ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 531/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 531/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 4 iulie

2011 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. (denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.R.P.”), să se modifice

titlul de despăgubire - Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011 - ca netemeinic și

nelegal în ce privește cuantumul de la 150.000 lei la 241.050 lei, cât și regimul

plăților, întrucât, în ceea ce privește despăgubirile pentru cota proprie

acestea au fost stabilite prin Oferta din 10 martie 2005 a Primăriei Sibiu

acceptată în 10 iunie 2005, reclamanta a purtat litigiul cu Primăria Sibiu

numai în ce privește cota de 4/ 16 părți ce i se cuvenea în calitate de

moștenitoare a surorii sale, astfel că, pentru cota sa, despăgubirile au fost

stabilite administrativ și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

trebuia să valorifice concluziile raportului de evaluare efectuat înaintea

emiterii deciziei care a reactualizat valoarea la zi - 241.050 lei.

În ceea ce privește

titlul de plată emis, acesta este netemeinic și în ce privește amânarea plății

în baza O.U.G nr. 62/2010, care se aplică în temeiul art. III numai dispozițiilor

de plată emise în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirilor

stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu și celor

stabilite de autoritățile administrative.

În concluzie,

reclamanta susține că se impune desființarea titlului de despăgubiri și

obligarea Comisiei Centrale să emită un nou titlu pentru suma de 241.050 lei,

iar plata să se facă de îndată, fără aplicarea O.U.G. nr. 62/2010.

Reclamanta a

solicitat citarea în calitate de pârâtă și a C.C.S.D. (denumită în continuare,

în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”).

În probațiune, au

fost depuse Decizia nr. 9568/2011 și actele care au stat la baza emiterii

acesteia, precum și raportul de evaluare nr. 401 din 16 martie 2011 efectuat de

expert evaluator C.P. (filele 320-328 la dosarul de fond).

de Curtea de apel

Prin sentința civilă nr.

354 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepția

inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile invocată de

pârâta CCSD.

- a admis acțiunea

formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și, în

consecință, a modificat Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011 în sensul obligării

pârâtei să emită titlu de despăgubire pentru suma de 241.050 lei, a respins

acțiunea reclamantei împotriva pârâtei A.N.R.P. privind amânarea la plată a

titlului de plată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P.

în ce privește cererea reclamantei pentru anularea Deciziei C.C.S.D. nr. 9568

din 15 martie 3011 și a respins această cerere împotriva A.N.R.P.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu referire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., instanța a reținut că

acțiunea reclamantei vizează două aspecte:

- unul referitor la

modificarea Deciziei C.C.S.D. nr. 9568/2011, capăt de cerere care trebuie

judecat în contradictoriu cu emitentul actului, astfel că A.N.R.P. nu are calitate

procesuală pasivă;

- al doilea referitor

la plata de îndată a despăgubirii, față de care în mod corect a fost chemată în

judecată A.N.R.P., care are atribuția emiterii titlurilor de plată și punerea

în executare a acestora, respectiv de plată a despăgubirilor. Pentru acest

capăt de cerere A.N.R.P. are calitate procesuală pasivă.

Cu referire la

excepția lipsei procedurii prealabile, instanța a apreciat că excepția este

tardivă în raport cu dispozițiile art. 109 coroborat cu art. 114

1

alin.

(2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, având

în vedere că pârâta C.C.S.D. a invocat excepția după încheierea dezbaterilor,

la data de 8 noiembrie 2011. Totodată, însă, instanța a reținut că la dosar

există dovada că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă, așa cum rezultă

din înscrisul de la fila 115.

Pe fondul cauzei

instanța a reținut următoarele:

Reclamanta a formulat

notificare în condițiile Legii nr. 10/2011 pentru acordare de măsuri

reparatorii privind imobilul în litigiu, iar, prin oferta nr. 24/2003, Primăria

Sibiu a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 4/16 părți din imobil

evaluată la 150.000 lei RON în calitate de coproprietară a imobilului, pentru

care s-a emis avizul D.G.F.P. Sibiu.

Reclamanta a

solicitat, în Dosarul nr. 3264/112/2006 al Tribunalului Sibiu, să fie obligată

pârâta Primăria Sibiu să emită dispoziție pentru suma de 150.000 lei în nume

propriu, dar și pentru cota de 4/16 părți în calitate de moștenitoare a surorii

sale - M.E., la finalizarea litigiului constatându-se că reclamanta nu este

îndreptățită să beneficieze și de cota de proprietate în calitate de

moștenitoare.

Prin Decizia nr. 9568

din 15 martie 2011, C.C.S.D. a emis în favoarea reclamantei titlul de

despăgubire pentru suma de 150.000 lei, reprezentând contravaloarea cotei de

4/16 din terenul situat în Sibiu, str. Contorului, în suprafață de 921 mp ce a

aparținut reclamantei ca proprietar tabular, potrivit Sentinței civile nr. 1616/2006

a Tribunalului Sibiu. În litigiul respectiv nu s-a contestat valoarea

despăgubirii aferente cotei sale de proprietate de 4/ 16 părți, așa cum a fost

stabilit în faza administrativă.

Așa cum rezultă din

sentința civilă nr. 1616/2006 a Tribunalului Sibiu, în urma soluționării

recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 6677/2007,

pârâta a emis oferta de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea

reclamantei, dar numai pentru cota de 4/16 părți din imobil în limita sumei de

150.000 lei și a refuzat soluționarea cererii privind cota de 4/16 părți,

deținută de sora reclamantei. Odată oferta emisă pentru cota reclamantei din

imobil, primul capăt de cerere din acțiune a fost interpretat de instanță ca

fiind obligarea pârâtei de a emite dispoziție prin care să propună acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent la valoarea stabilită prin ofertă de 150.000

lei noi (RON).

În consecință,

problema litigioasă care a condus la formularea acțiunii și la pronunțarea unei

hotărâri judecătorești a fost doar refuzul Primăriei Sibiu de a emite dispoziție

din considerente care țineau de contestarea calității de moștenitoare a

reclamantei pentru cota de 4/16 părți a surorii sale și nu de stabilirea

calității de persoană îndreptățită pentru propria cotă și de stabilirea

cuantumului despăgubirii aferent acestei cote.

Pe cale de

consecință, prin decizia C.C.S.D. trebuia stabilit un cuantum reevaluat al

despăgubirii de la 150.000 lei din 2003 până la data emiterii deciziei și nu

preluat cuantumul inițial pe considerentul greșit că a fost stabilit prin

hotărâre judecătorească.

Cu raportul de

evaluare dispus de altfel de pârâtă în faza administrativă, depus în instanță

la filele 320-328, reclamanta a făcut dovada cuantumului reevaluat al

despăgubirii aferent cotei sale de 4/ 16 părți din imobil.

În cauză nu se aplică

Decizia LII (52) din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată

într-un recurs în interesul legii, deoarece cuantumul despăgubirii nu a fost

stabilit printr-o hotărâre judecătorească, ci cuantumul despăgubirii pentru

cota reclamantei în nume propriu a fost stabilit prin oferta 24/2003 a

Primăriei Sibiu - cuantumul acestei despăgubiri, nefiind contestat în instanță,

astfel că titlul de despăgubire - Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011 - a fost

emis cu încălcarea prevederilor legale în ce privește cuantumul despăgubirii,

deși s-a urmat corect procedura administrativă prin reevaluarea despăgubirii,

conform raportului de evaluare efectuat de evaluator C.P.

În ce privește

cererea reclamantei, în contradictoriu cu A.N.R.P., pentru obligarea la plata

despăgubirii, instanța reține că acest capăt de cerere este nefondat, având în

vedere incidența dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 62/2010, potrivit cărora

pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență

se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor

în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Totodată, instanța a reținut că

emiterea titlului de plată este ulterioară emiterii titlului de despăgubire

ceea ce justifică refuzul A.N.R.P. de a plăti despăgubirea.

de pârâta C.C.S.D.

Î

mpotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu este aplicabilă

Decizia nr. LII (52) din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții

unite, deoarece în situațiile în care există hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă prin care s-a constatat și a fost stabilit cuantumul sau modul

de calcul al cuantumului întinderii dreptului persoanei la acordarea de măsuri

reparatorii, C.C.S.D. procedează la punerea în executare a hotărârii.

Arată

recurenta-pârâtă că, prin sentința civilă nr. 1616/2006 a Tribunalului Sibiu,

rămasă definitivă și irevocabilă, a fost stabilită valoarea de 150.000 lei (RON)

pentru cota de 4/ 16 pățri din terenul situat în Sibiu, Str. Cantorului,

valoare în limita căreia Primăria Municipiului Sibiu urma să propună acordarea

de despăgubiri, iar raportul de evaluare întocmit de evaluatorul Cezar Petrescu

a avut ca obiect aceeași cotă, moștenită de reclamantă după defuncta M.E., cotă

pentru care Tribunalul Sibiu, prin hotărârea respectivă, nu a stabilit o

valoare, fiind urmată astfel procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Totodată,

recurenta-pârâtă susține că prima instanță în mod greșit a reținut că valoarea

stabilită prin evaluarea imobiliară efectuată de expertul Cezar Petrescu poate

reprezenta o reevaluare a sumei de 150.000 lei stabilită prin sentința civilă nr.

161/2006 a Tribunalului Sibiu, deoarece actualizarea sumei respective poate fi

făcută doar printr-un raport de expertiză contabilă, iar nu printr-o expertiză

imobiliară. Recurenta-pârâtă precizează că nu este de acord cu niciuna dintre

aceste expertize, întrucât legislația specială nu prevede o actualizare a

cuantumului stabilit de instanța judecătorească pentru imobilele ce fac

obiectul Legii nr. 10/2001.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele arătate în continuare.

și de drept relevante

În esență, intimata-reclamantă

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a

solicitat modificarea titlului de despăgubire emis de C.C.S.D. - Decizia nr. 9568

din 15 martie 2011 - în ce privește cuantumul de la 150.000 lei la 241.050 lei,

cât și regimul plăților, întrucât, în ceea ce privește despăgubirile pentru

cota proprie acestea au fost stabilite prin Oferta nr. 24 din 10 martie 2005 a

Primăriei Sibiu acceptată în 10 iunie 2005, iar litigiul cu Primăria Sibiu

privește numai cota de 4/16 părți ce i se cuvenea în calitate de moștenitoare a

surorii sale, astfel că, pentru cota sa, despăgubirile au fost stabilite

administrativ, iar C.C.S.D. trebuia să valorifice concluziile raportului de

evaluare efectuat înaintea emiterii deciziei care a reactualizat valoarea la zi,

la suma de 241.050 lei.

Se constată că, prin

sentința civilă nr. 1616 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Sibiu, secția civilă,

a admis acțiunea reclamantei B.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria

Municipiului Sibiu și în consecință, a dispus următoarele:

- a obligat pârâta să

emită dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale în valoare de 150.000 lei (RON) pentru cota de 4/16 părți din

terenul situat în Sibiu, Str. Cantorului, înscris în CF Sibiu corespunzător

suprafeței de 921 m

2

, ce a aparținut reclamantei;

- a obligat pârâta să

emită dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale în favoarea reclamantei pentru cota de 4/ 16 părți din același

teren și în aceeași suprafață după defuncta M.E., născută P.

Prin decizia nr. 6677

din 16 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1916/85/2006, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis

recursul declarat de Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 123/ A

din 29 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care a

casat-o, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu

împotriva sentinței nr. 1616 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Sibiu, secția

civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că înlătură dispoziția de

obligare a pârâtului să emită dispoziția prin care să propună acordarea de

despăgubiri reclamantei pentru cota de 4/ 16 părți din terenul ce a aparținut

defunctei M.E., menținând celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului.

Totodată, se constată

că, prin Decizia nr. 6677 din 16 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 1916/85/2006,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de

moștenitoare a surorii sale M.E., motiv pentru care nu are calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.

Rezultă, astfel, că,

prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a fost stabilit dreptul

reclamantei B.M. la despăgubiri în condițiile legii speciale, în valoare de

150.000 lei (RON), pentru cota de 4/ 16 părți din terenul situat în Sibiu, Str.

Cantorului, înscris în CF Sibiu corespunzător suprafeței de 921 m

2

,

ce a aparținut reclamantei.

În consecință, Înalta

Curte reține că, pentru imobilul în litigiu, atât dreptul reclamantei la măsuri

reparatorii, cât și cuantumul acestora de 150.000 lei (RON), au fost stabilite

cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 1616 din 19 decembrie 2006

a Tribunalului Sibiu, secția civilă, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.

6677 din 16 octombrie 2007 a Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru punerea în

executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, prin Dispoziția

Primarului Municipiului Sibiu nr. 2881 din 28 mai 2007 (filele 23-25 la dosarul

de fond), astfel cum a fost modificată prin Dispoziția Primarului Municipiului

Sibiu nr. 16345 din 5 decembrie 2007 (filele 54-55 la dosarul de fond), și prin

Decizia C.C.S.D. nr. 9568 din 15 martie 2011 a fost emis în favoarea

reclamantei B.M. titlul de despăgubire în cuantum de 150.000 lei (RON),

reprezentând contravaloarea cotei de 4/16 din imobilul în litigiu, ce a

aparținut reclamantei în calitate de proprietar tabular.

Față de aspectele

expuse, contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că în

cauză sunt incidente soluția și considerentele Deciziei LII (52) din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, publicată în M. Of. al României, Partea I,

nr. 140 din 22 februarie 2008, prin care s-a decis că „prevederile cuprinse în art.

16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă

pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise

anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005”, considerentele hotărârii fiind în sensul de a înlătura

procedura administrativă de evaluare a imobilelor și de stabilire a cuantumului

despăgubirilor pentru situațiile în care acestea fuseseră tranșate prin hotărâri

judecătorești rămase irevocabile anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005

sau în cazurile în care, la data intrării în vigoare a noii legi, pe rolul

instanțelor civile se aflau litigii care vizau atât îndreptățirea persoanelor

la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, cât și natura sau

întinderea reparațiilor.

În sensul

jurisprudenței sale anterioare (cu titlu de exemplu, D

eciziile nr. 3393/2010,

nr. 3417/2010 și nr. 1534/2011

), Înalta Curte reține că și în ipoteza stabilirii cuantumului

despăgubirilor prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, persoana

îndreptățită are dreptul la o reparație justă și echitabilă, prin actualizarea

sumelor stabilite cu indicele de inflație la data plății lor efective.

Un argument de text, în

acest sens, oferă chiar actul normativ în discuție, care în art. 16 alin. (9)

stabilește că „în cazul prevăzut la alin. (8) [când prin decizii sau ordine

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001 s-au

consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire n.n], titlul de

despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație”.

În consecință, Înalta

Curte reține că reclamanta are dreptul la actualizarea sumei 150.000 lei (RON),

stabilită în favoarea sa cu titlu de despăgubire prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, în sensul celor expuse anterior, iar nu la acordarea

de despăgubiri în sumă de 241.050 lei (RON), conform Raportului extrajudiciar

de evaluare nr. 401 din 16 martie 2011 efectuat de expert evaluator C.P. (filele

320-328 la dosarul de fond), prin care, contrar celor reținute anterior, s-a

procedat la o reevaluare a imobilului pentru care reclamantei îi fuseseră deja

stabilite cu putere de lucru judecat despăgubirile cuvenite.

Având în vedere că recurenta-pârâtă

nu a adus critici soluției recurate sub aspectul soluției de respingere a

excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, al

soluției de respingere a acțiunii împotriva pârâtei A.N.R.P. privind amânarea

la plată a titlului de plată ori al soluției de admitere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P. în ce privește cererea reclamantei

pentru anularea Deciziei C.C.S.D. nr. 9568 din 15 martie 3011 și respingerii,

în consecință, a acestui petit, instanța de recurs, reținând legalitatea și

temeinicia soluțiilor respective, nu consideră oportun a expune argumente

suplimentare față de motivarea necesară și suficientă prezentată de prima

instanță.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea  nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și

va modifica în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii

reclamantei B.M. și anulării în parte a Deciziei nr. 9568 din 15 martie 2011 și

obligării pârâtei C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire în favoarea

reclamantei B.M. pentru suma de 150.000 lei actualizată în raport cu rata

inflației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 354 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei B.M.,

anulează în parte Decizia nr. 9568 din 15 martie 2011 și obligă pârâta C.C.S.D.

să emită titlul de despăgubire în favoarea reclamantei B.M. pentru suma de

150.000 lei actualizată în raport cu rata inflației.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2013.