ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M.P. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Restituirea

Proprietăților și Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea

Despăgubirilor:

- obligarea pârâtei

Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unui

răspuns complet cu privire la cererea transmisă acesteia la data de 15

decembrie 2010 și înregistrată sub nr. RG/70558,

- obligarea pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea Titlului de

Despăgubire care i se cuvine potrivit Dispoziției Primarului General al

Municipiului București din 30 noiembrie 2007 (în situația în care până la

primul termen de judecată acordat, nu i se va comunica numărul de înregistrare

al dosarului la pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților)

- obligarea pârâților

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că prin Dispoziția din 30 noiembrie 2007,

emisă de Primarul Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, str. R.B. (în

prezent str. P.A.), sector 2, compus din teren în suprafață de 1.639 mp din

care 936 mp preluați conform Decretului nr. 33/1982, iar diferența fără titlu,

și construcție demolată în suprafață construită desfășurată de 483 mp,

imposibil de restituit persoanelor îndreptățite I.M.P., S.N.E., I.I., T.M.M.,

T.T.P., R.F., T.P.Ș., T.F.

Arată reclamantul că,

după efectuarea controlului de legalitate de către Instituția Prefectului,

dosarul a fost înaintat Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților

în vederea parcurgerii ultimelor etape prevăzute de lege, însă, nici până la

data formulării acțiunii, nu a aflat numărul dosarului.

În drept, reclamantul

a invocat art. 1, art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3

1

) din Legea

nr. 554/2004, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Decizia nr. XX din 12

decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, O.U.G. nr. 81/2007.

formulate în cauză

Pârâta Autoritatea

Națională Pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinarea formulată, a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește iar,

pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

instanțe

Prin Sentința nr.

5400 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul I.M.P., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru

Restituirea Proprietăților și Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru

Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală

Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire aferent

Dosarului nr. 43698/CC

Totodată, a respins

cererea de comunicare a numărului dosarului ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond reținut următoarele:

Referitor la primul

capăt de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională Pentru

Restituirea Proprietăților la emiterea unui răspuns complet cu privire la

cererea transmisă acesteia la data de 15 decembrie 2010 și înregistrată sub nr.

RG/70558, instanța a constatat că această obligație a fost îndeplinită astfel

încât cererea a rămas fără obiect.

În ceea ce privește

cererea de obligare la emiterea unei decizii conținând titlul de despăgubire

instanța a reținut că, atât în raport de data formulării notificării, cât și în

raport de data la care a fost emisă Dispoziția de primar din 30 noiembrie 2007,

autoritățile statului au depășit termenul rezonabil de soluționare a unei

cereri iar întârzierea este de natură să aducă atingere dreptului de

proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru

Stabilirea Despăgubirilor, formulând critici pe care le-a încadrat în

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În cadrul motivelor

de recurs, recurentul-pârât a invocat nulitatea Dispoziției din 30 noiembrie

2007, emisă de Primarul Municipiului București în aplicarea Legii nr. 10/2001,

arătând, în esență, că în urma analizării Dosarului de despăgubire nr. 43698/CC

s-au constatat unele neconcordanțe care nu au fost clarificate până la

soluționarea cauzei. Aceste neconcordanțe privesc, pe de o parte, suprafața terenului,

așa cum apare în contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul autorilor

persoanelor care au formulat notificare, în masa succesorală a defunctului B.I.

și în nota de reconstituire a dreptului de proprietate și, pe de altă parte,

suprafața construcției demolate, în condițiile în care, potrivit fișei tehnice

a imobilului, în suprafața construită desfășurată de 483 mp, pentru care s-au

propus despăgubiri, sunt incluse și cazuri de clădire edificate după preluarea

imobilului, expres indicate.

De asemenea,

recurentul-pârât a menționat lipsa dovezilor privind calitatea de succesori a

persoanelor care au formulat notificare în raport cu două dintre moștenitoarele

proprietarului inițial al imobilului, I.G. și M.C.

Sub aspectul

termenului rezonabil, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a reținut

greșit încălcarea acestui principiu, fără să țină seama de etapele procedurale

parcurse în temeiul art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de

necesitatea clarificării elementelor expuse mai sus, în vederea căreia dosarul

a fost remis Primăriei Municipiului București, cu adresa nr. 43698/CC din 26

septembrie 2011.

Recurentul-pârât a

criticat sentința și prin prisma obligării sale la emiterea directă a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile în care parcurgerea fiecăreia

dintre etapele procedurii administrative necesita un interval de timp care să

permită îndeplinirea tuturor operațiunilor prevăzute de lege, în succesiunea

lor.

Prin notele scrise

depuse ulterior la dosar, recurentul-pârât a arătat că evaluarea imobilului

notificat și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu pot fi

dispuse dacă entitatea care a emis dispoziția de soluționare a notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001 nu înaintează dosarul conținând toate

înscrisurile enumerate în pct. 16.5 din Normele de aplicare a Legii nr.

247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, astfel încât conduita Comisiei

Centrale se înscrie în limitele atribuțiilor conferite prin lege, fără a se

putea reține că analizează aspecte legate de dreptul reclamantului la

despăgubiri, respectiv calitatea de persoană îndreptățită.

Totodată, a arătat că

în vederea conformării la obligațiile stabilite de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului prin Hotărârea pilot pronunțată în cauza Maria Atanasiu și

alții împotriva României a fost adoptată O.U.G. nr. 4/2012, privind unele

măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării

unor dispoziții din Titlul VII, "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv", al Legii nr. 247/2005,

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, potrivit căruia, se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile

privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de

Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

În contextul în care

emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada menționată,

prelungită până la data de 15 mai 2012 prin Legea nr. 117/2012, de aprobare a

O.U.G. nr. 4/2012, Comisia Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal în

vigoare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând, în esență,

refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în

București pentru imobilul situat în București, str. R.B. (în prezent str.

P.A.), sector 2, conform propunerii consemnate în Dispoziția din 30 noiembrie

2007, emisă de Primarul Municipiului București în temeiul art. 26 din Legea nr.

10/2001.

Curtea de apel a

admis în parte acțiunea și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire cu o

motivare sumară, referitoare la încălcare termenului rezonabil de soluționare a

unei cereri, de natură să aducă atingere dreptului de proprietate garantat de

art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a

avea, la dosar, dovezi privind stadiul concret al procedurii administrative

derulate în cauza reclamantului (Dosarul nr. 43698/CC) și un minim de elemente

probatorii referitoare la conținutul dosarului administrativ, în raport cu

prevederile art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale pct.

16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aprobate

prin H.G. nr. 1095/2005.

În condițiile în care

singurele înscrisuri pe care reclamantul le-a anexat cererii de chemare în

judecată au fost copia Dispoziției din 30 noiembrie 2007 a Primarului General

și cererea prin care a solicitat Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților (iar nu Comisiei Centrale, cu atribuții în aplicarea art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005) informații privind stadiul și numărul de

înregistrare al dosarului, pentru examinarea reală a încălcării termenului

rezonabil ca efect al conduitei Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor ar fi fost necesar ca instanța să dispună citarea acesteia cu

mențiunea de a depune la dosarul instanței documentația necesară pentru

soluționarea cauzei, în temeiul art. 13 alin. (3) raportat la alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Or, după cum se

relevă în motivarea recursului, dosarul transmis de Primăria Municipiului

București nu întrunea cerințele stabilite prin art. 16 alin. (1) din Legea nr.

247/2005 și prin pct. 16.5 din Normele de aplicare, împrejurare care, în măsura

în care s-ar fi confirmat prin probele administrate, ar fi prezentat relevanță

în aprecierea încălcării termenului rezonabil în derularea procedurii de

stabilire a despăgubirilor.

Este real că modul în

care a fost soluționată cauza a fost determinat și de conduita procesuală a

recurentului-pârât care, deși a primit citația pentru termenul fixat de Curtea

de Apel la 27 septembrie 2011 încă din data de 24 martie 2011, nu s-a conformat

obligației de a formula întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termen,

conform art. 118 alin. (1), corelat cu art. 114

1

alin. (2) C. proc.

civ., întâmpinarea întocmită de parte la data de 26 iulie 2011 fiind

înregistrată la instanță abia în ziua ședinței de judecată, la ora 15:35.

Soluționarea cauzei

în condițiile descrise mai sus lipsește însă de conținut controlul exercitat de

instanța de contencios administrativ, pentru că nu este aptă să asigure

stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt de natură să permită încadrarea

conduitei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ipoteza

nerezolvării culpabile a unei cereri, echivalând cu o necercetare a fondului

cauzei, ce impune reformarea sentinței.

Instanța de control

judiciar are în vedere și jurisprudența de dată recentă a Curții Europene a

Drepturilor Omului, care a stabilit că statele trebuie să asigure, prin măsuri

legislative și administrative adecvate, respectarea dreptului de proprietate al

tuturor persoanelor aflate într-o situație similară cu cea a reclamantului;

punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor

persoanelor afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului

juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, astfel

că statul trebuie să aibă la dispoziție o marjă largă de apreciere pentru a

alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale,

asigurând, în același timp, menținerea unui just echilibru între diferitele

interese în cauză (cauza Atanasiu c. României, Hotărârea pilot din data de 12

octombrie 2010, parag. 232, 233).

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele astfel reținute, în temeiul art. 20 alin. (3), teza a II-a, din

Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, care urmează a avea în vedere, ca apărări de fond, împrejurările

arătate în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 5400 din 27 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Procesat de GGC - AS