ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8270/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține

următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 30 octombrie 2008, sub nr.

13247/301/2008, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâta Primăria

Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să

oblige pârâta la emiterea unei decizii motivate la Notificarea cu nr. 5296 din

26 octombrie 2001 înregistrată la Primăria Municipiului București și să lase în

deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, str.

B., sector 3, în suprafață de 220 mp.

Prin Sentința civilă

nr. 11365 din 05 decembrie 2008, a fost admisă excepția necompetenței materiale

a judecătoriei și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința civilă

nr. 705 din 19 mai 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, în Dosarul nr. 2040/3/2009, a fost admisă cererea precizată, a fost

obligată pârâta să emită o dispoziție motivată de restituire în echivalent a

imobilului situat în București, str. C, sector 4, având o valoare de piață de

104.850 euro și a fost omologat raportul de expertiză efectuat în cauză de

expert evaluator P.M.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâta Primăria

Municipiului București, prin primarul general, prin Decizia nr. 2 din 6

ianuarie 2011 a respins calea de atac ca nefondată, cu obligarea apelantului la

1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru motivele ce urmează.

Din analiza

dispozitivului sentinței, reiese că a fost obligată pârâta să emită o

dispoziție motivată de restituire în echivalent a imobilului situat în

București, str. C., sector 4, având o valoare de piață de 104.850 euro.

Astfel, nu rezultă că

valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent la care trebuie să facă referire

pârâta prin dispoziția la emiterea căreia a fost obligată, trebuie să fie cea

indicată de instanță în dispozitiv; această valoare indicată în dispozitiv

reprezintă doar o constatare a unei situații de fapt (întărită de omologarea

raportului de expertiză efectuat în cauză) - valoarea de piață a imobilului a

cărui restituire se solicită la data soluționării cererii de chemare în

judecată - iar nu o parte a obligației juridice stabilite în sarcina pârâtei.

Acest aspect rezultă din interpretarea dispozitivului sentinței.

Împotriva deciziei au

declarat recurs Municipiul București și Primăria Municipiului București, prin

primarul general întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

solicitând, în esență, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că au fost interpretate și aplicate greșit

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/205 atunci când s-a

stabilit obligația de a emite decizie cu propunere de acordare de măsuri

reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, precizându-se corect și suma

cuvenită.

Intimata, prin

întâmpinarea formulată potrivit dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ.,

solicită respingerea recursului, apreciind ca incidente cauzei și Deciziile

Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în interesul legii nr. XX/2007

și nr. 33/2008.

Înalta Curte,

analizând decizia în limitele criticilor formulate, reține caracterul fondat al

recursului pentru argumentele ce succed:

Autorii reclamantei,

în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 a formulat Notificarea

înregistrată la 6 octombrie 2001 sub nr. 5296 la BEJ S.I., prin care au

solicitat unității deținătoare municipiul București, prin primar general, să se

dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 220 m

2

parcela nr. 6, situat în București, șos. V, sector 2.

Lipsa răspunsului

unității deținătoare în termenul prevăzut de art. 25 și 26 din lege au

determinat pe reclamantă să formuleze acțiune în justiție.

Potrivit Deciziei nr.

XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite,

pronunțată în interesul legii, instanța de judecată este competentă să

soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate.

Anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005 instanța de judecată, constatând că imobilul

notificat nu putea fi restituit în natură, stabilea și cuantumul despăgubirilor

pentru bunul în litigiu.

Legea nr. 247/2005,

în vigoare la data învestirii instanței de judecată, prin Titlul VII, a

instituit o procedură specială cu privire la regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Art. 16 al Titlului

VII stabilește procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor și

instituția competentă să le acorde - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Drept urmare, conform

art. 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 16 din Legea nr. 247/2005 cuantumul

despăgubirilor datorate pentru imobilul imposibil de restituit în natură va fi

stabilit în procedura administrată a Titlului VII de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Intimata-reclamantă,

a invocat în susținerea hotărârilor instanțelor de fond, incidența Deciziei nr.

33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii.

Decizia nr. 33/2008

se referă la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun având ca

obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Obiectul cererii de

chemare în judecată formulată de reclamantă se referă la obligarea unității

deținătoare să emită dispoziție/decizie motivată pentru soluționarea

notificării, așa încât dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 nu sunt incidente în

cauză, întrucât instanța nu a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în

revendicare.

Înalta Curte,

reținând incidența motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. va

admite recursul și va modifica decizia în parte în sensul admiterii apelurilor

declarate.

Drept consecință,

pârâții vor fi obligați să emită o dispoziție cu propunere de acordare de

despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. C.,

sector 4, despăgubirile urmând a fi stabilite în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General și de

Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 2 A din 6

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Modifică decizia, în

sensul că admite apelurile declarate de pârâții Primăria Municipiului București

prin Primarul General și Municipiul București prin Primarul General împotriva

Sentinței nr. 705 din 19 mai 2010 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâții să emită o

dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri prin echivalent pentru

imobilul situat în București, str. C., sector 4, despăgubirile urmând a fi

stabilite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2011.