ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7154/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta Z.C.E. a chemat în judecată pe pârâții M.P. și Primăria Municipiului București prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că statul a preluat fără titlu imobilul proprietatea sa situat în București, str. T.A., sector 1, să se compare titlul său de proprietate cu cel al pârâtului M.P. și să fie obligat pârâtul să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul mai sus-menționat. Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului București și a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la restituirea prețului de 1.322,76 RON actualizat, plătit pentru cumpărarea apartamentului prin contractul de vânzare - cumpărare nr. V1.

din 06 noiembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului București prin SC H.N. SA, restituirea cheltuielilor ce au constituit spezele vânzării în sumă de 13,23 RON, actualizate la data plății, achitarea cu titlu de daune interese a echivalentului bunului de a cărui proprietate este în pericol de a fi lipsit, constând în suma necesară pentru procurarea unui apartament asemănător situat în aceeași zonă, respectiv de 989.221 RON, precum și achitarea sumei de 90.000 RON daune morale pentru suferința cauzată acestuia de atingerea dreptului la respectarea bunurilor dobândite cu titlu de proprietar.

Prin sentința civilă nr. 1002 din 24 ianuarie 2008, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând, în esență, că acțiunea are ca obiect revendicare prin compararea titlurilor, iar prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit ca valoarea de circulație a imobilului in litigiu este de 257.032 euro (835.972 RON). Prin sentința civilă nr. 1647 din 04 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 9652/3/2008, Tribunalul București, secția a IV a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta I.I.R., moștenitoarea defunctei Z.C.E.

(reclamanta din cererea de chemare în judecată), în contradictoriu cu pârâții M.P., Municipiul București prin Primarul General și chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor (fostul Minister al Finanțelor Publice) și Municipiul București prin Primarul General, a obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. T.A., ap. 1, parter, sector 1, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a respins cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu această parte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General, a obligat acest pârât la plata sumei de 929.800 RON, reprezentând preț actualizat și daune interese, precum și la plata sumei de 13,23 RON, actualizată la data plății, reprezentând spezele vânzării și a respins în rest cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M.P. și Municipiul București prin Primarul General (calea de atac exercitată de acest pârât fiind calificată drept apel la data de 03 noiembrie 2009), arătând că hotărârea este nelegală și netemeinică. Prin decizia civilă nr. 551/A din 03 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, s-au admis apelurile, s-a desființat sentința civilă apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, reținându-se că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției, nefiind respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, recursul fiind respins prin decizia nr. 4332 din 09 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 608 din 28 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în Dosarul nr. 9652/3/2008, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes a capătului 1 de cerere, precum și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocate de pârâtul M.P.; s-a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta I.I.R. în contradictoriu cu pârâții M.P. și Municipiul București prin Primarul General; s-a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat în București, str. T.A.; a obligat pârâtul M.P.

să lase reclamantei, în deplină proprietate și posesie, apartamentul nr. 2, situat în București, str. T.A., parter, sector 1, compus din trei camere, vestibul, hali, wc, baie, oficiu și boxă, în suprafață utilă de 100,66 mp., precum și terenul situat sub construcție, în suprafață de 83,88 mp.; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chematul în garanție Municipiul București prin Primarul General, cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.P.; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.P.; s-a admis în parte cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtul M.P.

în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice; a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la plata către pârâtul M.P. a sumei de 929.800 RON, reprezentând preț actualizat și daune interese; s-a respins cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtul M.P. în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul București Prin Primarul General, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Examinând cu prioritate excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes a capătului 1 de cerere, invocate de pârâtul M.P., tribunalul a constatat că acestea au fost neîntemeiate, întrucât statul nu a avut un titlu valabil de preluare deoarece Decretul nr. 92/1950 contravenea dispozițiilor legale, de la acea dată, privitoare la proprietate, iar acțiunea în revendicare este admisibilă în situația în care imobilul se află în proprietatea unei persoane fizice. Împrejurarea că reclamanta a urmat procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001 nu împiedică formularea ulterioară a unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în contradictoriu cu persoana fizică dobânditoare a apartamentului în baza Legii nr. 112/1995, atât timp cât reclamanta nu a fost despăgubită până în prezent, măsurile reparatorii propuse de unitatea deținătoare nefiindu-i încă acordate.

Pe fondul acțiunii în revendicare, comparând titlurile de proprietate ale părților, tribunalul a constatat preferabilitatea titlului de proprietate al reclamantei întrucât titlul pârâtului a fost dobândit de la un neproprietar. Mai mult, reclamanta a urmat procedura administrativă instituită de legea specială care s-a finalizat prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform dispoziției nr. 5811 din 2 mai 2006. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.P. împotriva Municipiului București prin Primarul General și Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a apreciat că pârâtul este îndreptățit la restituirea prețului de piață al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. V1.

din 06 noiembrie 1996, valoarea de piață fiind de 929.800 RON, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară construcții refăcut, întocmit de expertul Ciurchea Paula (filele 148 - 154 dosar nr. 2948/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București), pe care tribunalul l-a omologat. Pentru că restituirea prețului se va face de către Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chematul în garanție Municipiul București prin Primarul General. împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâtul M.P., Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul formulat de pârâtul M.P.

s-a arătat că, în mod greșit, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii. De asemenea, tot greșit, s-a admis acțiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., cu încălcarea principiului „electa una via non datur recursus ad alteram". În compararea titlurilor, nu s-a avut în vedere posesia de bună credință invocată asupra bunului, respectiv buna credință ce derivă din art. 45 din Legea nr. 10/2001 a cumpărătorului, care a încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 și a Normele metodologice de aplicare.

În apelul formulat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice s-a reiterat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, pe motiv că Ministerul nu este parte în contractul de vânzare - cumpărare, pentru evicțiune potrivit art. 1337 C. civ., cel chemat să răspundă, fiind dimpotrivă Primăria Municipiului București, nici prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate, nefiind de natură să justifice legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în litigiu. În apelul formulat de Municipiul București prin Primarul General s-a criticat sentința pentru greșita admitere a cererii având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu, invocându-se excepția lipsei de interes, față de dispozițiile anume ale legii speciale, solicitându-se admiterea apelului și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 122A din 19 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă, a admis apelurile și a schimbat în parte sentința în sensul respingerii cererii privind constatarea nulității titlului statului ca lipsită de interes, respingerii acțiunii în revendicare și respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În considerentele deciziei s-a reținut că interesul reclamantei nu mai este de actualitate, în condițiile în care, în mod expres în legea specială s-a prevăzut că toate preluările de către stat în perioada regimului comunist sunt abuzive. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice nu a fost reținută față de prevederile exprese ale art. 50 și 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Comparând titlurile de proprietate prezentate, Curtea a constatat că trebuie dată preferință titlului pârâtului, care, având și posesia bunului, deține un „bun actual și efectiv", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului - contractul de vânzare -cumpărare consolidându-se ca un titlu pe deplin valabil, astfel că nu mai poate fi contestat. Simpla speranță de a se recunoaște continuitatea unui vechi drept de proprietate al intimatei - reclamante pe care, de multă vreme, este imposibil să-l exercite efectiv, nu mai poate fi considerat „un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care să conducă la cedarea bunului de către cumpărătorul - chiriaș - pârâtul M.P., deținător al unui titlu valabil și actual, către intimata - reclamantă, în cauză pendinte - astfel că soluția fondului este greșită.

Soluția adoptată de instanță pe fondul cauzei a determinat respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța nu a realizat o adevărată rejudecare a fondului, iar motivația sumară constituie o argumentație a inadmisibilitătii acțiunii în revendicare. De asemenea, la compararea titlurilor trebuia avut în vedere că pârâtul a dobândit imobilul de la un neproprietar, că buna credință a pârâtului la perfectarea contractului de vânzare cumpărare nu poate constitui o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate și că pârâtul nu locuiește în apartament.

Recursul nu este fondat. Fiind învestită cu o acțiune în revendicare promovată potrivit dreptului comun, cu privire la un bun imobil preluat ca efect al Decretului nr. 92/1950, instanța a avut de analizat dacă reclamanta justifică un drept de proprietate, posibil de valorificat pe această cale, în condițiile în care, pentru situația unor astfel de imobile fusese adoptată, ca lege specială, Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect, deși recurenta pretinde că ar avea un bun susceptibil de protecție conform art. l din Protocolul nr. l, în realitate titlul reclamantei nu a fost confirmat jurisdicțional anterior și nu poate prevala în cadrul acțiunii în revendicare. Pentru a se da preferabilitate titlului reclamantei era esențial ca aceasta să facă dovada că deține un bun în sensul Convenției, noțiune explicitată în jurisprudența Curții Europene, mai ales în cauza Atanasiu.

Dacă în jurisprudența anterioară a Curții Europene simpla pronunțare a unei hotărâri prin care se constata nelegalitatea preluării de către stat a unui imobil reprezenta o privare nejustificată de proprietate, în cauza Atanasiu s-a arătat că un "bun actual" există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat anterior o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a recunoscut calitatea de proprietar și s-a dispus în sensul restituirii bunului. În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații.

În speță, în absența unei hotărâri prin care să se fi dispus expres restituirea bunului, nu poate fi recunoscută reclamantei decât o creanță constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și acordate în condițiile Legii nr. 247/2005. Dată fiind importanța hotărârii pilot din perspectiva procedurii de acordare a despăgubirilor, această decizie nu poate fi ignorată de instanțele naționale, impunându-se a fi aplicată în cauzele pendinte, în interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Proprietarul care nu deține un „bun actual" în acceptațiunea dată de hotărârea pilot anterior evocată nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, astfel încât reclamanta nu are un drept la restituire în natură, fiind lipsită de relevanță legalitatea sau nelegalitatea titlului statului.

Cum reclamanta nu justifică existența bunului actual, soluția din acțiunea în revendicare nu putea fi decât în sensul respingerii, pentru motivele arătate anterior. Deși este real că a prezentat un titlu valabil, ceea ce se impune prioritar în adoptarea soluției este împrejurarea că, reclamanta, cea care a inițiat procesul de revendicare, nu a reușit să demonstreze că este proprietara actuală a dreptului pretins. Ca atare, ceea ce a determinat respingerea acțiunii a fost împrejurarea ca reclamanta nu a cerut protejarea unui drept actual. Nu trebuie neglijat nici faptul că reclamanta a parcurs procedura instituită de Legea nr. 10/2001 finalizată prin emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în cursul anului 2006, dispoziție pe care nu a contestat-o, iar prin acțiunea de față revendică aceleași apartamente, pe calea dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate.

Potrivit principiului electa una via non datur recursus ad alteram partea care are cel puțin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele. Rațiunea acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obținerea unei duble reparații. Or, reclamanta, după ce a obținut măsurile reparatorii edictate de Legea nr. 10/2001, prin dispoziția din 2006, tinde să obțină și restituirea în natură a imobilului în urma comparării titlurilor de proprietate. În aceste condiții, este evident că reclamanta nu mai poate solicita încă o dată valorificarea dreptului ei, împlinit deja pe calea legii speciale de reparație, prin care a obținut despăgubiri echivalente valorii imobilului.

Pentru aceste considerente, nu se poate reține nici un motiv de nelegalitate a deciziei atacate, iar recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanta I.I.R. împotriva deciziei nr. 122A din 19 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012.