ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Caraș Severin la 4 decembrie 2009, reclamanta S.N.D. a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Caraș Severin, solicitând obligarea acestuia la plata

despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a strămutării tatălui

său, L.I.G., și a bunicilor, L.I. și L.E., în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie

1955 în Câmpia Bărăganului, apreciind că, pentru o reparație justă și dreaptă,

suma de 750.000 euro este îndestulătoare.

În motivarea

acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, art. 8 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Decretul-lege nr. 198/1990 și O.U.G. nr.

214/1999, reclamanta a arătat că, pe parcursul întregii perioade de deportare,

autorii săi au fost tratați ca adevărați paria ai societății, au fost obligați

să trăiască în condiții mizere și li s-au confiscat terenurile avute în

proprietate, recoltele, parcul zootehnic, mașinile și utilajele agricole.

La termenul de

judecată din 24 martie 2010, a fost conexat Dosarul nr. 334/2000 la Dosarul nr.

4110/15/2009, în baza art. 164 C. proc. civ., constatându-se că reclamanta S.N.D.

este soră cu reclamantul L.G.V., ce a chemat în judecată la 28 octombrie 2010,

prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș Severin (sub nr. 334/115/2010),

solicitând plata sumei de 750.000 euro pentru aceiași autori, pe același pârât.

La termenul de

judecată din 16 iunie 2010, reclamantul L.G.V. a depus o declarație autentică

prin care a renunțat la judecată.

La termenul de judecată

din 29 septembrie 2010, reclamanta a invocat, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992

republicată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I și II din

O.U.G. nr. 62/2010, solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru

soluționarea acestei excepții și suspendarea judecății.

La termenul din 13

octombrie 2010, instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale și, având în

vedere că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată,

referitoare la suspendarea judecății, au fost abrogate, a procedat la

continuarea judecății.

Tribunalul Caraș

Severin, prin sentința civilă nr. 1641 din 13 octombrie 2010, a admis în parte

acțiunea reclamantei S.N.D. și a obligat pârâtul la 10.000 euro, echivalent în lei

la data efectuării plății, cu titlu de daune morale.

S-a luat act de

renunțarea reclamantului L.G.V. la judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta întrunește condițiile

prevăzute de art. 3 și 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 pentru a beneficia de

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit personal și de

autorii săi, ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic a

deportării, impusă de autoritățile comuniste pentru o perioadă de aproximativ 5

ani.

S-a considerat că

indemnizația de care au beneficiat tatăl și bunica reclamantei în temeiul

Decretului Lege nr. 118/1990 nu poate constitui o reparație îndestulătoare,

raportat la prevederile art. 3 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art.

6, art. 8 C.E.D.O. și jurisprudența C.E.D.O. (cauza Kudla vs. Polonia).

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel S.N.D. și L.G.V., precum și pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Caraș Severin.

Reclamanții nu au

depus motive de apel, astfel că în cauză s-a făcut aplicarea art. 292 alin. (2)

C. proc. civ.

Pârâtul a criticat

sentința ca nelegală și netemeinică, susținând că reclamanta și antecesorii săi

nu au suferit o condamnare, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și au învederat, totodată, că suma acordată

de prima instanță este nejustificat de mare, nu ține cont de măsurile reparatorii

deja acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 și se poate transforma într-un

izvor de îmbogățire fără just temei.

Examinând sentința,

în raport de motivele invocate și de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia

civilă nr. 321 din 22 februarie 2011, a respins apelul reclamanților, a admis

apelul pârâtului și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins

acțiunea formulată de reclamanta S.N.D. și a menținut în rest hotărârea, în

ceea ce privește renunțarea la judecată a reclamantului L.G.V.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că prin declararea

neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din legea nr. 221/2009, prin

Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a fost desființat temeiul juridic care a

stat la baza admiterii acțiunii reclamantei, iar în intervalul de 45 de zile de

la publicare, Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate

neconstituționale cu dispozițiile Constituției, conform art. 147 alin. (1) din

legea fundamentală și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește

fondul pretențiilor reclamantei, s-a reținut că, în contextul expus, nu se

poate proceda la reevaluarea prejudiciului moral pretins.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta S.N.D., criticând-o

ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamanta a invocat nerespectarea principiului egalității în

drepturi și a principiului neretroactivității legii, prin greșita aplicare a

deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 unei acțiuni înregistrate

anterior momentului pronunțării acesteia.

De asemenea, s-a

invocat nerespectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței C.E.D.O. generată de

aplicarea acestuia, cu privire la noțiunea de „bun”.

Intimatul pârât a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând criticile

invocate de reclamanta recurentă, Curtea va constata că recursul este nefondat,

având în vedere considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse

soluționării, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit

dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în

vigoare își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M. Of. a

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul art. 31 din Legea nr. 47/1992,

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege, prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și

acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat, încă, o

cerere.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul

legii publicată în M. OF. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată la

care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 alin. (4) C.

proc. civ.

Astfel, s-a stabilit

că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv.

Nu se poate reține

că, întrucât acțiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui

text de lege s-ar întinde pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional, guvernat de

regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba de o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității.

Întrucât norma

tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă,

de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi înlăturată,

deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă

efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.

În speță, reclamanta

nu este titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Dreptului Omului câtă vreme

la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o

hotărâre definitivă, care să le fi confirmat dreptul.

În cauză nu se poate

constata că ar fi vorba de o intervenție a legiuitorului, ci a Curții

Constituționale, care potrivit statutului său, este o autoritate publică

independentă și al cărei scop îl constituie garantarea supremației

Constituției.

Pentru toate aceste

considerente Curtea va constata că recursul reclamantei este nefondat și, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta S.N.D. împotriva deciziei nr. 321 din 22

februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2012.