Ladent împotriva Poloniei

Reclamantul s-a născut în 1972 și trăiește în Ferney-Voltaire, Franța. La o dată neespecificată a sosit în Polonia. El s-a căsătorit cu K.P., un național polonez, la 15 martie 2001. Ei au locuit inițial în Cracovia, dar la 3 iulie 2001 s-au mutat în Franța. Doi copii au fost născuți în septembrie 2001 și respectiv în octombrie 2002. Reclamantul este un artist și conduce o mică afacere în Franța care oferă singurul sprijin pentru familie. La 21 martie 2001, un anume B.M., administrator al clădirii în care soția reclamantului a avut un apartament, a adus o acuzație privată împotriva reclamantului pentru calomnie (zniewaga) în temeiul articolului 216 § 1 din Codul Penal. El a susținut că reclamantul l-a abordat în limba obscenă în polonez.

Apoi, procedurile de urmărire penală privată au fost inițiate în Curtea de district Cracovia – δródmieście. Se pare că, după plecarea reclamantului pentru Franța, instanța l-a trimis convocare în legătură cu urmărirea penală privată, dar nu a primit niciun răspuns. 10. La 15 iulie 2002, Curtea de District a ordonat ca reclamantul să fie retras în custodie pentru o perioadă de trei luni. De asemenea, a ordonat eliberarea unui anunț (lista gończy) cu scopul de a-l localiza și de a-l deține. A invocat, printre altele, articolele 258 § 1 alineatul (1) și 259 § 4 din Codul de Procedură Penală (denumit în continuare „CPC”). Curtea de District a hotărât după cum urmează: „Acuzatul Franck Ladent nu are nici o locuință permanentă în Polonia, [și] nu rezidă în niciun loc cunoscut de instanță și, prin urmare, obstrucționează conduita corectă a procedurii în acest caz și eliberarea unei hotărâri corecte într-un timp rezonabil.

Nevoia de a elibera un ordin de detenție în ceea ce privește acuzatul este obligată să asigure conduita corectă a procedurii. Având în vedere că acuzatul Franck Ladent este evadarea justiției pe care ar trebui solicitat-o prin intermediul unui anunț solicitat.” Curtea a ordonat poliției să execute această decizie și să servească o copie a acesteia la reclamant imediat după arestarea sa și să-l informeze că ar putea apela. La 8 octombrie 2002, Curtea de District a continuat procesul împotriva reclamantului din cauză că locul său era necunoscut. 12. La sfârșitul anului 2002, reclamantul și familia sa au mers în vacanță în Cracovia. La o perioadă neespecificată în seara din 3 ianuarie 2003 au sosit la punctul de verificare a frontierei Słubice în timpul călătoriei lor în Franța cu mașina.

În timpul unei verificări de pașaport de rutină, reclamantul a fost rugat să iasă din mașină de către ofițerii de pază de frontieră. 13. Reclamantul a fost arestat la ora 8:15, pe baza ordinului de detenție și a anunțului solicitat emis la 15 iulie 2002. El a fost interogat de ofițerii, dar nu a putut înțelege nimic ce au spus și a refuzat să semneze documente. În observațiile sale la Curtea Europeană, el a declarat că diferite cereri făcute prin intermediul soției sale, cum ar fi să fie permis să contacteze Ambasada Franceză sau familia sa și să fie furnizat cu un interpret sau un avocat, au fost refuzate. După aproximativ două ore a fost informat că el a fost arestat, dar nu a fost spus de ce.

El a fost reținut la centrul de detenție Słubice de la Garda de Frontieră. 14. În timp ce reclamantul a fost interogat soția sa și cei doi copii, primul vârstă de 3 ani și al doilea 16 luni la momentul respectiv, a trebuit să rămână în mașină cu motorul la timp ce temperatura de afară a fost -10oC. 15. La 6 ianuarie 2003, soția reclamantului a solicitat avocatul să reprezinte reclamantul.

16. La 7 ianuarie 2003, directorul Centrului de Detenție Międzyrzecz a notificat Curții de district Cracovia–שródmieście că reclamantul a fost transferat acolo și a fost reținut pe baza ordinului de detenție din 15 iulie 2002. 17. La 9 ianuarie 2003, avocatul reclamantului a depus o cerere la Curtea de District Cracovia – δródmieście pentru eliberarea reclamantului și a solicitat înlocuirea detenției sale cu alte măsuri preventive, mai puțin restrictive, și a apelat, de asemenea, împotriva ordinului de detenție emis la 15 iulie 2002. 18. Ea a susținut că reclamantul este un național francez care a rezistat permanent în Franța și că el și soția sa au părăsit Polonia la 3 iulie 2001. După plecarea reclamantului, Curtea de District a trimis convocate pentru reclamant la adresa soției sale și la o altă adresă în care reclamantul nu a trăit niciodată cu rezultatul că reclamantul nu a știut despre procedurile penale împotriva lui și nu a fost servit cu factura privată de acuzare.

Nici nu a fost informat cu privire la drepturile și obligațiile sale ca acuzat. 19. În plus, avocatul a susținut că Curtea de District a constatat în mod eronat că există motive rezonabile de suspiciune că reclamantul a calomniat B.M. În orice caz, presupusa infracțiune nu a purtat decât o amendă sau o penalitate de restricție a libertății (cum ar fi un ordin de serviciu comunitar) dar nu o condamnare deținută. În cele din urmă, avocatul s-a referit la situația foarte dificilă a familiei reclamantului, care era în întregime dependente de el. 20. La 10 ianuarie 2003, Curtea de district Kraków–δródmieście a reluat procedurile private împotriva reclamantului, menționând că locuința sa a fost înființată.

În aceeași dată a anulat ordinul de detenție din 15 iulie 2002 și a înlocuit-o cu interdicția de a părăsi țara și a ordonat reclamantului să își predea pașaportul. Curtea de District s-a hotărât după cum urmează: „Acuzatul Franck Ladent a fost reținut în reținere pe baza unui ordin de detenție emis de această instanță. Avocatul pentru acuzat a solicitat instanței să înlocuiască măsura preventivă impusă lui cu cea nepriveghentă. Avocatul în cererea sa a susținut că dovezile obținute în acest caz nu au justificat suficientă suspiciunile rezonabile pe care le-a comis reclamantul; în plus, ea a susținut că reclamantul nu a evadat justiția și că nu a apărut în fața instanței nu a fost intenționată.

În aceste circumstanțe, în opinia instanței, deținerea rezidenției ar trebui înlocuită cu alte măsuri, și anume o interdicție de a părăsi țara împreună cu confiscarea pașaportului său. Această măsură va asigura în mod adecvat conduita corectă a procedurii...”. 21. Curtea de District a ordonat, de asemenea, ca proiectul de pronunțare privată, decizia de a elibera reclamantul și convocarea să apară în fața instanței să fie tradusă în franceză și să fie depusă reclamantului și ca o copie a deciziei sale să fie depusă directorului Centrului de Detenție Międzyrzecz, împreună cu o ordonanță de eliberare a reclamantului. 22. La 10 ianuarie 2003 (o vineri) funcționarul Curții de District a trimis prin fax ordinul instanței de a trimite reclamantul la Centrul de Detenție Międzyrzecz.

Cu toate acestea, Centrul de Detenție a refuzat să accepte facsimilul și a informat registrul instanței că a solicitat documentele originale înainte de a putea elibera reclamantul. În consecință, în aceeași zi Curtea de District a ordonat expedierea documentelor relevante prin serviciul de curier. 23. Reclamantul a fost eliberat de la detenție în dimineața 13 ianuarie 2003 (o luni). Luni la eliberarea sa, el a primit copii ale celor trei documente traduse în franceză. Reclamantul a susținut că doar atunci a învățat pentru prima dată că a fost acuzat de calumniare B.M. 24. La o dată neespecificată, avocatul reclamantului a solicitat Curtea de District să ridice măsurile preventive impuse reclamantului în temeiul deciziei din 10 ianuarie 2003 și să le înlocuiască cu o garanție a apariției reclamantului dată de Președintele Societății franco-polite de prietenie.

25. La 17 ianuarie 2003, Curtea de District Kraków–δródmieście a acordat această cerere. Acesta a considerat oportun să se anuleze măsurile preventive, având în vedere că reclamantul își desfășoară propria activitate în Franța și își susține familia exclusiv din venitul primit de la ea. În plus, a considerat că garanția oferită va asigura apariția reclamantului și conducerea corectă a procedurii. 26. Se pare că reclamantul și familia sa s-au întors în Franța la 27 ianuarie 2003. 27. La 7 februarie 2003, un diputat local din Cracovia, dl Z. Wassermann, a scris o scrisoare președintelui Curții de Apel Cracovia, solicitând explicații pentru arestarea și detenția reclamantului. 28. Într-o scrisoare din 28 februarie 2003, președintele Curții de Apel a informat deputatul că cauza reclamantului a fost examinată îndeaproape și a fost plasată sub supravegherea administrativă a Curții Regionale din Cracovia.

Președintele a declarat că principala greșeală comisă de Curtea de District în ceea ce privește ordinul de detenție al reclamantului a fost ipoteza nefondată că reclamantul a evadat justiția și nu a respectat în mod malefic convocarea instanței într-un caz în care nu a fost auzit anterior și în care el nu a fost notificat de obligațiile sale în calitate de acuzat în temeiul articolului 75 din CCP, sau a servit cu o factură privată de acuzare (art. 139 § 2 din CCP). Președintele a remarcat, de asemenea, că ordinele de a retras reclamantul în custodie și de a emite un anunț căutat au fost bazate pe această premisă eronată. În cele din urmă, el a declarat că lecțiile care trebuie extrase din cazul reclamantului vor fi utilizate în scopuri de formare.

29. La 21 martie 2003, Parlamentul a transmis o copie a răspunsului președintelui Curții de Apel soției reclamantei. El a informat reclamantul și soția sa că ar putea încerca să intenteze o procedură disciplinară împotriva judecătorului care a eliberat ordinul de detenție și a procedurii penale pentru abuz de competență. El i-a recomandat în continuare că ar putea solicita compensații în instanțe civile. 30. La 5 octombrie 2004, Curtea de district Cracovia – ▼ródmieście a pronunțat hotărâre și a achitaționat reclamantul. La 10 ianuarie 2005, Curtea Regională Cracovia a susținut hotărârea de primă instanță. art. 244 din Codul de Procedură Penală din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998, prevede că oricine arestează este informat imediat de motivele arestării sale și de drepturile sale.

art. 246 prevede că oricine este arestat are dreptul de a depune un recurs cu o instanță care contează legalitatea arestării și modul de execuție a acesteia. Aceste apeluri trebuie transmise în timp util Curții de District competente, care este obligată să-l examineze rapid. În cazurile în care Curtea de District a stabilit că arestarea a fost ilegală sau nejustificată, aceasta trebuie să ordone eliberarea imediată a persoanei în cauză. Codul de procedură penală definește detenția rezidențială ca una dintre așa-numitele „mesure preventive” (środki zapobiegawcze). Celelalte măsuri sunt cauțiunea (poręczenie majātkowe), supravegherea poliției (dozór policyji), garanția unei persoane responsabile (poręczenie osoby godnej zaufania), garanția unei entități sociale (poręczenie społeczne), interzicerea temporară a acționării într-o anumită activitate (zawieszenie oskarżonego w określonej działalności) și interzicerea părăsirii țării (zakaz opuszczania kraju).

art. 249 alineatul (1) stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive: „1. Măsurile preventive pot fi impuse pentru a asigura buna desfășurare a procedurii și, în mod excepțional, pentru a preveni comiterea unei alte infracțiuni grave a acuzate; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile demonstrează o probabilitate semnificativă că acuzatul a comis o infracțiune.” art. 258 menționează motivele de detenție în reținere. Acesta prevede, în măsura în care este cazul: „1.

În cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau atunci când nu are locuință permanentă [în Polonia]; (2) există un risc rezonabil că un acuzat va încerca să induce [testige sau co-acuzanți] să dea mărturie falsă sau să obstrucționeze calea corectă a procedurilor prin alte mijloace ilegale; 2. În cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune pentru comisia a căror comisie ar putea fi responsabil cu o condamnare maximă legală de cel puțin 8 ani de închisoare, sau în cazul în care o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, nevoia de a continua deținerea pentru a asigura buna desfășurare a procedurii poate fi stabilită cu riscul ca o penalitate severă să fie impusă.” Codul stabilește măsura discrețională a instanțelor pentru a continua o măsură preventivă specifică.

art. 257 menționează, în măsura în care este cazul: „1. Detenția în reținere nu se impune dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” art. 259 § 1 citim: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrar, închiderea în retragere se ridică, în special, în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar fi: (1) să-și pună în pericol grav viața sau sănătatea; sau (2) să implice consecințe excesiv de dure pentru acuzatul sau familia sa.” art. 259 § 3 prevede: „Detenția în retragerea în retragere nu se impune dacă o infracțiune atrage o penalitate de închisoare de maximum un an.” art. 259 § 4 prevede că normele prevăzute la art. 259 § 3 nu se aplică atunci când acuzatul încearcă să evadă dreptatea sau nu respectă în mod persistent citațiile sau atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită.

În conformitate cu art. 75 din CCP, un acuzat care nu a fost privat de libertate a fost obligat să apară ori de câte ori a primit o convocare în cursul procedurilor penale. De asemenea, a fost obligat să informeze autoritatea care desfășoară procedurile de modificare a locuinței sau de orice absență care a durat mai mult de 7 zile. Capitolul 58 din Codul de Procedură Penală, intitulat „Compensare pentru condamnare ireproșabilă, detenție împotriva rezidenției sau arestării”, prevede că statul este responsabil pentru condamnare ireproșabilă sau pentru privarea injustificată a unei persoane de libertate în cursul procedurilor penale împotriva acestuia. art. 552 prevede, în măsura în care este relevant: „1.

Un acuzat care, ca urmare a redeschiderii procedurii penale împotriva acestuia sau a unui recurs de casă, a fost achitat sau resentimentat în temeiul unei dispoziții de fond mai leniste, are dreptul la compensare de la Trezoreria de Stat pentru prejudiciile materiale și morale pe care le-a suferit în consecință de a fi îndeplinit integral sau o parte din sentința inițial impusă… În conformitate cu art. 555, trebuie depusă o cerere de compensare pentru detenție extrem de nelegiuială în cazul în care arestarea sau detenția, în mod manifest, în mod incorecte.” În conformitate cu art. 555, trebuie să se depună în termen de un an de la data în care decizia de încheiere a procedurii penale în cauză a devenit finală.

Procedura referitoare la o cerere în temeiul articolului 552 este ulterioară și independentă de procedura penală inițială în care a fost ordonată detenția. Reclamantul poate solicita retrospectiv o hotărâre privind dacă detenția sa a fost justificată. Cu toate acestea, el nu poate testa licența detenției sale continuate la încarcerare și obținerea eliberării.

6. The applicant was born in 1972 and lives in Ferney-Voltaire, France. 7. On an unspecified date he arrived in Poland. He married K.P., a Polish national, on 15 March 2001. They initially lived in Kraków, but on 3 July 2001 they moved to France. Their two children were born in September 2001 and October 2002 respectively. The applicant is an artist and runs a small business in France which provides the only support for the family. 8. On 21 March 2001 a certain B.M., an administrator of the building in which the applicant's wife had a flat, brought a private prosecution against the applicant for slander (zniewaga) under Article 216 § 1 of the Criminal Code. He alleged that the applicant had addressed him in obscene language in Polish.

Subsequently, the private prosecution proceedings were commenced in the Kraków–Śródmieście District Court. 9. It appears that following the applicant's departure for France the court sent him summonses in connection with the private prosecution but received no response. 10. On 15 July 2002 the District Court ordered that the applicant be remanded in custody for a period of three months. It further ordered that a wanted notice (list gończy) be issued with a view to locating and detaining him. It invoked, inter alia, Articles 258 § 1(1) and 259 § 4 of the Code of Criminal Procedure (hereinafter “the CCP”). The District Court held as follows: “The accused Franck Ladent has no permanent abode in Poland, [and] does not reside in any place known to the court, and is thus obstructing the proper conduct of the proceedings in the present case and the delivery of a proper judgment within a reasonable time.

The need to issue a detention order in respect of the accused is required to secure the proper conduct of the proceedings. Given that the accused Franck Ladent is evading justice he should be sought by means of a wanted notice.” The court ordered the police to execute that decision and to serve a copy of it on the applicant immediately after his arrest and to inform him that he could appeal. The information that a wanted notice had been issued in respect of the applicant was subsequently entered in a central criminal register. 11. On 8 October 2002 the District Court stayed the proceedings against the applicant on the ground that his whereabouts were unknown. 12. At the end of 2002 the applicant and his family went on holiday to Kraków.

At an unspecified time on the evening of 3 January 2003 they arrived at the Słubice border check-point on their journey back to France by car. During a routine passport check the applicant was asked to get out of his car by the border guard officers. 13. The applicant was arrested at 8.15 p.m. on the basis of the detention order and the wanted notice issued on 15 July 2002. He was questioned by the officers but could not understand anything they said and refused to sign any documents. In his submissions to the European Court, he said that various requests he made through his wife, such as to be allowed to contact the French Embassy or his family and to be provided with an interpreter or a lawyer, were refused.

After about two hours he was informed that he was being arrested but was not told why. He was detained at the Słubice Border Guard detention centre. 14. While the applicant was being questioned his wife and their two children, the first aged 3 and the second 16 months at the time, had to stay in the car with the engine on as the temperature outside was -10oC. 15. On 6 January 2003 the applicant's wife engaged counsel to represent the applicant. 16. On 7 January 2003 the Director of the Międzyrzecz Detention Centre notified the Kraków–Śródmieście District Court that the applicant had been transferred there and had been detained on the basis of the detention order of 15 July 2002. 17. On 9 January 2003 the applicant's counsel filed an application with the Kraków–Śródmieście District Court for the applicant's release and requested that his detention be replaced by other, less restrictive, preventive measures.

She also appealed against the detention order issued on 15 July 2002. 18. She submitted that the applicant was a French national who permanently resided in France and that he and his wife had left Poland on 3 July 2001. Following the applicant's departure the District Court had sent summonses for the applicant to his wife's address and to another address where the applicant had never lived with the result that the applicant had not known about the criminal proceedings against him and had not been served with the private bill of indictment. Nor had he been informed of his rights and obligations as an accused. 19. Counsel further submitted that the District Court had erroneously found that there were reasonable grounds for suspicion that the applicant had slandered B.M.

In any event, the alleged offence only carried a fine or a penalty of restriction of liberty (such as a community service order) but not a custodial sentence. Lastly, counsel referred to the very difficult situation of the applicant's family, who were entirely dependent on him. 20. On 10 January 2003 the Kraków–Śródmieście District Court resumed the private prosecution proceedings against the applicant, noting that his abode had been established. On the same date it quashed the detention order of 15 July 2002 and replaced it with a ban on leaving the country and ordered the applicant to surrender his passport. The District Court held as follows: “The accused Franck Ladent was detained on remand on the basis of a detention order issued by this court.

Counsel for the accused requested the court to replace the preventive measure imposed on him with a non-custodial one. Counsel in her application argued that the evidence obtained in the case had not sufficiently justified the reasonable suspicion that the applicant had committed slander; in addition, she submitted that the applicant had not been evading justice and that his failure to appear before the court had not been intentional. The court has found the arguments raised by counsel to be compelling. In these circumstances, in the court's view the detention on remand should be replaced with other measures, namely a ban on leaving the country together with seizure of his passport. That measure will adequately secure the proper conduct of the proceedings...”.

21. The District Court further ordered that the private bill of indictment, the decision to release the applicant and the summons to appear before the court be translated into French and served on the applicant and that a copy of its decision be served on the Międzyrzecz Detention Centre's director together with an order to release the applicant. 22. On 10 January 2003 (a Friday) the District Court clerk sent by facsimile the court order to release the applicant to the Międzyrzecz Detention Centre. However, the Detention Centre refused to accept the facsimile and informed the court registry that it required original documents before it could release the applicant. Consequently, on the same day the District Court ordered the dispatch of the relevant documents by courier service.

23. The applicant was released from detention in the morning of 13 January 2003 (a Monday). Upon his release he received copies of the three documents translated into French. The applicant submitted that it was only then that he learnt for the first time that he had been accused of slandering B.M.. 24. On an unspecified date the applicant's counsel requested the District Court to lift the preventive measures imposed on the applicant pursuant to the decision of 10 January 2003 and to replace them with a guarantee of the applicant's appearance given by the President of the Franco-Polish Friendship Society. 25. On 17 January 2003 the Kraków–Śródmieście District Court granted that application. It considered that it was appropriate to quash the preventive measures given that the applicant ran his own business in France and supported his family exclusively from the income he received from it.

It further considered that the guarantee offered would secure the applicant's appearance and the proper conduct of the proceedings. 26. It appears that the applicant and his family returned to France on 27 January 2003. 27. On 7 February 2003 a local MP from Kraków, Mr Z. Wassermann wrote a letter to the President of the Kraków Court of Appeal requesting explanations for the applicant's arrest and detention. 28. In a letter dated 28 February 2003, the President of the Court of Appeal informed the MP that the applicant's case had been thoroughly considered and had been placed under the Vice-President of the Kraków Regional Court's administrative supervision.

The President stated that the principal error committed by the District Court in respect of the applicant's detention order was the unfounded assumption that the applicant had been evading justice and maliciously failing to comply with the court summons in a case in which he had not been previously heard and in which he had not been notified of his obligations as an accused pursuant to Article 75 of the CCP, or served with a private bill of indictment (Article 139 § 2 of the CCP). The President further noted that the orders to remand the applicant in custody and to issue a wanted notice had been based on that erroneous premise. Lastly, he stated that the lessons to be drawn from the applicant's case would be used for training purposes.

29. On 21 March 2003 the MP transmitted a copy of the President of the Court of Appeal's reply to the applicant's wife. He advised the applicant and his wife that they could seek to institute disciplinary proceedings against the judge who had issued the detention order and criminal proceedings for abuse of power. He further advised them that they could seek compensation in the civil courts. 30. On 5 October 2004 the Kraków–Śródmieście District Court delivered judgment and acquitted the applicant. On 10 January 2005 the Kraków Regional Court upheld the first-instance judgment. Article 244 of the Code of Criminal Procedure of 1997, which entered into force on 1 September 1998, stipulates that everyone who is arrested shall be immediately informed of the reasons for his arrest and of his rights.

Article 246 provides that everyone who is arrested shall be entitled to lodge an appeal with a court challenging the lawfulness of the arrest and the manner of its execution. Such appeals must be promptly transmitted to the competent District Court which is required to examine it speedily. In cases where the District Court has established that the arrest was unlawful or unwarranted, it must order the immediate release of the person concerned. The Code of Criminal Procedure defines detention on remand as one of the so-called “preventive measures” (środki zapobiegawcze). The other measures are bail (poręczenie majątkowe), police supervision (dozór policji), a guarantee by a responsible person (poręczenie osoby godnej zaufania), a guarantee by a social entity (poręczenie społeczne), a temporary ban on engaging in a given activity (zawieszenie oskarżonego w określonej działalności) and a ban on leaving the country (zakaz opuszczania kraju).

Article 249 § 1 sets out the general grounds for the imposition of preventive measures: “1. Preventive measures may be imposed in order to ensure the proper conduct of proceedings and, exceptionally, to prevent an accused's committing another serious offence; they may be imposed only if the evidence shows a significant probability that the accused has committed an offence.” Article 258 lists the grounds for detention on remand. It provides, in so far as relevant: “1.

Detention on remand may be imposed if: (1) there is a reasonable risk that an accused will abscond or go into hiding, in particular when his identity cannot be established or when he has no permanent abode [in Poland]; (2) there is a reasonable risk that an accused will attempt to induce [witnesses or co-defendants] to give false testimony or to obstruct the proper course of proceedings by any other unlawful means; 2. If an accused has been charged with a serious offence or an offence for the commission of which he may be liable to a statutory maximum sentence of at least 8 years' imprisonment, or if a court of first instance has sentenced him to at least 3 years' imprisonment, the need to continue detention to ensure the proper conduct of proceedings may be established by the likelihood that a severe penalty will be imposed.” The Code sets out the extent of the courts' discretion to continue a specific preventive measure.

Article 257 reads, in so far as relevant: “1. Detention on remand shall not be imposed if another preventive measure is sufficient.” Article 259 § 1 reads: “1. If there are no special reasons to the contrary, detention on remand shall be lifted, in particular, if depriving an accused of his liberty would: (1) seriously jeopardise his life or health; or (2) entail excessively harsh consequences for the accused or his family.” Article 259 § 3 provides: “Detention on remand shall not be imposed if an offence attracts a penalty of imprisonment not exceeding one year.” Article 259 § 4 specifies that the rule provided for in Article 259 § 3 is not applicable when the accused attempts to evade justice or persistently fails to comply with summonses or when his identity cannot be established.

As worded at the relevant time, Article 75 of the CCP provided that an accused who was not deprived of his liberty was required to appear whenever he received a summons in the course of criminal proceedings. He was also required to inform the authority conducting the proceedings of any change of his abode or of any absence lasting longer than 7 days. The accused was to be informed of these obligations when first questioned. Chapter 58 of the Code of Criminal Procedure, entitled “Compensation for wrongful conviction, detention on remand or arrest”, stipulates that the State is liable for wrongful convictions or for unjustifiably depriving an individual of his liberty in the course of criminal proceedings against him.

Article 552 provides, in so far as relevant: “1. An accused who, as a result of the reopening of the criminal proceedings against him or of a cassation appeal, has been acquitted or resentenced under a more lenient substantive provision, shall be entitled to compensation from the State Treasury for the pecuniary and non-pecuniary damage he has suffered in consequence of having served all or part of the sentence initially imposed on him… 4. Entitlement to compensation for pecuniary and non-pecuniary damage shall also arise in the event of manifestly wrongful arrest or detention on remand.” Pursuant to Article 555, an application for compensation for manifestly wrongful detention on remand has to be lodged within one year from the date on which the decision terminating the criminal proceedings in question became final.

Proceedings relating to an application under Article 552 are subsequent to and independent of the original criminal proceedings in which the detention was ordered. The claimant may retrospectively seek a ruling as to whether his detention was justified. He cannot, however, test the lawfulness of his continuing detention on remand and obtain release.