ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1797/2017

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 186 din 8 mai 2001, emisă de Direcția Generală pentru Agricultură și Industria Alimentară Arad, în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă cererea petentului A. de restituire în natură a imobilului situat în Arad, județul Arad.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație potentul, ce a fost respinsă prin sentința nr. 282 din 17 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă.

Apelul declarat de contestator și continuat de succesorul său B. a fost admis, prin decizia nr. 115 din 8 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost schimbată în tot sentința tribunalului, în sensul că a fost admisă contestația, a fost anulată decizia nr. 186 din 8 mai 2001, emisă de Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Arad, a fost dispusă restituirea în natură, către succesorul petentului, a imobilului situat în Arad, județul Arad și s-a luat act de renunțarea la judecată a succesorului petentului, C. împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului Arad și Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Arad.

În faza de recurs a formulat cerere de intervenție accesorie D., cerere ce a fost admisă în principiu, prin încheierea din 1 martie 2005.

Intervenîenta a decedat la data de 30 decembrie 2004, cererea de intervenție fiind continuată de succesorii acesteia, E. și G.

Prin decizia nr. 6166 din 20 septembrie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Arad și Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Arad, precum și cererea de intervenție accesorie în interesul acestora formulata de H. și continuată de E. și G.

A modificat decizia recurată în parte, în sensul că a respins apelul declarat de reclamantul A. și continuat de B. împotriva sentinței nr. 282 din 17 octombrie 2001 a Tribunalului Arad, secția civilă.

A menținut dispoziția deciziei prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a succesoralul reclamantului, C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, prin decizia nr. 91 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2803 din 6 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admisă acțiunea formulată de H. și continuată de succesorii acesteia, E. și G. împotriva pârâților Statul Român, prin Consiliul Local Arad, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad. B., I., J., I., K. și L., a fost constatată trecerea abuzivă în proprietatea statului a imobilului situat în Arad, str, Cloșca, județul Arad, a fost constatată sismtîația în privința contractului de vânzare-cumpărare încheiat în Lipova la data de 25.03.1941, între văduva lui M., născuta N. și cumpărătorul J. cu privire la acest imobil, precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8.03.1943, între vânzătorul J. și cumpărătorul O. cu privire la același imobil, a tbst obligat pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad să restituie în natură imobilul, a fost dispusă restabilirea situației anterioare de carte funciară, au fost dispuse radierile din cartea funciară ce se impuneau, a fost dispusă intabuîarea dreptului de proprietate al reclamantei, cu titlu de moștenire după P. și restituire conform Legii nr. 10/2001 și a fost respinsă cererea de intervenție formulată de B.

Această hotărâre judecătorească este opozabilă reclamantului din prezenta cauză, care a fost parte în acel proces.

În considerentele deciziei nr. 91 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a reținut că antecesorul reclamantului din prezenta cauză a devenit proprietar în baza unui act simulat și că B. nu poate dobândi un bun cu privire la care antecesorul său nu mai era proprietar.

Cum prin această decizie i-a fost restituit imobilul în natură autoarei intervenienților E. și G., urmează a se constata că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, cu motivarea cuprinsă în prezenta decizie.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire B., invocând în drept motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și solicitând schimbarea hotărârii atacate, respingerea recursurilor declarate în cauza, a cererii de intervenție formulată de intimații E. și G. și menținerea deciziei civile nr. 115/2002 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că revendicarea imobilului a fost promovată de către antecesoarea intimaților, defuncta H. în urma decesului acesteia intimații F. și-au făcut introducerea în cauză în calitate de moștenitori, iar calitatea de moștenitor și-au dovedit-o cu certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 emis de R.

Acest certificat de calitate de moștenitor a fost desființat prin hotărâre a judecătorului de cameră preliminară, pronunțată în dosar nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea contestațiilor de către judecătorul de cameră preliminară în același dosar al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Motivul desființării l-a reprezentat împrejurarea că certificatul de calitate de moștenitor, împreună cu alte acte din dosarul succesoral, au fost întocmite în fals de către notarul public R. împreună cu familia F., dar, datorită intervenirii prescripției răspunderii penale, tragerea acestora la răspundere penală a fost împiedicată. înscrisurile false au fost, însă, desființate de către judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 315 C. proc. pen.

Astfel, este incident art. 322 pct. 4 C. proc. civ., respectiv hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

În prezenta cauză, intimații F. și-au justificat calitatea procesuală cu certificatul de calitate de moștenitor desființat. în urma desființării certificatului, aceștia nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, soluția fiind respingerea cererii lor de intervenție în baza acestei excepții.

Ca urmare a respingerii cererii de intervenție, în cauză nu mai există niciun motiv de admitere a recursurilor.

Imobilul este preluat fără titlu valabil, cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, actul normativ în baza căruia s-a operat preluarea. Proprietarul deposedat nu se regăsește înscris în anexele la acest decret, iar la poziția nr. 317, unde se susține ca s-ar regăsi, figurează, de fapt, un alt proprietar și un alt imobil.

Trecerea imobilului în domeniul public nu poate fi reținută ca motiv de admitere a recursurilor, deoarece Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public doar bunurile care au intrat în proprietatea Statului Român în temeiul unui titlu valabil (art. 6 alin. (1)).

Nici ocuparea imobilului la acel moment de către o instituție publică nu poate fi reținută în cauză, deoarece art. 4 din Legea nr. 10/2001 exclude aplicarea art. 1 și 2, imobilelor preluate fără titlu valabil.

Acest motiv nu mai subzistă în acest moment, având în vedere că imobilul nu mai este ocupat de instituții publice, ci de intimații F.

Nici transformarea construcției nu este un motiv care poate fi luat în considerare, având în vedere, în primul rând, expertiza extrajudiciară efectuată în cauză, care îl contrazice și, pe de altă parte, același aspect că imobilul a fost deja restituit intimaților F., în baza certificatului fals de moștenitor.

Toate aceste aspecte de fond au fost în mod corect reținute prin decizia nr. 115/2002 a Curții de Apel Timișoara, iar legislația invocată este cea în vigoare la momentul promovării litigiului de fond.

Cererea de revizuire urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente;

Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din textul citat rezultă că, pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

Așadar, în categoria hotărârilor ce nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii intră hotărârile prin care a fost respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul a fost soluționat pe cale de excepție.

Or, în speță, prin decizia civilă nr. 6166 din 20 septembrie 2011, supusă revizuirii, Înalta Curte a admis recursurile declarate de pârâți, precum și cererea de intervenție accesorie, a modificat în parte decizia recurată, în sensul că a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul Arad și a menținut dispoziția prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a succesorului reclamantului, C.

Ca urmare, instanța de recurs a pronunțat o soluție proprie, diferită de cea anterior dată m cauză de către instanța de apel, așa încât nu se poate susține inadmisibilitatea cererii de revizuire, invocată de intimații E. și G., prin întâmpinare, pentru neîndeplinirea cerinței de evocare a fondului prin hotărârea atacată cu revizuire, condiție generală de admisibilitate prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de revizuire formulată de B. este, însă, inadmisibilă, pentru alte argumente, ce vor fi redate în continuare.

Revizuentul a solicitat revizuirea deciziei pronunțate în recurs, susținând că, în prezenta cauză, intimații F. și-au justificat calitatea procesuală cu certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 emis de B.N.P. R., desființat prin hotărâre a judecătorului de cameră preliminară, pronunțată în dosar nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara, pe considerentul că a fost întocmit în fals. Ca urmare, aceștia nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, impunându-se respingerea cererii de intervenție în baza acestei excepții. Pe cale de consecință, în cauză nu mai există niciun motiv de admitere a recursurilor.

Autoarea intimaților E. și G., H. a formulat, în faza recursului, o cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâților, ce a fost admisă în principiu, prin încheierea din 1 martie 2005.

Potrivit prevederilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cererea de intervenție în interesul uneia dintre părți este aceea care sprijină numai apărarea acesteia. Prin formularea unei cereri de intervenție accesorie, intervenientul nu poate invoca un drept propriu șl nu poate urmări pronunțarea unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care le face, ca soluția în proces să se dea în favoarea părții pentru care a intervenit.

Dispozițiile art. 54 C. proc. civ. consacră principiul dependenței procesuale a terțului față de partea în folosul căreia a intervenit, context în care titularul cererii de intervenție accesorie are o poziție procesuală subsidiară, limitată.

Or, în speță, autoarea intervenienților F. a formulat cererea de intervenție în Interesul pârâților Consiliul Local al Municipiului Arad și Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Arad, în baza art. 49 alin. (3) C. proc. civ., pentru sprijinirea apărărilor acestora.

Drept urmare, intimații F., în calitate de iniervenienți accesorii, nu au invocat un drept propriu, iar prin decizia pronunțată de instanța de recurs, supusă revizuirii, aceștia nu au obținut niciun drept propriu, care să justifice exercitarea căii de atac a revizuirii, nefiind întrunite condițiile formulării cererii de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., invocate de revizuent.

Pe de altă parte, acest motiv de revizuire presupune existența unui înscris declarat fals care sâ fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii ce se atacă, în sensul că în lipsa lui soluția ar fi fost alta.

În cauză, înscrisul la care a făcut referire revizuent ui, desființat pe considerentul că a fost falsificat, respectiv certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 emis de Biroul notar public R., nu a constituit motivul de admitere a recursurilor și nu a influențat în vreun fel analizarea de către instanța de recurs a calității reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, de vreme ce s-a constatat că antecesorul reclamantului a devenit proprietar în baza. unui act simidat și că, astfel, B. nu poate dobândi un bun cu privire la care antecesorul său nu mai era proprietar, după cum s-a statuat, cu putere de lucru judecat, prin decizia nr. 91 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Soluția de admitere a recursurilor pârâților, pronunțată prin decizia civilă supusă revizuirii, a avut în vedere opozabilitatea deciziei nr. 91/2009 a Curții de Apel Timișoara, instanța de recurs reținând că reclamantul din prezenta cauză a fost parte în acel proces.

În consecință, înscrisul invocat de revizuent pentru promovarea căii de atac a revizuirii nu poate fi considerat determinant în pronunțarea deciziei date în recurs, deoarecet înlăturându-l, soluția dată se vădește a ti legală și temeinică pe baza considerentelor de fapt și de drept reținute de către instanța de recurs.

Față de cele ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuenîul B. va fi respinsă,

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., revizuentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.976,24 RON, către intimații E. și G., conform dovezilor aflate la filele 149-153 din dosar

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 6166 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obliga revizuentul B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.976,24 RON, către intimații E. și G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.