CASE OF KUDLA v. POLAND

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul al Institutului European din România” ( www.ier.ro ). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC. ©The document was made available with the support European Institute of Romania ( www.ier.ro ). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC. Kudla împotriva Poloniei (MC) – 30210/96 Hotărârea din 26.10.2000 Art. 5 § 3: Durata arestării preventive Durata arestării preventive încălcare În fapt – Reclamantul a fost arestat preventiv în august 1991. După ce numeroasele sale cereri de punere în libertate au fost respinse, ordonanța de arestare a fost în cele din urmă anulată în iunie 1992, în temeiul unui raport psihiatric, conform căruia reclamantul prezenta tendințe suicidare persistente.

Reclamantul a omis ulterior să se înfățișeze la o ședință cu privire la cauza sa, în februarie 1993 și cum nu a depus în termenul prevăzut, certificatul medical cerut de instanță, a fost emis pe numele său un mandat de căutare pentru a fi localizat. Persoana în cauză a fost reținută pentru o infracțiune rutieră în octombrie 1993 și apoi arestată preventiv. În cursul anului următor au fost respinse numeroase cereri de liberare, iar în ianuarie 1995, reclamantul a avut o tentativă de suicid. O cerere de punere în libertate depusă ulterior a fost totuși respinsă de tribunalul regional, pe baza unui raport întocmit de agenții penitenciarului, conform cărora, tentativa de suicid a fost doar un gest pentru a atrage atenția.

Alte cereri de punere în libertate au fost respinse, înainte ca reclamantul să fie condamnat în iunie 1995. În februarie 1996, condamnarea a fost anulată, iar reclamantul a trebuit să fie rejudecat. În mai 1996, anularea ordonanței de arestare a prevăzut condiția de achitare a unei cauțiuni de 10 000 de zloți. Cererile formulate de reclamant pentru a obține reducerea acestei sume și în cadrul cărora a invocat riscul de suicid, au fost respinse. Persoana în cauză a fost pusă în libertate, în cele din urmă, în octombrie 1996, după achitarea cauțiunii cerute. A fost condamnat încă o dată în decembrie 1998, pedeapsa fiind redusă în apel în octombrie 1999, iar un recurs este în acest moment, pe rolul Curții Supreme.

În drept – Art. 5 § 3: Perioada de detenție care trebuie examinată se compune din două părți, prima începând de la data la care Polonia a recunoscut dreptul la recurs individual (1 mai 1993) până la condamnarea inițială a reclamantului în iunie 1995, cea de-a doua începând de la anularea respectivei condamnări în februarie 1996, până la punerea în libertate a persoanei în cauză în octombrie 1996 (perioada între condamnare și anularea acesteia fiind exclusă în sensul art. 5 § 1 lit. a) din Convenție). Perioada care trebuie luată în considerare, reprezintă deci, în total, 2 ani, 4 luni și 3 zile. Nu pare a fi contestat faptul că motivul principal pentru care a fost dispusă arestarea, constă în nerespectarea de către reclamant a termenului care i-a fost impus pentru prezentarea unui certificat medical, ceea ce provocase teama că va încerca să se sustragă justiției.

Acest motiv putea fi inițial suficient pentru a conferi un caracter legitim detenției, dar, de-a lungul timpului, a devenit în mod inevitabil, mai puțin pertinent, ținând seama de faptul că înainte de reîncarcerare, reclamantul petrecuse deja aproape un an în închisoare. Numai niște motive cu adevărat imperioase ar putea justifica durata arestării; or astfel de motive nu au putut fi identificate în speță. Prin urmare, motivele invocate de autorități nu erau suficiente. Concluzie : încălcare (unanimitate).