ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6716/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a III-a civilă, la 30 iulie 2007, reclamantul P.C. a chemat

în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General și

Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, solicitând

obligarea acestora la emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau de

acordare de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la imobilul din

București, sector 4, compus din teren în suprafață de 155 m.p. și construcție.

În motivarea cererii,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 21, 25, 26 și 27 din Legea nr. 10/2001

și pe Decizia nr. 9/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul a

arătat că a formulat în termenul legal notificare în baza Legii nr. 10/2001,

solicitând restituirea imobilului ce a aparținut tatălui său P.D., fost

proprietar conform actului de vânzare-cumpărare din 14 decembrie 1937, însă nu

a primit niciun răspuns.

Prin Sentința civilă

nr. 1414 din 7 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă a

admis acțiunea reclamantului P.C. în contradictoriu cu pârâta Primăria

Municipiului București, obligând-o pe aceasta să emită dispoziție de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent, în valoare de 281.986,09 RON pe terenul

în litigiu, situat în sector 4, București și, respectiv, 122.576 RON pentru

construcția demolată.

A fost obligată

pârâta la 15.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada calității sale de

persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001, cât și a faptului că a urmat

procedura prevăzută de lege, motive pentru care s-a apreciat că, în baza art.

28, acțiunea este întemeiată, lipsa răspunsului la notificare fiind considerată

drept refuz din partea deținătorului notificat de a da curs solicitării din

notificare.

S-a avut în vedere că

terenul în litigiu, ce a aparținut autorului reclamantului conform actului

autentic din 14 decembrie 2007, transcris la Tribunalul Ilfov, secție notariat,

este în prezent afectat de Lacul Văcărești, așa cum a rezultat din adresele de

la dosar.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel ambele părți.

În apelul său,

reclamantul a arătat că prin hotărârea instanței de fond s-a reținut eronat că

tatăl său s-a numit P.C., în loc de P.D. și că data actului de proprietate este

14 decembrie 2007, în loc de 14 decembrie 1937.

În dezvoltarea

motivelor de apel, pârâta Primăria Municipiului București a invocat încălcarea

dispozițiilor Titlului VII Capitolul 5, art. 16 și ale art. 11 din Legea nr.

10/2001, care prevăd expres că valoarea echivalentă a măsurilor reparatorii

urmează să fie stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De asemenea, s-a

susținut că au fost ignorate dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, în

sensul producerii de dovezi privind acordarea sau nu a despăgubirilor la

momentul exproprierii, invocându-se, totodată, ignorarea prevederilor

obligatorii ale deciziei de recurs în interesul Legii nr. 52/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secțiile unite referitoare la problema

aplicabilității dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cea de-a doua critică

formulată de apelanta-pârâtă a vizat greșita obligare a acesteia la plata

cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada culpei

procesuale conform art. 274 C. proc. civ., iar cuantumul acestora este

nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca avocatului.

La data de 2

septembrie 2008 apelantul-reclamant a decedat, moștenitorii P.I., P.T.M., P.D.

și R.E. formulând cerere de introducere în cauză și arătând că își însușesc

acțiunea autorului lor.

Ca atare, la termenul

din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel a dispus introducerea în cauză a

moștenitorilor apelantului-reclamant decedat în cursul procesului.

Prin Decizia civilă

nr. 394 A din 2 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

respins ca nefondat apelul reclamantului P.C., continuat de moștenitorii

acestuia și a admis apelul pârâtei Primăria Municipiului București prin

Primarul General.

S-a schimbat sentința

apelată în sensul că a fost obligată pârâta să înainteze dosarul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constatând că reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în

sectorul 4, compus din construcție și teren în suprafață de 155 m.p.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că, întrucât în cauză nu s-a emis

încă o dispoziție de soluționare a notificării, contestația fiind înregistrată

la 30 iulie 2007, după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța

de fond avea obligația de a aplica prevederile cuprinse în Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

S-a mai reținut că

pârâta datorează cheltuieli de judecată întrucât a căzut în pretenții,

cuantumul acestor cheltuieli dovedite nefiind exagerat în raport cu durata

procedurii.

În ceea ce privește

apelul reclamantului, s-a apreciat că erorile materiale referitoare la numele

autorului acestuia și data la care a fost dobândit bunul în proprietate pot fi

îndreptate pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ. chiar de

către instanța care a pronunțat hotărârea.

Solicitarea de

acordare de despăgubiri bănești în cuantumul stabilit de tribunal nu a fost

primită pentru considerentele deja expuse în analiza apelului declarat de pârâtă.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții P.I., P.T.M.,

P.D. și R.E., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamanții au invocat aplicarea eronată a dispozițiilor Titlului

VII, Capitolul 5, art. 16 din Legea nr. 247/2005 și greșita obligare a pârâtei

la trimiterea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în

loc să se dispună emiterea unei dispoziții motivate prin care să se acorde

măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri materiale în

cuantumul stabilit prin expertizele omologate.

S-a invocat

încălcarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii referitor la

refuzul autorității de a soluționa notificarea conform Legii nr. 10/2001,

decizie obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

În faza procesuală a

recursului nu s-au administrat probe noi.

Examinând criticile

invocate de reclamanți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pe

considerentele ce succed:

Așa cum corect a

reținut instanța de apel, notificarea formulată de reclamantul P.C. prin care

s-a solicitat restituirea în natură a termenului expropriat, situat în

București, sector 4, nu a fost soluționată până la data introducerii acțiunii,

nefiind emisă o decizie sau o dispoziție conform dispozițiilor Legii nr.

10/2001.

Ca atare, prima

instanță nu putea ignora reglementările în vigoare la data pronunțării

hotărârii, respectiv art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevede

în mod expres că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi

stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în acest

sens notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, pentru acordarea

măsurilor reparatorii, fiind predate pe bază de proces-verbal Secretariatului

Comisiei Centrale.

Întrucât nu s-a emis

dispoziție de soluționare a notificării reclamantului până la momentul

înregistrării acțiunii, 30 iulie 2007, instanța de fond avea doar posibilitatea

de a constata calitatea acestuia, respectiv a moștenitorilor, de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii și natura acestora, dosarul urmând a fi

înaintat Comisiei Centrale pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Într-adevăr, Decizia

nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție statuează că instanța de judecată este competentă să

soluționeze în fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a notificării prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate.

Contrar susținerilor

recurenților, instanța de apel nu a nesocotit această decizie de vreme ce s-a

pronunțat în sensul constatării calității apelanților reclamanți de persoane

îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul

în litigiu, analizând în fond solicitările formulate prin notificare în limita

cadrului legal stabilit prin Legea nr. 247/2005.

Nu puteau fi ignorate

în acest sens prevederile obligatorii ale Deciziei nr. 52/2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite prin care s-a admis

recursul în interesul legii referitor la problema aplicabilității dispozițiilor

cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă

pentru acordarea despăgubirilor, prin care s-a stabilit că prevederile cuprinse

în art. 16 și urm. (din Legea nr. 247/2005) nu se aplică dispozițiilor emise

anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea

nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată (prin Legea nr. 247/2005).

Întrucât, în speță,

până la data introducerii acțiunii, 30 iulie 2007, nu s-a emis dispoziție de

soluționare a notificării, s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor legale în

vigoare ale Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Criticile întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 7 C. proc. civ. nu vor fi analizate,

întrucât au fost invocate formal, în dezvoltarea acestora neregăsindu-se în

argumente care să se circumscrie motivelor de recurs menționate.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că recursul reclamanților nu este fondat și,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții P.I., P.T.M., P.D. și R.E. împotriva Deciziei

nr. 394/A din 02 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 04 octombrie 2011.