ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7154/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7154/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta Z.C.E.

a chemat în judecată pe pârâții M.P. și Primăria Municipiului București prin Primar

General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate

că statul a preluat fără titlu imobilul proprietatea sa situat în București,

str. T.A., sector 1, să se compare titlul său de proprietate cu cel al pârâtului

M.P. și să fie obligat pârâtul să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie

apartamentul mai sus-menționat.

Pârâtul a formulat cerere de chemare în

garanție a Municipiului București și a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând

obligarea acestora la restituirea prețului de 1.322,76 RON actualizat, plătit pentru

cumpărarea apartamentului prin contractul de vânzare - cumpărare nr. V1. din 06

noiembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului București prin SC H.N. SA, restituirea

cheltuielilor ce au constituit spezele vânzării în sumă de 13,23 RON, actualizate

la data plății, achitarea cu titlu de daune interese a echivalentului bunului de

a cărui proprietate este în pericol de a fi lipsit, constând în suma necesară pentru

procurarea unui apartament asemănător situat în aceeași zonă, respectiv de 989.221

RON, precum și achitarea sumei de 90.000 RON daune morale pentru suferința cauzată

acestuia de atingerea dreptului la respectarea bunurilor dobândite cu titlu de proprietar.

Prin sentința civilă nr. 1002 din 24 ianuarie

2008, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

reținând, în esență, că acțiunea are ca obiect revendicare prin compararea titlurilor,

iar prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit ca valoarea de circulație

a imobilului in litigiu este de 257.032 euro (835.972 RON).

Prin sentința civilă nr. 1647 din 04 noiembrie

2008, pronunțată în Dosarul nr. 9652/3/2008, Tribunalul București, secția a

IV

a civilă a admis acțiunea formulată de

reclamanta I.I.R., moștenitoarea defunctei Z.C.E. (reclamanta din cererea de chemare

în judecată), în contradictoriu cu pârâții M.P., Municipiul București prin Primarul

General și chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor (fostul Minister

al Finanțelor Publice) și Municipiul București prin Primarul General, a obligat

pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

situat în București, str. T.A., ap. 1, parter, sector 1, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice,

a respins cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu această

parte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă,

a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Municipiul

București prin Primarul General, a obligat acest pârât la plata sumei de 929.800

RON, reprezentând preț actualizat și daune interese, precum și la plata sumei de

13,23 RON, actualizată la data plății, reprezentând spezele vânzării și a respins

în rest cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel pârâții M.P. și Municipiul București prin Primarul General (calea de atac exercitată

de acest pârât fiind calificată drept apel la data de 03 noiembrie 2009), arătând

că hotărârea este nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 551/A din 03 noiembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, s-au admis apelurile, s-a

desființat sentința civilă apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului

București, reținându-se că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele de fapt

și de drept care au condus la pronunțarea soluției, nefiind respectate dispozițiile

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii, conform

art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, recursul fiind respins prin

decizia nr. 4332 din 09 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În rejudecare, prin sentința civilă

nr. 608 din 28 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV

a civilă, în Dosarul nr. 9652/3/2008, s-au

respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes a capătului

1 de cerere, precum și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocate

de pârâtul M.P.; s-a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta I.I.R. în

contradictoriu cu pârâții M.P. și Municipiul București prin Primarul General; s-a

constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat în București,

str. T.A.; a obligat pârâtul M.P. să lase reclamantei, în deplină proprietate și

posesie, apartamentul nr. 2, situat în București, str. T.A., parter, sector 1, compus

din trei camere, vestibul, hali, wc, baie, oficiu și boxă, în suprafață utilă de

100,66 mp., precum și terenul situat sub construcție, în suprafață de 83,88 mp.;

s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chematul în garanție

Municipiul București prin Primarul General, cu privire la cererea de chemare în

garanție formulată de pârâtul M.P.; s-a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive, invocată de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu privire

la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.P.; s-a admis în parte

cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtul

M.P. în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice; a

obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la plata către pârâtul

M.P. a sumei de 929.800 RON, reprezentând preț actualizat și daune interese; s-a

respins cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost precizată, formulată de

pârâtul M.P. în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul București Prin

Primarul General, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Examinând cu prioritate excepțiile inadmisibilității

și lipsei de interes a capătului 1 de cerere, invocate de pârâtul M.P., tribunalul

a constatat că acestea au fost neîntemeiate, întrucât statul nu a avut un titlu

valabil de preluare deoarece Decretul nr. 92/1950 contravenea dispozițiilor legale,

de la acea dată, privitoare la proprietate, iar acțiunea în revendicare este admisibilă

în situația în care imobilul se află în proprietatea unei persoane fizice.

Împrejurarea că reclamanta a urmat procedura

specială reglementată de Legea nr. 10/2001 nu împiedică formularea ulterioară a

unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în contradictoriu cu persoana

fizică dobânditoare a apartamentului în baza Legii nr. 112/1995, atât timp cât reclamanta

nu a fost despăgubită până în prezent, măsurile reparatorii propuse de unitatea

deținătoare nefiindu-i încă acordate.

Pe fondul acțiunii în revendicare, comparând

titlurile de proprietate ale părților, tribunalul a constatat preferabilitatea titlului

de proprietate al reclamantei întrucât titlul pârâtului a fost dobândit de la un

neproprietar. Mai mult, reclamanta a urmat procedura administrativă instituită de

legea specială care s-a finalizat prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

conform dispoziției nr. 5811 din 2 mai 2006.

În ceea ce privește cererea de chemare

în garanție formulată de pârâtul M.P. împotriva Municipiului București prin Primarul

General și Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a apreciat că pârâtul este

îndreptățit la restituirea prețului de piață al imobilului ce a făcut obiectul contractului

de vânzare - cumpărare nr. V1. din 06 noiembrie 1996, valoarea de piață fiind de

929.800 RON, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară construcții refăcut,

întocmit de expertul Ciurchea Paula (filele 148 - 154 dosar nr. 2948/299/2007 al

Judecătoriei Sectorului 1 București), pe care tribunalul l-a omologat. Pentru că

restituirea prețului se va face de către Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chematul în garanție

Municipiul București prin Primarul General.

împotriva acestei sentințe au formulat

apel pârâtul M.P., Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor

Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul formulat de pârâtul M.P. s-a

arătat că, în mod greșit, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii. De asemenea,

tot greșit, s-a admis acțiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., cu

încălcarea principiului „electa una via non datur recursus ad alteram". În

compararea titlurilor, nu s-a avut în vedere posesia de bună credință invocată asupra

bunului, respectiv buna credință ce derivă din art. 45 din Legea nr. 10/2001 a cumpărătorului,

care a încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu respectarea prevederilor

art. 9 din Legea nr. 112/1995 și a Normele metodologice de aplicare.

În apelul formulat de chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice s-a reiterat excepția lipsei de calitate procesuală

pasivă, pe motiv că Ministerul nu este parte în contractul de vânzare - cumpărare,

pentru evicțiune potrivit art. 1337 C. civ., cel chemat să răspundă, fiind dimpotrivă

Primăria Municipiului București, nici prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001,

astfel cum au fost modificate, nefiind de natură să justifice legitimarea procesuală

pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în litigiu.

În apelul formulat de Municipiul București

prin Primarul General s-a criticat sentința pentru greșita admitere a cererii având

ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu,

invocându-se excepția lipsei de interes, față de dispozițiile anume ale legii speciale,

solicitându-se admiterea apelului și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 122A din 19

martie 2012 Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă, a admis apelurile și

a schimbat în parte sentința în sensul respingerii cererii privind constatarea nulității

titlului statului ca lipsită de interes, respingerii acțiunii în revendicare și

respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Au

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În considerentele deciziei s-a reținut

că interesul reclamantei nu mai este de actualitate, în condițiile în care, în mod

expres în legea specială s-a prevăzut că toate preluările de către stat în perioada

regimului comunist sunt abuzive.

Excepția lipsei calității procesuale pasive

a Ministerului Finanțelor Publice nu a fost reținută față de prevederile exprese

ale art. 50 și 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Comparând titlurile de proprietate prezentate,

Curtea a constatat că trebuie dată preferință titlului pârâtului, care, având și

posesia bunului, deține un „bun actual și efectiv", în sensul art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului - contractul de vânzare

-cumpărare consolidându-se ca un titlu pe deplin valabil, astfel că nu mai poate

fi contestat.

Simpla speranță de a se recunoaște continuitatea

unui vechi drept de proprietate al intimatei - reclamante pe care, de multă vreme,

este imposibil să-l exercite efectiv, nu mai poate fi considerat „un bun" în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, care să conducă la cedarea bunului de către cumpărătorul - chiriaș - pârâtul

M.P., deținător al unui titlu valabil și actual, către intimata - reclamantă, în

cauză pendinte - astfel că soluția fondului este greșită.

Soluția adoptată de instanță pe fondul

cauzei a determinat respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor

Publice.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

că instanța nu a realizat o adevărată rejudecare a fondului, iar motivația sumară

constituie o argumentație a inadmisibilitătii acțiunii în revendicare. De asemenea,

la compararea titlurilor trebuia avut în vedere că pârâtul a dobândit imobilul de

la un neproprietar, că buna credință a pârâtului la perfectarea contractului de

vânzare cumpărare nu poate constitui o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate

și că pârâtul nu locuiește în apartament.

Recursul nu este fondat.

Fiind învestită cu o acțiune în revendicare

promovată potrivit dreptului comun, cu privire la un bun imobil preluat ca efect

al Decretului nr. 92/1950, instanța a avut de analizat dacă reclamanta justifică

un drept de proprietate, posibil de valorificat pe această cale, în condițiile în

care, pentru situația unor astfel de imobile fusese adoptată, ca lege specială,

Legea nr. 10/2001.

Sub acest aspect, deși recurenta pretinde

că ar avea un bun susceptibil de protecție conform art. l din Protocolul nr. l,

în realitate titlul reclamantei nu a fost confirmat jurisdicțional anterior și nu

poate prevala în cadrul acțiunii în revendicare.

Pentru a se da preferabilitate titlului

reclamantei era esențial ca aceasta să facă dovada că deține un bun în sensul Convenției,

noțiune explicitată în jurisprudența Curții Europene, mai ales în cauza Atanasiu.

Dacă în jurisprudența anterioară a Curții

Europene simpla pronunțare a unei hotărâri prin care se constata nelegalitatea preluării

de către stat a unui imobil reprezenta o privare nejustificată de proprietate, în

cauza Atanasiu s-a arătat că un "bun actual" există în patrimoniul proprietarilor

deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat anterior o hotărâre judecătorească

executorie prin care s-a recunoscut calitatea de proprietar și s-a dispus în sensul

restituirii bunului.

În caz contrar, simpla constatare pe cale

judecătorească a nelegalității titlului statului poate valora doar o recunoaștere

a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative și

a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații.

În speță, în absența unei hotărâri prin

care să se fi dispus expres restituirea bunului, nu poate fi recunoscută reclamantei

decât o creanță constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și acordate

în condițiile Legii nr. 247/2005.

Dată fiind importanța hotărârii pilot din

perspectiva procedurii de acordare a despăgubirilor, această decizie nu poate fi

ignorată de instanțele naționale, impunându-se a fi aplicată în cauzele pendinte,

în interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Proprietarul care nu deține un „bun actual"

în acceptațiunea dată de hotărârea pilot anterior evocată nu poate obține mai mult

decât despăgubirile prevăzute de legea specială, astfel încât reclamanta nu are

un drept la restituire în natură, fiind lipsită de relevanță legalitatea sau nelegalitatea

titlului statului.

Cum reclamanta nu justifică existența bunului

actual, soluția din acțiunea în revendicare nu putea fi decât în sensul respingerii,

pentru motivele arătate anterior.

Deși este real că a prezentat un titlu

valabil, ceea ce se impune prioritar în adoptarea soluției este împrejurarea că,

reclamanta, cea care a inițiat procesul de revendicare, nu a reușit să demonstreze

că este proprietara actuală a dreptului pretins. Ca atare, ceea ce a determinat

respingerea acțiunii a fost împrejurarea ca reclamanta nu a cerut protejarea unui

drept actual.

Nu trebuie neglijat nici faptul că reclamanta

a parcurs procedura instituită de Legea nr. 10/2001 finalizată prin emiterea dispoziției

de acordare a măsurilor reparatorii în cursul anului 2006, dispoziție pe care nu

a contestat-o, iar prin acțiunea de față revendică aceleași apartamente, pe calea

dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate.

Potrivit principiului electa una via non

datur recursus ad alteram partea care are cel puțin două căi de realizare a unui

drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele. Rațiunea acestui

principiu este aceea de a preîntâmpina obținerea unei duble reparații. Or, reclamanta,

după ce a obținut măsurile reparatorii edictate de Legea nr. 10/2001, prin dispoziția

din 2006, tinde să obțină și restituirea în natură a imobilului în urma comparării

titlurilor de proprietate.

În aceste condiții, este evident că reclamanta

nu mai poate solicita încă o dată valorificarea dreptului ei, împlinit deja pe calea

legii speciale de reparație, prin care a obținut despăgubiri echivalente valorii

imobilului.

Pentru aceste considerente, nu se poate

reține nici un motiv de nelegalitate a deciziei atacate, iar recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat reclamanta I.I.R. împotriva deciziei nr. 122A din

19 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012.