ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3118/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 09 octombrie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. (CNADNR) și B. - director general CNADNR, solicitând anularea actului administrativ individual reprezentat de refuzul CNADNR de a emite avizul favorabil pentru documentația "PUZ - cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare - lucrări rutiere, amenajare accese rutiere în zona DN 69, Timișoara-Arad, la km 45+435 și km 46+115 dreapta" (denumită în continuare "Documentația PUZ"), decis în ședința CTE - restrâns din data de 29.05.2014 și comunicat prin adresa emisă de CNADNR sub nr. 11/486 din 17 iunie 2014 (înregistrată la DRDP Timișoara sub nr. x din 17 iunie 2014), obligarea CNADNR la emiterea avizului favorabil pentru proiectul PUZ și obligarea pârâtului CNADNR, în solidar cu directorul general B., la plata sumei de 1.190.000 euro cu titlu de daune materiale și a sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului cauzat; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 12.02.2015, reclamantul a depus la dosar o precizare cu privire la cuantumul pretențiilor formulate în cauză și cerere de completare a acțiunii prin introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Inspectoratului General al Poliției Române, având în vedere că avizul în discuție este un aviz comun față de proiectul urbanistic.

Prin sentința civilă nr. 263 din 19 martie 2015 pronunțată în dosar nr. x/2014, Tribunalul Arad a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de judecată a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 150 din data de 15 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a MAI - Inspectoratul General al Poliției Române și s-a admis excepția prematurității introducerii acțiunii.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții CNADNR S.A., B. și Inspectoratul General al Poliției Române, ca fiind prematur introdusă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, invocând în drept motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, respingerea excepției prematurității acțiunii și trimiterea cauzei spre soluționarea fondului la Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond a admis în mod neîntemeiat excepția prematurității acțiunii, cu toate că aspectul pe care s-a întemeiat așa-zisa "prematuritate" ține de însuși fondul cauzei; în acest mod, s-au încălcat normele de drept material din Legea nr. 554/2004 - art. l alin. (1), art. 8 alin. (1) și (2); în plus, temeiul de drept invocat de pârâta CNADNR în susținerea excepției prematurității (art. 34 C. proc. civ. -acceptat de instanță ca atare, fără recalificarea temeiului de drept) este inaplicabil în speță, nefiind vorba de o cerere pentru executarea la termen a unor obligații și nici pentru exercitarea unui drept afectat de condiție.

Instanța a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al reclamantului, prin aceea că a ignorat răspunsul la întâmpinare și apărările față de excepția prematurității ridicate în acest răspuns și, ulterior, susținute oral în ședința publică (în motivarea sentinței, instanța a preluat tale quale susținerile pârâtului pe excepție, fără a analiza nici una din apărările reclamantului).

De asemenea, instanța de fond a menționat în mod eronat (la primul termen după rezolvarea excepției necompetenței materiale) că "nu mai sunt probe de administrat", cu toate că nu a acordat cuvântul asupra probelor.

Prin soluționarea cauzei pe excepția prematurității a încălcat dreptul la un recurs efectiv (confirmat atât de practica CEDO, cât și de cea a CJUE), refuzând reclamantului dreptul de a se adresa justiției pentru constatarea refuzului nejustificat, respectiv fără să analizeze dacă susținerea reclamantului (că există un refuz nejustificat deoarece documentația proiectului PUZ respectă prevederile legale) este întemeiată sau nu; aceasta în contextul în care reclamantul arăta și dovedea prin înscrisuri (deja depuse la dosar, însă neanalizate de instanță) că s-a conformat la nu mai puțin de 3 solicitări anterioare de modificare a documentației formulate de CNADNR, precum și că CNADNR invocase, de fiecare dată, motive noi sau chiar contradictorii față de solicitările sale anterioare - sens în care era evident cercul vicios și necesitatea unei soluții judiciare devenea imperativă.

Recurentul reclamant a prezentat situația de fapt și a precizat, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că în raport cu disp. art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a solicitat anularea actului administrativ prin care CNADNR refuză emiterea avizului și propune o serie de modificări la documentația PUZ, respectiv adresa din 17 iunie 2014 prin care i se comunică faptul că nu i-a fost avizată documentația, prin acțiune arătând că acest act este nelegal și că modificările propuse sunt arbitrare și lipsite de necesitate, fiind făcute cu exces de putere. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la emiterea actului, respectiv emiterea avizului cu privire la documentația PUZ.

Prematuritatea presupune ca anterior sesizării instanței de judecată să fie necesară parcurgerea unei proceduri prealabile. Astfel, se punea problema prematurității acțiunii în ipoteza în care era obligatorie parcurgerea procedurii prealabile și această cerință nu era îndeplinită sau dacă se formula acțiune pentru refuz nejustificat fără să existe o cerere adresată autorității respective, dar în speță nu ne aflăm în nici una din aceste situații.

Deși nu era necesar, reclamantul a îndeplinit și procedura prealabilă la care nu a primit răspuns în termenul prevăzut de lege. A formulat și plângere la Ministerul Transporturilor, cu titlu de recurs ierarhic împotriva aceluiași refuz al CNADNR de emitere a avizului, dar nici la acesta nu a primit răspuns.

Temeiul de drept pentru care s-a ridicat și s-a admis excepția prematurității, respectiv art. 34 C. proc. civ., nu este aplicabil în speță, întrucât acțiunea nu pune problema exercitării unui drept afectat de un termen sau de o condiție suspensivă.

Reclamantul a argumentat foarte clar acest lucru în răspunsul la întâmpinare (aspecte reluate și în concluziile orale), însă instanța pur și simplu a ignorat aceste apărări față de excepție, fără a arăta motivele/argumentele pentru care ar trebui înlăturate; de altfel, sentința recurată nici nu arată care este termenul sau condiția suspensivă care împiedică exercitarea dreptului la acțiune. De asemenea, în același răspuns la întâmpinare s-a arătat că determinarea faptului că există sau nu un refuz nejustificat din partea pârâților, respectiv determinarea faptului că documentația PUZ întrunește sau nu condițiile legale pentru a fi avizată favorabil, ține de fondul cauzei și nu poate face obiectul excepției de prematuritate.

Aspectul reținut de instanța de fond în motivarea admiterii excepției prematurității, în sensul că refuzul nu ar avea caracter nejustificat deoarece s-a dat un răspuns de către CNADNR și s-a menționat de ce nu se emite avizul nu privește prematuritatea acțiunii, ci ține de fondul cauzei.

Instanța de fond, fără a administra nici un fel de probatorii, reține că nu ar fi vorba de un refuz nejustificat, ci de unul justificat și, din acest considerent, acțiunea ar fi prematur formulată. Și aceasta în condițiile în care, în mod surprinzător, în practicaua sentinței recurate se reține că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, deși nu s-a acordat cuvântul pe probe, ci doar pe excepțiile formulate cu caracter prealabil.

Procedând în această manieră, instanța de fond a încălcat și regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității întrucât, deși a rămas în pronunțare pe o excepție procesuală - excepția prematurității, - s-a pronunțat asupra aspectelor de fond ale cauzei fără a permite reclamantului să administreze nici un fel de probe în dovedirea susținerilor sale. În acest fel sunt incidente și dispozițiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Recurentul reclamant a invocat practică judiciară incidentă în speță - Decizia nr. 2852 din 6 martie 2013, Decizia nr. 7171 din 8 noiembrie 2013 pronunțate de ÎCCJ - SCAF, sent. civ. nr. 595/1999 a Curții de Apel București.

De asemenea, a invocat art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care consacră pentru prima oară, în mod expres, printre drepturile cetățenești, dreptul la o bună administrare, precizând în alin. (1) că orice persoană "are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii"

CJUE a consacrat dreptul la un recurs efectiv ca fiind unul din principiile generale de drept ale Uniunii Europene, iar efectivitatea recursului se reflectă tocmai în posibilitatea reală a petentului de a critica, în fața instanțelor, încălcarea drepturilor sale de către autoritățile administrative.

În speță, avizul CNADNR pentru documentația PUZ este un aviz obligatoriu în sensul jurisprudenței CJUE. În consecință, în mod obligatoriu trebuie supus controlului judecătoresc refuzul emiterii acestui aviz și modificările solicitate de CNADNR, instanța urmând să stabilească soluționând fondul cauzei dacă respectivele modificări sunt necesare și dacă refuzul este justificat sau nejustificat.

A mai susținut că soluția de respingere a acțiunii în contradictoriu cu IGPR ca prematur formulată este nelegală, întrucât această pârâtă nu a invocat excepția prematurității acțiunii, ci excepția lipsei calității procesuale pasive. În condițiile în care instanța de fond a reținut în mod corect că această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, respingerea acțiunii față de această pârâtă ca fiind prematur formulată este nelegală, o asemenea excepție nefiind invocată de această parte. Nefiind o chestiune de ordine publică, nu putea fi invocată de instanță din oficiu.

De altfel, instanța nici nu a pus în discuția contradictorie a părților această chestiune, fiind vorba așadar, și de încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Din reglementarea de la art. 52 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 nu rezultă că ar exista o ordine obligatorie în care aceste avize administrative trebuie obținute de beneficiarul proiectului PUZ. Astfel, sunt lipsite de orice consistență susținerile pârâtului IGPR în sensul că această autoritate publică se poate pronunța cu privire la emiterea avizului prevăzut de art. 52 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 doar ulterior obținerii avizului prealabil al administratorului drumului public.

Practica administrativă presupune depunerea documentației doar la structura teritorială a CNADNR, care comunică dosarul către CNADNR, iar aceasta face comunicarea către IGPR și împreună cu IGPR emite un aviz comun, prin care își exprimă acordul pentru proiectarea, construcția sau amenajarea căilor de acces la drumurile deschise circulației publice de către beneficiarul PUZ-ului.

Reclamantul a depus documentația necesară în vederea obținerii avizului prevăzut la art. 52 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 încă din luna iulie a anului 2013, interval în care nu a primit niciun răspuns de la IGPR. Comunicarea și coordonarea activității între autoritățile publice ale statului nu îi este în niciun fel imputabilă reclamantului, care și-a îndeplinit toate obligațiile și a făcut toate demersurile impuse de lege. Faptul că CNADNR, legal sesizat cu solicitarea reclamantului, nu a implicat și IGPR în comisia abilitată să emită respectivul aviz comun nu îi poate fi opus reclamantului și nu poate reprezenta un argument pentru ca IGPR să se eschiveze în a răspunde juridic în acest litigiu.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului de acces la justiție/dreptului la un recurs efectiv a menționat că instanța a omis (sau, mai degrabă, a refuzat) să analizeze apărarea reclamantului față de excepția prematurității, preluând pur și simplu, tale quale, susținerile și teza interpretativă a pârâtei CNADNR privind așa-zisa prematuritate invocată în temeiul art. 34 C. proc. civ.

Astfel, instanța a încălcat art. 21 din Constituție, art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, dreptul la un recurs efectiv este confirmat și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca unul din principiile generale de drept ale Uniunii Europene.

Intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând, cu privire la excepția prematurității, că nu a formulat un refuz explicit de a emite avizul favorabil și nici Ministerul Transporturilor nu a exprimat un astfel de refuz.

A fost invocată și excepția lipsei obiectului acțiunii în raport cu corespondența purtată cu reclamantul, din care rezultă că era necesară completarea documentației tehnice.

A precizat că nu a avut niciodată intenția de a refuza emiterea favorabilă a avizului, cerând numai completarea acestei documentații.

Intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând că nu și-a manifestat niciun refuz nejustificat referitor la acordarea avizului în cauză, reclamantul nedepunând niciun înscris în acest sens.

Direcția Rutieră din cadrul IGPR acordă un asemenea aviz după ce administratorul drumului public își dă acordul pentru proiectarea, construcția sau amenajarea căilor de acces la drumurile deschise circulației publice.

Intimatul B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât CNADNR, prin adresa contestată, nu a făcut decât să indice precizările cu privire la modificarea și completarea documenzației tehnice depuse de reclamant.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24.02.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15.06.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente:

Reclamantul a întocmit documentația necesară în vederea aprobării Planului Urbanistic Zonal prin care terenului, proprietatea sa, în suprafață de aproximativ 100 ha, să îi fie atribuit statutul juridic de teren intravilan.

Proiectul denumit "PUZ cu funcțiuni mixte, servicii de comerț, industrie nepoluantă și depozitare - lucrări rutiere. Amenajare accese rutiere în zona DN69, Timișoara - Arad, la km. 45+435 și km. 46+115 dreapta" presupune parcurgerea unei proceduri administrative în cadrul căreia se obțin certificatul de urbanism și mai multe avize, conform dispozițiilor legale, de la autoritățile publice și entitățile private implicate în proiect, potrivit legii.

Prin certificatul de urbanism nr. 734 din 12.06.2012, Primăria Arad a confirmat posibilitatea și oportunitatea includerii în intravilan a terenurilor proprietatea reclamantului. În acest scop a fost întocmită documentația PUZ - Zonă de servicii și comerț extravilan Sud Municipiul Arad, jud. Arad.

Conform certificatului de urbanism, unul din avizele obligatorii necesare este cel al CNADNR. În consecință, reclamantul a solicitat pârâtei eliberarea acestui aviz în cursul lunii august 2013.

Prin adresa din 20 august 2013, CNADNR - Direcția Întreținere și Siguranța Circulației - Serviciul Autorizații pentru Acces la Drumuri Naționale a restituit reclamantului documentația tehnică pentru a fi completată și modificată, cu precizarea că membrii comisiei nu au avizat documentația solicitând să se analizeze soluția de amenajare propusă, fiind necesară completarea cu punctul de vedere al proiectantului de la Varianta de Ocolire Arad Vest, punctul de vedere al regionalei emis ca urmare a analizării în C.T.E., avizul Serviciului Rutier Arad, chitanța aferentă avizului de la poliție.

Reclamantul a depus documentația PUZ modificată, dar prin adresa din 29 august 2013, CNADNR îi comunică o serie de "completări" la adresa din 20 august 2014 și solicită noi modificări la proiect.

Reclamantul a depus la CNADNR documentația PUZ modificată, dar prin adresa din 17 aprilie 2014, CNADNR i-a restituit documentația tehnică pentru a fi completată și modificată, cu precizarea că membrii comisiei nu au avizat documentația solicitând să se analizeze soluția de amenajare propusă.

Reclamantul a depus la CNADNR documentația PUZ modificată, dar prin adresa din 17 iunie 2014, care face obiectul prezentului litigiu, CNADNR a restituit din nou reclamantului documentația tehnică pentru a fi completată și modificată, cu precizarea că membrii comisiei nu au avizat documentația, întrucât sensurile giratorii realizate în cadrul proiectului de construcție a autostrăzii nu au fost proiectate și nu au capacitatea necesară să preia traficul generat de dezvoltarea propusă în zonă; se va prezenta reglementarea din PUG-ul aprobat al orașului Arad pentru zona respectivă, cu precizarea căilor de comunicație prevăzute pentru dezvoltarea propusă, astfel încât să nu fie afectat traficul rutier pe autostradă și pe DN 69; comisia nu a fost de acord cu amenajarea celei de-a patra ramuri a sensului giratoriu de la km. 46+115, deoarece în zonă este prevăzută a se construi Centura Arad Sud-Est; accesul către dezvoltarea prevăzută între autostradă și km. 46+115 se va realiza prin intermediul sensului giratoriu existent la km. 46+585, aflat pe raza administrativă a municipiului Arad; beneficiarul trebuie să gândească o soluție denivelată pentru zona unde este prevăzut traseul Centurii Arad Sud-Est, astfel încât trecerea către sensul giratoriu existent la km. 46+585, aflat pe raza administrativă a municipiului Arad să nu fie la nivel.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

De asemenea, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede: "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

În temeiul acestor dispoziții legale, reclamantul a solicitat instanței anularea adresei sus menționate care, în opinia sa, exprimă un refuz nejustificat de emitere a avizului favorabil, obligarea la emiterea acestui aviz, precum și plata de despăgubiri, iar instanța de fond, prin sentința recurată, a respins acțiunea ca prematur formulată reținând că, din analiza adresei nr. x/486 din 17 iunie 2014, rezultă că pârâta CNADNR nu a formulat un refuz explicit de a emite avizul favorabil, ci a făcut câteva precizări cu privire la modificarea și completarea documentației tehnice privind lucrarea "PUZ - cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare - lucrări rutiere, amenajare accese rutiere în zona DN 69, Timișoara-Arad, la km 45+435 și km 46+115 dreapta", pentru care se solicită emiterea avizului favorabil.

Având în vedere cele constatate ca urmare a analizării documentației, CNADNR a restituit documentația tehnică pentru a fi completată și modificată, conform celor precizate, și nu a refuzat acordarea avizului favorabil, astfel cum susține reclamantul.

Dreptul material la acțiune trebuie să fie actual și anume, dreptul subiectiv ce se urmărește a fi realizat pe cale procesuală să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive. Astfel fiind, deși dreptul la acțiune al reclamantului există, câtă vreme nu există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, acțiunea reclamantului apare ca fiind prematur introdusă.

Înalta Curte constată că prematuritatea unei acțiuni poate fi reținută atunci când însuși dreptul care se tinde a fi valorificat este supus unui termen sau unei condiții suspensive, nefiind născut și actual.

Totodată, constată că, desi instanța de fond a soluționat cauza în temeiul unei excepții procesuale și anume excepția prematurității, a menționat în considerentele sentinței că nu există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, o asemenea constatare vizând, în mod evident, fondul litigiului dedus judecății.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin "refuz nejustificat de a soluționa o cerere" se înțelege "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

Instanța de fond invocă aceste prevederi legale și concluzionează că CNADNR nu a formulat un refuz explicit de a emite avizul favorabil, ci a făcut câteva precizări cu privire la modificarea și completarea documentației tehnice privind PUZ - ul pentru care se solicită emiterea avizului favorabil.

Pentru a stabili dacă refuzul de soluționare a unei cereri este justificat sau nejustificat, în înțelesul dispozițiilor legale sus menționate, se impune examinarea pe fond a cauzei, cu administrarea probelor care îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 255 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, în speță, prima instanță a reținut că nu există un refuz nejustificat, concluzie la care se ajunge ca urmare a examinării pe fond a litigiului dedus judecății, dar a respins acțiunea ca prematur introdusă, soluție care exclude analizarea fondului cauzei.

Reclamantul a supus cenzurii instanței de contencios administrativ un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv refuzul de emitere a avizului favorabil pentru PUZ-ul anterior menționat, chiar în adresa contestată facându-se precizarea că "membrii comisiei nu au avizat documentația", refuz pe care îl consideră nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Nu se poate reține prematuritatea formulării prezentei acțiuni, în condițiile în care nu rezultă că dreptul pe care reclamantul tinde să-l valorifice prin demersul judiciar inițiat este supus unui termen sau unei condiții suspensive, că nu este născut și actual. De altfel, prima instanță nu a precizat care este termenul suspensiv sau condiția suspensivă care afectează dreptul reclamantului despre care afirmă în considerentele sentinței că există.

Se înțelege din aceste considerente că ar fi vorba despre condiția existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, dar aceasta nu poate constitui, în niciun caz, o condiție suspensivă, ci este un aspect care vizează fondul cauzei, soluționarea pe fond a litigiului presupunând tocmai stabilirea existenței unui astfel de refuz.

În consecință, se impune ca prima instanță să procedeze la analizarea pe fond a cauzei pentru a stabili, în urma administrării probelor, dacă actul contestat, prin care s-a dispus restituirea documentației tehnice depuse de reclamant în scopul obținerii avizului favorabil, pentru completare și modificare, reprezintă un act administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de eliberare a avizului solicitat.

La termenul de judecată din 20.10.2017, reprezentantul intimatei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a depus la dosar copia adresei nr. x/46146 din 28 iulie 2016 emisă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Direcția Generală de Monitorizare și Mentenanță a Infrastructurii Rutiere - Direcția Siguranță și Monitorizare Trafic - Serviciul Verificare și Control UZD, prin care se comunică reclamantului acordul pentru lucrarea "PUZ - cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare - lucrări rutiere, amenajare accese rutiere în zona DN 69, Timișoara-Arad, la km 45+435 și km 46+115 dreapta" în condițiile prevăzute în această adresă, cu precizarea că nerespectarea condițiilor impuse prin aviz atrage nulitatea de drept a acestuia.

Nu poate fi reținută susținerea reprezentantului acestei intimate pârâte potrivit căreia cererea reclamantului a rămas fără obiect, din moment ce prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat doar anularea refuzului de emitere a avizului și obligarea la emiterea avizului favorabil, ci și obligarea pârâților, în solidar, la plata unor daune, soluționarea unei asemenea cereri impunând analizarea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului de acordare a avizului, exprimat prin actul supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

Astfel, se impune ca instanța să examineze fondul litigiului pentru a se pronunța asupra existenței actului administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantului de eliberare a avizului solicitat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța soluționând procesul fără a intra în judecarea fondului. În raport cu această împrejurare apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici din cererea de recurs, astfel că, în temeiul art. 496 și art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 150 din 15 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2017.