ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1975/2011

Reclamanta D.I. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună constatarea și recunoașterea calității de luptător în rezistenta anticomunistă a acesteia și a membrilor familiei sale, constatarea și recunoașterea publică a holocaustului comunist pentru perioada de deportare în Stăncuța Nouă, județul Brăila (1 ianuarie 1952-1955) pentru toți deportații, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500 mii euro pentru aceasta și toți luptătorii aflați în viață, ca daune morale, obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În motivarea acțiunii, a arătat că în luna iunie 1951 părinții săi M.I.

și M.N. au fost deportați din comuna Pristol jud. Mehedinți în satul Stăncuța Nouă, jud. Brăila și li s-au confiscat toate bunurile pe care le aveau. La data deportării mama reclamantei era însărcinată cu reclamanta în 3 luni, i-a dat naștere în tabăra de deportați în care au locuit vreme de 4 ani și 10 zile, perioadă de mari privațiuni și în care au suportat foame, mizerie, Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin sentința civilă nr. 38 din 25 ianuarie 2010 a respins cererea reclamantei.

În esență, prima instanță a reținut că la adoptarea Legii nr. 221/2009 legiuitorul a urmărit acoperirea prejudiciului moral suferit de cei supuși condamnărilor politice, necuprinzând în această categorie de despăgubiri și pt cei supuși măsurilor administrative cu caracter politic, iar judecătorul nu are rolul de a crea norme pentru repararea prejudiciului moral la care au fost supuși cei din urmă, în lipsa cărora cererea nu poate fi soluționată pozitiv. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta D.I., critica sa principală vizând faptul că dispozițiile art. 5 pct. 1 din Legea nr. 221/2009 prevăd expres că orice persoană care a suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referință a acestui act normativ poate solicita instanței de judecată despăgubiri morale pentru perioada cât a suferit, astfel încât sentința apelată este nelegală.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 148 din 5 mai 2010 a admis apelul reclamantei, a desființat sentința atacată și a trimis cauze spre rejudecare la tribunal. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că atât condamnarea cât și măsura administrativă sunt măsuri abuzive ale regimului comunist fără vreo diferențiere sub aspectul caracterului politic și abuziv, că vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și care au suferit ca urmare consecințe penale sau administrative sancționatorii, aducătoare de prejudicii materiale și morale. Curtea a reținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, devenind incidente dispoz.

art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, în temeiul dipoz. art. 8 și 9 C. proc. civ., precizând, în cererea scrisă, că prima instanță a analizat și pe fond cererea reclamantei pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată și că instanța de apel avea obligația ca în cazul desființării hotărârii instanței de fond, rețină spre rejudecare cauza. La termenul de judecată din data de 4 martie 2011 reprezentanța recurentului a susținut un motiv de casare de ordine publică, respectiv nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de fond, întrucât la dezbateri nu a fost prezent procurorul, deși participarea sa în astfel de litigii este obligatorie.

Analizând recursul formulat prin prisma motivului de recurs de ordine publică invocat, înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: În temeiul Legii nr. 221/2009 pot fi promovate două genuri de acțiuni distincte: acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art. 4; acțiunea în pretenții reprezentând daune morale și/sau materiale suferite de persoana condamnată politic sau față de care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5. Pentru acțiunile în constatare a fost reglementată în mod expres competența în primă instanță a tribunalului, secția civilă și participarea procurorului la judecarea acestor cereri.

Conform dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 participarea procurorului este obligatorie în cauzele privind cererile ce au ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, iar pronunțarea unei hotărâri fără participarea reprezentantului parchetului constituie nulitate de ordine publică. Se observă că norma sus-citată este imperativă, iar nerespectarea ei este de natură a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunțată. Întrucât participarea procurorului era obligatorie și la soluționarea cauzei în apel, lipsa acestuia la dezbateri, atrage casarea deciziei deoarece instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Or, așa cum rezultă din lucrările și actele cauzei, soluționarea litigiului la instanțele de fond s-a realizat în absența procurorului de la dezbateri, participarea procurorului in proces (inclusiv civil), de participant la judecată, desfășurându-se în temeiul unei dispoziții legale (art. 45 alin. (4) C. proc. civ. în speță), iar participarea în litigii, de natura celui în speță, fiind obligatorie potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, text anterior menționat. Pentru aceste considerente ce fac inutilă examinarea celorlalte critici alb recurentului, constată că recursul este fondat și în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 312 C. proc.

civ. va admite recursul, va casa decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamanta D.I. și va anula sentința apelată, urmând a trimite cauza, pentru evocarea fondului, la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 148 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată. Admite apelul declarat de reclamanta D.I. împotriva sentinței civile nr. 38 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Mehedinți, secția anulează sentința apelată și trimite cauza, pentru evocarea fondului, la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2011.