ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5930/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5930/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de Apel

Prin sentința

nr. 85 din 09 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice;

A respins acțiunea

față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă

față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă;

A admis în parte

acțiunea față de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;

A obligat pârâtul să

emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul în suprafață de 450 m.p.,

situat în localitatea B.M., strada B.S., județ Maramureș, în condițiile

Legii nr. 247/2005.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 306

din 26 septembrie 2006 emisă de A.V.A.S. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii,

în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, petentului M.Ma.,

pentru imobilul

suprafață

de 450 m.p., situat în localitatea B.M., strada B.S., județ Maramureș,

înscris în CF nr. A,

nr. topo RR.

Dosarul a fost înaintat

Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 29081/CC.

Susținerile Comisiei potrivit

cărora trebuie lămurite aspectele legate de certificatul de moștenitor emis

de pe urma defunctului M.M., decedat în anul 1971, actul de preluare abuzivă a imobilului,

înscrisuri din care să rezulte încasarea sau neîncasarea despăgubirilor sunt contrazise

de chiar actele dosarului.

În ceea ce privește lipsa

certificatului de moștenitor, Curtea a constatat că, potrivit extrasului CF nr.

nr. A Baia-Mare, nr. topo RR, A+1, terenul în suprafață de 450 m.p., în intravilan

a fost proprietatea mamei reclamantului, V.K., căsătorită cu M.M.

Potrivit certificatului

de moștenitor din 3 decembrie 1971, moștenitorii defunctului M.M., decedat

în anul1971 sunt M.C., soție, identică cu V.K., înscrisă în CF nr. A Baia-Mare,

M.Ma., în calitate de fiu - reclamantul din prezenta cauza și M.I., fiu.

De asemenea, moștenitor

al defunctului M.I. (Ș.), decedat în anul 1996 este, potrivit certificatului de

moștenitor din 11 februarie 1999 emis de Biroul Notarial Public V.D., M.Ma., reclamantul

din prezenta cauza, în calitate de frate.

Același certificat

de moștenitor stabilește în favoarea reclamantului calitatea de unic moștenitor,

în calitate de fiu, după M.K., decedată la 28 octombrie 1998.

Față de aceste împrejurari,

Curtea a apreciat pe deplin dovedită calitatea de moștenitor a reclamantului

după titularii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, înscris în

CF nr. A Baia-Mare.

Aceeași carte funciară

cuprinde toate mențiunile necesare pentru a se putea ajunge la concluzia că imobilul

a trecut în proprietatea statului în mod abuziv.

Astfel, în foaia B, de

proprietate, la poziția B+2, este notată încheierea nr. 12748-68 din 31 august 1998

potrivit căreia, în baza Decretului de expropriere nr. 117/1977, a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nr. PP din 18 decembrie

1997, imobilul înscris sub nr. topo RR a fost transcris în CF nr. E nou înființată

în favoarea SC A. SA.

Dovada neachitării vreunei

despăgubiri în favoarea reclamantului, pentru imobilul preluat abuziv de către stat,

a fost realizată prin declarația autentificată sub nr. 271 din 16 martie 2006, dată

de acesta în fața Biroului Notarial Public B.M.

Curtea a reținut

faptul că dosarul care a fost înaintat de autoritățile competente conține toate

informațiile care să ateste drepturile reclamantului, inclusiv copii ale înscrisurilor

pretinse de către pârâtă, depuse la dosarul instanței de către reclamant.

Mai mult, orice informații

care să ajute la evaluarea despăgubirilor trebuie cerute, potrivit dispozițiilor

legale mai sus invocate în etapa evaluării de către evaluator și nu în etapa analizei

dosarului de către comisie.

Prin urmare, Comisia Centrală

nu este îndreptățită să refuze înaintarea dosarului către evaluator.

Trebuie arătat și faptul

că adresa nr. NN/2010, la care se face referire în întâmpinare, prin care Comisia

solicită informații A.V.A.S. cu privire la dosarul conținând decizia nr. 306

din 26 septembrie 2006 a fost emisă la data de 9 decembrie 2010, ulterior înregistrării

acțiunii de către reclamant - 19 august 2010.

Curtea a apreciat că aceste

aspecte sunt de natură să dea naștere unor eventuale supoziții cu privire la tergiversarea

rezolvării situației juridice reclamantului în condițiile în care Comisia nu a întreprins

nici un demers pentru înlăturarea eventualelor lipsuri ale dosarului vreme de mai

bine de 4 ani și a ieșit din pasivitate doar în momentul în care a fost chemată

în judecată.

Rezultă așadar că cererea

de obligare a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor să analizeze

dosarul nr. 29081/CC având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii

nr. 247/2005 este întemeiată, impunându-se admiterea ei.

În ceea ce privește chemarea

în judecată a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea

a reținut că, potrivit art. 29, 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pct. 29.1-29.6,

pct. 33.1-33.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate

prin H.G. nr. 498/2003, Ministerul Finanțelor Publice emite un aviz consultativ

pentru unitatea deținătoare a imobilului ce face obiectul notificării.

Astfel, are calitate procesuală

pasivă numai unitatea deținătoare a imobilului notificat care emite decizia sau

dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Pe de altă parte, Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost instituția publică notificată

astfel încât nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, impunându-se respingerea

acțiunii reclamantului formulată împotriva sa.

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut

că a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, acesta fiind analizat

sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură

a imobilului.

Dosarul reclamantului

nu a putut fi soluționat, întrucât s-a constatat că lipsesc următoarele înscrisuri:

certificat de moștenitor emis de pe urma defunctului M.M., decedat în anul 1971,

actul de preluare abuzivă a imobilului, înscrisuri cu privire la încasarea sau neîncasarea

despăgubirilor la momentul preluării abuzive.

Prin adresa din 9

decembrie 2010 s-a solicitat A.V.A.S. depunerea înscrisurilor mai sus amintite.

Cu privire la etapa evaluării

aceasta urmează a fi parcursă cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor,

așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În mod greșit instanța

de fond a obligat recurenta la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire,

fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste

etapele administrative, în care sunt implicate mai multe entități, nu poate

fi soluționată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din

Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

M.Ma.

Intimatul nu a formulat

întâmpinare, dar a depus la dosar un set de înscrisuri ce au legătură cu obiectul

cauzei, însoțite de note scrise, prin care a solicitat rezolvarea cazului.

Intimatul a arătat că situația sa personală: vârsta de 70 ani și nenumăratele memorii

trimise la instituțiile statului, precum și faptul că a demarat procedura

de acordare a despăgubirilor în anul 2001, reclamă emiterea urgentă a deciziei reprezentând

titlu de despăgubire de către recurentă.

de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru

motivele expuse în continuare.

Intimatul-reclamant M.Ma.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat

obligarea Statului Român să calculeze despăgubirile ce urmează a fi acordate pentru

imobilul situat în Baia Mare strada B.S., imobil preluat de stat în mod ilegal.

Notificarea formulată

de M.Ma., în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost soluționată prin decizia nr. 306

din 26 septembrie 2006 a Guvernului României - A.V.A.S., dosarul aferent fiind înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 29081/CC

la 17 octombrie 2006.

Este adevărat că legislația

aplicabilă materiei acordării despăgubirilor în speță nu prevede un termen limită

pentru emiterea deciziei - titlu de despăgubire, iar procedura include mai multe

etape, respectiv: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării

dosarelor și etapa evaluării.

Recurenta învederează

că în cazul de față, a fost parcursă doar etapa transmiterii și înregistrării dosarului,

sub nr. 29081/CC/2006, nefiind posibilă soluționarea acestuia pentru lipsa

unor documente.

Înalta Curte constată

că recurenta nu se poate apăra reclamând lipsa unor documente de la dosarul de despăgubire,

care a fost semnalată abia la data de 9 decembrie 2010, după formularea acțiunii,

printr-o solicitare de relații adresată atât intimatului-reclamant cât și A.V.A.S,

solicitare având un profund caracter pro causa, în contextul în care potrivit

art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, recurenta nu are competența

cenzurării dispoziției emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001, decât din

perspectiva legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Or, în speță, intimatul-reclamant

nu a solicitat restituirea în natură și acordarea de despăgubiri în echivalent.

Mai mult, Înalta Curte

constată că toate înscrisurile solicitate existau la dosar.

Toate aceste împrejurări

factuale converg univoc către concluzia că recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a blocat procedura administrativă fără nici un temei,

refuzând nejustificat derularea etapelor reglementate de lege cu finalitatea emiterii

titlului de despăgubire.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei.

4.2. Sunt fondate însă

criticile din recurs ce vizează termenul stabilit pentru emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire.

Astfel, este indiscutabil

faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt proceduri complexe,

care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate

și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi

soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Având în vedere circumstanțele

concrete ale pricinii, împrejurarea că autoritatea competentă trebuie să dispună

de timpul necesar pentru evaluarea imobilului, Înalta Curte apreciază că este rezonabilă

fixarea unui termen de 6 luni de la pronunțarea ultimei hotărâri în cauză (în faza

recursului) în cadrul căruia pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent

Dosarului nr. 29081/CC, reclamantul fiind îndreptățit să solicite, în situația nerespectării

acestui termen, a se face aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

privitoare la amendarea conducătorului autorității publice pârâte cu 20% din salariul

minim brut pe economie pe zi de întârziere și la plata de despăgubiri pentru întârziere.

adoptate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cum motivele de recurs invocate

în cauză sunt în parte întemeiate, se va admite recursul formulat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și se va modifica în parte sentința nr. 85

din 09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal, în sensul obligării pârâtei Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea în favoarea reclamantului

a titlului de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii,

urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 85 din 09 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că, obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită titlul de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie

2011.