ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2961/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2961/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 248 din 20 februarie

2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 16623/3/2008,

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.M., P.G. și L.O. în contradictoriu

cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General constatându-se că, reclamanții

L.O. și P.G. nu au calitatea de persoane îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.

A fost obligat pârâtul

să restituie reclamantului P.M. imobilul din București, strada L., compus din teren

în suprafață de 163,46 m.p. și construcția compusă din pivniță, parter, etaj și

mansardă.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții au formulat

în nume propriu cereri pentru retrocedarea în natură a imobilului situat în București,

strada L., compus din teren în suprafață de 169 m.p. și construcția aflată pe acesta

compusă din pivniță, parter, etaj și mansardă ce a aparținut antecesorului acestora

P.I., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 ianuarie

1950 și autentificat de grefa Tribunalului Ilfov sub nr.  AA/1950.

Cererile de retrocedare

în natură au format obiectul Dosarelor nr. 997/2001, 1027/2001 și 1029/2001 ce au

fost conexate la Dosarul nr. 997/2001.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

din 20 octombrie 2000, Primăria Municipiului București a înstrăinat imobilul către

D.I. și D.A.

Prin sentința civilă

nr. 5938 din 10 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București,

s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, în acțiunea

formulată de reclamanții L.O. și P.M., sentință rămasă definitivă prin decizia civilă

nr. 1782 A din 31 octombrie 2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

și irevocabilă prin decizia nr. 162 R din 8 martie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IX-a civilă.

Cu privire la calitatea

procesuală activă a reclamanților prima instanță a constatat că, doar reclamantul

P.M. are calitate de persoană îndreptățită la aplicarea Legii nr. 10/2001, întrucât

din certificatul de moștenitor din 24 octombrie 1978, calitatea de unic moștenitor

al autoarei P.I. o are doar reclamantul P.M., ceilalți moștenitori printre care

L.O. și P.G. au renunțat în mod expres la succesiune.

Potrivit art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, reclamantul P.M. beneficiază și de dreptul de acrescământ,

respectiv și de cotele celorlalți doi notificatori renunțători la moștenire.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții P.G. și L.O. și pârâtul Municipiul București prin Primarul

General.

Prin apelul declarat reclamantul

P.G. a solicitat a i se recunoaște calitatea sa de moștenitor al bunicii sale și

dreptul său de proprietar asupra imobilului, greșit respinse prin hotărârea primei

instanțe.

Reclamanta L.O. a criticat

sentința întrucât în mod greșit s-a reținut în cererea de chemare în judecată formulată

de P.M., domiciliul său de la adresa acestui reclamant și nu domiciliul real din

București, Aleea Ș., nefiind citată.

A mai susținut apelanta

că a încheiat contractul de asistență juridică pentru retrocedarea imobilului iar

nu pentru reconfirmarea unui drept de proprietate obținut printr-o hotărâre judecătorească,

sentința fiind nulă.

O altă critică adusă sentinței

se referă la greșita restituire în natură a imobilului către fratele său, P.M.,

ignorând calitatea sa procesuală activă la restituirea imobilului stabilită prin

sentința civilă nr. 5938 din 10 noiembrie 2008 a Judecătoriei sectorului 4, rămasă

definitivă și irevocabilă, cât și probele cauzei, din care rezultă că a acceptat

succesiunea mamei sale prin contractul de donație nr. XX/1971 încheiat de Notariatul

de Stat Local Caracal, Județul Olt.

În fine, o ultimă critică

se referă la nulitatea expertizei tehnice efectuată în cauză pentru necitarea legală

a acesteia.

Pârâtul Municipiul București

prin Primarul General a criticat hotărârea primei instanțe prin aceea că, nu se

putea subroga în dreptul unității deținătoare pentru a soluționa fondul notificării,

atât timp cât procedura administrativă nu s-a finalizat.

Prin decizia civilă

nr. 151 A din 1 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse excepțiile privind

lipsa mandatului avocatului, privind lipsa de interes, inadmisibilitatea acțiunii

și a hotărârii apelate, ca nefondate și în consecință:

A respins apelurile formulate

de P.G. și de pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

A admis apelul formulat

de reclamanta L.O., a schimbat în parte sentința în sensul că, reclamanta are calitatea

de persoană îndreptățită alături de reclamantul P.M. și a obligat pârâtul să restituie

imobilul ambilor reclamanți.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Apelantul Municipiul București

prin Primarul General a fost obligat să plătească intimatului suma de 1.000 RON,

cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A luat act că reclamantul

nu a solicitat cheltuieli de judecată de la apelantul P.G.

Intimatul P.M. și pârâtul

Municipiul București prin Primarul General au fost obligați să plătească reclamantei

L.O. sume de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel

Curtea de Apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește critica

reclamantei L.O. privind calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că prin hotărârile judecătorești

anterioare respectiv, sentința civilă nr. 5938 din 10 noiembrie 2003 pronunțată

de Judecătoria sectorului 4 București, definitivă prin decizia nr. 1783 A din 31

octombrie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, și irevocabilă prin

decizia nr. 162 R din 8 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în acțiunea formulată

de L.O. și P.M. (nu și P.G.) având ca obiect constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 a unei părți din imobilul în litigiu,

reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Că, în respectivele hotărâri

judecătorești, s-a recunoscut calitatea sa de moștenitor al autorului proprietar

al imobilului, prin raportare la problema de drept supusă discuției, respectiv dacă

fiind renunțător poate avea calitatea de persoană îndreptățită, instanța de fond

făcând trimitere la prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001.

A mai reținut Curtea că,

instanța a avut în vedere și certificatul de moștenitor din 24 octombrie 1978.

Referitor la apelul formulat

de P.G., Curtea a reținut că, acesta nu are calitate procesuală activă și respectiv

de persoană îndreptățită la Legea nr. 10/2001, fiind renunțător la succesiunea autoarei

sale, conform declarației sale autentice aflată la dosar.

Criticile reclamantei

L.O. vizând lipsa mandatului avocatului pentru petitul privind neconfirmarea dreptului,

nulitatea hotărârii pe acest temei ca și nelegalitatea citării cu ocazia efectuării

expertizei tehnice au fost respinse.

În ceea ce privește apelul

pârâtului Municipiul București prin Primarul General, Curtea a reținut că acesta

este nefondat întrucât soluția pronunțată de prima instanță a fost dată după clarificarea

situației juridice a imobilului în litigiu dar și faptului că, notificările nu au

fost soluționate nici după trecerea a opt ani de zile, deși raportul final al comisiei

de Legea nr. 10/2001 fusese întocmit.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs P.M., P.G. și Municipiul București prin Primarul

General, invocând incidența art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de

nelegalitate recurentul-reclamant P.M. a arătat că, din considerentele hotărârii

recurate rezultă că instanța a reținut legitimarea procesuală activă a reclamantei

urmare a sentinței civile nr. 5938 din 10 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria

sectorului 4 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.

162/R din 8 martie 2007 a Curții de Apel București în cadrul căreia instanța a admis

acțiunea sa și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 20 octombrie 2000 încheiat între chiriași și Primăria Municipiului București.

Depășindu-și atribuțiile

cu care a fost învestită prin acțiunea introductivă instanța în mod greșit a reținut

în considerentele sentinței că cererea de restituire a imobilului formulată de L.O.

(în realitate fiind formulată de recurent în numele acesteia), are valoarea de acceptare

a succesiunii după defuncta P.M.

A mai susținut recurentul-reclamant

că, această apreciere este greșită întrucât instanța nu a ținut seama de faptul

că, pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moștenitorii

care nu au acceptat-o în termenul și condițiile prevăzute de art. 700 C. civ., iar

nu și cei care au renunțat la succesiune în condițiile art. 696 C. civ., așa cum

a procedat și intimata L.O.

Puterea lucrului judecat

este limitată doar la acele aspecte litigioase care au format obiectul litigiului

și care a fost rezolvată prin dispozitiv, considerentele hotărârii cum prevăd dispozițiile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., reprezintă motivele de fapt și de drept care au formulat

convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților,

așa încât ele nu participă la autoritatea de lucru judecat.

Pentru considerentele

expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei

atacate și menținerea ca legală a sentinței primei instanțe.

Recurentul-reclamant P.G.

a criticat decizia atacată întrucât în mod greșit instanța a apreciat că nu are

calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

deoarece el a formulat o cerere de retrocedare a imobilului în temeiul Legii

nr. 112/1995, dovedindu-și astfel legitimarea procesual activă.

Că, a figurat alături

de reclamantul P.M. și L.O. în toate demersurile pe care le-au întreprins pentru

restituirea bunurilor preluate abuziv, existând între ei înțelegeri în calitate

de rude apropiate, cei doi fiind frații tatălui său.

Față de cele expuse anterior,

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în rejudecare să se constate

că are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

Recurentul - pârât Municipiul

București prin Procurorul General a criticat decizia atacată întrucât reclamantul

nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, nefiind

identificat printr-un raport de expertiză și nu s-au făcut probe din care să rezulte

dacă au beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România.

Cât privește obligarea

la plata cheltuielilor de judecată, recurentul a susținut că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 274 alin. (3) din C.  proc. civ., acestea fiind exagerat de mari.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor de nelegalitate invocate Înalta Curte constată că recursul

declarat de reclamantul P.M. este întemeiat în timp ce recursurile declarate în

cauză de reclamantul P.G. și pârâtul Municipiul București prin Primarul General

urmează a fi respinse pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Este de reținut în primul

rând că, în speță, ne aflăm într-un cadru juridic reglementat de o lege specială,

nr. 10/2001, care cu privire la dreptul la restituire, prevede în art. 4 alin. (2)

că, de dispozițiile sale beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite,

aceasta fiind regula generală.

În alin. (3) al art. 4

din Legea nr. 10/2001, se stabilește o regulă derogatorie de la dreptul comun în

legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii, fiind folosită noțiunea de „succesibil”

care diferă față de cea de „moștenitor” din alin. (2) al aceluiași text, în care

se prevede:

„Succesibilii care, după

data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul

de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi.

Cererea de restituire

are valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită

în temeiul prezentei legi”.

Eredele renunțător nu

poate beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, întrucât eredele

care renunță, potrivit art. 696 C. civ., devine persoană străină de moștenirea fostului

proprietar.

Potrivit certificatului

de moștenitor din 24 octombrie 1979 eliberat de Notariatul de Stat Turnu Măgurele

rezultă că de pe urma defunctei P.M. decedată la 15 aprilie 1962 au rămas ca moștenitori

P.M. în calitate de fiu căruia îi revine întreaga masă succesorală.

Sunt străini de succesiune

prin renunțare, P.I., soț, P.B.G., fiu și L.O. în calitate de fiică, așa cum rezultă

și din declarațiile înregistrate sub nr. 636/1979, 637/1979 și 638/1979.

În raport cu cele expuse,

rezultă fără putință de tăgadă că, reclamanții L.O. și P.G. nu au calitatea de persoane

îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru bunurile

imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Faptul că, L.O. și P.G.

au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii

nr. 112/1995 în cauza în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 5738 din 10

noiembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 București și deciziile civile nr. 1783/R

din 31 octombrie 2006 a Tribunalului București și respectiv nr. 162/R din 8 martie

2007 a Curții de Apel București, nu au relevanță juridică în cauză asupra calității

de moștenitor în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, instanța de

fond a făcut o corectă aplicare a legii.

Este nefondată critica

recurentului-pârât Municipiul București prin Primarul General referitoare la neclarificarea

situației juridice a imobilului din litigiu, dat fiind că din actele și lucrările

dosarului administrativ rezultă existența înscrisurilor referitoare la dreptul de

proprietate și la calitatea de persoană îndreptățită la restituire, astfel încât

nesoluționarea notificării într-un termen rezonabil îi este imputabilă.

Urmează a fi înlăturată

și critica referitoare la nulitatea raportului de expertiză întrucât aceste critici

puteau fi invocate în fața primei instanțe cum corect a reținut și instanța de apel,

cât și cea vizând cuantumul cheltuielilor de judecată.

În consecință, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., combinat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat de recurentul - reclamant P.M. va casa decizia

atacată și rejudecând cauza va menține ca legală sentința civilă nr. 248 din 20

februarie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Va respinge recursurile

declarate de reclamantul P.G. și de pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul P.M., împotriva deciziei civile nr. 151 A din 01 martie 2010 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată

și în rejudecare menține sentința civilă nr. 248 din 20 februarie 2009 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă.

Respinge recursurile declarate

de reclamantul P.G. și pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2011.