ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Z.Y.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind Imobilele Preluate Abuziv înainte de 1989, anularea deciziei din 23 aprilie 2009 emisa de autoritatea pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii care să cuprindă că despăgubire, valoarea reala a imobilului. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că potrivit expertizei extrajudiciare întocmită, valoarea imobilului este mai mare decât cea stabilită de Comisie.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece valoarea imobilului a fost stabilita conform standardelor internaționale de evaluare pe baza raportului de evaluare, raport comunicat reclamantei, care nu a formulat obiecțiuni în procedura administrativă, astfel că nu are posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirii direct în instanța. La data de 30 noiembrie 2009, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Societății de evaluare SC C.E. SA Bacău, în temeiul art. 60 din C. proc. civ.. La rândul său, SC C.E. SA a chemat în garanție SC A.Ț.A. SA, în temeiul art. 60 din C. proc. civ., pentru cazul în care societatea ar cădea în pretenții. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 186/F/CA/201, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Z.Y.D.

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Guvern și în consecință a anulat decizia din 23 aprilie 2009 emisă de Comisie obligând această autoritate să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri în sumă de 305.000 RON, urmând a fi deduse despăgubirile acordate în anul 1976. A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor față de chemata în garanție SC C.E. SA Bacău. A respins, de asemenea, cererea de chemare în garanție formulată de SC C.E. SA Bacău față de chemata în garanție SC A.Ț.A. SA.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin decizia nr. 4276/2009, Comisia, în temeiul art. 13 și 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății, având în vedere dispoziția din 2006 emisă de Primarul municipiului Focșani și raportul de evaluare întocmit în cauză, în baza cererii reclamantei, a emis titlu de despăgubiri în valoare de 52.046,27 RON din care s-au dedus despăgubirile acordate în anul 1976 în valoare de 40.000 RON. În urma reevaluării imobilului prin expertiza în construcții dispusă de instanță, care să stabilească valoarea imobilului în funcție de standardele internaționale de evaluare și uzura fizică din anul demolării, anul 1976, având în vedere obiecțiunile formulate de reclamantă în procedura administrativă, valoarea acestuia a fost estimată la suma de 305.000 RON, adică 73.845 euro, la un curs de schimb de 4,13 RON.

În consecință, instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 1, 19, 20 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, art. 1, 18 din Legea nr. 554/2004, a anulat decizia Comisiei și a obligat parata să emită o nouă decizie care să cuprindă valoarea de 305.000 RON, din care se va deduce suma de 40.000 RON, acordata cu titlu de despăgubire în anul 1976. În ceea ce privește cererile de chemare în garanție formulate în cauza, în temeiul art. 60 din C. proc. civ., prima instanță a reținut că aceste cereri urmează a fi soluționate după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, prin investirea instanțelor competente, potrivit art. 1, 10 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile nr. 186/F/CA din data de 30 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii introductive formulate de reclamanta Z.Y.D. ca fiind neîntemeiată și, în subsidiar, în situația în care se va constata lipsa considerentelor, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta a apreciat că obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să anuleze decizia din 23 aprilie 2009 reprezentând titlu de despăgubire și să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri în sumă de 305.000 RON, urmând a fi deduse despăgubirile acordate în anul 1976, este nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele aspecte: 1. Referitor la incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a arătat că litigiul fiind introdus la o instanță de contencios administrativ, în lumina dispozițiilor art. 8 și art. 18 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ instanța nu avea competența de a dispune efectuarea unui nou raport de evaluare, incidente fiind și dispozițiile art. 16 ale procedurii administrative de acordare a despăgubirilor instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care conferă atribuții exclusive Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce privește evaluarea imobilelor în vederea stabilirii despăgubirilor. Comisia nu poate fi obligată la executarea unei obligații în afara cadrului legal care stabilește limitele și condițiile în care se acordă despăgubirile, cadru legal instituit prin Titlul VII din Legea nr. 147/2005, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007. Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a precizat recurenta, a stabilit că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar în principiu n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsurile legislative existente, devenind astfel ”legiuitor pozitiv”. 2. Referitor la motivarea hotărârii instanței de a dispune o nouă evaluare a imobilului, recurenta a relevat că judecătorul fondului nu s-a pronunțat pe fondul raportului de evaluare întocmit de SC C.E.

SA Bacău, deci nu și-a motivat în nici un fel hotărârea de a dispune o nouă evaluare, iar cât privește raportul de evaluare ordonat de instanța de fond și la valoarea imobilului stabilită prin acest raport, s-a susținut că nu au fost respectate prevederile legale, motivat de faptul că prin cuantificarea deprecierii fizice la momentul demolării imobilului (anul 1976) și nu la data evaluării, a fost mult mărită valoarea finală a raportului de expertiză solicitat de instanță, dincolo de limitele rezonabile. 3. Privitor la cererea recurentei de chemare în garanție a SC C.E. SA Bacău, recurenta a precizat că în mod nelegal prima instanță a respins această cerere cu motivarea că o asemenea cerere urmează a fi soluționată după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, fiind evident că a fost încălcat însuși sensul instituției juridice a chemării în garanție ca formă de intervenție forțată a terților în proces.

Instanța de fond nu a reținut deloc apărările recurentei, nu a reținut observațiile făcute la raportul de evaluare dispus de instanță, nu a reținut argumentele cererii de chemare în judecată în garanție a SC C.E. SA Bacău și nu s-a pronunțat pe fond asupra neajunsurilor raportului de evaluare întocmit de SC C.E. SA Bacău care au determinat-o să dispună efectuarea unei alte evaluări. Prin urmare, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al recurentei și a nesocotit principiul contradictorialității.

Astfel, fără a motiva soluția, prima instanță a procedat la dispunerea unei alte evaluării, a obligat recurenta la anularea deciziei din 23 aprilie 2009 și emiterea unei noi decizii reprezentând titlul de despăgubire, pe baza unei valori stabilite printr-un raport de evaluare dispus de instanță, deși procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 acordă doar evaluatorilor desemnați de către Comisia Centrală competențe în ceea ce privește evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri. În cauză a formulat întâmpinare intimata reclamantă C.Y.D., fostă Z., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile cauzei, se rețin următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5)-(7) din Capitolul V ”Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII ”Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, dosarele de despăgubire se transmit de secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale; acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Art. 3 lit. d) și e) din Capitolul I ”Dispoziții generale” al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 stabilește că ”evaluatorul este persoana fizică sau juridică cu experiență semnificativă în domeniu, competentă în evaluare pe piața proprietăților imobiliare, care cunoaște, înțelege și poate pune în aplicare în mod corect acele metode și tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, și care este membru al unei asociații naționale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică având calitatea de evaluator independent” și, respectiv, că ”Standardele Internaționale de Evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare”.

Pe de altă parte, se dispune, prin art. 19 alin. (3) din Capitolul VI ”Căi de atac în justiție” din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că ”În cazul în care, după parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după parcurgerea procedurii în fața instanței judecătorești, a fost acordată o sumă mai mare decât cea stabilită în titlul de despăgubire inițial emis, decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă diferenței cuvenite se emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

După emiterea respectivei decizii, reprezentând titlul de despăgubire emis în completare, se urmează procedura prevăzută la capitolul V 1 ”. Rezultă, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, că, dacă circumstanțele cauzei o impun, se poate dispune, de către instanța de contencios administrativ competentă, efectuarea unui nou raport de evaluare, distinct de cel efectuat în cadrul procedurii administrative desfășurate în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la întocmirea căruia să fie respectat, de către evaluator, principiul evaluării credibile, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare. Se constată, din analiza probatoriului administrat în fața primei instanțe, că prin expertiza tehnică efectuată în cauză de ing.

C.G.M., valoarea despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate reclamantei conform Legii nr. 247/2005 a fost apreciată la suma de 305.000 RON (73.845 euro la un curs de schimb de 4,13 RON/euro la data evaluării), pe când prin decizia din data de 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 52.046, 27 RON, reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în Dosarul înregistrat cu nr. 35642/CC, din care s-au dedus despăgubirile în cuantum de 40.000 RON, încasate în anul 1976, actualizate cu coeficientul de actualizare.

Prima instanță, procedând la judecarea litigiului, a anulat decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat autoritatea pârâtă la emiterea unei noi decizii prin care să acorde reclamantei despăgubiri în sumă de 305.000 RON (urmând a fi deduse despăgubirile acordate în anul 1976), dând astfel prevalență concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în procedura judecătorească, fără a examina și a înlătura, motivat, concluziile raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă derulată înaintea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către societatea de evaluare SC C.E. SA Bacău și care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat pe calea contenciosului administrativ, în condițiile art. 19 alin. (1) din Capitolul VII al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

În mod evident, soluționarea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor putea avea loc, potrivit art. 13 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, numai în condițiile depunerii la dosarul cauzei, fie de către reclamantă, fie de către autoritatea pârâtă, a întregii documentații care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, și în special a raportului de evaluare întocmit de societatea de evaluare desemnată în acest scop în procedura administrativă, anume de SC C.E. SA Bacău.

Acest raport de evaluare, esențial în dezlegarea pricinii, nu a fost depus la dosar și nici nu a fost examinat de judecătorul fondului, cercetarea legalității actului administrativ contestat presupunând în mod rațional și obiectiv, cum prevede dealtfel și art. 18 alin. (2) Legea nr. 554/2004, analiza în prealabil a legalității actelor și operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului dedus judecății. Recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat, în cursul judecății la prima instanță, obiecțiuni substanțiale la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.G.M., prin care s-a susținut, printre altele, că acesta nu respectă Standardele Internaționale de Evaluare și nici chiar evoluția pieței imobiliare existente la momentul actual în România, aceste obiecțiuni fiind respinse în mod nemotivat, ca nefiind ”concludente cauzei”.

Or, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză tehnică și/sau a unei noi expertize, dispuse chiar din oficiu în temeiul rolului activ conferit de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se impunea în cauză, întrucât obiecțiunile recurentei pârâte necesitau un răspuns din partea expertului, în condițiile în care valoarea despăgubirilor stabilite prin lucrarea expertului C.G.M. (305.000 RON) este discrepantă prin raportare la valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare întocmit în procedura administrativă de societatea de evaluare SC C.E. SA Bacău (52.046,27 RON), iar o asemenea diferență nu poate fi justificată, în mod rezonabil, în situația în care se utilizează aceleași standarde de evaluare.

Instanța de fond a nesocotit, în partea privitoare la soluționarea cererilor de chemare în garanție a SC C.E. SA Bacău și a SC A.Ț.A. SA, prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea judecătorească va cuprinde, în mod obligatoriu, ”motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum ți cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Aceste cereri de chemare în garanție au fost respinse, reținându-se că ele ”urmează a fi soluționate după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, prin investirea instanțelor competente potrivit art. 1, art. 10 și 18 Legea nr. 554/2004”, fără a se arăta care sunt temeiurile de drept ale unei asemenea soluții, atâta vreme cât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a căzut în pretenții, prin sentința atacată, și în condițiile în care prevederile art. 63 din C. proc.

civ. stabilesc neechivoc că cererea de chemare în garanție se judecă odată cu cererea principală, și că numai atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate deosebit. Prima instanță, în această materie, avea obligația luării în considerare a dispozițiilor art. 28 alin. (1) Legea nr. 5543/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că ”Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei”. În consecință, trebuia stabilit de către instanța de fond dacă, prin raportare la obiectul acțiunii în contencios administrativ introductive de instanță precum și la cele solicitate prin cererile succesive formulată în cauză de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și de SC C.E. SA Bacău, sunt aplicabile sau nu în litigiu prevederile art. 60-63 C. proc. civ. ce reglementează intervenția forțată prin intermediul cererii de chemare în garanție. În funcție de cele reținute, soluția care se impunea era fie respingerea cererilor ca inadmisibile, fie, după caz, soluționarea pe fond a acestora odată cu cererea principală în contencios administrativ sau, când s-ar aprecia că judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, disjungerea cererilor de chemare în garanție pentru a fi judecate deosebit.

Se reține, din toate cele mai sus arătate, că motivele de recurs invocate în cauză sunt întemeiate, în parte, și că sentința atacată este nelegală și netemeinică, iar față de aceste împrejurări urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 20 alin. (3) fraza I Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 186/F/CA din data de 30 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 186/F/CA din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.