ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2950/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad

la 30 iunie 2004 reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâtul O.C.P.I. Arad

pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desființarea măsurii

cuprinse în adresa nr. 2619 din 3 iunie 2004 a pârâtului; să constate trecerea

abuzivă în proprietatea statului, fără titlu valabil, a apartamentului nr. 4

din imobilul situat în Arad, să fie obligată pârâta la restituirea în natură a

imobilului și la radierea dreptului de administrare înscris în C.F. Arad în

favoarea O.J.C.G.D. Arad și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.

La termenul din 28 septembrie 2004 reclamanta și-a

modificat acțiunea în sensul că a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

B.V.N., să se constate simulația în varianta operațiunii fictive în ce privește

contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G.E. și D.E. cu privire la

imobilul situat în Arad, cu nr. top 260 și a contractului de vânzare-cumpărare

dintre D.E. și cumpărătorul L.Ș.; să fie obligat O.J.C.P.I. Arad la restituirea

în natură în deplină proprietate a imobilului; să se restabilească în C.F. Arad

situația anterioară întabulării dreptului de proprietate al lui D.E. de sub B8

și B11 și întabulării dreptului de proprietate al lui L.Ș. de sub B14; să se

radieze dreptul de proprietate al lui L.Ș. din C.F. individuală Arad de sub B1

și notarea dreptului de administrare al titularilor Direcția generală pentru

agricultură, industrie alimentară și ape a județului Arad de sub B4 și

O.J.C.P.I. Arad de sub B5 cu privire la apartamentele cu nr. top

260/b/I-260/b/III și 260/b/V – 260/b/VI; să se dispună radierea din C.F.

colectivă Arad dreptul de proprietate al statului de sub B2 și a dreptului de

administrare a O.J.C.P.I. Arad de sub B3, cu privire la apartamentul cu nr. top

260/b/IV precum și a dreptului de proprietate al lui L.Ș. de sub B1 cu privire

la apartamentele cu nr. top 260/b/I – 260/b/III și 260/b/V – 260/b/VI; să se

dispună radierea dreptului de proprietate al statului din C.F. individuală Arad

de sub B1 și notările dreptului de administrare al Ministerului Silviculturii

și Industriei Lemnului, întreprinderea naționalizată I.P.G.I.L. Arad, de sub

B2, a dreptului de administrare al Direcției Generale pentru Agricultură,

Industrie Alimentară și Ape a județului Arad de sub B4 și a dreptului de

administrare a O.J.C.P.I. Arad de sub B5; să se dispună întabularea dreptului

de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în C.F. Arad cu titlu

de moștenire după G.E.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că G.I. și soția sa, născută W.E., au avut în proprietate imobilul din

Arad, înscris în C.F. Arad cu nr. top 260/b, dreptul lor fiind înscris în

această carte funciară sub B5,6. După decesul soțului, soția a fost înscrisă cu

succesiunea acestuia sub B7.

Din cauza măsurilor antievreiești adoptate în România

în timpul celui de-al doilea război mondial, proprietara G.E. a încheiat

operațiuni fictive de vânzare-cumpărare a acestui imobil, cu salariați ai

I.F.S.A.R. Nadăș, fondată de reclamantă împreună cu soțul său.

La același termen B.V.N.M. a formulat cerere de

intervenție în interes propriu prin care a solicitat respingerea acțiunii cu

privire la revendicarea apartamentului nr. 4 din imobilul situat în Arad.

Prin sentința civilă nr. 20 din 18 ianuarie 2005

Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea precizată și a constatat

trecerea abuzivă în proprietatea Statului Român a imobilului situat în Arad; a

constatat simulația în ce privește contactul de vânzare-cumpărare încheiat în

Lipova la 25 martie 1941 între văduva lui G.I., născută W.E. și cumpărătorul

D.E. cu privire la imobilul susmenționat și cu privire la contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la 8 martie 1943 între vânzătorul D.E. și

cumpărătorul L.Ș. cu privire la același imobil; a obligat O.C.P.I. Arad să

restituie în natură și în deplină proprietate imobilul susmenționat; a dispus

restabilirea situației anterioare și radierile solicitate de reclamantă.

Apelul declarat de intervenient împotriva acestei

sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 1777 A din 6 octombrie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Sentința a fost

schimbată în tot în sensul că a fost respinsă acțiunea principală astfel cum a

fost precizată. A fost admisă cererea de intervenție formulată de B.V.N.M..

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a

arătat că reclamanta nu a făcut dovada simulației în cazul celor două contracte

de vânzare-cumpărare. În primul rând, deși a solicitat constatarea simulației

în cazul contractului de vânzare-cumpărare din 27 martie 1941, nu l-a chemat în

judecată pe cumpărătorul D.E. sau pe moștenitorii acestuia, pentru a le fi

opozabilă hotărârea. În al doilea rând, reclamanta nu a prezentat pentru cele

două vânzări pe care le consideră fictive un act secret încheiat concomitent cu

cele publice și care să ateste voința reală a părților contractante.

Proba testimonială administrată nu a dovedit

simulația, neputându-se proba o înțelegere secretă între G.E. pe de o parte și

D.E. și L.Ș. pe de altă parte.

Chiar dacă simulația ar fi dovedită în ce privește

vânzarea intervenită între M.E. și D.E., aceasta nu-l poate afecta pe L.Ș. care

este un terț în raport cu cele două părți contractante.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C.M.A.

și C.V., succesori ai reclamantei M.E.

Critica vizează în principal următoarele aspecte:

Instanța de apel a motivat că, deși s-a solicitat

constatarea simulației cu privire la contractul încheiat între G.E. și D.E., nu

a fost chemat în judecată și cumpărătorul D.E. sau moștenitorii acestuia,

pentru a le fi opozabilă hotărârea. Acest motiv nu justifică admiterea apelului

declarat de pârât și respingerea acțiunii reclamantei în fond. Dacă instanța de

apel a acceptat această critică, prezentată ca motiv de apel, avea obligația să

desființeze sentința, ca urmare a pronunțării ei într-un raport procesual

incorect stabilit și să evoce fondul, punând în discuție necesitatea chemării

în judecată a numitului D.E. sau a moștenitorilor acestuia. Numai dacă

reclamanta ar fi refuzat să extindă acțiunea și împotriva acestora, acțiunea

trebuia respinsă ca inadmisibilă, iar nu în fond. Pentru aceste motive se

impune trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara pentru judecarea cauzei în

primă instanță.

Motivarea instanței în ce privește reținerea faptului

că nu s-a făcut dovada simulației este total superficială, instanța nefăcând

altceva decât să preia în cea mai mare parte, necritic, apărările

intervenientului. Din probele administrate rezultă caracterul simulat al celor

două contracte de vânzare-cumpărare.

În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc.

civ., a fost depusă în copie sentința civilă nr. 5330 din 21 septembrie 1948

pronunțată de Tribunalul Timiș – Torontal, secția civilo comercială, extrase

din Registrul de deces, certificate de naștere, certificat de căsătorie și de

deces, cereri, declarații extrajudiciare.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii

formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în

toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la 28 septembrie 2004,

reclamanta și-a completat acțiunea introductivă de instanță și a solicitat și

constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare încheiat între G.E. și

D.E. cu privire la imobilul situat în Arad, cu nr. top 260 precum și a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între D.E. și L.Ș.

În cazul în care este dedusă judecății valabilitatea sau

opozabilitatea unui contract, ca în cazul simulației, este obligatorie

coparticiparea procesuală, ambele părți ale contractului trebuind să figureze

în proces întrucât nu este posibil ca față de o parte contractul să continue să

producă efecte iar față de cealaltă să fie desființat sau să se constate

inopozabilitatea.

Fiind sesizată cu această critică, instanța de apel

trebuia să constate că prima instanță nu a pus în discuție necesitatea lărgirii

cadrului procesual inițial prin formularea de către partea interesată a unei

cereri de intervenție forțată a cumpărătorului/moștenitorilor cumpărătorului

din contractul de vânzare-cumpărare pretins simulat. Prima instanță a încălcat

astfel prevederile imperative ale art. 129 alin. (2) teza I C. proc. civ., potrivit

cu care judecătorul va pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le

revin în calitatea lor din proces. Fiind încălcate norme imperative care

reglementează un principiu fundamental al procesului civil, sentința este

lovită de nulitate conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând acest motiv de apel, și constatând că este

întemeiat, instanța de apel a greșit atunci când, după admiterea apelului nu a

anulat sentința și nu a acționat în sensul impus de art. 297 alin. (2) teza a

II-a C. proc. civ., deoarece prima instanță intrase în cercetarea fondului.

Instanța superioară de fond trebuia să rețină pricina spre judecare, ocazie cu

care să suplinească ea lipsa de rol activ ce a atras nulitatea și să pună în

discuție necesitatea chemării în judecată a tuturor părților contractului.

Neprocedând în acest mod, instanța de apel a

pronunțat o soluție prin care a perpetuat greșeala primei instanțe, astfel

încât și hotărârea sa este lovită de nulitate, din același motiv. Vătămarea

recurenților decurge din aceea că, fără să-și îndeplinească obligația prevăzută

de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a ajuns la concluzia

inexistenței simulației și pentru motivul că nu a fost chemat în judecată și

D.E.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte

apreciază că aspectele invocate de recurenți întrunesc cerințele art. 304 pct.

5 C. proc. civ. motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi admis și hotărârea instanței de apel va fi casată.

Potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea va

fi cu trimitere la aceeași instanță de apel deoarece este necesar ca, după

anularea sentinței în condițiile art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.,

să se pună în discuție problema lărgirii cadrului procesual inițial și, în

eventualitatea în care partea interesată va formula cerere de intervenție, să

se administreze dovezi în contradictoriu cu toate persoanele cărora hotărârea

trebuie să le fie opozabilă.

Prin soluția propusă nu se încalcă principiul

disponibilității, deoarece instanța de recurs nu a impus instanței de trimitere

să introducă din oficiu părți în proces, ci doar să respecte cerințele

imperative ale obligației de a atrage atenția părților asupra drepturilor și

îndatoririlor procesuale pe care le au. Nu se încalcă nici dispozițiile art.

294 alin. (1) C. proc. civ. întrucât cererea de intervenție forțată nu este

făcută în etapa apelului, ci după anularea sentinței, iar art. 297 alin. (2)

teza a II-a are în vedere tocmai faptul că a avut loc o primă judecată în fond.

Cu ocazia rejudecării fondului vor fi avute în vedere

și celelalte critici formulate prin motivele de apel și de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții C.M.A. și

C.V. împotriva deciziei civile nr. 1777 A din 6 octombrie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, și în consecință:

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea

apelului declarat de intervenientul B.V.N.M. împotriva sentinței civile nr. 20

din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Arad, secția civilă, la Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2007.