ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4365/2009

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 7 august 2007, reclamanta L.A.L.

a

chemat în judecată pe pârâta D.M.E. cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța

să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

situat în municipiul București, imobil pe care l-a evaluat la suma de 91.552

lei.

Prin întâmpinare, pârâta D.M.E. a contestat

evaluarea făcută imobilului în litigiu de către reclamantă și a solicitat, în

scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, a competenței materiale de primă

instanță și a căilor de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârii

instanței, efectuarea unei expertize judiciare prin care să se determine

valoarea de circulație a imobilului în litigiu.

Totodată, pârâta a formulat cerere

reconvențională și o cerere de chemare în garanție a Municipiului București și

a Ministerului Finanțelor Publice.

Municipiul București a depus întâmpinare și a

formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Ministerul Finanțelor Publice a depus

întâmpinare și a formulat cereri de chemare în garanție a Municipiului

București și a SC T.A. SA București.

Prin expertiza efectuată de ing. T.I.C.

(fila 90) s-a stabilit că imobilul în litigiu are o valoare de piață de 640.177

lei (echivalentul a 173.725 Euro).

Concluziile expertizei nu au fost contestate de

părțile litigante, la rândul său, reclamanta solicitând declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința

civilă nr. 2763 din 18 martie 2008, Judecătoria Sectorului 3 București a

admis excepția necompetenței sale materiale de a soluționa cauza și

și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

In motivarea sentinței instanța a reținut că,

potrivit art. 2 pct. 1. lit. b) C. proc. civ., în raport de valoarea obiectului

cererii de chemare în judecată, competența de soluționare a cauzei în primă

instanță revine Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1128/26 iunie 2008,

Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare a litigiului în

favoarea Judecătoriei sectorului 3 București și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a înaintat cauza pentru regulator de competență Curții

de Apel București.

În motivarea sentinței instanța a reținut că,

potrivit art. 18

1

C. proc. civ., instanța învestită potrivit

dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului rămâne

competentă să judece chiar dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea

ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Cum, în speță, modificările referitoare la

valoarea de circulație a imobilului în litigiu au intervenit după învestirea

Judecătoriei Sectorului 3, anume după acordarea a cinci termene în vederea

administrării de probe, tribunalul a reținut că nu se justifică soluția de

declinare a competenței în favoarea sa.

Prin sentința civilă nr. 38 din 4 septembrie

2008, Curtea de Apel București a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivarea hotărârii instanța a reținut că

soluția se impune în raport de dispozițiile art. 18

1

C. proc. civ.

și de împrejurarea că judecătoria a fost învestită în mod legal cu soluționarea

litigiului, a administrat probe în vederea combaterii cererii de chemare în

judecată și s-a pronunțat asupra cererilor de introducere în proces a altor

persoane.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta D.M.E., invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea recursului pârâta susține că a

contestat valoarea indicată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată

și că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 147/1996 coroborat cu art. 5 din

Normele metodologice de aplicare a legii, în cauză s-a dispus efectuarea unei

expertize de evaluare.

Recurenta apreciază că în mod eronat s-a

stabilit competența de primă instanță în favoarea judecătoriei, cu mențiunea că

cele cinci termene de judecată au fost acordate în scopul administrării

expertizei de evaluare.

Analizând

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, art. 1 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. consacră principiul plenitudinii de jurisdicție a judecătoriilor.

În determinarea competenței materiale a

tribunalelor, legea stabilește însă și un criteriu valoric. Astfel, potrivit

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanță (cu

excepțiile menționate), procesele și cererile în materie civilă al căror obiect

are o valoare de peste 500.000 lei.

Criteriul valoric este avut în vedere și

în stabilirea căilor de atac care pot fi declarate împotriva hotărârii dată în

primă instanță (art. 282^1 C. proc. civ.).

Totodată, potrivit art. 18

1

C.

proc. civ., instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența

după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă,

ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii

aceluiași obiect.

Dispoziția legală menționată reiterează

regula potrivit căreia competența materială se fixează prin actul de sesizare

și încă din momentul învestirii instanței.

În speța supusă analizei nu a intervenit

însă o modificare a cuantumului valorii obiectului cererii, în sensul art. 18

1

C. proc. civ., ci, la momentul învestirii instanței, valoarea indicată de

reclamantă în actul de sesizare a instanței a fost contestată de pârâtă.

În această situație, în scopul înlăturării

unui eventual abuz de drept în materia competenței după criteriul valoric,

instanța a efectuat verificării în vederea stabilirii valorii obiectului

pricinii.

În acest scop, judecătoria a încuviințat

și administrat proba cu expertiză de evaluare, prin care s-a stabilit că

valoarea de piața a imobilului în litigiu este de 640.177 lei.

Concluziile expertizei au fost însușite și

de reclamantă, care a solicitat admiterea excepției invocată de pârâtă și

declinarea competenței de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea

tribunalului.

Faptul că, în scopul administrării probei

cu expertiză, judecătoria a acordat mai multe termene de judecată și,

respectiv, că părțile au formulat și alte cereri incidentale, care însă nu sunt

supuse unei încuviințări prealabile din partea instanței în fața căreia sunt

formulate, nu prezintă relevanță juridică sub aspectul supus analizei.

Așa fiind, în baza art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtă, a casa

sentința recurată și, constatând că a fost dedusă judecății o cerere în materie

civilă al cărei obiect are o valoare de peste 500.000 lei, în raport de

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare în primă instanță în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

D.M.E. împotriva sentinței civile nr. 38 din 4 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința și stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2009.