ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 174/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată la data

de 02 noiembrie 2009, la Judecătoria Gherla, reclamantul P.E. a solicitat ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să

fie obligat la plata despăgubirilor privind imobilul înscris în C.F. 3035

Gherla, nr.top.198/29/1/1/1/1/1/1, teren în suprafață de 2470 mp expropriat

prin decretul nr. 169/1976 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin sentința civilă nr. 111

pronunțată la data de 20 ianuarie 2010, Judecătoria Gherla a dispus declinarea

competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

2.

Hotărârea Curții de apel

Prin sentința nr. 195 din 3 mai

2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea, urmare a admiterii excepției lipsei calității

procesuale pasive.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei calității procesual pasive

invocată de Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată, având în vedere că

nu există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că

poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.

S-a mai arătat, în considerentele

sentinței atacate, că art. 3 din Legea 247/2005 a statuat că titlurile de

despăgubire solicitate de persoanele îndreptățite reprezintă certificate emise

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în numele și pe seama

statului român și, prin urmare, această instituție poate fi chemată în judecată

în litigiile care au ca obiect titlurile de despăgubire.

Instanța de fond, având în vedere că

partea reclamă chiar refuzul acestei instituții în îndeplinirea atribuțiilor

sale, a constatat că este fără echivoc că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

nu are calitate procesuală pasivă în cauză și că jurisprudența constantă a

Curții Europene a Drepturilor Omului recunoaște că una dintre limitările

dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale

ale acțiunii în justiție, prin stabilirea unor reguli și termene care trebuie

respectate de părți (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea

Britanie) .

3.

Recursul declarat de P.E.

î

mpotriva sentinței Curții de apel a

declarat recurs reclamantul P.E., invocând prevederile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ..

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond avea obligația de a-și

verifica propria competență, în raport cu temeiurile de fapt și de drept ale acțiunii,

și să decline competența către Judecătoria Gherla, acțiunea fiind una de drept

comun, iar nu întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește calitatea

procesuală a Ministerului Finanțelor Publice, recurentul-reclamant a arătat că,

potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și

juridice, statul este persoană juridică în raporturile în care participă

nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, și participă în

astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, în afara cazurilor în care

legea stabilește anume alte organe în acest scop.

În sprijinul susținerilor sale,

recurentul-reclamant a mai invocat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

în cauza Tudor contra României, în care s-a considerat că ineficiența

mijloacelor folosite pentru acordarea despăgubirilor ori restituirea bunurilor naționalizate

de regimul comunist reprezintă o privare de bun, iar sistemul reglementat prin

Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 nu oferă o despăgubire reală și

efectivă.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

relevante

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă prezentată la pct. I.1 al deciziei, obiectul acțiunii rezidă în

obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului

Român, la plata despăgubirilor pentru un imobil expropriat prin Decretul nr.

168/1976, cu privire la care Primarul Municipiului Gherla a emis dispoziția nr.

5823 din 16 noiembrie 2006, prin care a stabilit măsuri reparatorii prin

echivalent.

Este adevărat că reclamantul a

invocat, în drept, art. 1 din Primul Protocol al Convenției pentru apărarea

drepturilor omului, art. 480 și art. 481 C. civ., Constituția României din 1965

și art. 17 alin. (1) și (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dar

pentru a caracteriza o acțiune cu care a fost învestită, instanța nu este

legată de temeiul de drept invocat de reclamant și nu trebuie să se orienteze după

sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după natura dreptului și

a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii.

Or, în condițiile în care procedura

administrativă de stabilire și acordare a despăgubirilor este reglementată printr-o

lege națională specială - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 -, care, în art. 19

– art. 20 prevede expres competența instanței de contencios administrativ și

face trimitere la termenele și condițiile Legii contenciosului administrativ,

instanța de control judiciar constată că motivul de recurs întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu este fondat.

Așa cum s-a reținut în mod constant în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la un

tribunal nu este unul absolut, statele având o marjă de apreciere în ceea ce

privește stabilirea termenelor și condițiilor în care poate fi exercitat, cu

respectarea unui echilibru rezonabil între interesele colectivității și dreptul

subiectiv sau interesul legitim al reclamantului.

Pășind la analiza celorlalte aspecte

invocate în recurs, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că, odată stabilite instanța competentă și procedura aplicabilă, lipsa

calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice rezultă din

prevederile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform cărora, în

această materie, Statul Român este reprezentat prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor. Această normă specială, derogatorie, exclude

aplicarea regulii generale instituite prin art. 25 din Decretul nr. 31/1954,

care conferă Ministerului Finanțelor calitatea de reprezentant al statului în

raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de

drepturi și obligații.

În fine, Înalta Curte reține că

aspectele privind dreptul la respectarea bunurilor, prevăzut în Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană sunt subsumate fondului raportului juridic de

drept material dedus judecății, a cărui analiză nu poate fi efectuată în

recurs, în condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea ca efect al

admiterii unei excepții dirimante.

adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 3 și art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.E. împotriva

sentinței nr. 195 din 3 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 ianuarie 2011.