ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4348/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 05 noiembrie 2009, reclamanta O.E. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia, de a-i acorda despăgubiri în valoare de 500.000 euro (sau echivalentul în RON la data plății), pentru prejudiciul moral suferit, ca urmare a stabilirii domiciliului forțat, în perioada 18 iunie 1951-24 februarie 1956, în localitatea Zagna Vădeni, județul Brăila. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, reclamanta a arătat că pe o perioadă de 4 ani și 8 luni i s-a stabilit domiciliu forțat de către organele de Securitate, fiind supusă, astfel, unor condiții inumane de trai împreună cu familia sa.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (D.G.F.P. Mehedinți) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât pot solicita despăgubiri pentru repararea prejudiciilor morale, numai persoanele condamnate politic, nu și persoanele cărora li s-au aplicat măsuri administrative.

Prin sentința civilă nr. 18 din 11 ianuarie 2010, Tribunalul Mehedinți a respins acțiunea, cu motivarea că, pe de o parte, prin hotărârea nr. 375 din 22 august 1990 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, reclamantei i-a fost acordată o indemnizație lunară de 936 RON, beneficiind de drepturile stabilite de dispozițiile art. 3 și 4 din acest decret, iar, pe de altă parte, din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, rezultă că legiuitorul a făcut distincție, sub aspectul acordării daunelor morale, între acele persoanele care au fost condamnate politic și cele cărora li s-au aplicat măsurile administrative cu caracter politic, prevăzute de actul normativ sus-menționat.

Împotriva sentinței Tribunalului a declarat apel, reclamanta O.E., criticând-o pentru nelegalitate, în raport de interpretarea eronată dată de instanța de fond, prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, în sensul că, dispozițiile legale sus-menționate trebuie interpretate ca fiind aplicabile atât persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, în perioada de referință, cât și acelora cărora li s-au aplicat măsurile administrative cu caracter politic.

Apelanta-reclamantă a susținut că poate solicita măsuri reparatorii, reprezentând despăgubiri materiale și morale, potrivit art. 5 alin. (1) din lege, orice persoană prevăzută expres în categoria celor determinate de acest text de lege, intenția legiuitorului nefiind aceea de a înlătura de la beneficiul legii, persoanele cărora li s-au aplicat măsuri administrative cu caracter politic și a arătat în cuprinsul motivelor de apel, că măsura administrativă a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu este prevăzută de dispozițiile art. 3 din actul normativ menționat.

Reclamanta a adus critici referitoare la interpretarea greșită a legii, și în ceea ce privește raționamentul instanței de fond, potrivit căruia, dacă reclamanta a beneficiat deja de măsurile reparatorii, acordate în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, aceasta este înlăturată de la beneficiul noului act normativ, respectiv Legea nr. 221/2009, motivarea Tribunalului fiind în vădită contradicție cu dispozițiile art. 5 alin. (4) din lege. Prin încheierea din 05 mai 2010, instanța de apel a dispus introducerea în cauză a unicei moștenitoarei O.E.L., autoarea sa, reclamanta O.E., decedând la data de 17 ianuarie 2010. Prin decizia nr. 194 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta O.E.

și continuat de moștenitoarea acesteia, O.E.L., a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului Mehedinți. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 are un caracter de complinire, de completare a cadrului legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale, stabilit prin Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/2009. Pornind de la rațiunea legii, din economia generală a textelor cuprinse în Legea nr. 221/2009, din interpretarea logică și teleologică a acestora, rezultă că toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât și cele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic, beneficiază, deopotrivă, de despăgubirile cuprinse în dispozițiile art. 5 alin. (1) din acest act normativ.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă în mod categoric, de la despăgubiri pentru prejudiciul moral, persoanele cărora li s-au aplicat măsuri politice administrative, pornind aprioric de la premisa că cele două acte normative anterioare au fost de natură să repare în totalitate, sub acest aspect, nedreptățile făcute, ar fi folosit ca tehnică legislativă, același procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege. Potrivit acestei dispoziții, se acordă despăgubiri materiale pentru bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obținut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparații. Or, evitarea unei duble reparații este valabilă, atât în privința prejudiciului material, cât și a celui moral, iar nerepararea adecvată a celui moral reclamă o solicitare, în acest sens, în condițiile noii legi.

Instanța de apel a concluzionat în considerentele sale, că persoanele față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, la determinarea căruia se ține seama și de măsurile reparatorii, deja acordate, ca efect al celor două acte normative, Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999. În raport de soluția instanței de fond, care a exclus de la beneficiul măsurilor reparatorii, categoria persoanelor prevăzute în teza a II-a alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 (anume „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic”), instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., trimițând cauza spre rejudecare, Tribunalului. Împotriva deciziei nr. 194 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (D.G.F.P Mehedinți), fără a-l motiva în drept. Recurentul-pârât critică decizia, în sensul că instanța de apel, în mod greșit, a aplicat prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., când a constatat că Tribunalul a soluționat acțiunea fără o cercetare pe fond, și a admis apelul reclamantei, desființând sentința Tribunalului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalului Mehedinți. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Deși recursul nu a fost întemeiat în drept, din conținutul criticilor expuse de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Mehedinți, instanța constată că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. În redactarea textului procedural evocat „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe”. Or, reținând că persoanelor cărora li s-au aplicat măsurile administrative cu caracter politic, deci care nu au fost condamnate, sunt excluse de la beneficiul Legii nr. 221/2009, prima instanță nu a evocat fondul, nu a cercetat pricina sub aspectul stabilirii, întinderii și cuantificării prejudiciului moral, obiectul învestirii reclamantei fiind acela al obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, cu titlul de daune morale.

Este de observat că, în această situație, corect a apreciat instanța de apel că sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., soluția pronunțată de instanța de control judiciar, a admiterii apelului declarat de reclamantă și desființării sentinței Tribunalului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond este cea legală. Legalitatea soluției corespunde respectării dublului grad de jurisdicție, exprimat în intenția părților de a beneficia, în mod real de căile de atac, deoarece, este posibil ca printr-o primă judecată și o a doua, fără cercetarea fondului, partea să nu se bucure de acest beneficiu, dacă nu se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.

În speța dedusă judecății, întrucât prima instanță a respins cererea reclamantei, fără a examina cauza pe fond, trimiterea acesteia Tribunalului, ca efect al admiterii apelului este expresia interpretării corecte de către instanța de apel a dispozițiilor prevăzut de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., așa încât, Înalta Curte va respinge, conform art. 312 alin. (1) teza a II-a din același cod, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Mehedinți, împotriva deciziei nr. 194/A din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.