ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7067/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7067/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 3712 din 30 iunie 2004 pe rolul Tribunalului

Arad, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară pentru ca, în contradictoriu cu acest pârât, să fie

desființată măsura cuprinsă în Adresa nr. 2619 din 3 iunie 2004 a pârâtului, să

se constate trecerea abuzivă în proprietatea statului fără titlu valabil a

apartamentului nr. 4 din imobilul situat în Arad, să fie obligată pârâta la

restituirea în natură a imobilului și la radierea dreptului de administrare

înscris în CF 7437 Arad în favoarea Oficiului de Cadastru și Publicitate

Imobiliară și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.

La

termenul de judecată din 28 septembrie 2004, reclamanta și-a precizat acțiunea

și a lărgit cadrul procesual în sensul că a chemat în judecată pe pârâtul

B.V.A.M. pentru a se constata simulația în varianta operațiunii fictive în ceea

ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G.E. și D.E. cu

privire la imobilul situat în Arad, nr. top 260 și a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între D.E. și cumpărătorul L.Ș.

A

mai solicitat ca Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară să fie obligat

să restabilească situația în cartea funciară 209 Arad și să restituie imobilul,

să radieze dreptul de proprietate al lui L.Ș., precum și notarea dreptului de

administrare stabilit în favoarea Direcției Generale pentru Agricultură; să se

dispună radierea din CF colectivă 17436 Arad a dreptului de proprietate al

Statului Român de sub B 2 și a dreptului de administrare a Oficiului Județean

de Cadastru și Publicitate Imobiliară de sub B 3 cu privire la apartamentul cu

nr. top.260/b/4 precum și a dreptului de proprietate al lui L.Ș., radierea

dreptului de proprietate al statului din CF individuală 17437 Arad de sub B 1

și notările dreptului de administrare al Ministerului Silviculturii și

Industriei Lemnului de sub B 2, precum și a celorlalte drepturi de administrare

notate sub B 4 și B 5 și, în final, să se dispună intabularea dreptului de

proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF 17436 Arad și 17437

Arad cu titlu de moștenire după G.E.

S-a

arătat în motivarea acțiunii că soții G.I. și E. au avut în proprietate

imobilul înscris în CF 209 Arad și din cauza măsurilor anti-evreiești adoptate

în România în timpul celui de-al doilea război mondial, proprietara G.E.,

succesoare a defunctului său soț, a încheiat operațiuni fictive de

vânzare-cumpărare a imobilului înscris în cartea funciară mai sus indicată cu

salariații Întreprinderii Forestiere Nadăș, fondată de reclamantă împreună cu soțul

său.

Tot

la data de 28 septembrie 2004, B.V.A.M. a formulat cerere de intervenție în

interes propriu, prin care a solicitat respingerea acțiunii cu privire la

revendicarea apartamentului nr. 4 din Arad.

Prin

Sentința civilă nr. 20 din 18 ianuarie 2005, Tribunalul Arad, secția civilă, a

admis acțiunea precizată și a constatat trecerea abuzivă în proprietatea

Statului Român a imobilului situat în Arad, a constatat simulația în ceea ce

privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat în Lipova la 25 martie 1941

între văduva lui G.I., născută W. și cumpărătorul D.E., cu privire la imobilul

sus-menționat și cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 8

martie 1943 între vânzătorul D.E. și cumpărătorul L.Ș., cu privire la același

imobil, a obligat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară să restituie în

natură și în deplină proprietate imobilul sus-menționat și a dispus

restabilirea situației anterioare și radierile solicitate de reclamantă.

În

rejudecare, după un prim ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 377A din 10

septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, s-a admis apelul declarat de

intervenientul B.V.M. împotriva Sentinței civile nr. 20 din 18 ianuarie 2005

pronunțate de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3712/2004, pe care a anulat-o și a

dispus reținerea cauzei spre rejudecare în fond la Curtea de Apel Timișoara,

fixându-se termen de judecată la 8 octombrie 2007, în contradictoriu cu

reclamanții-intimați C.M.A. și C.V., cu pârâții-intimați Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Arad și Statul Român prin Consiliul local Arad.

Pentru

a se pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere faptul că nici

prima instanță, nici instanța de apel nu și-au exercitat rolul activ prevăzut

de art. 129 alin. (2) teza I și nu a pus în discuție necesitatea lărgirii

cadrului procesual inițial prin formularea de către partea interesată a unei

cereri de intervenție forțată a cumpărătorului, a moștenitorilor cumpărătorului

din contractul de vânzare-cumpărare pretins simulat.

Prin

Decizia civilă nr. 91 din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara a admis

acțiunea formulată, precizată de reclamanta M.E. și continuată de moștenitorii

testamentari C.M.A. și C.V. împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul

local Arad, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, B.V.M., J.E.,

D.E., J.E., D.C.T., D.E. și D.F.

A

constatat trecerea abuzivă în proprietatea Statului Român a imobilului situat

în Arad, înscris în CF 209 Arad, cu nr. top.260/b, compus din clădire cu 6

apartamente și teren în suprafață de 442 mp.

A

constatat simulația în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare

încheiat în Lipova la data de 25 martie 1941, între văduva lui G.I. născută

W.E. și cumpărătorul D.E., cu privire la imobilul menționat mai sus, precum și

a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08 martie 1943, între

vânzătorul D.E. și cumpărătorul L.Ș., cu privire la același imobil.

A

obligat pe pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad să

restituie în natură imobilul din litigiu.

A

dispus restabilirea situației anterioare de CF 209 Arad în sensul intabulării

dreptului de proprietate a lui D.E. de sub B 8 și B 11 și intabulării dreptului

de proprietate a lui L.Ș. de sub B 14.

A

dispus radierea dreptului de proprietate a lui L.Ș. din CF individuală nr.

17438 Arad de sub B 3 și notarea dreptului de administrare al titularilor

Direcția Generală pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Ape a Județului

Arad, de sub B 4 și Oficiul de Cadastru, Geodezie și Cartografie Arad de sub B

5, cu privire la apartamentul cu nr. 260/b/1 -260/b/III și 260/b/V-260/b/VI.

A

dispus radierea din CF colectivă 17436 Arad a dreptului de proprietate al

Statului - Ministerul Industriei, întreprinderea IPCIL Arad de sub B 2 și a

dreptului de administrare al Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și

Cartografie Arad, de sub B 3 cu privire la apartamentul cu nr. top.260/b/III,

precum și a dreptului de proprietate al lui L.Ș. de sub B 1, cu privire la

apartamentele cu nr. top.260/b/1, 260/b/III - 260/b/II - 260/b/VI.

A

dispus radierea dreptului de proprietate al Statului din CF individuală 17437

Arad de sub B 2, a dreptului de administrare al Direcției Generale pentru

Agricultură, Industrie Alimentară și Ape a județului Arad, de sub B 4 și a

dreptului de administrare al Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și

Cartografie Arad de sub B 5.

A

dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor

înscrise în CF 17436 Arad și 17437 Arad cu titlul de moștenire după G.E. și

restituire conform Legii nr. 10/2001. a fost respinsă cererea de intervenție

formulată de intervenientul B.V.A.M.

A

obligat pe pârâți la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru

a se pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Între

părți a existat o simulație a actelor întocmite, intenția antecesoarei

reclamantei nefiind niciodată aceea de a înstrăina cu adevărat dreptul de

proprietate asupra imobilului și, prin urmare, statul nu are un titlu valabil

asupra imobilelor reprezentate.

Reclamanta

M.E. a decedat în timpul procesului și în cauză au fost introduși moștenitorii

acesteia, C.M.A. și C.V., ce au înțeles să continue acțiunea formulată de

antecesoarea lor, prin care aceasta solicita să se constate trecerea abuzivă în

proprietatea statului a apartamentului nr. 4 și restituirea lui în natură.

Preluarea

acestui apartament s-a făcut de la o persoană care nu era proprietarul real, în

speță fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din Normele de aplicare a

Legii nr. 112/1995, modificată prin H.G. nr. 11/1997.

Ca

urmare a desființării contractelor simulate, a dispus restabilirea situației de

carte funciară.

Cererea

de intervenție s-a reținut a fi nefondată, intervenientul neputând dobândi în

proprietate un bun care nu se mai află în proprietatea antecesorului său.

Împotriva

Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara au

declarat recurs reclamanții C.M.A. și C.V. și intervenientul B.V.A.M.

Prin

motivele de recurs formulate, reclamanții C.M.A. și C.V. au invocat dispozițiile

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență, următoarele:

Trecerea

imobilului în proprietatea statului s-a realizat fără titlu valabil.

Restabilirea

situației legale de carte funciară se impune ca o cerere accesorie în cauză,

potrivit art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Prin

decizia atacată s-a respins cererea de intervenție, fără a preciza dacă se

respinge pe fond sau pe excepție.

Prin

motivele de recurs formulate, intervenientul B.V.A.M. a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici:

Instanța

a procedat la o pronunțare plus și minus petita. Astfel, instanța a constatat

trecerea abuzivă în proprietatea statului a întregului imobil situat în Arad,

jud. Arad, deși reclamanții au solicitat să se constate această preluare

abuzivă doar pentru apartamentul nr. 4. Totodată, reclamanții au mai solicitat

să fie anulată măsura dispusă de către unitatea deținătoare prin Adresa nr.

2619/2004, capăt de cerere asupra căruia instanța nu s-a pronunțat în niciun

fel.

Instanța

de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001 admițând acțiunea pentru

întregul imobil, precum și dispozițiile art. 1175 C. civ. care reglementează

simulația juridică.

Simulația

subsecventă dintre D.E. și L.Ș. nu este dovedită în niciun fel în cauză.

După

cum reiese din hotărârile judecătorești de condamnare, familia G. era în

observația autorităților din vremea respectivă pentru vânzările simulate. Or,

dacă și imobilul din litigiu ar fi făcut obiectul unei astfel de simulație în

mod sigur aceasta ar fi fost anulată de către autorități, iar participanții

condamnați și arestați. Faptul că nu s-a întâmplat acest lucru întărește

concluziile legalității contractului de vânzare-cumpărare dintre D.E. și L.Ș.

Prin

Decizia nr. 2803 din 6 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

ca nefondate recursurile, reținând următoarele:

Față

de situația de fapt stabilită de către instanța de apel a constatat că între

părți a existat o simulație a actelor întocmite, astfel că în mod corect s-a

reținut de către această instanță că niciodată intenția antecesoarei reclamante

M.E. nu a fost aceea de a înstrăina cu adevărat dreptul de proprietate asupra

imobilului, astfel că statul nu are un titlu valabil asupra acestuia.

În

ceea ce privește apartamentul nr. 4, pentru care se poartă prezentul litigiu,

acesta a fost sediul social al firmei N. și a fost preluat de către stat prin

naționalizare în baza Legii nr. 119/1948, deci naționalizarea a avut un alt

temei juridic decât restul clădirii în care acest apartament s-a aflat.

M.E.,

reclamanta din acest dosar a decedat în timpul procesului și în cauză au fost

introduși moștenitorii acesteia, C.M.A. și C.V., care au înțeles să continue

acțiunea formulată de antecesoarea lor, prin care aceasta solicită să se

constate trecerea abuzivă în proprietatea statului a apartamentului nr. 4 și

restituirea lui în natură.

Față

de prevederile art. 1175 C. civ., constatând simulația asupra contractelor

întocmite în 1941 și 1943, în mod corect a dispus instanța de apel restabilirea

situației de carte funciară, radierea dreptului de proprietate al statului,

radierea dreptului de administrare al Oficiului Județean de Cadastru și

intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei.

Cât

privește susținerile recurenților-reclamanți privind modul în care instanța de

apel a soluționat cererea de intervenție se constată că și acestea sunt

nejustificate.

Față

de împrejurarea că antecesorul intervenientului B.V.A.M. a devenit proprietar

în baza unui act simulat, în mod corect a reținut instanța de apel că cererea

de intervenție este neîntemeiată, deoarece intervenientul nu poate dobândi în

proprietate un bun care nu mai este proprietatea antecesorului său.

Referitor

la motivele de recurs formulate de intervenientul B.V.A.M. s-a constatat că și

acestea sunt nefondate.

Astfel,

referitor la susținerile potrivit cărora instanța s-ar fi pronunțat ultra și

minus petita, acestea nu se justifică.

Se

constată că la data de 28 septembrie 2004 reclamanta și-a modificat acțiunea în

sensul că a solicitat să se constate simulația în varianta operațiunii juridice

fictive, a contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în

Arad, înscris în CF 209 Arad, cu nr. top 260, să fie obligat Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad la restituirea în natură în deplină

proprietate a acestui imobil și să se restabilească situația anterioară de

carte funciară.

Astfel,

prin modificarea acțiunii, reclamanta a precizat că se referă la întregul

imobil.

Referitor

la susținerea potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra solicitării

reclamanților de anulare a măsurii dispuse de către unitatea deținătoare prin

Adresa nr. 2619/2004, se constată că nici aceasta nu se justifică.

Prin

adresa menționată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu a luat

nicio măsură, ci doar a comunicat reclamantei nerezolvarea notificării.

Cu

privire la criticile recurentului-intervenient relativ la existența simulației,

a constatat că nici acestea nu sunt fondate.

Constatând

că părțile au căzut de acord ca actul lor să nu producă niciun efect între ele,

ci numai fraudarea legii, în mod corect a reținut instanța de apel simulația

intervenită.

Față

de considerentele expuse, constatând neincidența motivelor prevăzute de art.

304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursurile ca nefondate.

Împotriva

sus-menționatei decizii a formulat contestație în anulare intimatul B.V.A.M.,

cale de atac în susținerea căreia a învederat că a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii introductive de instanță pentru ceea ce excede

apartamentului nr. 4 din imobilul în litigiu, în raport de împrejurarea că

reclamanții nu au urmat procedura administrativă obligatorie impusă de

prevederile Legii nr. 10/2001, ca și aspecte privind incidența prevederilor

art. 1175 C. civ, potrivit căruia actul secret în cazul unei simulații are

efecte doar între părțile contractante și succesorii lor universali, și nu în

contra terțelor persoane.

Aceste

chestiuni au fost invocate atât în fața instanței de apel, care a omis să se

pronunțe asupra lor, cât și în fața instanței de recurs, care analizând

recursul său, de asemenea a omis să analizeze criticile menționate, ceea ce

atrage nulitatea hotărârii astfel pronunțate.

Nu

s-a pronunțat instanța de recurs în niciun mod asupra excepției lipsei

calității procesuale active a intervenientului, precum și asupra motivului de

recurs privind împrejurarea că instanța de apel a acordat reclamanților mai mult

decât s-a cerut, aspecte ce au fost complet ignorate de instanța de recurs în

soluționarea căii de atac cu a cărei judecată a fost învestită.

Nu

a fost analizată în niciun mod critica privind greșita aplicare în cauză a

dispozițiilor art. 1175 C. civ., care în întreaga motivare a deciziei instanței

de recurs nu este nici măcar menționat, deși acesta a constituit unicul său

motiv de recurs privind fondul cauzei.

A

învederat că înscrisul exhibit de reclamanți ca fiind simulat nu-i poate fi

opus întrucât autorul său, L.Ș., a fost terț față de convenția secretă,

probațiunea administrată în cauză confirmând că dobândirea bunului litigios de

către acesta s-a făcut în schimbul unui preț plătit integral de autorul său.

A

solicitat admiterea contestației și anularea hotărârii pronunțate în recurs cu

consecința rejudecării pricinii.

Referitor

la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele:

Hotărârea

judecătorească - sentenția - reprezintă actul final și de dispoziție al

instanței prin care se soluționează, cu putere de lucru judecat, litigiul

dintre părți.

Întrucât

întreaga activitate judiciară are drept scop soluționarea unui conflict civil

concret, hotărârea judecătorească desemnând tocmai rezultatul activității

judiciare „quod judex sentit”, reprezintă, indubitabil, cel mai important act

al justiției.

Deși

în literatura juridică, conceptul de hotărâre este folosit într-un sens larg

(cuprinzând toate dispozițiile luate de instanță cu privire la desfășurarea

procesului civil, administrarea dovezilor în rezolvarea unor incidente de

procedură), sensul ce interesează aici este acela de act final și de dispoziție

prin care se soluționează litigiul dintre părți.

Potrivit

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., unul dintre elementele pe care trebuie

să le cuprindă orice hotărâre judecătorească sunt considerentele sau „motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților”, cerință pretinsă de lege imperativ.

Legea

nu pretinde, prin urmare, o anumită formă sau conținut al considerentelor, ci

pe aceea ca instanța să se refere în motivare la toate capetele de cerere

formulate și la considerentul pentru care s-au respins unele cereri, cu alte

cuvinte, instanța trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin

acțiune (în speță, prin cererea de recurs) și asupra tuturor mijloacelor ce au

stat la temelia pretențiilor ridicate/solicitate de părți.

Este

adevărat că, în această operațiune, instanța nu trebuie să răspundă și la toate

argumentele folosite de părți pentru susținerea pretențiilor lor, însă ea este

obligată să analizeze și să se pronunțe pe cererile părților (în speță,

motivele de recurs invocate drept critici aduse hotărârii cu privire la care

s-a cerut exercitarea controlului judiciar) însoțite de argumente mai mult sau

mai puțin consistente.

Deci

ceea ce este important și asigură „motivarea hotărârii judecătorești” în

accepțiunea normelor procesuale este examinarea pretențiilor deduse instanței

învestite cu soluționarea cauzei, care trebuie să se prezinte într-o înlănțuire

logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia

prezentată în dispozitiv, numai în această ipoteză partea având convingerea că

cererile sale au fost analizate de instanța de judecată și, în același timp,

poate verifica concordanța măsurilor dispuse cu situația de fapt și legea

aplicabilă raportului juridic litigios, hotărârea judecătorească constituind

prin elementele ce o compun, dar, în special, cu referire la norma art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., oglinda activității judiciare într-un caz dat.

Deși

este real că nu se poate face abstracție de latura subiectivă a activității de

redactare a unei hotărâri judecătorești, care presupune o anumită specificitate

în acțiunea de concepere a acestui act de procedură determinat de

structura/tipologia judecătorului, cel care realizează acest act de o deosebită

importanță în activitatea judiciară și asupra căruia, inevitabil își pune

propria amprentă, este de menționat că, independent de acest aspect, conținutul

și elementele unei hotărâri judecătorești, criterii obiective, pretinse de lege

imperativ, sunt cele care trebuie să primeze și să urmeze structura impusă de

lege și concepția legiuitorului în adoptarea acestei norme, garanție a respectării

dreptului la apărarea și a principiului legalității ce guvernează întreaga

activitate judiciară.

Și

în concepția legiuitorului european și a jurisprudenței convenționale, în

considerarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motivarea

unei hotărâri judecătorești reprezintă o garanție a unui proces echitabil.

Curtea

europeană reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6

parag. 1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât

Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci

a unor drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din

13 mai 1980, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv, decât dacă

aceste observații sunt, în mod real ascultate, adică, în mod concret, examinate

de către instanța sesizată cu o contestație asupra unui drept sau a unei

obligații cu caracter civil.

Astfel,

principiile expuse de instanța de contencios european a drepturilor omului, în

jurisprudența sa constantă în această materie, reglementează obligația pentru

instanțe de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al

elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența

(Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Perez împotriva Franței, parag.

80, Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, parag. 59).

Raportând

aceste principii la speța dedusă judecății, se observă că instanța de recurs nu

a respectat nici exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nici garanțiile

procesuale impuse de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, întrucât nu a procedat la un examen efectiv al argumentelor, mijloacelor

de apărare și elementelor de probă și excepțiilor procesuale invocate de părți,

limitându-se în a susține, cu referire la critica privind încălcarea

dispozițiilor art. 1175 C. civ. că „părțile au căzut de acord ca actul lor să

nu producă niciun efect între ele, ci numai fraudarea legii”, astfel încât „în

mod corect a reținut instanța de apel simulația intervenită”, fără însă a

analiza astfel cum a pretins partea în declarația de recurs neîndeplinirea

condițiilor simulației.

Sub

acest aspect, recurentul a susținut că față de autorul său, L.Ș., nu a avut

efect decât actul public, înscris în CF, act prin care G.E. i-a transmis

proprietatea lui D.E. L.Ș. nu poate avea calitatea de parte contractantă sau

succesor universal al părților contractante pentru a-i putea fi opozabil un

eventual act secret. Autorul său a dobândit imobilul de la D.E. prin cumpărare,

încrezându-se în evidențele de publicitate imobiliară care confirmau existența

dreptului de proprietate în patrimoniul transmițătorului.

S-a

mai arătat, de asemenea, că nu a fost dovedită în niciun fel o eventuală

simulație subsecventă dintre D.E. și L.Ș., afirmațiile moștenitorilor

transmițătorilor sub acest aspect nefiind relevante, în raport de situația

juridică a imobilului litigios, înscrisă în evidențele autorităților vremii pe

numele antecesorului său, o eventuală prezumție de simulație neputând fi

primită în lipsa actului său constatator, motiv pentru care în condițiile în

care nu s-a dovedit fictivitatea actului său autentic, probă ce era în sarcina

reclamanților, în mod greșit s-a reținut ca simulată operațiunea de transmitere

a proprietății către antecesorul său, soluție greșită și în raport de

dispozițiile art. 1175 C. civ.

Nu

a fost analizată sub niciun aspect critica privind inadmisibilitatea acțiunii

deduse judecății, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, considerate

de parte a fi incidente categoriei de bunuri supuse prezentei proceduri și care

ar atrage imposibilitatea valorificării dreptului pretins în cauză pe calea

procedurală aleasă.

Ca

urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 318 C. proc. civ., cererea

dedusă judecății urmează să fie admisă, cu consecința anulării hotărârii și

fixării unui termen pentru soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

contestația în anulare formulată de B.V.A.M. împotriva Deciziei nr. 2803 din 6

mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, pe care o anulează și fixează termen pentru judecarea

recursului la data de 1 februarie 2012.

Cu

citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.

Procesat

de GGC - AZ