ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Prima instanță Prin sentința nr. 70 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a fost respinsă acțiunea reclamanților B.E., B.M.V. și D.M.V. în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost admisă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe care a obligat-o să desemneze evaluator în vederea stabilirii despăgubirilor și să emită decizia de despăgubiri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții în legătură cu întocmirea raportului de evaluare a despăgubirilor, motiv pentru care a constatat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. De asemenea, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a reținut instanța de fond, nu are calitate procesuală pasivă întrucât reclamanții nu au solicitat valorificarea titlului de despăgubire în sensul plății efective a sumei ce li se cuvine, arătând faptul că reclamanții încă nu dețin acest titlu, fiind prematură cererea de altfel.
Pe fondul cauzei deduse judecății, s-a constatat că reclamanții în calitate de moștenitori ai autorilor lor, sunt persoane îndreptățite la despăgubiri, în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru suprafața de 3.300 mp teren, astfel cum s-a stabilit prin dispoziția nr. 211 din 18 februarie 2009 a Primarului Municipiului Drăgășani, județul Vâlcea. Dosarul aferent acestei dispoziții a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale și înregistrat sub nr. 11314 din 8 mai 2009, fiind declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, care debutează cu această etapă. Instanța a stabilit că dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2), Capitolul V, Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G.
nr. 81/2007 prevăd etapele următoare: etapa analizării dosarelor, etapa evaluării, etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire și etapa valorificării titlului, iar în cauza dedusă judecății, procedura administrativă declanșată nu a avansat după înregistrarea dosarului reclamanților, fiind practic stagnată. De asemenea, instanța a constatat că la cererea reclamanților din 17 august 2009, de solicitare a unor relații în legătură cu stadiul de soluționare al dosarului privind despăgubirile cuvenite acestora, autoritatea pârâtă nu a oferit niciun răspuns. Pentru aceste considerente, văzând situația de fapt și de drept a cauzei, instanța de fond a concluzionat că pârâta a încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, în sensul prevăzut de art.1 din p rotocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, astfel, reclamanții au fost vătămați într-un drept prevăzut de lege, astfel cum dispus prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
2. Instanța de recurs a. Motivele de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 554/2004 s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse, respectiv etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, conform art. 16 alin. (1) și (2) din Capitolul V, Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării și etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestuia în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G.
nr. 81/2007. S-a susținut că, în speță, s-a parcurs numai etapa transmiterii și înregistrării dosarului cu privire la măsurile reparatorii în favoarea reclamanților , dosarul aferent deciziei nr. 211 din 18 februarie 2009 fiind transmis de Primăria Municipiului Drăgășani și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43940/CC, verificarea respingerii cererii de restituirii în natură a imobilului notificat și etapa evaluării, fiind condiționată de ordinea înregistrării dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare a dosarelor, astfel că prin decizia nr. 2 din 28 ianuarie 2006 emisă în baza Normelor metodologice aprobate prin H.G.
nr. 1095/2005 s-a stabilit ca selecția dosarelor de despăgubiri să se facă aleatoriu, însă prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit drept criteriu de soluționare ordinea înregistrării dosarelor, toate dosarele fiind împărțite în două categorii, în funcție de data transmiterii către Secretariatul Comisiei Centrale , dacă aceasta s-a făcut înainte, sau după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
Recurenta a învederat că dosarul privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamanților face parte din a doua categorie, fiind transmis prin Instituția Prefectului Vâlcea la 8 mai 2009 Secretariatului Comisiei Centrale, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarului, acest criteriu just și echitabil fiind aplicabil și reclamanților, pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi persoanelor îndreptățite, principiu recunoscut atât în dreptul comunitar, cât și prin deciziile Curții Constituționale ca reprezentând o modalitate obiectivă de rezolvare a unei situații.
A concluzionat recurenta că nu există un refuz nejustificat din partea sa de a desemna un evaluator pentru imobilul pentru care s-a stabilit dreptul intimaților la despăgubiri, însă această măsură se va realiza în cadrul și cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 republicată, în funcție de ordinea numărului de înregistrare a dosarului, criteriu obiectiv stabilit de Comisia Centrală, în temeiul competențelor și în virtutea dreptului de apreciere conferit de dispozițiile legale în vigoare. Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților, întrucât cererea acestora nu poate fi rezolvată cu aplicarea unui regim preferențial, prin faptul că s-au adresat instanței de judecată, peste ordinea cronologică de rezolvare a dosarului lor.
Intimații-reclamanți B.E., B.M.V. și D.M.V., au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. b. Analiza motivelor de recurs Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Situația de fapt Intimații – reclamanți au solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 66/2001 adresată Primăriei Municipiului Drăgășani pentru terenul în suprafață de 3300 mp situat în Drăgășani, care nu le mai poate fi restituit în natură, afectat de amenajări de utilitate publică (teatru de vară, ștrand și parc) teren preluat de statul român în baza decretului de naționalizare nr. 92/1950 (file 30-32 dosar fond).
Prin dispoziția nr. 89/2008 Primarul Municipiului Drăgășani a propus acordarea de despăgubiri numai pentru suprafața de 1000 mp din terenul solicitat, însă prin sentința nr. 391 din 25 aprilie 2008 Tribunalul Vâlcea a admis în parte contestația intimaților, cărora li s-a recunoscut dreptul de despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren notificată de 3300 mp (file 28-29 dosar fond).
Această hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă a fost pusă în executare prin dispoziția Primarului Municipiului Drăgășani nr. 211 din 18 februarie 2009 prin care s-a propus acordarea despăgubirilor intimaților, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru întreg terenul de 3300 mp situat în Drăgășani, (file25-26 dosar fond), dosarul cu propunerea de despăgubire fiind înaintat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sub nr. 11314 din 8 mai 2009 după cum rezultă din adresa instituției Prefectului Vâlcea nr. 9371 din 27 mai 2009 de la fila 24 dosar fond. Intimații au solicitat instituției recurente cu adresa transmisă cu confirmare de primire la 17 august 2009 relații privind stadiul soluționării dosarului cu privire la despăgubirile cuvenite, însă recurenta nu le-a răspuns.
Considerentele Înaltei Curți Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București a declarat împotriva sentinței nr. 70 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești prin care a fost obligată să desemneze un evaluator și să emită titlu de despăgubire în beneficiul intimaților, conform deciziei nr. 211/2009 a Primarului municipiului Drăgășani nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluția primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia și pe cale de consecință concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluționării solicitării acestora, de desemnare a unui evaluator și de emitere a titlului de despăgubire, măsuri ce urmează a fi dispuse în ordinea înregistrării dosarelor, conform Deciziei sale nr. 2815 din 16 septembrie 2008. Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea publică de a determina discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 par. 1 CEDO. Termenul rezonabil privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor judecătorești, astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel organizarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 CEDO.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.
Atunci când Statul Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009. În speță, raportat la perioada îndelungată de 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurii de restituire a terenului luat abuziv de statul comunist de la autorul intimaților, de la emiterea notificării nr. 66/2001, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența CEDO , nefiind justificate.
c. Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București împotriva sentinței nr. 70/F- Cont din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.