ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5074/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

B.A. a formulat

notificare în temeiul art.21 din Legea nr.10/2001, prin care a cerut Primăriei

municipiului Constanța restituirea în natură a imobilului construcție situat în

Constanța, bis, preluat de stat din proprietatea lui T.B.

Cu adresa nr. 19702

din 14 februarie 2003, Primăria municipiului Constanța a comunicat solicitantei

că imobilul a fost transmis prin H.G. nr. 343 din 2 mai 2000 din administrarea

Consiliului județean în administrarea Curții de Conturi, îndrumând-o să se adreseze

arătatei unități deținătoare.

La 12 martie 2003

B.A. a trimis Curții de Conturi a României o notificare cu același conținut,

care, prin adresa nr. 1399 din 11 septembrie 2003, i-a comunicat că notificarea

a fost formulată după expirarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr.

10/2001, iar cererea de restituire în natură nu poate face obiectul legii de

mai sus, întrucât imobilul face parte din domeniul public al statului și este

inalienabil potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998, fiind incidente și

prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 în sensul că sunt exceptate de la

restituirea în natură imobilele ocupate, printre altele, de instituții publice,

cum este cazul Camerei de Conturi Constanța, situație în care foștilor

proprietari sau moștenitorilor acestora li se pot acorda doar măsuri

reparatorii prin echivalent.

La 24 septembrie 2003

B.A. a chemat în judecată Curtea de Conturi București cerând anularea

dispoziției nr. 1399 din 11 septembrie 2003 și restituirea în natură a

imobilului teren în suprafață de 709 mp și construcție.

Contestația astfel

formulată a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 779 din 15

septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 163 din 28

ianuarie 2005, prin care a admis apelul declarat de B.A. și a schimbat în tot

sentința primei instanțe în sensul că a admis contestația, a anulat decizia nr.

1399 din 11 septembrie 2003 emisă de Curtea de Apel a României și a dispus

restituirea în natură către B.A. a imobilului situat în Constanța, compus din

teren în suprafață de 392,87 mp și construcție situată pe teren, identificat

prin expertiza efectuată de V.I., aflată la filele 62-66 în dosarul nr.

264/2004 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Curtea de Conturi a

României a declarat recurs solicitând casarea deciziei din apel și păstrarea

sentinței primei instanțe pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În dezvoltarea

recursului se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001, așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 184 din 12

februarie 2002, prin aceea că a dispus restituirea în natură deși, potrivit

textului legal invocat, sunt exceptate de la restituirea în natură a imobilelor

ocupate, printre altele, de instituțiile publice, cum este și cazul recurentei,

care funcționează pe lângă Parlamentul României potrivit art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 94/1992.

De asemenea, se mai

arată că, potrivit capitolului I, pct. 29 din lista anexă la Legea nr.

213/1998, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea

parlamentul, președinția, guvernul, ministerele și celelalte organe de

specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice

subordonate acestora alcătuiesc domeniul public al statului și unităților

administrativ teritoriale, iar conform art. 16 alin. (4) din lege asemenea

bunuri au regimul prevăzut de lege, neputând fi restituite în natură.

Recursul nu este

întemeiat.

Într-adevăr, imobilul

în litigiu are regimul juridic descris de recurentă, iar potrivit art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data soluționării prezentei

cauze în primă instanță și în apel „în situația imobilelor ocupate de ....

instituții publice ..., necesare continuării activităților de interes public

..., foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în

condițiile prezentei legi”.

Textul legal citat a

fost însă modificat prin Legea nr. 247/2005 publicată în M. Of. nr. 653 din 22

iulie 2005, având în prezent următorul conținut:

„ În situația

imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte

integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit

activităților de interes public ...., foștilor proprietari sau, după caz,

moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația

de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 3 ani, pentru cele arătate la pct.

3 ... din anexa nr. 2 lit. a)....”.

Potrivit anexei nr. 2

lit. a) pct. 3, intră sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001 republicată

imobilele ocupate de instituții publice.

Ca urmare, textul

legal astfel cum a fost modificat este de imediată aplicare și permite

restituirea în natură a imobilului în litigiu în condițiile reglementate,

urmând ca, potrivit prevederilor art. 16 alin. (3) și (4), proprietara să intre

în posesia bunului fie în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului

de proprietate, fie în termen de 90 de zile de la data în care va pune la

dispoziția recurentei un alt imobil corespunzător.

În consecință,

modificarea legii este de natură să determine păstrarea hotărârii instanței de

apel, indiferent de faptul că a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii în

vigoare la acea dată, astfel că recursul va fi respins ca nefondat conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva

deciziei nr. 163 din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

mai

2006.