ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Z.Y.D.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

privind Imobilele Preluate Abuziv înainte de 1989, anularea deciziei din 23

aprilie 2009 emisa de autoritatea pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei

noi decizii care să cuprindă că despăgubire, valoarea reala a imobilului.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că potrivit expertizei extrajudiciare întocmită, valoarea

imobilului este mai mare decât cea stabilită de Comisie.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece valoarea

imobilului a fost stabilita conform standardelor internaționale de evaluare pe

baza raportului de evaluare, raport comunicat reclamantei, care nu a formulat

obiecțiuni în procedura administrativă, astfel că nu are posibilitatea de a

contesta cuantumul despăgubirii direct în instanța.

La data de 30 noiembrie

2009, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Societății de

evaluare SC C.E. SA Bacău, în temeiul art. 60 din C. proc. civ..

La rândul său, SC

C.E. SA a chemat în garanție SC A.Ț.A. SA, în temeiul art. 60 din C. proc. civ.,

pentru cazul în care societatea ar cădea în pretenții.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

186/F/CA/201, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamanta Z.Y.D. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor de pe lângă Guvern și în consecință a anulat decizia din 23

aprilie 2009 emisă de Comisie obligând această autoritate să emită o nouă

decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri în sumă de 305.000 RON,

urmând a fi deduse despăgubirile acordate în anul 1976.

A respins cererea de chemare

în garanție formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

față de chemata în garanție SC C.E. SA Bacău.

A respins, de asemenea,

cererea de chemare în garanție formulată de SC C.E. SA Bacău față de chemata în

garanție SC A.Ț.A. SA.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut că prin decizia nr. 4276/2009, Comisia, în temeiul

art. 13 și 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul

proprietății, având în vedere dispoziția din 2006 emisă de Primarul municipiului

Focșani și raportul de evaluare întocmit în cauză, în baza cererii reclamantei,

a emis titlu de despăgubiri în valoare de 52.046,27 RON din care s-au dedus despăgubirile

acordate în anul 1976 în valoare de 40.000 RON.

În urma reevaluării imobilului

prin expertiza în construcții dispusă de instanță, care să stabilească valoarea

imobilului în funcție de standardele internaționale de evaluare și uzura fizică

din anul demolării, anul 1976, având în vedere obiecțiunile formulate de reclamantă

în procedura administrativă, valoarea acestuia a fost estimată la suma de 305.000

RON, adică 73.845 euro, la un curs de schimb de 4,13 RON.

În consecință, instanța

de fond, în temeiul dispozițiilor art. 1, 19, 20 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005,

art. 1, 18 din Legea nr. 554/2004, a anulat decizia Comisiei și a obligat parata

să emită o nouă decizie care să cuprindă valoarea de 305.000 RON, din care se va

deduce suma de 40.000 RON, acordata cu titlu de despăgubire în anul 1976.

În ceea ce privește cererile

de chemare în garanție formulate în cauza, în temeiul art. 60 din C. proc. civ.,

prima instanță a reținut că aceste cereri urmează a fi soluționate după rămânerea

irevocabilă a hotărârii judecătorești, prin investirea instanțelor competente, potrivit

art. 1, 10 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile

nr. 186/F/CA din data de 30 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat

admiterea căii extraordinare de atac și, în principal, modificarea hotărârii atacate

în sensul respingerii cererii introductive formulate de reclamanta Z.Y.D. ca fiind

neîntemeiată și, în subsidiar, în situația în care se va constata lipsa considerentelor,

casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta a apreciat că

obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să anuleze decizia

din 23 aprilie 2009 reprezentând titlu de despăgubire și să emită o nouă decizie

prin care să acorde reclamantei despăgubiri în sumă de 305.000 RON, urmând a fi

deduse despăgubirile acordate în anul 1976, este nelegală și netemeinică, având

în vedere următoarele aspecte:

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că litigiul fiind introdus

la o instanță de contencios administrativ, în lumina dispozițiilor art. 8 și art.

18 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ instanța nu avea competența

de a dispune efectuarea unui nou raport de evaluare, incidente fiind și dispozițiile

art. 16 ale procedurii administrative de acordare a despăgubirilor instituite de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care conferă atribuții exclusive Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce privește evaluarea imobilelor în vederea

stabilirii despăgubirilor. Comisia nu poate fi obligată la executarea unei obligații

în afara cadrului legal care stabilește limitele și condițiile în care se acordă

despăgubirile, cadru legal instituit prin Titlul VII din Legea nr. 147/2005, așa

cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007. Însăși Curtea Europeană

a Drepturilor Omului, a precizat recurenta, a stabilit că este dreptul suveran al

legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește

prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra

oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța,

dar în principiu n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsurile legislative

existente, devenind astfel ”legiuitor pozitiv”.

hotărârii instanței de a dispune o nouă evaluare a imobilului, recurenta a relevat

că judecătorul fondului nu s-a pronunțat pe fondul raportului de evaluare întocmit

de SC C.E. SA Bacău, deci nu și-a motivat în nici un fel hotărârea de a dispune

o nouă evaluare, iar cât privește raportul de evaluare ordonat de instanța de fond

și la valoarea imobilului stabilită prin acest raport, s-a susținut că nu au fost

respectate prevederile legale, motivat de faptul că prin cuantificarea deprecierii

fizice la momentul demolării imobilului (anul 1976) și nu la data evaluării, a fost

mult mărită valoarea finală a raportului de expertiză solicitat de instanță, dincolo

de limitele rezonabile.

recurentei de chemare în garanție a SC C.E. SA Bacău, recurenta a precizat că în

mod nelegal prima instanță a respins această cerere cu motivarea că o asemenea cerere

urmează a fi soluționată după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, fiind

evident că a fost încălcat însuși sensul instituției juridice a chemării în garanție

ca formă de intervenție forțată a terților în proces. Instanța de fond nu a reținut

deloc apărările recurentei, nu a reținut observațiile făcute la raportul de evaluare

dispus de instanță, nu a reținut argumentele cererii de chemare în judecată în garanție

a SC C.E. SA Bacău și nu s-a pronunțat pe fond asupra neajunsurilor raportului de

evaluare întocmit de SC C.E. SA Bacău care au determinat-o să dispună efectuarea

unei alte evaluări. Prin urmare, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare

al recurentei și a nesocotit principiul contradictorialității. Astfel, fără a motiva

soluția, prima instanță a procedat la dispunerea unei alte evaluării, a obligat

recurenta la anularea deciziei din 23 aprilie 2009 și emiterea unei noi decizii

reprezentând titlul de despăgubire, pe baza unei valori stabilite printr-un raport

de evaluare dispus de instanță, deși procedura administrativă prevăzută de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 acordă doar evaluatorilor desemnați de către Comisia

Centrală competențe în ceea ce privește evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri.

În cauză a formulat întâmpinare

intimata reclamantă C.Y.D., fostă Z., prin care s-a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Examinând sentința recurată

prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, precum și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile cauzei,

se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 16 alin. (5)-(7) din Capitolul V ”Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor” din Titlul VII ”Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și

completările ulterioare, dosarele de despăgubire se transmit de secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor evaluatorului sau societății de evaluatori

desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate

și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale; acest

raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile

de despăgubire. În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului

spre reevaluare.

Art. 3 lit. d) și e) din

Capitolul I ”Dispoziții generale” al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 stabilește

că ”evaluatorul este persoana fizică sau juridică cu experiență semnificativă în

domeniu, competentă în evaluare pe piața proprietăților imobiliare, care cunoaște,

înțelege și poate pune în aplicare în mod corect acele metode și tehnici recunoscute

care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu

Standardele Internaționale de Evaluare, și care este membru al unei asociații naționale

profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică având calitatea

de evaluator independent” și, respectiv, că ”Standardele Internaționale de Evaluare

sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare”.

Pe de altă parte, se dispune,

prin art. 19 alin. (3) din Capitolul VI ”Căi de atac în justiție” din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, că ”În cazul în care, după parcurgerea procedurii administrative

prealabile sau, după caz, după parcurgerea procedurii în fața instanței judecătorești,

a fost acordată o sumă mai mare decât cea stabilită în titlul de despăgubire inițial

emis, decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă diferenței cuvenite se

emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. După emiterea

respectivei decizii, reprezentând titlul de despăgubire emis în completare, se urmează

procedura prevăzută la capitolul V

1

”.

Rezultă, din interpretarea

dispozițiilor legale mai sus menționate, că, dacă circumstanțele cauzei o impun,

se poate dispune, de către instanța de contencios administrativ competentă, efectuarea

unui nou raport de evaluare, distinct de cel efectuat în cadrul procedurii administrative

desfășurate în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la întocmirea

căruia să fie respectat, de către evaluator, principiul evaluării credibile, în

conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare.

Se constată, din analiza

probatoriului administrat în fața primei instanțe, că prin expertiza tehnică efectuată

în cauză de ing. C.G.M., valoarea despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate reclamantei

conform Legii nr. 247/2005 a fost apreciată la suma de 305.000 RON (73.845 euro

la un curs de schimb de 4,13 RON/euro la data evaluării), pe când prin decizia din

data de 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de

52.046, 27 RON, reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit

în Dosarul înregistrat cu nr. 35642/CC, din care s-au dedus despăgubirile în cuantum

de 40.000 RON, încasate în anul 1976, actualizate cu coeficientul de actualizare.

Prima instanță, procedând

la judecarea litigiului, a anulat decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

și a obligat autoritatea pârâtă la emiterea unei noi decizii prin care să acorde

reclamantei despăgubiri în sumă de 305.000 RON (urmând a fi deduse despăgubirile

acordate în anul 1976), dând astfel prevalență concluziilor raportului de expertiză

tehnică efectuat în procedura judecătorească, fără a examina și a înlătura, motivat,

concluziile raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă derulată

înaintea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către societatea

de evaluare SC C.E. SA Bacău și care a stat la baza emiterii actului administrativ

atacat pe calea contenciosului administrativ, în condițiile art. 19 alin. (1) din

Capitolul VII al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare.

În mod evident, soluționarea

acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei din 23 aprilie

2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor putea avea loc,

potrivit art. 13 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, numai în condițiile depunerii la dosarul

cauzei, fie de către reclamantă, fie de către autoritatea pârâtă, a întregii documentații

care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, și în special a raportului

de evaluare întocmit de societatea de evaluare desemnată în acest scop în procedura

administrativă, anume de SC C.E. SA Bacău. Acest raport de evaluare, esențial în

dezlegarea pricinii, nu a fost depus la dosar și nici nu a fost examinat de judecătorul

fondului, cercetarea legalității actului administrativ contestat presupunând în

mod rațional și obiectiv, cum prevede dealtfel și art. 18 alin. (2) Legea nr. 554/2004,

analiza în prealabil a legalității actelor și operațiunilor administrative care

au stat la baza emiterii actului dedus judecății.

Recurenta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat, în cursul judecății la prima instanță,

obiecțiuni substanțiale la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul

C.G.M., prin care s-a susținut, printre altele, că acesta nu respectă Standardele

Internaționale de Evaluare și nici chiar evoluția pieței imobiliare existente la

momentul actual în România, aceste obiecțiuni fiind respinse în mod nemotivat, ca

nefiind ”concludente cauzei”. Or, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză

tehnică și/sau a unei noi expertize, dispuse chiar din oficiu în temeiul rolului

activ conferit de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se impunea în cauză,

întrucât obiecțiunile recurentei pârâte necesitau un răspuns din partea expertului,

în condițiile în care valoarea despăgubirilor stabilite prin lucrarea expertului

C.G.M. (305.000 RON) este discrepantă prin raportare la valoarea despăgubirilor

stabilite prin raportul de evaluare întocmit în procedura administrativă de societatea

de evaluare SC C.E. SA Bacău (52.046,27 RON), iar o asemenea diferență nu poate

fi justificată, în mod rezonabil, în situația în care se utilizează aceleași standarde

de evaluare.

Instanța de fond a nesocotit,

în partea privitoare la soluționarea cererilor de chemare în garanție a SC C.E.

SA Bacău și a SC A.Ț.A. SA, prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

care prevăd că hotărârea judecătorească va cuprinde, în mod obligatoriu, ”motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum ți cele pentru care

s-au înlăturat cererile părților”. Aceste cereri de chemare în garanție au fost

respinse, reținându-se că ele ”urmează a fi soluționate după rămânerea definitivă

și irevocabilă a hotărârii judecătorești, prin investirea instanțelor competente

potrivit art. 1, art. 10 și 18 Legea nr. 554/2004”, fără a se arăta care sunt temeiurile

de drept ale unei asemenea soluții, atâta vreme cât Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a căzut în pretenții, prin sentința atacată, și în condițiile în

care prevederile art. 63 din C. proc. civ. stabilesc neechivoc că cererea de chemare

în garanție se judecă odată cu cererea principală, și că numai atunci când judecarea

cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, instanța poate dispune

despărțirea ei spre a fi judecate deosebit.

Prima instanță, în această

materie, avea obligația luării în considerare a dispozițiilor art. 28 alin. (1)

Legea nr. 5543/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, care prevăd că ”Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile

C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor

de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în

drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării

normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării

cauzei”. În consecință, trebuia stabilit de către instanța de fond dacă, prin raportare

la obiectul acțiunii în contencios administrativ introductive de instanță precum

și la cele solicitate prin cererile succesive formulată în cauză de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și de SC C.E. SA Bacău, sunt aplicabile sau nu

în litigiu prevederile art. 60-63 C. proc. civ. ce reglementează intervenția forțată

prin intermediul cererii de chemare în garanție. În funcție de cele reținute, soluția

care se impunea era fie respingerea cererilor ca inadmisibile, fie, după caz, soluționarea

pe fond a acestora odată cu cererea principală în contencios administrativ sau,

când s-ar aprecia că judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea

în garanție, disjungerea cererilor de chemare în garanție pentru a fi judecate deosebit.

Se reține, din toate cele

mai sus arătate, că motivele de recurs invocate în cauză sunt întemeiate, în parte,

și că sentința atacată este nelegală și netemeinică, iar față de aceste împrejurări

urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și art. 313 C.

proc. civ., precum și a prevederilor art. 20 alin. (3) fraza I Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea

recursului declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței nr. 186/F/CA din data de 30 iunie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii recurată

și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 186/F/CA din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 aprilie

2011.