ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1783/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I. a chemat în judecată C.C.S.D., solicitând obligarea acesteia la emiterea deciziei de despăgubiri pentru bunurile imobile preluate abuziv prin Decretul nr. 279/1987. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că notificarea cu privire la imobilul revendicat, efectuată prin executor judecătoresc, nu a fost soluționată până în prezent de organele competente, iar ca răspuns la adresele de revenire și la plângerea prealabilă, C.C.S.D.

i-a comunicat cu adresa nr. 820836/L 10/10885 din 7 august 2009, faptul că dosarul său nu a fost repartizat unui consilier din cadrul Secretariatului C.C.S.D., în vederea analizării și transmiterii către un evaluator, fără a se indica un termen până la care va fi soluționat, caz în care a promovat prezenta acțiune, în vederea emiterii deciziei de acordare a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de plată sau conversie în acțiuni. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția tardivității formulării cererii de despăgubiri și excepția de nelegalitate a deciziei nr. 338/2006 emisă de E.G.R., aceasta din urmă fiind și chemată în garanție de către pârâtă. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 9 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, excepția de nelegalitate și excepția tardivității acțiunii, invocate de pârâtă, excepția lipsei calității pasive formulată de E.G.R.

și cererea de chemare în garanție. Prin aceeași sentință, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și chemata în garanție E.G.R. și a obligat pe pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubiri pentru bunurile imobile pentru care s-au emis Deciziile nr. 338/2006 și 4365/2009, de către E.G.R. și, respectiv, P.M. Piatra Neamț. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, ce a fost înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 603/2001, iar ulterior, prin notificarea nr. 155 din 23 august 2006, se precizează că în prima notificare s-a strecurat o eroare fiind trecut fiul reclamantului B.V.

și nu adevăratul proprietar al imobilelor preluate abuziv, respectiv B.I. Cu privire la excepțiile invocate Prima instanță a reținut, din conținutul adresei nr. 25022 din 30 mai 2005, că P.M. Piatra Neamț a comunicat reclamantului faptul că atât notificarea, cât și documentația, au fost transmise SC D.N. SA Târgu Mureș și ca urmare a fost emisă Decizia nr. 338/2006, rezultând astfel că nu sunt întemeiate excepțiile privind nelegalitatea invocată de pârâtă în ceea ce privește decizia emisă de chemata în garanție și nici excepția tardivității formulării cererii de către reclamant. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție E.G.R., prima instanță a reținut că pârâta C.C.S.D.

are dreptul procedural de a chema în garanție o terță persoană fizică sau juridică, în măsura în care consideră că trebuie să răspundă alături de ea. A apreciat însă că, cererea de chemare în garanție nu este fondată, în condițiile în care din anul 2006, de când i-a fost înaintată decizia C.C.S.D., însoțită de acte, aceasta nu a contestat-o, iar culpă procesuală, astfel cum rezultă din probatoriul cauzei, are numai pârâta. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că pârâta nu a prezentat justificări pentru neemiterea titlului de despăgubiri iar susținerea potrivit căreia documentația nu ar fi completă, nu poate fi primită câtă vreme, din anul 2006, nu a transmis nicio adresă reclamantului în acest sens.

3. Recursul declarat în cauză de C.C.S.D. Împotriva hotărârii Curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâta C.C.S.D., formulând critici pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Recurenta solicită modificarea sentinței și respingerea acțiuni i ca neîntemeiată pentru următoarele motive: 3.1. Greșita soluționare a excepției de nelegalitate Recurenta consideră că instanța nu era competentă să soluționeze excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 338/2006 emisă de E.G.R. și ar fi trebuit să trimită dosarul Tribunalului Neamț. De asemenea, mai arată că instanța nu și-a argumentat soluția de respingere a excepției. 3.2. Caracterul incomplet al documentației aferente Deciziei nr. 338/2006 emisă de E.G.R.; neînregistrarea dosarului aferent Dispoziției nr. 4365/2009 emisă de P.M.

Piatra Neamț În cuprinsul acestui motiv recurenta prezintă aspectele care o împiedică să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, respectiv: - neclarități legate de autorul notificării nr. 603/2001; - întinderea dreptului de proprietate asupra terenului de 420 mp, construcțiile în suprafață de 199,92 m.p. și împrejmuirea de 80,50 m.l., bunul fiind proprietatea comună a soților B.I. și E.; - nedezbaterea succesiunii după B.E.; - încasarea unor despăgubiri în valoare de 80,945 lei la data de 30 iunie 1988 pentru construcția demolată. O critică distinctă se referă la faptul că dosarul aferent Dispoziției nr. 4365 din 27 noiembrie 2009 emisă de P.M. Piatra Neamț nu apare înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta se găsește la P. Neamț pentru exercitarea controlului de legalitate.

3.3. Ignorarea ordinii stabilite prin Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. Recurenta arată că potrivit acestei decizii, dosarele complete vor fi trimise spre evaluare, în principiu, în ordinea înregistrării lor la Secretariatul C.C.S.D. Or, în cauza de față, pe de o parte dosarul nu este complet și pe de altă parte prin trimiterea dosarului reclamantului la evaluare s-ar încălca drepturile celorlalte persoane îndreptățite care au dosare cu număr mai mic decât cel în cauză. 4. Apărările formulate de intimați 4.1. Întâmpinarea formulată de B.I. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 ianuarie 2011, intimatul B.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul a arătat că instanța era competentă să soluționeze excepția de nelegalitate în baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că recurentei i s-a comunicat dosarul aferent Deciziei nr. 338/2006 la data de 9 noiembrie 2006 și până la data introducerii acțiunii nu a întreprins nici un demers în vederea soluționării. Referitor la neregularitățile semnalate, intimatul arată că acestea au fost lămurite la fondul cauzei și consideră că termenul de 10 ani care a trecut de la formularea notificării depășește cu mult noțiunea de termen rezonabil, astfel cum a fost definită în jurisprudența internă și internațională. 4.2. Întâmpinarea formulată de E.G.R. SA Intimata chemată în garanție, prin întâmpinarea înregistrată a data de 26 ianuarie 2011, a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a precizat că a purtat denumirea de E.G.R. SA până la data de 31 decembrie 2010, după care conform documentației atașate și-a schimbat denumirea în E.E.R. SA Intimata a arătat că numai recurenta este în culpă pentru neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile în care documentația aferentă i-a fost înaintată încă din anul 2006. Intimata a punctat și faptul că recursul de față nu vizează soluția fondului în privința chemării în garanție, așa încât niciunul dintre aspectele legate de această cerere nu mai poate fi repus în discuție. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul B.I. a supus controlului de legalitate refuzul recurentei C.C.S.D. de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Piatra Neamț, str. Iederei, județul Neamț, notificat sub nr. 603 din 18 octombrie 2001 la B.E.J. N.T. Inițial, prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 28 septembrie 2009, reclamantul a solicitat emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul în suprafață de 420 m.p., în baza Deciziei nr. 338/2006 emisă de E.G.R., dar prin cererea completatoare din data de 8 decembrie 2009 a cerut ca prin decizia C.C.S.D.

să i se acorde despăgubiri și pentru construcția demolată de pe acest teren întrucât, între timp P.M. Piatra Neamț emisese Dispoziția nr. 4365 din 27 noiembrie 2009. La judecata în primă instanță, prin notele scrise din data de 21 ianuarie 2010, C.C.S.D. s-a opus cererii completatoare, invocând dispozițiile art. 132 și 134 C. proc. civ., dar în recurs nu a mai formulat critici pe aspectul tardivității completării acțiunii, ci numai în privința fondului acesteia.

Calitatea intimatului-reclamant de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru imobilul, teren și construcție, din Piatra Neamț, str. Iederei, județul Neamț, expropriat prin Decretul nr. 279/1987, poziția 138 s-a stabilit după cu urmează: - pentru terenul în suprafață de 420 m.p., în prezent proprietatea E.G.R., în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO nr. 7652, întabulat în Cartea funciară sub nr. 10418/N/2002, imposibil de restituit în natură întrucât este ocupat de stația de reglare măsurare gaze naturale, de utilitate publică, s-a emis Decizia nr. 338/2006 de către această entitate, prin care s-a constatat dreptul notificatorului la acordarea măsurilor reparatorii; - pentru construcția demolată s-a emis Dispoziția nr. 4365/2009 de către P.M.

Piatra Neamț, care la art. 2 o descrie detaliat, conform Fișei imobilului și releveului, cu suprafețe, materiale de construcții, calitate, anul edificării și propune acordarea de despăgubiri. Necontestat, la data de 9 noiembrie 2006, cu scrisoarea nr. 19783, E.G.R. a înaintat recurentei dosarul aferent Deciziei nr. 338/2006, constituindu-se dosarul nr. 31108/CC. Anterior introducerii cererii de chemare în judecată, intimatul-reclamant a adresat mai multe memorii recurentei, solicitând urgentarea soluționării cererii de acordare a despăgubirilor dar, conform ultimului răspuns al autorității, nr. 820836/L10/10885/7 august 2009, „dosarul dvs. nr. 31108/CC nu a fost repartizat unui consilier din cadrul Secretariatului C.C.S.D.

în vederea analizării și transmiterii către un evaluator”. Deci, în cauza de față, în primii trei ani de la înregistrarea dosarului la recurentă, acesta a fost lăsat în nelucrare, nefiind parcursă niciuna dintre etapele procedurii administrative reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Cu o motivare sumară, prima instanță a reținut o situație de fapt reală, și anume că în cauza de față, în raport cu data înregistrării notificării, s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de acordare de despăgubiri și că pasivitatea autorității publice nu îi poate fi imputată reclamantului, căruia nu i s-au adus la cunoștință presupusele lipsuri ale dosarului său. În esență, atât argumentele primei instanțe, cât și soluția adoptată sunt legale și vor fi menținute de instanța de recurs.

În privința excepției de nelegalitate și, parțial, a fondului, instanța de recurs va dezvolta ea însăși considerentele de fapt și de drept care justifică soluția, după cum se va arăta în continuare în analiza punctuală a motivelor de recurs. Referitor la excepția de nelegalitate La judecata în primă instanță, C.C.S.D. a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 338/2006 emisă de E.G.R., solicitând trimiterea cauzei la Tribunalul Neamț în vederea soluționării. Excepția a fost respinsă în mod legal întrucât decizia nu este supusă controlului de legalitate exercitat de instanțele de contencios administrativ, ci, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, poate fi atacată la Secția civilă a tribunalului din raza entității notificate.

Or, coroborând prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care exclud competența instanțelor de contencios administrativ în situația actelor administrative care sunt susceptibile de control pe calea unui recurs paralel cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din aceeași lege care conferă „instanței de contencios administrativ competente” sarcina soluționării excepției de nelegalitate, se ajunge la concluzia că excepția de nelegalitate de față este inadmisibilă și, deci, în mod legal a fost respinsă de curtea de apel. Referitor la impedimentele invocate de recurentă Înalta Curte remarcă, în primul rând, că toate aspectele invocate de recurentă la acest punct au fost semnalate abia după înregistrarea acțiunii judiciare, ceea ce le conferă un pronunțat caracter „pro causa”.

Cum s-a arătat anterior, intimatul-reclamant a făcut mai multe demersuri în vederea derulării procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar recurenta nu le-a dat curs. Faptul că nici în prezent, la data soluționării recursului, dosarul aferent Deciziei nr. 338/2006 emisă de E.G.R. nu a fost trimis la un evaluator, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îndreptățește concluzia că demersul judiciar al intimatului-reclamant este legitim.

Cu toate că, de principiu, în baza competențelor ce îi sunt conferite prin actul normativ enunțat, recurenta nu are abilitatea legală de a invoca presupuse nereguli comise în etapele administrative anterioare ci, odată înaintată documentația aferentă deciziei emise de entitatea notificată verifică numai „legalitatea respingerii cererii de restituire în natură”, recurenta reiterează în recurs mai multe aspecte care ar constitui impedimente în emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Niciunul dintre acestea nu este fondat. Astfel, notificarea nr. 603 din data de 18 octombrie 2001 a fost formulată de către intimatul B.I. Împrejurarea că în cuprinsul ei se menționează numele B.V. nu poate avea vreo consecință juridică, atât timp cât semnătura aparține lui B.I.

iar executorul judecătoresc a confirmat prin actul nr. 184/2009/27 ianuarie 2011 că autorul notificării este B.I. De altfel, niciuna dintre entitățile notificate nu a avut vreo problemă în privința identificării autorului notificării, ca dealtfel nici instituția P.J. Neamț, care a exercitat controlul de legalitate în privința Deciziei nr. 4365 din 27 noiembrie 2009 a P.M. Piatra Neamț. Cât privește întinderea dreptului de proprietate al intimatului-reclamant și faptul că nu s-a dezbătut succesiunea defunctei coproprietare B.E. (decedată anterior formulării notificării) acestea nu ar fi trebuit să reprezinte o neclaritate pentru recurentă, câtă vreme nu se contestă dubla calitate de coproprietar și de moștenitor legal a autorului notificării.

Neemiterea certificatului de moștenitor nu este relevantă în raport de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care stabilesc că „de cotele moștenitorilor care nu au cerut despăgubiri, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”. În fine, împrejurarea că intimatul-reclamant a încasat despăgubiri pentru imobilul (construcție) expropriat, de asemenea, nu constituie un impediment pentru epuizarea procedurii administrative, câtă vreme legiuitorul a reglementat în art. 11 din Legea nr. 10/2001 și pct. 11 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 modalitatea de rezolvare a unei atare situații. Un punct consistent al criticilor recurentei vizează Dispoziția nr. 4365 din 27 noiembrie 2009 emisă de P.M.

Piatra Neamț. Într-adevăr, recurenta a făcut dovada că a primit dosarul aferent acesteia abia la data de 17 ianuarie 2011, conform procesului verbal nr. 748 încheiat cu instituția P.J. Neamț și, deci, în această privință nu i se poate reține depășirea termenului rezonabil de soluționare. Însă, având în vedere perioada lungă de timp scursă de la formularea notificării de aproximativ 10 ani, faptul că cererea de despăgubiri este unică, vizând proprietatea din municipiul Piatra Neamț, str. Iederei, județul Neamț, în întregul ei, conduita corespunzătoare a intimatului-reclamant care a insistat în soluționarea dosarului său și a colaborat cu autoritățile publice implicate în procedura administrativă, Înalta Curte consideră că este echitabil ca recurenta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent atât Deciziei nr. 338/2006 emisă de E.G.R.

cât și Dispoziției nr. 4365/2009 emisă de P.M. Piatra Neamț. O rezolvare parțială nu ar face decât să prelungească nejustificat finalizarea procedurii administrative și să impună prin aceasta o sarcină exorbitantă persoanei îndreptățite la despăgubiri contravenind jurisprudenței C.E.D.O., relevată de exemplu prin cauza B. C România, în contextul în care recurenta însăși afirmă în concluziile scrise depuse în recurs că „dosarele 31108/CC și 48289/CC au fost conexate și se va emite un singur titlu de despăgubire”. Referitor la norma administrativă ce reglementează ordinea soluționării dosarelor înregistrate la C.C.S.D. Recurenta susține că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, făcând distincție între dosarele înregistrate înaintate și după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor. Fără a nega dreptul autorității recurente de a adopta norme în vederea organizării activității sale, totuși Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul intimatului, înregistrat în cursul anului 2006 nu a fost soluționat nici până în prezent. Or, complexitatea etapelor procedurii administrative, prezentate anterior și faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu pot constitui argumente care să justifice prelungirea sine die a momentului emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Așa fiind, pe baza jurisprudenței consecvente a C.E.D.O., Înalta Curte reține că autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-și invoce propria culpă în privința încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 9 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.