuarie 2010 a respins cererea reclamantei.

În esență, prima instanță a reținut că la adoptarea Legii nr.

221/2009 legiuitorul a urmărit acoperirea prejudiciului moral suferit de cei

supuși condamnărilor politice, necuprinzând în această categorie de despăgubiri

și pt cei supuși măsurilor administrative cu caracter politic, iar judecătorul

nu are rolul de a crea norme pentru repararea prejudiciului moral la care au

fost supuși cei din urmă, în lipsa cărora cererea nu poate fi soluționată

pozitiv.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta D.I.,

critica sa principală vizând faptul că dispozițiile art. 5 pct. 1 din Legea nr.

221/2009 prevăd expres că orice persoană care a suferit condamnări sau măsuri

administrative cu caracter politic în perioada de referință a acestui act

normativ poate solicita instanței de judecată despăgubiri morale pentru

perioada cât a suferit, astfel încât sentința apelată este nelegală.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin

decizia

nr. 148 din 5 mai 2010 a admis apelul reclamantei, a desființat sentința

atacată și a trimis cauze spre rejudecare la tribunal.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că

atât condamnarea cât și măsura administrativă sunt măsuri abuzive ale regimului

comunist fără vreo diferențiere sub aspectul caracterului politic și abuziv, că

vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar

și care au suferit ca urmare consecințe penale sau administrative

sancționatorii, aducătoare de prejudicii materiale și morale.

Curtea a reținut că prima instanță a interpretat și

aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

devenind incidente dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva

deciziei a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Mehedinți, în temeiul dipoz. art. 8 și 9 C. proc. civ.,

precizând, în cererea scrisă, că prima instanță a analizat și pe fond cererea

reclamantei pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată și că instanța de apel

avea obligația ca în cazul desființării hotărârii instanței de fond, rețină

spre rejudecare cauza.

La

termenul de judecată din data de 4 martie 2011 reprezentanța recurentului a

susținut un motiv de casare de ordine publică, respectiv nulitatea hotărârilor

judecătorești pronunțate de instanțele de fond, întrucât la dezbateri nu a fost

prezent procurorul, deși participarea sa în astfel de litigii este obligatorie.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivului de recurs de

ordine publică invocat, înalta Curte constată că acesta este fondat,

urmând a fi admis pentru următoarele

considerente:

În temeiul Legii nr. 221/2009 pot fi promovate două

genuri de acțiuni distincte: acțiunea în constatarea caracterului politic al

condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art. 4; acțiunea

în pretenții reprezentând daune morale și/sau materiale suferite de persoana

condamnată politic sau față de care a fost luată o măsură administrativă cu

acest caracter, reglementată de art. 5.

Pentru acțiunile în constatare a fost reglementată în

mod expres competența în primă instanță a tribunalului, secția civilă și

participarea procurorului la judecarea acestor cereri.

Conform dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009

participarea procurorului este obligatorie în cauzele privind cererile ce au ca

obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii

administrative, iar pronunțarea unei hotărâri fără participarea

reprezentantului parchetului constituie nulitate de ordine publică.

Se observă că norma sus-citată este imperativă, iar

nerespectarea ei este de natură a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunțată.

Întrucât participarea procurorului era obligatorie și

la soluționarea cauzei în apel, lipsa acestuia la dezbateri, atrage casarea

deciziei deoarece instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Or, așa cum rezultă din lucrările și actele cauzei,

soluționarea litigiului la instanțele de fond s-a realizat în absența

procurorului de la dezbateri, participarea procurorului in proces (inclusiv

civil), de participant la judecată, desfășurându-se în temeiul unei dispoziții

legale (art. 45 alin. (4) C. proc. civ. în speță), iar participarea în litigii,

de natura celui în speță, fiind obligatorie potrivit dispozițiilor art. 4 alin.

(5) din Legea nr. 221/2009, text anterior menționat.

Pentru

aceste considerente ce fac inutilă examinarea celorlalte critici alb

recurentului, constată că recursul este fondat și în temeiul dispozițiilor art.

306 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 312 C. proc. civ. va admite

recursul, va casa decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamanta D.I.

și va anula sentința apelată, urmând a trimite cauza, pentru evocarea fondului,

la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva

deciziei nr. 148 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

atacată.

Admite apelul declarat de reclamanta D.I. împotriva

sentinței civile nr. 38 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Mehedinți, secția anulează

sentința apelată și trimite cauza, pentru evocarea fondului, la aceeași curte

de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 martie 2011.