ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3256/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1056/115

din 17 decembrie 2009, reclamanta B.A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Caraș-Severin, și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei

de 750.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru suferințele morale îndurate în

urma deportării tatălui și a bunicilor săi în Bărăgan în perioada cuprinsă între

18 iunie 1951 și 27 iulie 1955.

Prin sentința civilă

nr. 236 din 18 februarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea

și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.000 euro sau contravaloarea

în lei la data efectuării plății.

Prima instanță a reținut

că tatăl și bunicii reclamantei au fost strămutați prin decizia MAI nr. 200/1951

din localitatea de domiciliu V. în localitatea R.N. din Câmpia Bărăganului, începând

cu data 18 iunie 1951 și până la data de 27 iulie 1955. Reclamanta s-a născut ulterior

venirii tatălui său din Câmpia Bărăganului.

Legea nr. 221/2009 acordă

despăgubiri urmașilor celor deportați, condiționate de invocarea și dovedirea unui

prejudiciu moral determinat de faptul deportării antecesorului, nefiind suficientă

invocarea doar a calității de succesor.

S-a apreciat că, în contextul

materialului probator al cauzei, nu poate fi ignorată prezumția simplă referitoare

la existența unui prejudiciu moral constând în suferințele psihice ale succesorilor,

suferințe determinate de condițiile extrem de grele în care au trăit părinții și

bunicii reclamantei în Câmpia Bărăganului, fapt de altfel de notorietate și care

nu mai trebuie dovedit.

Prin decizia civilă

nr. 201/A din 9 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins,

ca nefondat, apelul pârâtului.

În drept, textul art.

5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprinde o enumerare a măsurilor reparatorii

reglementate de Legea nr. 221/2009, iar aceste măsuri pot fi solicitate de „orice

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic ( ...) sau care a făcut obiectul

unor măsuri administrative cu caracter politic”.

S-a considerat că nu este

întemeiată interpretarea pe care pârâtul-apelant a dat-o dispozițiilor art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, act normativ care reglementează despăgubirile

pentru prejudiciul moral, respectiv faptul că despăgubirile s-ar acorda numai persoanelor

care au suferit condamnări cu caracter politic și după decesul acestora, soțului

ori descendenților până la gradul al II-lea inclusiv.

Măsurile reparatorii enumerate

mai sus se acordă ambelor categorii de persoane indicate în art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009.

În ceea ce privește determinarea

prejudiciului moral, cuantificarea acestuia, legislația nu reglementează nici un

fel de criterii.

Doctrina și jurisprudența

au consacrat totuși anumite criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe

plan fizic și moral, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost

afectate situația familială, situația profesională sau cea socială.

Tot în doctrină și jurisprudența

s-a ajuns la concluzia că în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul

moral, un criteriu fundamental trebuie să-l reprezinte echitatea, criteriu ce decurge

din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Stabilirea cuantumului

despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică evident și o doză de aproximare,

insă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral

suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile

acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze

suferințele morale, fără a se ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără just

temei.

Și în termenii Convenției

Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale

are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă

pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile

să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate

pentru victime.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 13 iulie 2010, pârâtul Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Caraș-Severin, prin care a criticat-o pentru nelegalitate,

sub următoarele aspecte:

Familia reclamantei nu

a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter

politic. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege - art. 5

din Legea nr. 221/2009 - pentru a primi despăgubiri pentru prejudicial moral suferit.

Daunele morale sunt definite

ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității

umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.

Acordarea daunelor morale

nu se justifică având în vedere faptul că însăși drepturile prevăzute și acordate

în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările

ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au

fost persecutate din motive politice.

Au fost invocate și dispozițiile

art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, care arată fără echivoc ce înseamnă

condamnări cu caracter politic și anume, cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească.

Instanța nu poate face

distincția și nici asocierea unei condamnări în sensul Legii nr. 221/2009, cu o

altă măsură luată împotriva familiei reclamantei, aceasta având în vedere principiul

de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Suma acordată de instanță

este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în

vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor

ce se pretind prejudiciați.

Daunele morale constau

în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se

referă la existența fizică a omului la sănătatea și integritatea corporală, la cinste,

la demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Prejudiciile morale pot

fi apreciate, dar nu în bani, ci după criterii nepatrimoniale, specifice naturii

prejudiciului.

Prejudiciul moral nu poate

fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea

instanței de judecată care va stabili cuantumul bănesc al prejudiciului suferit.

Pentru a putea fi cuantificat

prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referință față de care un judecător

să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantului,

cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

La repararea daunelor

morale instanța de judecată trebuie să țină cont și de criteriul echității. Cuantificării

prejudiciului moral trebuie să i se dea o apreciere rezonabilă, echitabilă corespunzătoare

prejudiciului real suferit.

Gravitatea prejudiciului

constituie un criteriu de stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării

prejudiciilor morale.

La acțiunea de daune morale

certitudinea poate purta numai cu privire la existența prejudiciului, nu și la întinderea

acestuia, respectiv posibilitatea de a fi evaluat.

Raportat la împrejurările

speței o statuare în echitate care să asigure reparația morală și nu una având scop

patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor

solicitate.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

În drept, potrivit

art. 5 din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul

unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane,

soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței

de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor

se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în

temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie

1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat,

cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de Urgență a Guvernului

nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare.

Instanțele fondului, singurele

abilitate să stabilească situația de fapt a cauzei pendinte, pe temeiul de drept

sus-menționat, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.000 euro sau

contravaloarea în lei la data efectuării plății.

Recurentul-pârât nu contestă

situația de fapt pe deplin stabilită în contextul procedurilor anterioare, însă

formulează critici de pretinsă nelegalitate, așa cum rezultă din expunerea de motive

a cererii.

În contextul dispozițiilor

legale sus-menționate, s-a apreciat corect că strămutarea familiei reclamantei într-o

localitate din Bărăgan intră în categoria măsurilor administrative, cu un vădit

caracter politic, sancționator, fiind din acest motiv asimilate chiar de lege, condamnărilor

cu caracter politic, intrând sub incidența dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009,

din perspectiva unei interpretări logico-sistematice și gramaticale a textului normei,

enumerarea de la art. 5 nefiind limitativă, ci doar exemplificativă.

Această interpretare este

în concordanță cu însăși titulatura dată Legii nr. 221/2009, lege care privește

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin urmare, cât timp

măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter

politic, această situație trebuie să conducă și la ideea existenței unei identități

de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea

de a despăgubi material și moral persoanele care au fost persecutate politic în

perioada de referință a legii.

Pe de altă parte, răspunzând

unei alte critici formulate, drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-Lege

nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă

ele însele măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate

din motive politice, ce trebuie avute în vedere la cuantificarea daunelor morale,

însă acordarea lor nu determină de plano respingerea acțiunii reclamantului, față

de conținutul explicit al art. 5 alin. (1) pct. a din Legea nr. 221/2009.

În ceea ce privește operațiunea

efectivă de cuantificare a prejudiciului moral, în condițiile în care actul normativ

nu reglementează nici un fel de criterii, a revenit doctrinei și jurisprudenței

rolul de a consacra anumite criterii, după cum urmează; consecințele negative suferite

pe plan fizic și moral, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost

afectate situația familială, situația profesională sau cea socială a persoanei în

cauză.

Principiul echității a

fost avut în vedere de instanțele fondului, în contextul în care stabilirea cuantumului

despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică o doză de aproximare, obligația

instanței de judecată fiind aceea de a stabili un anumit echilibru între prejudiciul

moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile

acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze

suferințele morale, fără a se ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără just

temei.

S-a avut în vedere inclusiv

jurisprudența instanței europene, care pornind de la termenii Convenției Europene

a Drepturilor Omului, a impus criteriul echității în materia despăgubirilor morale,

respectiv necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă

pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile

să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate

pentru victime.

Cauza Kudla vs. Polonia

este relevantă sub acest aspect, întrucât a impus ideea conform căreia cuantumul

daunelor morale acordate unei victime a represiunilor nu trebuie stabilit într-un

cuantum disproporționat și nerezonabil, ci raportat, coroborat, evaluat la întinderea

prejudiciului real suferit, respectiv că o astfel de pretenție nu trebuie să reprezinte

în nici un caz un izvor de îmbogățire fără justă cauză. Observând suferința fizică

și psihică a deportaților înșiși, dar și consecințele deportării asupra familiilor

acestora, instanța europeană a constatat că instanțele trebuie să opereze și cu

principiul echității, în așa fel încât indemnizația stabilită cu titlu de daune

morale să fie justă, rezonabilă și echitabilă și nu exagerată, disproporționată,

chiar dacă o astfel de apreciere este dificilă și implică întotdeauna o doză de

subiectivism și de aproximare.

În contextul normativ

sus-citat și cu o astfel de semnificație a noțiunilor și exigențelor convenționale,

instanța de apel a concluzionat corect și judicios că nu se poate reține că suma

stabilită de prima instanță ca despăgubire pentru prejudiciul moral al reclamantei

ar constitui o îmbogățire fără just temei, respectiv că suma de 10.000 euro acordată

este una rezonabilă și respectă principiul proporționalității cu prejudiciul suferit.

Pentru toate aceste considerente

de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 201/A

din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2011.