ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3534/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

S.A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor

aflată în subordinea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și

Ministerul Finanțelor Publice, următoarele:

- obligarea pârâtei Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită într-un termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii

pronunțată în prezenta cauză, decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul situat în București, sector 2, care face obiectul dispoziției din 2005

emisă de Primăria Municipiului București;

- obligarea Ministerului

Finanțelor Publice la efectuarea neîntârziată a plății, în termen de 30 de zile

de la rămânerea definitivă a hotărârii, direct sau prin intermediul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, constând în suma stabilită prin expertiza

evaluatorie a imobilului, la prețul de piață, în condițiile Legii nr. 10/2001, modificată

prin Legea nr. 247/2005.

În subsidiar, a solicitat

să se constate faptul că restituirea în natură a unei părți din terenul ce a constituit

imobilul din sectorul            2, București, este o formă de reparație inadecvată,

întrucât suprafața respectivă este folosită de actualii deținători ai imobilului

construcție.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut, în esență, că S.S.C., în calitate de titular al dreptului

de proprietate asupra imobilului menționat a formulat notificare în termenul legal,

fiind emisă dispoziția din 2005 a Primăriei Municipiului București prin care au

fost acordate măsuri reparatorii pentru construcție și terenul de sub construcție,

fiind restituit în natură restul de teren (curtea imobilului), situație care a generat

o stare conflictuală între actualii deținători ai imobilului construcție și adevăratul

proprietar.

Dosarul a fost înaintat

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar la data de 4 noiembrie

2008 reclamantul, care s-a subrogat în drepturile mătușei sale S.S.C., a primit

înștiințarea că a fost aprobată cererea de prioritizare pentru motive de boală.

A mai arătat că un exeprt

aprobat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a întocmit un

prim raport de evaluare la data de 9 februarie 2009, raport care arăta că suma cuvenită

drept despăgubire este de 528.512 euro, cuprinzând valoarea celor 4 apartamente

și a terenului aferent construcției, fără să includă și valoarea terenului restituit

în natură. A contestat acest raport, fără a mai primi un răspuns din partea autorității.

Prin modificarea cererii

de chemare în judecată, reclamantul a precizat că solicită să fie obligată Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să îi emită decizia de despăgubire în

valoare de 528.512 euro sau la valoarea care va fi stabilită prin expertiza dispusă

de instanță, suma de 500.000 RON urmând să i se plătească în numerar, în două tranșe

anuale, iar pentru diferență să i se atribuie acțiuni la Fondul Proprietatea.

A mai solicitat ca, în

termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să fie obligată

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată

aferent deciziei Comisiei Centrale și să efectueze prin Direcția pentru Acordarea

Despăgubirilor în numerar plata efectivă a sumei de 250.000 RON reprezentând prima

tranșă din suma maximă prevăzută de O.U.G. nr. 81/2007, iar în anul calendaristic

imediat următor să efectueze plata celei de a doua tranșe.

A solicitat, de asemenea,

ca Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să elibereze și titlul

de conversie pentru suma ce excede valorii de 500.000 RON și să îi atribuie acțiunile

corespunzătoare la Fondul Proprietatea.

Prin întâmpinări, pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

iar pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților au invocat excepția prematurității formulării

acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 2932 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive

a Ministerului Finanțelor Publice și a respins cererea precizatoare a reclamantului

S.A.A. față de această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate

procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A admis excepția prematurității

acțiunii și în consecință a respins acțiunea precizatoare a reclamantului S.A.A.,

în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prematur formulată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a apreciat

că este întemeiată având în vedere că ministerul nu a avut nici un fel de raport

juridic sau alte raporturi obligaționale cu reclamantul.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilire Despăgubirilor

s-a constatat că aceasta nu este întemeiată, deoarece, autoritatea pârâtă este competentă

să emită titlul privind acordarea despăgubirilor, potrivit dispozițiilor Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Analizând excepția prematurității

formulării acțiunii, curtea de apel a reținut temeinicia acesteia, prin prisma dispozițiilor

Cap. V

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care reglementează etapele

procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire și de plată. În acest sens a constatat

instanța de fond că în cazul reclamantului nu s-au parcurs etapele premergătoare

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar titlul de plată și de

conversie nu pot fi emise decât după remiterea către reclamant a deciziei de despăgubire,

în baza căreia, acesta trebuie să facă cererea de opțiune.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamantul S.A.A. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Recurentul-reclamant

S.A.A., critică sentința instanței de fond din perspectiva motivelor de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond

a pricinii.

În temeiul art. 304 pct.

8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că instanța de fond a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia. În acest sens, susține că prima instanță, deși a reținut

corect esența cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, s-a

pronunțat asupra excepției de prematuritate a cererii de obligare a pârâtelor la

emiterea titlului de plată fără a analiza petitul principal, constând în obligarea

Comisiei la emiterea titlului de despăgubire.

În temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea

greșită și încălcarea legii, reținându-se eronat că nu a fost parcursă procedura

prevăzută de Cap. V

1

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Afirmă recurentul

că la dosar a atașat înscrisuri care dovedesc parcurgerea procedurii invocate dar

cu un rezultat pe care a înțeles să îl conteste sub aspectul întinderii despăgubirii

acordate, acțiunea având ca scop inclusiv stabilirea de către instanță a valorii

reale a bunului care nu mai poate fi restituit în natură.

În finalul cererii de

recurs recurentul-reclamant arată că își însușește soluția instanței de fond cu

privire la constatarea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor

Publice.

II. Recurenta-pârâtă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor critică sentința instanței de fond din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susține că în mod greșit a respins

instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care

Comisia și-a îndeplinit atribuțiile conferite de Legea nr. 247/2005, în sensul că

a înaintat dosarul reclamantului către evaluator și, în urma întocmirii Raportului

de evaluare, a emis la data de 18 noiembrie 2010, decizia nr. 6909 reprezentând

titlul de despăgubire, care a fost comunicată reclamantului. În aceste condiții,

susține recurenta-pârâtă, continuarea procedurii de acordare a despăgubirilor este

preluată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care, în baza

opțiunii petentului va emite titlul de plată, Comisia Centrală nemaiavând nicio

atribuție în această etapă.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând actele și lucrările

dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și a dispozițiilor legale

incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt întemeiate, pentru

următoarele considerente:

I. Recursul declarat de

reclamantul S.A.A. aduce, în esență, argumente în combaterea excepției prematurității

acțiunii, pe care instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, respingând

acțiunea ca atare.

Din conținutul cererii

de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la termenul din 14 aprilie

2010, rezultă situația, potrivit căreia, reclamantul contestă, în primul rând, cuantumul

despăgubirilor care a fost stabilit prin raportul de evaluare, solicitând instanței

să oblige Comisia la emiterea unei Decizii privind titlul de despăgubire la valoarea

de 528.512 euro sau la valoarea care va fi stabilită de instanță prin expertiză

evaluatorie. Din susținerile reclamantului a reieșit faptul că a înțeles să conteste

raportul de evaluare, neprimind nici un răspuns până la momentul introducerii acțiunii

(19 noiembrie 2010).

Pe parcursul judecării

cauzei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a făcut dovada emiterii

deciziei privind titlul de despăgubire în valoare de 1.556.824 RON (valoare contestată

la comisie de către reclamant), la acel moment, instanța de fond în mod corect apreciind

că este prematur capătul de cerere privind obligarea Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, câtă vreme reclamantul

nu făcuse cererea de opțiune, etapă obligatorie potrivit dispozițiilor Legii nr.

247/2005. Pe de altă parte, ținând cont de nemulțumirea exprimată de reclamant,

relativă la cuantumul despăgubirilor stabilit de expertul autorizat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, emiterea unui titlu de plată apărea

prematură, față de posibilitatea pe care reclamantul o avea, de a contesta în contencios

administrativ decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De altfel, din actele

anexate de către recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

cererii de recurs, reiese faptul că, imediat după pronunțarea sentinței atacate,

la data de 20 iulie 2010, reclamantul a făcut cererea de opțiune către Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, pe care a și modificat-o la data de

18 octombrie 2010, în sensul că dorește schimbarea opțiunii din despăgubiri în numerar,

în despăgubiri în acțiuni la Fondul Proprietatea. Or, atitudinea reclamantului,

reflectată în cererea de recurs, depusă la data de 2 decembrie 2012 (ulterior întocmirii

cererii de opțiune), de a solicita în continuare emiterea titlului de despăgubire

în cuantumul dorit de acesta, maschează, în fapt, intenția recurentului de a modifica

valoarea stabilită în titlul de despăgubire, fără însă a contesta pe calea judiciară

impusă de Legea nr. 247/2005, Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În aceste condiții, Înalta

Curte constată că recursul promovat de reclamantul S.A.A. este nefondat și îl va

respinge ca atare.

II. În ceea ce privește

recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Înalta

Curte constată că nici criticile formulate de această autoritate nu au fundament

în actele și lucrările dosarului.

Astfel, față de primul

capăt de cerere al acțiunii reclamantului, constând în obligarea la emiterea titlului

de despăgubire, este evident că autoritatea care are competența, potrivit legii,

să elibereze acest act este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Calitatea

procesuală pasivă a acestei pârâte este dovedită și prin prisma pretențiilor reclamantului

de a se face o nouă evaluare a imobilului în vederea stabilirii despăgubirilor la

o valoare reală, procedură care intră tot în competența Comisie centrale ca etapă

premergătoare emiterii titlului de despăgubire.

Situația, potrivit căreia,

această autoritate a emis cu o zi înainte de introducerea acțiunii, Decizia reprezentând

titlul de despăgubire, nu lipsește de calitate procesuală pasivă Comisia, în condițiile

în care nu s-a făcut dovada comunicării acesteia către reclamant, borderoul de expediții

din 10 aprilie 2010, menționând o adresă greșită a reclamantului, ceea ce prezumă

situația că reclamantul nu a avut cunoștință de existența deciziei până la momentul

depunerii actului la dosar de către pârâtă.

Față de argumentele prezentate,

Înalta Curte reține netemeinicia și a acestui recurs promovat de pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de S.A.A. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței

civile nr. 2932 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 iunie 2011.