ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 856/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2602 din 7

octombrie 2004, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de

reclamantul B.L.O., în contradictoriu cu Primăria Oravița.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, potrivit actelor depuse la dosar, proprietari

tabulari ai imobilelor care fac obiectul procesului au fost următoarele

persoane.

- B.E., B.S., B.I., B.L. și B.M.,

pentru imobilele înscrise în C.F., cu nr.top. 61 și 62;

- B.O. și B.A., pentru imobilele

înscrise în C.F.;

- B.E., B.S., B.I., B.L. și B.M.,

pentru imobilul înscris în C.F. cu nr.top. 25/2;

- B.O. și B.A., pentru imobilele

înscrise în C.F. nr.top. 520/b.

Aceste imobile au fost preluate

abuziv, în anul 1978, în baza Decretului nr. 223/1974 și a Decretului nr. 92/1950,

însă, așa cum corect s-a reținut prin dispozițiile contestate, reclamantul nu a

făcut dovada calității de succesor al foștilor proprietari tabulari.

Prin decizia civilă nr. 788 din 31

martie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamant, a

schimbat în parte hotărârea atacată, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul L.O., a anulat decizia nr. 875 din 15 septembrie 2003, emisă de

Primarul orașului Oravița și a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr.

2, 5, 7 și 8 din imobilul înscris în C.F. Oravița Montană, nr.top. 54, situat

administrativ în Oravița.

A fost anulată decizia nr. 876 din

15 septembrie 2003 și s-a dispus restituirea în natură a imobilului înscris în C.F.

Oravița Montană nr.top. 61, 62, situat administrativ în Oravița, și s-a respins

cererea pentru anularea deciziei nr. 874 din 15 septembrie 2003 privitoare la

restituirea imobilelor înscrise în C.F. Oravița Montană și C.F. Oravița

Montană.

Instanța de apel a reținut că

reclamantul cu certificatul de calitate nr. 15 din 19 noiembrie 2002 a făcut

dovada calității sale de moștenitor al defunctului B.O. ca descendent al

acestuia (fiu) și al defunctului B.S. (A.) în calitate de nepot de frate.

Prin notificări distincte,

reclamantul a solicitat să-i fie restituite în natură trei imobile.

Imobilul înscris în C.F. Oravița

Montană nr.top. 54, alcătuit din casa cu nr.54, cu teren în suprafață de 1939 mp,

situat în Oravița, a fost înscris inițial în C.F. Oravița Montană, iar în anul

1944 a devenit prin moștenire proprietatea antecesorilor reclamantului B.O. și B.A..

Acest imobil, care a fost naționalizat în anul 1957, potrivit Decretului nr.

92/1950, se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea

nr. 10/2001.

În anul 1976 imobilul a fost

apartamentat și transnotat în C.F. Oravița Montană, C.F. fiind sistată, iar

apartamentele au fost închiriate.

Unele apartamente au fost vândute,

iar reclamantul, care nu a contestat valabilitatea contractelor de

vânzare-cumpărare, a cerut să-i fie restituite în natură numai apartamentele

care nu au fost vândute. De aceea, în cazul imobilului înscris în C.F. Oravița

Montană reclamantul are dreptul de a-i fi restituite în natură apartamentele 2,

5, 7 și 8, urmând ca chiriașii să beneficieze de măsurile de protecție

prevăzute de O.U.G. nr. 40/1999.

Se mai reține, că reclamantul are

dreptul la restituirea în natură și pentru imobilul înscris în C.F. Oravița

Montană, nr.top. 61, 62, care a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974,

însă este neîntemeiată cererea pentru restituirea în natură a imobilului

înscris în C.F. Oravița Montană, deoarece pentru acest imobil și în prezent

sunt înscriși ca proprietari tabulari antecesorii reclamantului.

În privința imobilului înscris în C.F.

Oravița Montană, se reține că nu au aparținut antecesorilor reclamantului toate

parcelele înscrise în această carte funciară.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Consiliul local Oravița, prin primar, care, invocând motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9, 10 C. proc. civ., susține că „a fost

obligată Primăria Oravița să procedeze la anularea dispozițiilor nr. 875/2003

și 876/2003, emise de primar, fără să se aibă în vedere prevederile Legii nr.

215/2001 și faptul că în toate înscrisurile depuse la dosar, parte este

consiliul local”. Potrivit Legii nr. 215/2001 au calitate procesuală numai

consiliul local, ca autoritate deliberativă și primarul, ca autoritate

executivă.

Se mai susține că, deși reclamantul

cere să-i fie restituit imobilul înscris în C.F., din extrasul acestei cărți

funciare rezultă că imobilul este înscris sub alte numere topografice,

respectiv 61, 62, iar în fapt sunt două imobile cu un număr de 58 de

proprietari în cote părți. Or, notificatorul a dovedit că este moștenitorul a

două persoane, respectiv B.Ș. și B.O. , care nu au calitatea de proprietari ai

imobilelor, iar din copia xerox a C.F. nu rezultă că imobilul a fost preluat

abuziv. Doar la foaia de sarcini apare o înscriere din anul 1978, referitoare

la dreptul de administrare operativă în favoarea Consiliul popular Oravița.

Arată recurentul, „că instanța de

apel nu justifică cum a apreciat probatoriul, pentru a ajunge la concluzia că

reclamantul are dreptul la restituirea acestor imobile”.

Imobilele înscrise în C.F., nr.top.

251 și C.F. Oravița Montană, nr.top. 520/b au aparținut numiților B.Ș., B.E., B.I.

și B.L., iar reclamantul nu a făcut cu certitudine dovada calității de unic

moștenitor al proprietarilor acestor imobile.

Pentru imobilul înscris în C.F. sub

nr.top. 54 s-au depus acte care atestă doar apartamentarea acestuia, după

preluarea lui de Statul Român, nu și dreptul de proprietate al antecesorilor

reclamantului.

Susține recurentul, că reclamantul

nu a depus întreaga documentație, iar instanța de apel greșit a reținut că a

depus și alte acte decât cele depuse la instanța de fond, deși mandatara

reclamantului a precizat că toate înscrisurile au fost depuse la tribunal.

Recursul va fi respins, pentru

următoarele considerente:

Recurentul a invocat motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., însă criticile

formulate fac posibilă încadrarea doar în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece nu se fac susțineri că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe

care se sprijină soluția pronunțată și nici nu se arată care ar fi apărările

invocate și mijloacele de probă administrate, asupra cărora instanța de apel a

omis să se pronunțe.

Decizia recurată cuprinde motivele

pentru care a fost admis apelul declarat de reclamant, iar instanța de apel,

schimbând în parte sentința apelată, corect a anulat două din cele trei

dispoziții contestate și a dispus restituirea în natură a imobilelor înscrise

în C.F. Oravița Montană.

Primăria Oravița avea calitate

procesuală, deoarece la momentul înregistrării acțiunii, reclamantul și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic

izvorât din aplicarea acestei legi ia naștere între entitatea obligată la

restituire și persoana îndreptățită la măsuri reparatorii.

Deși, potrivit art. 19 din Legea nr.

215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la

îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului,

soluționând problemele curente ale localității în care funcționează, în cadrul

de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de

entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege.

Acest text, anterior modificării

Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, dispunea „În cazul primăriilor

restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face

prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al

municipiului București”.

Deoarece, potrivit textului citat,

primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin

lege, abilitat să emită dispoziția ca organ de conducere era numai primarul,

notificările formulate de reclamant au fost adresate primăriei, iar aceasta, ca

unitate deținătoare notificată, avea calitate procesuală pasivă în acțiunea

formulată în temeiul art. 24 alin. (7) din lege.

Prin art. 21 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire

unității administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea

pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005.

Susținerea recurentei că s-a reținut

greșit ca fiind dovedit dreptul de proprietate al reclamantului asupra

imobilelor restituite în natură, în raport de actele depuse la dosar, nu face

posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. Această susținere privește modul

de apreciere a probelor administrate, de către instanța de apel care, în opinia

recurentului, și-a întemeiat soluția pe o situație de fapt decurgând dintr-o

apreciere eronată a probelor.

De altfel, reclamantul și-a dovedit

calitatea de moștenitor legal al defuncților B.O. și B.Ș. cu certificatul de

calitate nr. 15 din 15 noiembrie 2002. Din xerocopia C.F. rezultă că imobilul

înscris la nr.top. 54 a aparținut anterior preluării lui de către stat în baza

Decretului nr. 92/1950 numiților B.O. și B.A., iar, conform mențiunilor din C.F.,

pentru imobilele de la nr.top 61 și 62, la data de 3 octombrie 1940 erau

înscriși ca proprietari B.O. și B.A.

La data de 30 decembrie 1959 pentru

cota defunctului B.A. s-a intabulat dreptul în favoarea numiților B.E. și B.Ș.,

la data de 3 octombrie 1967 pentru cota defunctului B.O. s-a intabulat dreptul

în favoarea numiților B.I., B.L. și B.M., iar la data de 24 aprilie 1978, în

baza deciziei nr. 190/1978 a Consiliului popular județean Caraș Severin,

dreptul de proprietate s-a intabulat în favoarea Statului Român, conform

Decretului nr. 223/1974.

Prin urmare, pentru imobilele

restituite în natură prin hotărârea atacată, preluate de stat în baza

Decretului nr. 92/1950 și a Decretului nr. 223/1974, reclamantul, în calitate

de moștenitor al defuncților B.O. și B.Ș., este îndreptățit la măsuri

reparatorii, conform art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Susținerile recurentului privesc și

imobilele înscrise în C.F. Oravița Montană, însă prin hotărârea atacată aceste

imobile nu au fost restituite reclamantului.

Pentru considerentele expuse, se va

respinge recursul declarat de Consiliul local Oravița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Consiliul local Oravița împotriva deciziei nr. 788 din 31 martie 2005 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2006.