ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5863/2006

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

1409 din 14 iunie 2002 pe rolul Judecătoriei Oravița reclamanta L.A. a chemat

în judecată pe pârâta Primăria Oravița, solicitând ca prin hotărâre

judecătorească, să se constate că reclamanta a adresat Primăriei Oravița cerere

pentru reconstituirea dreptului său de proprietate, în baza Legii nr. 10/2001,

privind terenul pe care se află casa situată administrativ în Oravița, atât

casa, cât și terenul fiind moștenite de către reclamantă și să se dispună

obligarea pârâtei să completeze actul de proprietate pentru acest teren.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că la data de 14 septembrie 2001 a înaintat Primăriei Orașului Oravița

o cerere de reconstituire a titlului de proprietate pe terenul pe care se află

casa din Oravița, că atât casa, cât și terenul aferent au fost dobândite de

către aceasta prin moștenire de la fratele soțului, care a decedat în anul

1981.

A mai susținut reclamanta că cererea

de reconstituire a titlului de proprietate a fost făcută în termen legal în

baza Legii nr. 10/2001 și a fost trimisă sub formă de notificare de către

reprezentantul Ligii Drepturilor Omului din Turnu Severin, Primăriei Oravița.

Prin sentința civilă nr. 1096 din 2

septembrie 2002, Judecătoria Oravița, a declinat competența soluționării

acțiunii în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Astfel investit, Tribunalul

Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 4169 din 5 decembrie 2002, a respins

acțiunea formulată de reclamanta L.A. împotriva pârâtei Primăria Oravița,

Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Tribunalul Caraș-Severin a reținut, în esență, că în ce privește primul capăt

de cerere, prin care s-a solicitat a se constata că reclamanta s-a adresat pârâtei,

conform Legii nr. 10/2001, cu o cerere privind reconstituirea dreptului de

proprietate, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 21 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, care prevăd că „notificarea va fi comunicată prin executorul

judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei rază teritorială se află

imobilul solicitat”.

Reclamanta a comunicat pârâtei o

notificare prin intermediul Ligii Dreptății din Lugoj (fila 5 dosar Judecătoria

Oravița) or, textul de lege amintit anterior prevede imperativ modul în care se

comunică notificarea, obligație căreia reclamanta nu s-a conformat nici după ce

i s-a adus la cunoștință de către pârâtă, faptul că notificarea se face prin

intermediul executorului judecătoresc.

Așa fiind, din culpa reclamantei nu

s-a putut urma procedura ulterioară notificării, prevăzută de art. 23 din Legea

nr. 10/2001.

În cel de-al doilea petit al cererii

introductive, reclamanta a solicitat a fi obligată pârâta să-i elibereze titlul

de proprietate pe terenul solicitat.

Tribunalul a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în termen de 60 zile de

la data înregistrării notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare,

unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie, sau după caz, prin

dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură”, iar potrivit alin.

(7) al aceluiași articol „persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia

prevăzută de alin. (1), în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia”.

Având în vedere dispozițiile legale

citate anterior, tribunalul a reținut că, cererea reclamantei cuprinsă în

petitul doi al acțiunii introductive apare ca inadmisibilă, întrucât instanța

în nici un caz nu poate obliga pârâta să elibereze reclamantei un titlu de

proprietate pe terenul solicitat, ci poate, eventual, să oblige pârâta să emită

dispoziția prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau poate

constata legalitatea sau nelegalitatea acestei dispoziții, în cazul în care s-a

emis.

Or, în speța de față nu s-a emis de

către primar dispoziția prevăzută de art. 23 alin. (1), întrucât reclamanta nu

s-a adresat pârâtei în formele prevăzute de lege (respectiv de art. 21 din

Legea nr. 10/2001) și nici nu s-a solicitat de către reclamantă a fi obligată

pârâta la emiterea acestei dispoziții, astfel încât instanța nu se poate

pronunța asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Față de aceste considerente,

tribunalul a respins în întregime acțiunea civilă formulată de reclamanta L.A.

în contradictoriu cu pârâta Primăria Oravița, Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe civile

pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în primă instanță, reclamanta L.A. a

declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 84 din 2 iunie 2003, pronunțată în

dosarul 1723/C/2003, a fost admis de către Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, și s-a dispus anularea acelei sentințe civile cu nr. 4169/2002,

pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosar nr. 4696/C/2002 și trimiterea

cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Oravița, reținând că ar fi

vorba despre o acțiune civilă formulată în condițiile Legii nr. 18/1991,

competența ei de soluționare revenindu-i acelei judecătorii.

Împotriva susmenționatei decizii, a

declarat recurs pârâta Primăria orașului Oravița, susținând în esență că în mod

greșit a calificat instanța de apel acțiunea reclamantei ca având temei juridic

prevederile Legii nr. 18/1991.

Prin decizia civilă nr. 3481 din 11

mai 2004, pronunțată în dosar nr. 4054/2003, Înalta Curte de Casație și

Justiție București, secția civilă, a admis recursul declarat de pârâta Primăria

orașului Oravița împotriva deciziei nr. 84 din 2 iunie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași

instanțe pentru judecarea apelului.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut următoarea stare de fapt și de drept:

Prin acțiune, reclamanta a solicitat

restituirea imobilului situat în orașul Oravița, precizând expres temeiul

juridic, respectiv prevederile Legii nr. 10/2001 și referindu-se la existența

unei notificări adresată pârâtei.

Instanța de apel a încălcat

principiul disponibilității părților, specific procesului civil, schimbând

temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce trage casarea

deciziei atacate cu recurs.

În consecință, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost admis, a fost casată decizia curții de

apel și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

În rejudecare, Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia civilă nr. 658 din 17 martie 2005, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanta L.A. împotriva sentinței civile nr. 4169

din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, în esență că pârâta Primăria orașului Oravița, a adus la

cunoștința atât solicitantei reclamante, cât și Ligii Dreptății din Lugoj că

notificarea nu respectă prevederile imperative ale art. 21 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, respectiv că nu este depusă prin executor judecătoresc, ci expediată

prin intermediul Ligii dreptății din Lugoj, făcându-i reclamantei recomandarea

să transmită notificarea prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc de

pe lângă Judecătoria Oravița, dar reclamanta nu se conformează acestor

recomandări, astfel că sentința civilă apelată este temeinică și legală.

Împotriva deciziei civile nr. 658

din 17 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara a formulat recurs reclamanta

L.A., susținând , în esență, că în mod nelegal nu s-a reținut că primăria avea

obligația soluționării notificării, că această notificare nu trebuia să îi fie

restituită fără a i se da curs, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că „în alte localități din țară au fost

primite cererile formulate în baza Legii 10/2001 de către comisii formate în

acest scop (...), s-au trimis cereri prin poștă, s-au depus direct la

registraturile primăriilor, s-au adus și susținut de diferiți avocați”.

Recursul este fondat pentru

considerentele care succed.

Prin notificarea formulată prin

intermediul „Ligii Dreptății” Lugoj și înregistrată la Primăria Oravița sub nr.

8089 din 14 septembrie 2001, reclamanta L.A. a solicitat pârâtei Primăria

Oravița ca, pe baza documentației și a actelor de proprietate anexate acestei

notificări, să i se reconstituie, conform Legii nr. 10/2001, dreptul de

proprietate asupra terenului pe care se află edificată casa situată

administrativ în Oravița.

La fila 7 din dosarul nr. 1409/2002

al Judecătoriei Oravița se află adresa nr. 8089 din 14 septembrie 2001, prin

care Primăria Oravița a adus la cunoștință „Ligii Dreptății” din Lugoj faptul

că cererea reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate trebuie

însoțită de o notificare făcută prin intermediul executorului judecătoresc, iar

documentația anexată cererii de restituire trebuie să cuprindă și un extras de

C.F. pentru identificarea imobilului respectiv.

Totodată, la dosar există și adresa

nr. 59699 din 28 februarie 2001, întocmită de „Liga Dreptății”, către L.A., în

care se precizează că i se trimite acesteia din urmă documentația înaintată

Ligii Dreptății de către Primăria Oravița, că în mod corect Primăria precizează

că notificările se depun prin executor judecătoresc și că, dacă petenta

întâmpină greutăți, este invitată la sediul Ligii (fila 8 dosar 1409/2002 al

Judecătoriei Oravița).

Din examinarea înscrisurilor depuse

la dosar se constată că nu rezultă dacă și la ce dată Liga Dreptății a

transmis, la rândul său, petentei documentația înaintată de Primăria Oravița,

adresă menționată mai sus purtând numai număr de înregistrare, nu și o dovadă a

confirmării de primire a acesteia de către destinatară.

De asemenea, la dosar există și

adresa nr. 59/S din 22 mai 2002 a Primăriei orașului Oravița, întocmită către

petenta L.A.(fila 2 dosar 1409/2002 al Judecătoriei Oravița), adresă în care se

precizează, în esență, că era obligatoriu ca petenta să adreseze cererea

printr-o notificare prin executorul judecătoresc din Oravița, că acest lucru

i-a fost comunicat petentei și prin intermediul „Ligii Dreptății” și că

termenul de depunere a notificării a expirat la data de 14 februarie 2002.

Totodată, se mai precizează în

conținutul acestei adrese, că, din verificările efectuate de primărie la Cartea

funciară, rezultă că terenul a trecut în proprietatea statului în 1977, conform

Legii nr. 59/1974, că pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

acestui teren, petenta avea posibilitatea legală de a solicita în scris aceasta

până în martie 2000, în prezent, primăria nemaiavând competență legală de

soluționare a cererii, motiv pentru care se precizează că se restituie petentei

cererea și actele anexate privind revendicarea terenului aferent imobilului

situat în Oravița.

În raport de aceste înscrisuri, se

constată că instanțele nu au fost preocupate să analizeze când a primit

reclamanta adresa nr. 5969 din 28 septembrie 2001 a „Ligii Dreptății” și

înscrisurile restituite de Primăria Oravița, pentru a se stabili, pe deplin,

dacă într-adevăr, din culpa reclamantei nu s-a putut urma procedura ulterioară

notificării, prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Toate aceste chestiuni trebuiau

lămurite de către instanțe pentru o rezolvare corectă a pricinii, în sensul

prevenirii, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a oricărei greșeli în

aflarea adevărului de către judecător. Nici instanța de apel, în virtutea

rolului de instanță de control judiciar nu s-a preocupat să elucideze aspectele

menționate.

Față de toate aceste considerente,

se va admite recursul și se vor casa decizia instanței de apel și sentința

pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, cauza urmând a fi trimisă acestei din

urmă instanțe, pentru rejudecare, ocazie cu care probatoriul va fi completat

pentru clarificarea aspectelor mai înainte menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

L.A. împotriva deciziei civile nr. 658 din 17 martie 2005 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 4169 din 5 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin

și trimite cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2006.