ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3256/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1056/115 din 17 decembrie 2009, reclamanta B.A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 750.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru suferințele morale îndurate în urma deportării tatălui și a bunicilor săi în Bărăgan în perioada cuprinsă între 18 iunie 1951 și 27 iulie 1955. Prin sentința civilă nr. 236 din 18 februarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.000 euro sau contravaloarea în lei la data efectuării plății.

Prima instanță a reținut că tatăl și bunicii reclamantei au fost strămutați prin decizia MAI nr. 200/1951 din localitatea de domiciliu V. în localitatea R.N. din Câmpia Bărăganului, începând cu data 18 iunie 1951 și până la data de 27 iulie 1955. Reclamanta s-a născut ulterior venirii tatălui său din Câmpia Bărăganului. Legea nr. 221/2009 acordă despăgubiri urmașilor celor deportați, condiționate de invocarea și dovedirea unui prejudiciu moral determinat de faptul deportării antecesorului, nefiind suficientă invocarea doar a calității de succesor. S-a apreciat că, în contextul materialului probator al cauzei, nu poate fi ignorată prezumția simplă referitoare la existența unui prejudiciu moral constând în suferințele psihice ale succesorilor, suferințe determinate de condițiile extrem de grele în care au trăit părinții și bunicii reclamantei în Câmpia Bărăganului, fapt de altfel de notorietate și care nu mai trebuie dovedit.

Prin decizia civilă nr. 201/A din 9 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului. În drept, textul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprinde o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009, iar aceste măsuri pot fi solicitate de „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic ( ...) sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic”. S-a considerat că nu este întemeiată interpretarea pe care pârâtul-apelant a dat-o dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, act normativ care reglementează despăgubirile pentru prejudiciul moral, respectiv faptul că despăgubirile s-ar acorda numai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic și după decesul acestora, soțului ori descendenților până la gradul al II-lea inclusiv.

Măsurile reparatorii enumerate mai sus se acordă ambelor categorii de persoane indicate în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. În ceea ce privește determinarea prejudiciului moral, cuantificarea acestuia, legislația nu reglementează nici un fel de criterii. Doctrina și jurisprudența au consacrat totuși anumite criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situația familială, situația profesională sau cea socială. Tot în doctrină și jurisprudența s-a ajuns la concluzia că în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, un criteriu fundamental trebuie să-l reprezinte echitatea, criteriu ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică evident și o doză de aproximare, insă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără just temei. Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 13 iulie 2010, pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Familia reclamantei nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege - art. 5 din Legea nr. 221/2009 - pentru a primi despăgubiri pentru prejudicial moral suferit. Daunele morale sunt definite ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.

Acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că însăși drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice. Au fost invocate și dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, care arată fără echivoc ce înseamnă condamnări cu caracter politic și anume, cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească.

Instanța nu poate face distincția și nici asocierea unei condamnări în sensul Legii nr. 221/2009, cu o altă măsură luată împotriva familiei reclamantei, aceasta având în vedere principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". Suma acordată de instanță este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați. Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Prejudiciile morale pot fi apreciate, dar nu în bani, ci după criterii nepatrimoniale, specifice naturii prejudiciului. Prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea instanței de judecată care va stabili cuantumul bănesc al prejudiciului suferit. Pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referință față de care un judecător să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantului, cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. La repararea daunelor morale instanța de judecată trebuie să țină cont și de criteriul echității. Cuantificării prejudiciului moral trebuie să i se dea o apreciere rezonabilă, echitabilă corespunzătoare prejudiciului real suferit.

Gravitatea prejudiciului constituie un criteriu de stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării prejudiciilor morale. La acțiunea de daune morale certitudinea poate purta numai cu privire la existența prejudiciului, nu și la întinderea acestuia, respectiv posibilitatea de a fi evaluat. Raportat la împrejurările speței o statuare în echitate care să asigure reparația morală și nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: În drept, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare. Instanțele fondului, singurele abilitate să stabilească situația de fapt a cauzei pendinte, pe temeiul de drept sus-menționat, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.000 euro sau contravaloarea în lei la data efectuării plății.

Recurentul-pârât nu contestă situația de fapt pe deplin stabilită în contextul procedurilor anterioare, însă formulează critici de pretinsă nelegalitate, așa cum rezultă din expunerea de motive a cererii. În contextul dispozițiilor legale sus-menționate, s-a apreciat corect că strămutarea familiei reclamantei într-o localitate din Bărăgan intră în categoria măsurilor administrative, cu un vădit caracter politic, sancționator, fiind din acest motiv asimilate chiar de lege, condamnărilor cu caracter politic, intrând sub incidența dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, din perspectiva unei interpretări logico-sistematice și gramaticale a textului normei, enumerarea de la art. 5 nefiind limitativă, ci doar exemplificativă.

Această interpretare este în concordanță cu însăși titulatura dată Legii nr. 221/2009, lege care privește condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Prin urmare, cât timp măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic, această situație trebuie să conducă și la ideea existenței unei identități de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material și moral persoanele care au fost persecutate politic în perioada de referință a legii.

Pe de altă parte, răspunzând unei alte critici formulate, drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă ele însele măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice, ce trebuie avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, însă acordarea lor nu determină de plano respingerea acțiunii reclamantului, față de conținutul explicit al art. 5 alin. (1) pct. a din Legea nr. 221/2009. În ceea ce privește operațiunea efectivă de cuantificare a prejudiciului moral, în condițiile în care actul normativ nu reglementează nici un fel de criterii, a revenit doctrinei și jurisprudenței rolul de a consacra anumite criterii, după cum urmează; consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situația familială, situația profesională sau cea socială a persoanei în cauză.

Principiul echității a fost avut în vedere de instanțele fondului, în contextul în care stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică o doză de aproximare, obligația instanței de judecată fiind aceea de a stabili un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără just temei.

S-a avut în vedere inclusiv jurisprudența instanței europene, care pornind de la termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, a impus criteriul echității în materia despăgubirilor morale, respectiv necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime. Cauza Kudla vs. Polonia este relevantă sub acest aspect, întrucât a impus ideea conform căreia cuantumul daunelor morale acordate unei victime a represiunilor nu trebuie stabilit într-un cuantum disproporționat și nerezonabil, ci raportat, coroborat, evaluat la întinderea prejudiciului real suferit, respectiv că o astfel de pretenție nu trebuie să reprezinte în nici un caz un izvor de îmbogățire fără justă cauză.

Observând suferința fizică și psihică a deportaților înșiși, dar și consecințele deportării asupra familiilor acestora, instanța europeană a constatat că instanțele trebuie să opereze și cu principiul echității, în așa fel încât indemnizația stabilită cu titlu de daune morale să fie justă, rezonabilă și echitabilă și nu exagerată, disproporționată, chiar dacă o astfel de apreciere este dificilă și implică întotdeauna o doză de subiectivism și de aproximare. În contextul normativ sus-citat și cu o astfel de semnificație a noțiunilor și exigențelor convenționale, instanța de apel a concluzionat corect și judicios că nu se poate reține că suma stabilită de prima instanță ca despăgubire pentru prejudiciul moral al reclamantei ar constitui o îmbogățire fără just temei, respectiv că suma de 10.000 euro acordată este una rezonabilă și respectă principiul proporționalității cu prejudiciul suferit.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 201/A din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.