ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1122/2012

Ședința publică de la 1 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul G.I. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția civilă, a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 500.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de autoarea sa G.G., urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat pe care aceasta a suportat-o în anul 1951-1956.

Prin sentința civilă nr. 33 din 15 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul G.I., reținându-se, în esență, că în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări politice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții săi până la gradul II inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii,obligarea statului la plata de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

S-a mai reținut că în speță, din probele administrate, respectiv adresa nr. 76476 din 12 martie 2001 emisă de Ministerul de Interne, Hotărârea nr. 380 din 22 august 1990 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege 118/1990 și depozițiile martorilor audiați, rezultă că mama reclamantului nu a suferit în perioada stabilită de lege o condamnare cu caracter politic pentru a putea beneficia de acordarea de despăgubiri morale,ci numai de măsura administrativă politică a strămutării,în perioada 18 iunie 1951-24 februarie 1956 fiind deportată în localitatea Zagna Vădeni, județul Brăila în baza Deciziei M.A.I nr. 200/1951.

Instanța de fond a constatat că această măsură luată de regimul comunist față de autoarea reclamantului, tocmai datorită modalității în care a fost pusă în aplicare, dar și condițiilor mizere în care a fost nevoită să trăiască pe toată perioada aplicării măsurii, situație relatată de martorii audiați, a avut un impact psihologic și emoțional negativ ce a produs traume serioase acesteia, însă, prin actul normativ invocat de reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată, s-a făcut o diferențiere clară între persoanele care au suportat aplicarea unei măsuri administrative cu caracter politic și cele care au suferit o condamnare politică, în opinia legiuitorului, doar acestea din urmă putând beneficia de acoperirea prejudiciului moral cauzat, reclamantul nu este îndreptățit a primi despăgubiri morale în temeiul Legii 221/2009, ci doar la despăgubiri reprezentând echivalentul eventualelor bunuri confiscate ca efect al măsurii administrative [art. 5 alin. (1) lit. b)]. Pe de altă parte, s-a constatat că, mama reclamantului a beneficiat deja, în temeiul O.U.G.

214/1999, respectiv Decretul-lege 118/1990 de măsuri reparatorii pentru suferințele pricinuite de luarea față de ea a măsurilor abuzive cu caracter politic în perioada regimului comunist, respectiv indemnizație lunară în sumă de 936 lei, asistență medicală gratuită, călătorii gratuite pe calea ferată,transport urban gratuit scutiri de la plata taxelor de abonament radio și tv, ș.a., măsuri întreprinse de către statul român ce sunt de natură a atenua prejudiciul moral suferit de aceasta . Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 126 din 26 aprilie 2010, a admis apelul declarat de reclamantul G.I., împotriva sentinței civile nr. 33 de la 15 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe –Tribunalul Mehedinți.

În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență că, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, creând o ipoteză de lucru greșită raportat la inadmisibilitatea acțiunii, neanalizând ca atare, cererea pe fond, în ceea ce privește întinderea prejudiciului și a măsurii în care acesta a fost acoperit prin măsuri reparatorii anterioare. Văzând și dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție, pentru ca părțile să beneficieze de un proces echitabil conf. art. 6 CEDO, și pentru evitarea oricărei forme de discriminare potrivit principiilor în materia drepturilor omului, instanța a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Mehedinți.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor, criticând-o ca nelegală – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1833 din 2 martie 2011, pronunțată în dosar nr. 7891/101/2009, a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că desființarea sentinței apelate nu poate opera decât în condițiile prevăzute de art. 207 alin. (1) C. proc. civ., pentru neregularități de ordin procedural, expres menționate de text : prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Instanța nu cercetează fondul cauzei atunci când pronunță soluția pe baza unei excepții procesuale, omite să se pronunțe asupra unei cereri noi ori dă altceva decât s-a cerut. Prima instanță a reținut că față de autoarea reclamantului s-a luat măsura administrativ politică a strămutării în perioada 1951-1956 în baza Deciziei MAI nr. 200/1951, însă nu se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral întrucât, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, beneficiază de acordarea de despăgubiri morale numai persoanele care au suferit condamnări politice. Prin analiza probelor administrate, reținerea stării de fapt și aprecierea instanței în cauză a dispozițiilor legale invocate ca temei legal al acțiunii, instanța analizând fondul cauzei.

Încălcarea legii de drept substanțial prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia sau interpretarea necorespunzătoare a textului corespunzător situației de fapt (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură și deci susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speță nu este justă) nu reprezintă o necercetare a fondului cauzei. Instanța de fond s-a pronunțat atât în drept cât și în fapt asupra cererii de chemare în judecată, reținerea instanței de apel în sensul că s-a creat o ipoteză de lucru greșită raportat la inadmisibilitatea acțiunii, fiind nefondată. În rejudecare, după casare, prin decizia nr. 296 din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G.I.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că p revederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Decizia Curții Constituționale, este general obligatorie, opozabilă „ erga omnes ”, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

C oncluzia care se impune, este aceea că dispoziția din lege, declarată neconstituțională, nu se mai poate aplica, iar instanța investită cu soluționarea unei acțiuni, în fond sau în apel, căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice, în acea cauză, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale. S-a constatat că dispozițiile pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituției, astfel că, sub acest aspect, sentința prin care s-a respins acțiunea, este corectă, însă cu motivarea că în prezent nu mai există temeiul legal de la data formulării cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei decizii reclamantul G.I. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea căruia, după prezentarea situației de fapt, a susținut, în esență, că potrivit principiului tempous regit actum , dispoziția Curții Constituționale nu se aplică cauzei de față, ci doar raporturilor juridice născute după publicarea deciziei. Recurentul susține că în cauza de față avem de-a face cu ultraactivitatea legii civile în sensul că dispozițiile legale care își încetează efectele își produc efectul, după abrogarea lor în cazul raporturilor juridice născute în timpul în care au fost în vigoare dar nu își mai produc efectele în cazul raporturilor juridice născute după încetarea efectelor legii.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și a sentinței instanței de fond iar pe fondul cauzei admiterea cererii așa cum a fost formulată. Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Din perspectiva acestui motiv s-a pus în discuție aplicarea Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Așadar, față de cele reținute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.I. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei nr. 296 din 12 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.