ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3934/2013

Asupra cauzei de fa ț ă, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 2003, contestatoarea B.A. a chemat în judecată Curtea de Conturi București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze dispoziția din 11 septembrie 2003, emisă de pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001 și să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, B-dul F., compus din 709 m.p. teren și construcții, și 2 etaje. În motivarea contestației reclamanta a arătat că i s-a respins cererea privind restituirea imobilului în natură, deoarece a fost depusă tardiv, iar imobilul face parte din domeniul public și este inalienabil conform din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 9 din 3 ianuarie 2004, Tribunalul Constanța și-a declinat competenta în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că unitatea deținătoare are domiciliul în București. Prin sentința civilă nr. 779 din 15 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a IV -a civilă, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând în esență că deși notificarea a fost depusă în termen, iar imobilul a fost preluat de stat fără titlu, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă deoarece conform O.U.G. nr. 184/2002, în vigoare la acea dată, bunurile de interes public nu erau supuse restituirii. Împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea, care a susținut că instanța trebuia să aplice dispozițiile legale în vigoare la data soluționării cauzei, având în vedere că dispozițiile O.U.G.

nr. 184/2002 nu au fost validate prin lege. Prin decizia civilă nr. 163 din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul astfel declarat, a schimbat sentința și a admis în parte contestația, cu consecința anulării deciziei din 11 septembrie 2003, emisă de Curtea de Conturi. A dispus restituirea în natură și în deplină proprietate către contestatoare a imobilului compus din teren în suprafață de 392,87 m.p și construcția aflată pe teren, imobil identificat prin expertiza efectuată de expertul tehnic V.I. A respins contestația formulată împotriva Curții de Conturi, având ca obiect restituirea suprafeței de teren de 316 m.p. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a menținut această decizie, respingând ca nefondat recursul declarat de Curtea de Conturi a României.

Prin decizia civilă nr. 573 din 18 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis cererea de revizuire formulată de Curtea de Conturi a României în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a desființat decizia civilă nr. 163 din 28 ianuarie 2005 și a reținut cauza spre rejudecarea apelului. În rejudecare, prin decizia civilă nr. 840 din 18 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta B.A., împotriva sentinței civile nr. 779 din 15 septembrie 2004, pronunțata de Tribunalul București, secția a IV -a civilă, în Dosar nr. 264/2004, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi București. A schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte contestația și a anulat decizia din 11 septembrie 2003, emisă de Curtea de Conturi.

A dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în Constanța, str. F. bis, compus din teren în suprafață de 392,87 m.p și construcția aflată pe teren, imobil identificat prin expertiza efectuată de expertul V.I. - act care face parte din prezenta hotărâre în ceea ce privește identificarea imobilului. A respins contestația formulată împotriva Curții de Conturi având ca obiect restituirea suprafeței de teren de 316 m.p. Rejudecând apelul în raport de criticile formulate de apelantă și de înscrisurile depuse la dosar, în toate etapele procesuale (inclusiv noul certificat de calitate de moștenitor din 15 octombrie 2007, emis ca urmare a constatării nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor).

Curtea a constatat că apelul este fondat, pentru considerentele ce urmează. Imobilul situat în Municipiul Constanța, B-dul F., aflat parțial în administrarea Curții de Conturi a fost dobândit de T.B. (terenul prin cumpărare conform actului de vânzare-cumpărare autentificat din 28 octombrie 1913, iar construcția conform autorizației de construcție din 4 aprilie 1915) și naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Conform expertizei efectuată la Tribunalul București Dosar nr. 264/2004, de expertul tehnic V.I., Curtea de Conturi ocupă clădirea și o suprafață de teren de aproximativ 392,87 m.p. restul de teren până la 709 m.p., fiind amenajat ca spațiu de joacă și aflându-se în administrarea altei persoane.

În raport de dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, se constată că în speță este vorba despre o preluare abuzivă și că potrivit certificatului de calitate de moștenitor din 15 octombrie 2007, eliberat de B.N.P. J.B. și în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, apelanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea acestui imobil. Prin urmare în baza art. 16 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, Curtea a dispus restituirea în natură a imobilului, urmând ca apelanta să intre în posesia bunului, conform distincțiilor cuprinse în textele de lege menționate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României. În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Pentru a pronunța decizia civilă din 28 ianuarie 2005, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a aparținut în proprietate numitului T.B., iar apelantei B.A. conform certificatului de calitate de moștenitor eliberat de B.N.P. J.B. Prin urmare, intimata B.A. a făcut dovada faptului că este îndreptățită la restituirea în natură a imobilului în cauză, cu certificatului de calitate de moștenitor din data de 04 iulie 2002 eliberat de B.N.P. J.B. Acest aspect a fost reținut și de instanța de fond prin sentința civilă nr. 779 din 15 septembrie 2004, constatându-se în mod eronat că, contestatoarea B.A. este unica moștenitoare a fostului proprietar B.T.

Asupra veridicității certificatului de moștenitor amintit mai sus, în baza căruia s-a dispus restituirea în natură a imobilului ce se afla în administrarea Camerei de Conturi Constanța către B.A., s-a pronunțat în apel Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 138 din 12 martie 2007, irevocabilă, în sensul constatării nulită ț ii acestuia, într-o cauză asemănătoare ce viza însă un alt imobil și un alt posesor (SC M. SA), ce a format obiectul Dosarului nr. 17/11S/2007. De această hotărâre judecătorească a luat cunoștință recurenta la data de 26 aprilie 2007. Se poate constata astfel că instanța Curții de Apel București a dispus restituirea în natură a imobilului ce se afla în administrarea Camerei de Conturi Constanța, către B.A.

considerând-o pe aceasta din urmă îndreptățită la succesiunea proprietarului B.T., pe baza unui înscris declarat nul ulterior de către o instanță de judecată, a certificatului de calitate de moștenitor din 04 iulie 2002 emis de BNP J.B. Înscrisul a fost determinant pentru soluția la care s-a oprit instanța de judecată. În baza principiilor retroactivității efectelor nulității și restabilirii situației anterioare, în urma constatării nulității absolute a certificatului de moștenitor sus menționat, intimata nu mai poate beneficia de prevederile Legi nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată cu modificări sau completări, întrucât nu se mai încadrează în prevederile art. 4 alin. (2) din lege.

Pe aceste considerente Curtea de Conturi a României a formulat cerere de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ca urmare a constatării nulității absolute a certificatului de moștenitor din 04 iulie 2002, emis de B.N.P. J.B. de pe urma defuncților B.T. și B.L., prin decizia civilă nr. 138 din 12 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, definitivă și irevocabilă. Instanța s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de revizuire în data de 18 septembrie 2007, a admis cererea le revizuire și a reținut spre judecata apelul, acordând pentru acesta termen la data de 20 noiembrie 2007, când intimata-apelantă a înțeles să depună prin apărător certificatul de calitate de moștenitor eliberat în data de 15 octombrie 2007 tot de B.N.P.

J.B., de pe urma acelorași defuncți menționați în certificatul de moștenitor din 04 iulie 2002. Față de acest aspect, Curtea de Conturi a României a solicitat instanței de apel respingea probei cu noi înscrisuri, așa cum au fost depuse, având în vedere data la care a fost întocmit actul raportat la data de introducere a contestației formulate pe Legea nr. 10/2001 și a cererii de revizuire. Recurenta a solicitat instanței să nu se re ț ină în soluționarea apelului, un alt act decât certificatul de calitate de moștenitor din 04 iulie 2002 în baza căruia d-na B.A.

a formulat atât cererea introductivă inițială cât și notificarea pe Legea nr. 10/2001, însă în motivarea deciziei recurate instanța s-a întemeiat pe noul certificat de atestare a calității de moștenitor emis la data de 15 octombrie 2007. Instanța în mod greșit nu a luat în considerare faptul că, actul notarial menționat nu reprezintă realitatea pentru că B.L., vărul primar al defunctului B.T., nu putea fi moștenitorul legal al acestuia întrucât la data de 06 mai 1955, data decesului său, B.T. a lăsat o soție supraviețuitoare pe B.A., precum și 3 copii supraviețuitori, doi fii (B.N.

și B.M.V.) și o fiică (M.B.), ce nu puteau să fie străini de succesiune așa cum i-a declarat notarul prin certificatul de calitate de moștenitor din 15 octombrie 2007. Conform dispozițiilor art. 659 și urm. C. civ., succesiunile sunt deferite copiilor și descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale, copii chemați la succesiunea părintelui defunct împreună cu soțul supraviețuitor, eliminând orice altă categorie de succesor. Acceptarea moștenirii de pe urma defunctului B.T. s-a făcut în mod tacit de către descenden ț ii acestuia, lucru care reiese de altfel din chiar certificatul de calitate de moștenitor, unde figurează ultima adresa de domiciliu a defunctului B.T.

ca fiind aceeași cu cea a fiului postdecedat B.M.V., București, str. V.L., sector 2. Ținând cont de cele precizate, consideră că decizia din 18 decembrie 2007 a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (4) raportat la alin. (2) al aceluiași articol din Legea nr. 10/2001. Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare. La data de 23 iunie 2009, la cererea recurentei, a fost suspendată judecata recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la solu ț ionarea irevocabilă a ac ț iunii ce formează obiectul Dosarului nr. 6054/212/2008 al Judecătoriei Constan ț a, prin care s-a cerut constatarea nulită ț ii certificatului de mo ș tenitor. Dosarul a fost repus pe rol la data de 19 martie 2013, când s-a învederat ș i că B.A.

a decedat, iar succesorii acesteia sunt T.D.A. ș i T.D. La data de 10 septembrie 2013 a formulat cerere de interven ț ie accesorie D.G. arătând că a dobândit imobilul în cauză prin contractul de vânzare cumpărare din 19 noiembrie 2008. Intervenienta a invocat în apărare faptul că la momentul judecării prezentului recurs B.A. face dovada faptului că este succesoarea defunctului B.T. prin certificatul de mo ș tenitor, întrucât decizia prin care s-a dispus anularea acestui certificat de mo ș tenitor a fost desfiin ț ată prin decizia nr. 197 din 27 mai 2009 a Cur ț ii de Apel Constan ț a, prin care a fost respinsă ac ț iunea ca lipsită de interes. Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin sentin ț a civilă nr. 12300/2011 a Judecătoriei Constan ț a, pronun ț ată în Dosarul nr. 6054/212/2008, irevocabilă ca urmare a respingerii apelului ș i recursului, s-a admis ac ț iunea formulată de Curtea de Conturi a României în contradictoriu pârâții T.D. și T.D.A., intervenientul în nume propriu Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, intervenien ț ii D.G. ș i B.R., ș i s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor din 15 octombrie 2007 emis de BNP J.B. și H.B. de pe urma defuncților B.T. și B.L. În motivarea soluției pronunțate s-au re ț inut următoarele. Față de dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 art. 78 ș i 83 din Regulamentul privind aplicarea Legii nr. 36/1995 aprobat prin O.M.J.

nr. 1410/C/1996 instanța a reținut că B.N.P. J.B. și H.B. trebuia să stabilească pentru fiecare dintre autorii succesiunii calitatea și drepturile fiecărui moștenitor, inclusiv să stabilească dacă de pe urma defunctului B.T., sunt succesibili în rang preferabil lui B.L., care au acceptat succesiunea, pentru a constata dacă acesta avea vocație legală concretă la moștenire în anul 1955, la data decesului. Instanța a reținut că la data decesului erau în viață soția sa B.H., decedată la 09 iunie 1968, cu ultimul domiciliu în București, str. G., sector 2, și 3 copiii: B.H.

- fiu postdecedat la 25 decembrie 1989, cu ultimul domiciliu în București, str. G., sector 2, B.M.V., fiu postdecedat la 31 ianuarie 1997, cu ultimul domiciliu în București, str. V.L., sector 2 și M.B.- fiică postdecedată la 23 aprilie 2000, cu ultimul domiciliu în București, str. G., sector 2, copiii fiind succesibili din prima clasă, care înlătură de la moștenire succesibilii din celelalte clase, și care vin în concurs la moștenire cu mama lor, în calitate de soție supraviețuitoare, aspect cunoscut de către B.N.P. J.B. și H.B., conform înscrisurilor din dosarul notarial ce a stat la baza emiterii certificatului a cărui anulare se solicită. În acest sens biroul notarial trebuia să verifice dacă aceștia au acceptat succesiunea tacit sau expres, dacă mai sunt în viață, dacă aceștia au moștenitori și dacă B.L.

a acceptat succesiunea autorului B.T. Instanța a reținut că ultimul domiciliu al defunctului B.T. este același cu cel al lui fiului său B.M.V., București, str. V.L., sector 2, aspect de natură a presupune acceptarea tacită de către succesibilii din prima clasă, aspect cunoscut de către notarul public pe baza înscrisurilor din dosarul notarial. Instanța a reținut că acceptarea succesiunii de către copiii defunctului B.T. rezultă și din Hotârârea Consiliului general al Municipiului București din 16 februarie 1998 prin care se restituie în natură lui M.B. apartamentul nr. XX din imobilul situat în București, str. V.L., sector 2, terenul în suprafață de 87,25 mp și cota parte din părțile și dependințele de folosință comună, și i se acordă despăgubiri în cuantum de 76.865.916 ROL pentru etajul 2, procesul verbal de predare - primire al etajului 1, imobilul în discuție fiind ultimul domiciliu al defunctului B.T.

Totodată notarul public a cunoscut și faptul că intervenientul B.R. este legatar universal al lui M.B. conform adresei B.N.P. C.M.P. din 20 septembrie 2007 și celorlalte înscrisuri din dosarul notarial, instanța reținând că acesta nu a fost citat la dezbaterea succesorală, cu încălcarea art. 75 din Legea nr. 36/1995 și art. 78, 79 și 83 din regulamentul de aplicare a acesteia. Instanța a reținut că B.A. nu este succesibilă în condițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 întrucât la data decesului B.T. a lăsat moștenitori legali de prim rang, iar ultimul său descendent a lăsat prin testament un legatar universal, sens în care culegerea masei succesorale de către vărul său primar, urmată de culegerea de către fiul acestuia și mai departe de soția supraviețuitoare a celui din urmă, încalcă disp.

art. 659 și urm. și 685 și urm C. civ. Reținând încălcarea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 36/1995, art. 78, 79 și 83 din regulamentul de aplicare a acesteia și a disp. art. 659 și urm. și 685 și urm C. civ., dispoziții cu caracter imperativ, a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută, instanța a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor din 15 octombrie 2007 emis de B.N.P. J.B. și H.B. de pe urma defuncților B.T. și B.L. În ceea ce prive ș te decizia atacată prin prezentul recurs, se poate observa că la baza pronun ț ării acesteia a stat tocmai certificatul de moștenitor din 15 octombrie 2007, care a fost constatat nul prin sentin ț a men ț ionată anterior ș i care astfel nu mai poate face dovada faptului că reclamanta B.A.

ar fi succesoarea fostului proprietar al imobilului în cauză, ș i astfel persoană îndreptă ț ită în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Faptul că ac ț iunea prin care SC M. SA a cerut constatarea nulită ț ii absolute a certificatului de mo ș tenitor (care fusese admisă irevocabil prin decizia nr. 138/2007 a Tribunalului Constan ț a, decizie care a stat la baza admiterii cererii de revizuire în prezenta cauză), în urma admiterii unei contesta ț ii în anulare, a fost respinsă ca lipsită de interes prin decizia civilă nr. 197 din 27 mai 2009 a Cur ț ii de Apel Constan ț a, sec ț ia civilă, minori ș i familie, litigii de muncă ș i asigurări sociale, nu poate produce efecte în prezenta cauză pentru următoarele motive.

Pe de o parte, obiectul prezentului recurs nu îl constituie decizia civilă nr. 573 din 18 septembrie 2007 a Cur ț ii de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost admisă cererea de revizuire formulată de Curtea de Conturi a României în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., prin raportare la constatarea nulită ț ii certificatului de mo ș tenitor prin decizia nr. 138/2007 a Tribunalului Constan ț a. Această decizie a rămas irevocabilă întrucât nu a fost atacată de reclamantă, singura parte interesată în acest sens. Pe de altă parte, faptul că, fiind respinsă ca lipsită de interes cererea de constatare a nulită ț ii, certificatul de mo ș tenitor este valabil, nu duce la concluzia probării prin sine a calită ț ii reclamantei ini ț iale B.A.

de mo ș tenitoare a fostului proprietar al imobilului în cauză, atâta timp cât recurenta opune puterea de lucru judecat a sentin ț ei civile nr. 12300/2011 a Judecătoriei Constan ț a. Astfel, în aplicarea aspectului negativ al puterii de lucru judecat partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discu ț ie dreptul său într-un alt litigiu. Or, prin sentin ț a civilă nr. 12300/2011 a Judecătoriei Constan ț a, pronun ț ată în Dosarul nr. 6054/212/2008, irevocabilă, men ț ionată mai sus, s-a constatat în contradictoriu cu recurenta în cauză că reclamanta B.A. nu este succesibilă în condițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 întrucât la data decesului B.T. a lăsat moștenitori legali de prim rang, iar ultimul său descendent a lăsat prin testament un legatar universal, sens în care culegerea masei succesorale de către vărul său primar, urmată de culegerea de către fiul acestuia și mai departe de soția supraviețuitoare a celui din urmă, încalcă disp.

art. 659 și urm. și 685 și urm. C. civ. Astfel, respingerea notificării formulată de către aceasta, în temeiul Legii nr. 10/2001, este legală, reclamanta în cauză nefiind persoană îndreptă ț ită în sensul aceste legi. Această condi ț ie trebuia dovedită, ș i astfel verificată, în prealabil celorlalte cerin ț e referitoare la posibilitatea restituirii în natură a imobilului. În consecin ț ă, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul că va respinge apelul ca nefondat, va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul D.G. în sprijinul apărării intimatelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei nr. 840 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de contestatoarea B.A., în prezent decedată, având ca moștenitori pe T.D. și T.D.A., împotriva sentinței nr. 779 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul D.G. în sprijinul apărării intimatelor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2013.