ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3500/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3500/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 09 octombrie 2009, reclamantul S.I.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma strămutării familiei sale în Câmpia Bărăganului în perioada cuprinsă între 18 iunie 1951-20 aprilie 1956. Prin sentința civilă nr. 133 din 04 februarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 125.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul S.I.D., împreună străbunicii, bunicii, părinții și sora sa au fost strămutați, prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951, din localitatea de domiciliu L. în localitatea D.N. din Câmpia Bărăganului, începând cu data 18 iunie 1951 și până la data de 20 decembrie 1955. Prin hotărârea nr. 1475 din 17 octombrie 1990 a Comisiei Județene Caraș-Severin de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990 s-a stabilit că perioada în care reclamantul a fost deportat reprezintă vechimea neîntreruptă în muncă și i-a fost stabilită o indemnizație lunară de 932 RON. Din declarațiile martorilor rezultă că strămutarea a avut consecințe negative pe plan psihic și fizic asupra celor deportați, asupra situației lor materiale, precum și asupra urmașilor acestora, născuți ulterior venirii din Câmpia Bărăganului.
Au fost nevoiți, în decurs de câteva ore, sub intervenția și presiunea brutală a organelor represive, să-și abandoneze toate bunurile materiale (casă, terenuri, animale, etc.) și să se deplaseze la vagoanele de marfă în care au fost îmbarcați și transportați spre o destinație necunoscută. Deplasarea s-a făcut în condiții improprii, cu vagoane de vite, pe o durată de o săptămână, iar la domiciliul impus au fost debarcați într-un câmp, unde nu aveau locuință, alimente, apă, asistență medicală.
Prin strămutarea în altă zonă a țării, cu alte condiții geografice, în plin câmp, departe de comunitatea în care au trăit până atunci, s-a adus o gravă restrângere a satisfacțiilor și plăcerilor vieții atât pentru deportați cât și pentru urmașii acestora, constând în pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere pe o lungă perioadă de timp, a fost pierdută apartenența religioasă, apartenența la familie, comunitate, fiind grav vătămată integritatea fizică și psihică a persoanelor deportate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul S.I.D. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin, iar prin decizia civilă nr. 199A din 09 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ambele apeluri, ca nefondate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Pârâtul susține că despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reglementează despăgubirile pentru prejudiciul moral, se acordă numai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic și după decesul acestora, soțului ori descendenților până la gradul al II-lea inclusiv. Această interpretare este însă greșită prin raportare la conținutul textului legal interpretat și la finalitatea legii.
Textul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprinde o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de Lege, iar aceste măsuri pot fi solicitate, așa cum rezultă din cuprinsul acestui art., de „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic (...) sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic". Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate se acordă ambelor categorii de persoane indicate în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Această interpretare este impusă prin chiar titlul Legii nr. 221/2009, lege care privește condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Atât din titlul legii, cât și din întregul conținut al acesteia rezultă că măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic, asimilare care presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material și moral persoanele care au fost persecutate politic într-o formă sau alta în perioada 1945-1989. În ceea ce privește determinarea prejudiciului moral, cuantificarea acestuia, legislația nu reglementează nici un fel de criterii.
Doctrina și jurisprudența au consacrat totuși anumite criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situația familială, situația profesională sau cea socială. Tot în doctrină și jurisprudența s-a ajuns la concluzia că în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, un criteriu fundamental trebuie să-l reprezinte echitatea, criteriu ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului. Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică evident și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferințele fără a se ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără just temei.
Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime. Curtea de apel a considerat că suma de 125.000 euro acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri morale pentru suferințele îndurate de el și familia sa în perioada deportării în Câmpia Bărăganului, ținând seama și de măsurile compensatorii de care beneficiază în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, reprezintă o sumă echitabilă și rezonabilă, care respectă principiul proporționalității dintre prejudiciu și despăgubire.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș Severin. Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate: Daunele morale sunt definite ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească. Pe de altă parte, acordarea daunelor morale nu se justifică deoarece drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice.
De asemenea, Legea nr. 221/2009 prevede posibilitatea de a se acorda daune morale numai persoanelor care au suferit o condamnare, iar nimeni nu poate adăuga la lege. În plus, suma acordată de instanță ca reprezentând daune morale este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit. Prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea instanței de judecată care va stabili cuantumul bănesc al prejudiciului suferit, ținând seama de principiul proporționalității. Cuantificării prejudiciului moral trebuie să i se dea o apreciere rezonabilă, echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real suferit. Raportat la împrejurările speței, cuantumul despăgubirilor acordate este nejustificat de mare.
Este necesar ca cel care pretinde daunele morale să arate un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție i-au fost lezate prin prejudiciu și pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele: În susținerea nelegalității deciziei pronunțate de instanța de apel, recurentul formulează mai multe argumente și anume: daunele morale nu sunt susceptibile de evaluare bănească; în condițiile Legii nr. 221/2009 numai persoanele care au suferit condamnări politice beneficiază de dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat; măsurile compensatorii obținute de reclamant în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, reprezintă o sumă echitabilă și rezonabilă, suficientă pentru respectarea principiul proporționalității dintre prejudiciu și despăgubire; cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de apel este mult prea mare față de criteriile în raport cu care acesta se stabilește.
Critica vizând imposibilitatea de evaluare bănească a daunelor morale nu este întemeiată. Repararea materială a daunelor morale este justificată juridic atât la nivel de principiu, de prevederile art. 998-999 C. civ care folosesc termenul de prejudiciu, fără a distinge între cel material și cel moral, cât și de unele dispoziții legale speciale ale Legii nr. 221/2009 care, prin art. 5 alin. (1) lit. a), reglementează în mod expres dreptul persoanelor care intră în sfera de reglementare a legii de a solicita „obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit”. Este, de asemenea, nefondată și critica prin care recurentul susține că, în condițiile Legii nr. 221/2009, numai persoanele care au suferit condamnări politice beneficiază de dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat, nu și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
În mod expres, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 include printre beneficiarii măsurilor pe care le reglementează și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Este indiscutabil în cauză, fiind stabilit prin probele administrate și care, față de prevederile art. 304 C. proc. civ. nu mai pot fi reevaluate în faza de judecată a recursului, că reclamantul S.I.D., împreună cu străbunicii, bunicii, părinții și sora sa au fost strămutați, prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951, din localitatea de domiciliu L., în localitatea D.N.
din Câmpia Bărăganului, începând cu data 18 iunie 1951 și până la data de 20 decembrie 1955. Art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009 enumeră printre măsurile administrative cu caracter politic și decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât, față de conținutul acestui text legal și de cel al art. 5 alin. (1) din același act normativ, în mod legal instanța de apel a constatat dreptul reclamantului care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic de a beneficia de acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Nici critica prin care se susține că măsurile compensatorii de care reclamantul beneficiază în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, reprezintă o sumă echitabilă și rezonabilă, suficientă pentru repararea prejudiciului suferit nu poate fi primită.
Prin hotărârea din 17 octombrie 1990 a Comisiei Județene Caraș-Severin de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990 s-a stabilit că perioada în care reclamantul a fost deportat reprezintă vechimea neîntreruptă în muncă și i-a fost stabilită o indemnizație lunară de 932 RON. Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 instituie obligația instanțelor de a ține seama la stabilirea cuantumului acordat cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral de măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, fără însă a limita acest cuantum la cel al sumelor deja acordate prin respectivul decret. Este însă fondată critica prin care se susține nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate prin raportare de criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea acestuia.
Situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate și care, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat că reclamantul S.I.D., împreună cu familia sa au fost strămutați din localitatea de domiciliu L., în localitatea D.N. din Câmpia Bărăganului, începând cu data 18 iunie 1951 și până la data de 20 decembrie 1955. Probele administrate au dovedit că în cauză, prin măsura administrativă dispusă, au fost lezate drepturi fundamentale ale omului, că a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, dreptul reclamantului-intimat la repararea prejudiciului produs de aceasta fiind incontestabil.
Este adevărat că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor. Însă, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilități de stabilire a unei corespondențe exacte între cuantumul acestei despăgubiri și gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs. Pe de altă parte, cuantumul despăgubirilor acordate trebuie să respecte principiul proporționalității între suma acordată cu acest titlu, durata și intensitatea prejudiciului încercat, pentru a nu se transforma într-o sursă de îmbogățire pentru reclamant.
De aceea, față de acest principiu, de perioada deportării dispusă prin măsura administrativă – 18 iunie 1951 – 20 aprilie 1956 - de suferințele fizice și psihice încercate de reclamant raportate la vârsta acestuia la momentul deportării, ținând seama și de consecințele produse ulterior în viața reclamantului pe plan social și profesional, precum și de măsurile reparatorii obținute deja în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, Înalta Curte apreciază că suma de 54.000 euro reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral produs. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va modifica în parte decizia recurată în sensul că, în baza art. 296 C. proc.
civ., va admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 133 din 04 februarie 2010 a Tribunalului Caraș Severin și va schimba în parte sentința, obligând pârâtul la plata sumei de 54.000 euro, echivalentul în lei la data efectuării plății și păstrând celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș Severin împotriva deciziei civile nr. 199A din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică în parte decizia în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 133 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Caraș Severin, secția civilă. Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pe pârât la plata sumei de 54.000 euro, echivalentul în lei la data efectuării plății. Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.