ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 174/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 02 noiembrie 2009, la Judecătoria Gherla, reclamantul P.E. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat la plata despăgubirilor privind imobilul înscris în C.F. 3035 Gherla, nr.top.198/29/1/1/1/1/1/1, teren în suprafață de 2470 mp expropriat prin decretul nr. 169/1976 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 111 pronunțată la data de 20 ianuarie 2010, Judecătoria Gherla a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 195 din 3 mai 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată, având în vedere că nu există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății. S-a mai arătat, în considerentele sentinței atacate, că art. 3 din Legea 247/2005 a statuat că titlurile de despăgubire solicitate de persoanele îndreptățite reprezintă certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în numele și pe seama statului român și, prin urmare, această instituție poate fi chemată în judecată în litigiile care au ca obiect titlurile de despăgubire.

Instanța de fond, având în vedere că partea reclamă chiar refuzul acestei instituții în îndeplinirea atribuțiilor sale, a constatat că este fără echivoc că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză și că jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție, prin stabilirea unor reguli și termene care trebuie respectate de părți (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea Britanie) . 3. Recursul declarat de P.E. î mpotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs reclamantul P.E., invocând prevederile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ.. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond avea obligația de a-și verifica propria competență, în raport cu temeiurile de fapt și de drept ale acțiunii, și să decline competența către Judecătoria Gherla, acțiunea fiind una de drept comun, iar nu întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice, recurentul-reclamant a arătat că, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, și participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, în afara cazurilor în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

În sprijinul susținerilor sale, recurentul-reclamant a mai invocat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Tudor contra României, în care s-a considerat că ineficiența mijloacelor folosite pentru acordarea despăgubirilor ori restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist reprezintă o privare de bun, iar sistemul reglementat prin Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 nu oferă o despăgubire reală și efectivă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. I.1 al deciziei, obiectul acțiunii rezidă în obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, la plata despăgubirilor pentru un imobil expropriat prin Decretul nr. 168/1976, cu privire la care Primarul Municipiului Gherla a emis dispoziția nr. 5823 din 16 noiembrie 2006, prin care a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent.

Este adevărat că reclamantul a invocat, în drept, art. 1 din Primul Protocol al Convenției pentru apărarea drepturilor omului, art. 480 și art. 481 C. civ., Constituția României din 1965 și art. 17 alin. (1) și (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dar pentru a caracteriza o acțiune cu care a fost învestită, instanța nu este legată de temeiul de drept invocat de reclamant și nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii.

Or, în condițiile în care procedura administrativă de stabilire și acordare a despăgubirilor este reglementată printr-o lege națională specială - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 -, care, în art. 19 – art. 20 prevede expres competența instanței de contencios administrativ și face trimitere la termenele și condițiile Legii contenciosului administrativ, instanța de control judiciar constată că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu este fondat. Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la un tribunal nu este unul absolut, statele având o marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea termenelor și condițiilor în care poate fi exercitat, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesele colectivității și dreptul subiectiv sau interesul legitim al reclamantului.

Pășind la analiza celorlalte aspecte invocate în recurs, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, odată stabilite instanța competentă și procedura aplicabilă, lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice rezultă din prevederile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform cărora, în această materie, Statul Român este reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această normă specială, derogatorie, exclude aplicarea regulii generale instituite prin art. 25 din Decretul nr. 31/1954, care conferă Ministerului Finanțelor calitatea de reprezentant al statului în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.

În fine, Înalta Curte reține că aspectele privind dreptul la respectarea bunurilor, prevăzut în Primul Protocol adițional la Convenția Europeană sunt subsumate fondului raportului juridic de drept material dedus judecății, a cărui analiză nu poate fi efectuată în recurs, în condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea ca efect al admiterii unei excepții dirimante. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 3 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.E. împotriva sentinței nr. 195 din 3 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.