ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M.P.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor: - obligarea pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unui răspuns complet cu privire la cererea transmisă acesteia la data de 15 decembrie 2010 și înregistrată sub nr. RG/70558, - obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea Titlului de Despăgubire care i se cuvine potrivit Dispoziției Primarului General al Municipiului București din 30 noiembrie 2007 (în situația în care până la primul termen de judecată acordat, nu i se va comunica numărul de înregistrare al dosarului la pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților) - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin Dispoziția din 30 noiembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, str. R.B. (în prezent str. P.A.), sector 2, compus din teren în suprafață de 1.639 mp din care 936 mp preluați conform Decretului nr. 33/1982, iar diferența fără titlu, și construcție demolată în suprafață construită desfășurată de 483 mp, imposibil de restituit persoanelor îndreptățite I.M.P., S.N.E., I.I., T.M.M., T.T.P., R.F., T.P.Ș., T.F. Arată reclamantul că, după efectuarea controlului de legalitate de către Instituția Prefectului, dosarul a fost înaintat Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților în vederea parcurgerii ultimelor etape prevăzute de lege, însă, nici până la data formulării acțiunii, nu a aflat numărul dosarului.

În drept, reclamantul a invocat art. 1, art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3 1 ) din Legea nr. 554/2004, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, O.U.G. nr. 81/2007. 2. Apărările formulate în cauză Pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

3. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 5400 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.M.P., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire aferent Dosarului nr. 43698/CC Totodată, a respins cererea de comunicare a numărului dosarului ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond reținut următoarele: Referitor la primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unui răspuns complet cu privire la cererea transmisă acesteia la data de 15 decembrie 2010 și înregistrată sub nr. RG/70558, instanța a constatat că această obligație a fost îndeplinită astfel încât cererea a rămas fără obiect. În ceea ce privește cererea de obligare la emiterea unei decizii conținând titlul de despăgubire instanța a reținut că, atât în raport de data formulării notificării, cât și în raport de data la care a fost emisă Dispoziția de primar din 30 noiembrie 2007, autoritățile statului au depășit termenul rezonabil de soluționare a unei cereri iar întârzierea este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

4. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În cadrul motivelor de recurs, recurentul-pârât a invocat nulitatea Dispoziției din 30 noiembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului București în aplicarea Legii nr. 10/2001, arătând, în esență, că în urma analizării Dosarului de despăgubire nr. 43698/CC s-au constatat unele neconcordanțe care nu au fost clarificate până la soluționarea cauzei. Aceste neconcordanțe privesc, pe de o parte, suprafața terenului, așa cum apare în contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul autorilor persoanelor care au formulat notificare, în masa succesorală a defunctului B.I.

și în nota de reconstituire a dreptului de proprietate și, pe de altă parte, suprafața construcției demolate, în condițiile în care, potrivit fișei tehnice a imobilului, în suprafața construită desfășurată de 483 mp, pentru care s-au propus despăgubiri, sunt incluse și cazuri de clădire edificate după preluarea imobilului, expres indicate. De asemenea, recurentul-pârât a menționat lipsa dovezilor privind calitatea de succesori a persoanelor care au formulat notificare în raport cu două dintre moștenitoarele proprietarului inițial al imobilului, I.G. și M.C.

Sub aspectul termenului rezonabil, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a reținut greșit încălcarea acestui principiu, fără să țină seama de etapele procedurale parcurse în temeiul art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de necesitatea clarificării elementelor expuse mai sus, în vederea căreia dosarul a fost remis Primăriei Municipiului București, cu adresa nr. 43698/CC din 26 septembrie 2011. Recurentul-pârât a criticat sentința și prin prisma obligării sale la emiterea directă a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile în care parcurgerea fiecăreia dintre etapele procedurii administrative necesita un interval de timp care să permită îndeplinirea tuturor operațiunilor prevăzute de lege, în succesiunea lor.

Prin notele scrise depuse ulterior la dosar, recurentul-pârât a arătat că evaluarea imobilului notificat și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu pot fi dispuse dacă entitatea care a emis dispoziția de soluționare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 nu înaintează dosarul conținând toate înscrisurile enumerate în pct. 16.5 din Normele de aplicare a Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, astfel încât conduita Comisiei Centrale se înscrie în limitele atribuțiilor conferite prin lege, fără a se putea reține că analizează aspecte legate de dreptul reclamantului la despăgubiri, respectiv calitatea de persoană îndreptățită. Totodată, a arătat că în vederea conformării la obligațiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea pilot pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României a fost adoptată O.U.G.

nr. 4/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII, "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, potrivit căruia, se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

În contextul în care emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada menționată, prelungită până la data de 15 mai 2012 prin Legea nr. 117/2012, de aprobare a O.U.G. nr. 4/2012, Comisia Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal în vigoare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând, în esență, refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în București pentru imobilul situat în București, str. R.B.

(în prezent str. P.A.), sector 2, conform propunerii consemnate în Dispoziția din 30 noiembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului București în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001. Curtea de apel a admis în parte acțiunea și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire cu o motivare sumară, referitoare la încălcare termenului rezonabil de soluționare a unei cereri, de natură să aducă atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a avea, la dosar, dovezi privind stadiul concret al procedurii administrative derulate în cauza reclamantului (Dosarul nr. 43698/CC) și un minim de elemente probatorii referitoare la conținutul dosarului administrativ, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale pct. 16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005. În condițiile în care singurele înscrisuri pe care reclamantul le-a anexat cererii de chemare în judecată au fost copia Dispoziției din 30 noiembrie 2007 a Primarului General și cererea prin care a solicitat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (iar nu Comisiei Centrale, cu atribuții în aplicarea art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005) informații privind stadiul și numărul de înregistrare al dosarului, pentru examinarea reală a încălcării termenului rezonabil ca efect al conduitei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi fost necesar ca instanța să dispună citarea acesteia cu mențiunea de a depune la dosarul instanței documentația necesară pentru soluționarea cauzei, în temeiul art. 13 alin. (3) raportat la alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Or, după cum se relevă în motivarea recursului, dosarul transmis de Primăria Municipiului București nu întrunea cerințele stabilite prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 și prin pct. 16.5 din Normele de aplicare, împrejurare care, în măsura în care s-ar fi confirmat prin probele administrate, ar fi prezentat relevanță în aprecierea încălcării termenului rezonabil în derularea procedurii de stabilire a despăgubirilor. Este real că modul în care a fost soluționată cauza a fost determinat și de conduita procesuală a recurentului-pârât care, deși a primit citația pentru termenul fixat de Curtea de Apel la 27 septembrie 2011 încă din data de 24 martie 2011, nu s-a conformat obligației de a formula întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termen, conform art. 118 alin. (1), corelat cu art. 114 1 alin. (2) C. proc.

civ., întâmpinarea întocmită de parte la data de 26 iulie 2011 fiind înregistrată la instanță abia în ziua ședinței de judecată, la ora 15:35. Soluționarea cauzei în condițiile descrise mai sus lipsește însă de conținut controlul exercitat de instanța de contencios administrativ, pentru că nu este aptă să asigure stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt de natură să permită încadrarea conduitei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ipoteza nerezolvării culpabile a unei cereri, echivalând cu o necercetare a fondului cauzei, ce impune reformarea sentinței.

Instanța de control judiciar are în vedere și jurisprudența de dată recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că statele trebuie să asigure, prin măsuri legislative și administrative adecvate, respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară cu cea a reclamantului; punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor persoanelor afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, astfel că statul trebuie să aibă la dispoziție o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, asigurând, în același timp, menținerea unui just echilibru între diferitele interese în cauză (cauza Atanasiu c. României, Hotărârea pilot din data de 12 octombrie 2010, parag.

232, 233). 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele astfel reținute, în temeiul art. 20 alin. (3), teza a II-a, din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care urmează a avea în vedere, ca apărări de fond, împrejurările arătate în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 5400 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Procesat de GGC - AS