ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2852/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2852/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC T.D. SRL

Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CNC C.F.R. SA, ca prin sentința

ce se va pronunța:

- să se constate

refuzul nejustificat al pârâtei de a emite avizul C.F.R. pentru lucrarea

"construire imobil locuințe, organizare de șantier, împrejmuire,

branșamente utilități,din  Sibiu";

- să fie obligată

pârâta să emită avizul solicitat.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 2008 a cumpărat suprafața de 1456 mp

de teren, situat în Sibiu, înscris în C.F., în scopul de a edifica locuințe, că

prin certificatul de urbanism i s-a solicitat și avizul C.F.R., însă

demersurile sale de a-l obține au fost sortite eșecului, întrucât, prin Adresa nr.

2177/2010, pârâta a răspuns că nu poate emite aviz favorabil întrucât există o

stare conflictuală cu privire la teren, fiind încălcată zona cadastrală C.F.R.

S-a apreciat că

refuzul este nejustificat, întrucât reclamanta este proprietar tabular asupra

terenului de 1456 mp, înscrierea în C.F. având forță probantă absolută, că nu

există nici un temei pentru rectificarea suprafeței, situația juridică fiind

identică cu cea reală, din certificatul de urbanism rezultă că destinația

terenului este de zonă de locuințe și funcțiuni complementare, subzonă de

locuințe individuale, iar pârâta a emis, la data de 25 aprilie 2006, pentru

același teren, deținut la acel moment de către foștii proprietari, Avizul favorabil

nr. 182/2006.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a invocat:

- excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel, justificat de împrejurarea că

litigiul este de natură civilă și are ca finalitate clarificarea regimului

juridic al terenului prin compararea titlurilor,

- excepția

necompetenței teritoriale a Curții de Apel Alba Iulia, determinată de

necompetența materială, justificat de faptul că litigiul are natură comercială,

iar soluționarea în primă instanță îi revine Tribunalului București, instanța

de la sediul pârâtului,

- excepția lipsei

calității procesuale pasive a CNCF C.F.R. SA, întrucât titularului dreptului de

proprietate asupra bunurilor proprietate publică aflate în administrarea

pârâtei este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâta a susținut că

cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art.

82 alin. (1) ind. 1, art. 122 pct. 6 și art. 133 C. proc. civ., iar cu privire

la problemele de ordin substanțial a arătat că acțiunea este prematur introdusă,

întrucât dreptul reclamantei de a obține avizul este supus unei condiții

suspensive ce constă în obligația asumată de reclamantă de a depune diligențe

în scopul rectificării cărții funciare pentru suprafața care se suprapune peste

terenul proprietate publică a statului.

Pe de altă parte,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât refuzul de

acordare a avizului este justificat de faptul că terenul reclamantei încalcă

zona cadastrală C.F.R.

Pârâta a formulat

cerere privind arătarea titularului dreptului, prin care a solicitat

introducerea în cauză a Statului Român prin M.F.P., întrucât infrastructura

feroviară este proprietate publică a Statului Român, conform art. 4 din H.G. nr.

581/1998, iar titularul dreptului de proprietate trebuie introdus în cauză

potrivit art. 12 alin. (4) și (6) din Legea nr. 213/1998.

Prin încheierea din

data de 29 iunie 2011, curtea a respins excepțiile invocate și, dat fiind

faptul că terțul arătat ca titular al dreptului nu s-a înfățișat și nici nu

și-a exprimat poziția față de susținerile pârâtului, a făcut aplicarea art. 66 alin.

(2), rap. la art. 58 C. proc. civ., terțul dobândind poziția procesuală de

intervenient în interes propriu.

La data de 30

septembrie 2011 D.G.F.P. a județului Sibiu, în numele și pentru Statul Român

prin M.F.P., a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român, justificată de faptul că, în speță,

calitate procesuală pasivă are doar CNCF C.F.R. SA, titular al dreptului de

administrare.

Pe fond, a apreciat

că refuzul acesteia de a emite avizul este justificat, atâta timp cât din

planul de situație prezentat rezultă că reclamanta nu respectă zona de

protecție, fiind încălcată cu 405 mp zona cadastrală feroviară.

de apel

Prin Sentința nr. 317

din 26 octombrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P.,

- a respins cererea

de arătare a titularului dreptului, formulată de pârâta CNCF C.F.R.SA cu

privire la intervenientul forțat Statul Român prin M.F.P.,

- a admis acțiunea în

contencios administrativ formulată de reclamanta SC T.D. SRL și, în consecință,

a obligat pârâta să emită - prin structura specializată Regionala C.F.R. Brașov

- avizul tehnic C.F.R. pentru lucrarea construire imobil locuințe, organizare

de șantier, împrejmuire, branșamente utilități, din Sibiu,

- a obligat pârâta să

plătească suma de 3.728,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea

reclamantei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta SC T.D.

SRL a cumpărat în anul 2008, prin contractul autentificat din 11 iunie 2008 de

Biroul Notarului Public, suprafața de 1456 mp de teren, situat în Sibiu,

înscrisă în C.F. Sibiu, teren grădină.

Anterior acestei

tranzacții, pe acest teren, vânzătorii au intenționat să edifice un imobil de

locuințe colective, sens în care au obținut avizul favorabil al C.F.R. din 25

aprilie 2006, iar reclamanta a intenționat la rândul său să edifice un imobil

de locuințe, motiv pentru care a întocmit documentația necesară, iar prin

certificatul de urbanism i s-a solicitat avizul C.F.R.

Pentru faza P.U.Z.

pârâta a emis avizul favorabil din 9 iunie 2009, observațiile referindu-se la

zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice, iar în urma acestui aviz

a fost emisă H.C.L. al Mun. Sibiu nr. 284/2010, prin care a fost aprobat P.U.Z-ul.

În vederea obținerii

autorizației de construcție a fost emis certificatul de urbanism din 6 ianuarie

2010, prin care s-a solicitat obținerea avizului C.F.R.

Reclamanta a formulat

în acest sens cererea din 8 decembrie 2010, însă prin Adresa nr. 2177/2010

pârâta a răspuns că nu poate emite aviz favorabil întrucât există o stare

conflictuală cu privire la teren, fiind încălcată zona cadastrală C.F.R.

Reclamanta a comandat

documentația cadastrală întocmită de G.C., recepționată de O.C.P.I. sub nr. 141/2011,

prin care se atestă că suprafața terenului său este de 1456 mp.

Reținând că nu există

nici un temei pentru rectificare, a formulat plângere prealabilă la 2 martie 2011,

însă prin adresa din 24 martie 2011 pârâta i-a comunicat faptul că își menține

punctul de vedere, motiv pentru care la data de 12 mai 2011 a fost sesizată

instanța de contencios administrativ.

Instanța a constatat

că avizul ce trebuie emis de pârâtă în temeiul art. 6 alin. (2) pct. 8 din

Anexa la H.G. nr. 581/1998 are caracterul unui aviz conform, în lipsa sa ori în

cazul în care acesta este negativ neputând fi realizate construcții în

zonele de protecție și siguranță a infrastructurii feroviare

publice; că, a

șa cum rezultă din Regulamentul local

de urbanism aferent P.U.Z. și din planul de reglementări vizând limita zonei de

siguranță aferent P.U.Z., imobilul de locuințe se amplasează la 20,04 m de prima linie de cale ferată, adică în afara zonei de siguranță, dar înăuntrul zonei de

protecție, că în zona de protecție pot fi executate lucrări în condițiile art. 29

alin. (5 ) din O.G. nr. 12/1998, cu excluderea celor descrise în mod limitativ

în cuprinsul art. 30 din același act normativ și că, atât din documentația

depusă la dosar, cât și din poziția părților, rezultă că imobilul pentru care

se solicită avizul nu se încadrează în nici una din situațiile reglementate de art.

30, construcțiile ce urmează a fi ridicate neavând, prin modul de edificare, un

impact negativ asupra circulației feroviare.

Instanța a apreciat

că, în măsura în care construcția ce se cere a fi autorizată și care este

condiționată de emiterea acestui aviz respectă cerințele cuprinse în art. 29 alin.

(5) și art. 30 din O.G. nr. 12/1998, în condițiile în care reclamanta a făcut

dovada că este proprietar tabular asupra terenului pe care urmează a fi

edificată construcția, că din documentația cadastrală recepționată de O.C.P.I.

sub nr. 141/2011 se atestă că suprafața terenului său este de 1456 mp, așa cum

este înscrisă în C.F. la nr. 104994 Sibiu, neexistând astfel nici un temei

pentru rectificarea acestei suprafețe, situația juridică fiind identică cu cea

reală, iar din certificatul de urbanism rezultă că destinația terenului este de

zonă de locuințe și funcțiuni complementare, subzonă de locuințe individuale,

că pentru același amplasament au fost deja emise două avize favorabile, fără a

fi identificate eventuale probleme de suprapuneri de teren, nu există o

justificare obiectivă în sensul respingerii unei astfel de cereri.

S-a reținut, în

considerentele hotărârii atacate, că susținerile pârâtei, referitoare la un

pretins dezacord legat de delimitarea suprafeței reclamantei de zona cadastrală

feroviară, nu pot constitui un temei pentru neacordarea avizului, atâta timp

cât pe pretinsa suprafață suprapusă nu există echipamente referitoare la

siguranța circulației rutiere, nu au fost indicate elementele noi care au

intervenit de la data de 9 iunie 2009 până în prezent în amplasarea

echipamentelor feroviare sau delimitarea zonei cadastrale feroviare, ori în

amplasarea construcției reclamantei, iar tranșarea conflictului prin compararea

titlurilor de proprietate nu poate fi realizată în cadrul prezentei acțiuni în

contencios administrativ.

Față de aceste

împrejurări instanța a reținut că refuzul emiterii avizului constituie un exces

de putere din partea pârâtei, act asimilat actului administrativ, ce se impune

a fi sancționat, în condițiile art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004, prin

obligarea autorității la emiterea sa.

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin M.F.P., curtea a reținut că

acesta există, față de cererea de arătare a titularului dreptului și

dispozițiile art. 66 alin. (2), rap. la art. 58 C. proc. civ., terțul dobândind

poziția procesuală de intervenient în interes propriu. Ca atare, excepția

invocată în acest sens, analizată fiind prin raportare la manifestarea de

voință a pârâtei de introducere forțată în proces, a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Instanța de fond a

apreciat că cererea de arătare a titularului dreptului este neîntemeiată,

întrucât în speță nu se pune în discuție întinderea dreptului de proprietate

publică a Statului Român, obiectul acțiunii vizând stabilirea caracterului

justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei CNCF C.F.R. SA de a emite

avizul respectiv.

Instanța a admis

acțiunea, iar, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost

obligată să plătească suma de 3.728,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu apărător ales, taxă judiciară de

timbru și timbru judiciar.

exercitate în cauză

Împotriva acestei

hotărâri au declarant recurs pârâții CNCF C.F.R. SA București și M.F.P., pentru

Statul Român, prin D.G.F.P. Sibiu.

3.1. Recurenta –

pârâtă CNCF C.F.R. SA a criticat sentința în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sub următoarele aspecte:

-Instanța a respins

greșit excepția necompetenței materiale în raport cu natura juridică a litigiului,

pentru că a fost dedusă judecății o problemă de natură civilă, vizând o

obligație de a face, iar CNCF C.F.R. S.A. nu este autoritate publică în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

-Instanța a respins

greșit excepția necompetenței teritoriale, care aparține Tribunalului

București, ca instanță civilă, conform art. 5 și art. 7 alin. (1) C. proc. civ.

- Instanța a respins

greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCF C.F.R. SA, neținând

cont de dispozițiile art. 12 alin. (4) și (6) din Legea nr. 213/1998,

potrivit cărora „în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra

bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței

cine este titularul dreptului de proprietate potrivit Codului de procedură

civilă.

În acest sens,

recurenta – pârâtă a arătat că titularul dreptului de proprietate „asupra terenului

revendicat” este Statul Român, C.F.R. având doar un drept de administrare,

întemeiat pe împrejurarea că terenul aparține infrastructurii feroviare.

- Instanța a rezolvat

greșit fondul cauzei pentru că: recurenta - pârâtă nu este autoritate publică,

ci societate comercială care funcționează în regimul prevăzut în Legea nr. 31/1990,

astfel că nu poate emite acte în regim de putere publică, așa cum cere art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; nu s-a ținut seama de situația juridică a terenului

în discuție, care nu figurează în evidențele de carte funciară locală Sibiu,

fiind scos din circuitul civil, ci este înscris încă din anul 1876 în Cartea

Funciară Centrală, în prezent fiind evidențiat în inventarul bunurilor ce fac

parte domeniului public al statului, ca aparținând infrastructurii feroviare

publice, aflat în proprietatea Statului Român și în administrarea CNCF C.F.R.

SA; raportat la regimul juridic al zonei de siguranță și de protecție a

infrastructurii feroviare (O.U.G. nr. 12/1998, H.G. nr. 581/1998) și la împrejurările

concrete ale cauzei, așa cum rezultă din avizul tehnic din 6 decembrie 2010,

comunicat reclamantei, dreptul reclamantei la obținerea avizului este supus unei

condiții suspensive, ce constă în obligația asumată de reclamantă de a depune

diligențe în vederea rectificării în Cartea Funciară Locală a înscrierii

privind suprafața de teren care se suprapune cu terenul proprietate publică a statului;

nu există avizul, pentru că terenul pentru care se solicită aviz se află în

zona cadastrală a C.F.R., iar obligația de acordarea avizului va deveni

exigibilă, în sensul art. 1017 C. civ., numai după ce reclamanta își va

îndeplini propria obligație de a depune diligențele necesare în sensul

rectificării înscrierii, în cartea funciară.

- Instanța a respins

în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român,

prin raportare la manifestarea de voință a pârâtei de introducere forțată în

proces, conform art. 66 alin. (2) și art. 8 C. proc. civ.

- Instanța a

soluționat cererea de arătare a titularului dreptului, apreciind greșit că în

cauză nu se pune în discuție întinderea dreptului de proprietate publică.

- Cheltuielile de

judecată au fost acordate în mod nelegal, în raport cu prevederile art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., onorariul avocațial solicitat fiind disproporționat față de diligențele

depuse la judecat în fond a cauzei.

În concluzie,

recurenta - pârâtă a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii,

în principal, ca prematură, și în subsidiar, ca nefondată.

3.2. M.F.P., prin D.G.F.P.

a județului Sibiu, a criticat sentința pe motiv că instanța nu-și exercită

rolul activ în desfășurarea procesului, hotărârea fiind contradictorie.

Astfel, în opinia

recurentului - intervenient forțat, instanța a reținut greșit existența refuzului

nejustificat de emitere a avizului, în raport cu prevederile art. 29 și art. 30

din O.U.G. nr. 12/1998 și ale H.G. nr. 525/1996, care instituie un anumit regim

al zonei de protecție a infrastructurii feroviare, ca răspuns la necesitatea asigurării

unui perimetru de protecție și siguranță în zona căilor ferate care să permită

desfășurarea în condiții de vizibilitate normală a traficului feroviar dar și

remedierea eventualelor defecțiuni ce pot surveni în ce privește infrastructura

feroviară ori înlăturarea consecințelor unor evenimente neprevăzute intervenite

în derularea traficului feroviar, fiind evident că amplasarea unor construcții

în zona de protecție a infrastructurii feroviare și cu atât mai mult în zona de

siguranță este de natură a afecta normala desfășurare a traficului feroviar.

intimatei

Intimata – reclamantă

nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus

la dosar concluzii scrise prin care a răspuns fiecăruia dintre motivele de

recurs.

În esență, a arătat că

instanța de contencios administrativ este competentă să judece cauza, fiind dedus

judecății un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri adresate unei autorități

publice asimilate; în speță, refuzul este manifestarea unui exces de putere, în

sensul Legii nr. 553/2004; a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului

prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1018/2008, iar pe numele foștilor

proprietari a existat un aviz favorabil pentru edificarea de locuințe colective,

din 25 aprilie 2006; în vederea adoptării P.U.Z., pârâta a emis avizul favorabil

la 9 iunie 2009, ulterior P.U.Z.-ul fiind adoptat prin H.C.L. Sibiu din 26

august 2010; avizul din 6 decembrie 2010 favorabil executării construcției cu

condiția rectificării Cărții funciare nu i-a fost comunicat anterior declanșării

litigiului; documentația cadastrală a fost recepționată la O.C.P.I. Sibiu la 23

februarie 2011, atestând că, prin măsurători, suprafața corespunde cu cea

înscrisă în cartea funciară și nu există motiv de rectificare; a fost efectuată

anterior o operațiune de rectificare în baza Sentinței nr. 1506/1995, care se

bucură de puterea lucrului judecat;

instanța

de fond reține în mod corect că, din documentația de aprobare a P.U.Z.,

rezultă că imobilul de locuințe pentru care se

solicită avizul urmează a se amplasa, la

20.4 m de prima linie de cale ferată, în afara zonei de siguranță, dar

înăuntrul zonei de

protecție, a

stfel,

construcțiile ce urmează a se edifica nu au impact negativ asupra circulației

feroviare.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenți și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare, cu precizarea că argumentele comune

vor fi grupate și analizate împreună.

și de drept relevante

1.1. Cu privire la

obiectul și natura juridică a litigiului

Intimata – reclamantă

a supus controlului instanței refuzul, considerat nejustificat, de rezolvare a cererii

sale de emitere a avizului C.F.R. pentru lucrarea "construire imobil

locuințe, organizare de șantier, împrejmuire, branșamente utilități, în Sibiu".

Atribuția emiterii avizului

pentru construcțiile ce urmează a fi amplasate în zona de protecție feroviară intră,

potrivit art. 20 alin. (2) din H.G. nr. 525/1996, în competența administrativă

a recurentei - pârâte, organizate, conform art. 1 și art. 6 din H.G. nr. 581/1998

privind înființarea CNCF C.F.R. SA, prin reorganizarea SN C.F.R., sub forma unei

societăți comerciale autorizate să desfășoare activități de interes public

național în scopul realizării transportului feroviar public și al satisfacerii

nevoilor de apărare a țării. Aceste elemente se încadrează în definiția autorității

publice asimilate, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, instanța

de control judiciar împărtășește concluzia judecătorului fondului, în sensul că

raportul juridic dedus judecății este unul administrativ, acțiunea în justiție

încadrându-se în coordonatele art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 și vizând un act administrativ asimilat, în accepțiunea art. 2 alin.

(2) din aceeași lege.

Prin obiectul său,

demersul procesual al intimatei - reclamante nu tinde la delimitarea domeniului

public al statului, pentru a face aplicabile prevederile art. 12 alin. (4) și

(6) din Legea nr. 213/1998, invocate de recurenta - pârâtă, motiv pentru care

soluția dată cererii de arătarea titularului dreptului este legală.

1.2. Cu privire la competența

materială și teritorială a instanței

Având în vedere

natura juridică a litigiului, astfel cum a fost indicată mai sus, Înalta Curte

constată că dezlegarea pe care prima instanță a dat-o excepțiilor de

necompetență materială și teritorială este corectă, în cauză fiind pe deplin

aplicabile normele de competență cuprinse în art. 10 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 554/2004.

De altfel, în modul în

care CNCF C.F.R. SA și-a construit motivele de recurs se regăsesc argumente contradictorii,

pentru că, pe de o parte, susține că litigiul vizează dreptul de proprietate

publică a statului, caz în care competența ar aparține instanței de contencios

administrativ, conform art. 23 din Legea nr. 213/1998, dar pe de altă parte critică

sentința pe motiv că instanța de contencios administrativ nu a declinat competența

în favoarea unei instanțe civile.

1.3. Cu privire la

calitatea procesuală pasivă

Pentru argumentele reținute

la punctele anterioare, Înalta Curte constată, pe de o parte, că CNCF C.F.R. SA

are calitate procesuală pasivă, ca autoritate publică asimilată în a cărei

competență intră rezolvarea cererii și emitentă a refuzului nejustificat dedus

judecății.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar constată că recurenta - pârâtă SNCF C.F.R. SA nu

are un interes propriu în a critica soluția pronunțată asupra lipsei calității procesuale

a excepției Statului Român, prin M.F.P., de vreme ce ea însăși l-a introdus forțat

în proces, prin arătarea titularului dreptului, conform art. 64 C. proc. civ.

Art. 66 C. proc. civ.

prevede clar modul de stabilire a calității procesuale a celui introdus astfel

în proces, prin norme pe deplin respectate de instanța de fond:

„(1) Dacă cel arătat

ca titular recunoaște susținerile pârâtului și reclamantul consimte, el va lua

locul pârâtului, care va fi scos din judecată.

(2) Când cel chemat

nu se înfățișează sau tăgăduiește arătările pârâtului, se vor aplica

dispozițiile art. 58. (Cel chemat in judecata dobândește calitatea de

intervenient in interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă)”.

1.4. Cu privire la rezolvarea

fondului cauzei

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolvare a unei

cereri constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu

rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la litera n)

a aceluiași articol ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților

publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor. Excesul de putere, invocat ca temei al

acțiunii în contencios administrativ, permite instanței să examineze conduita

autorităților publice din perspectiva modului de exercitare a puterii

discreționare și încadrării ei în limitele legale ale marjei de apreciere, prin

prisma echilibrului rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public și

drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin

actele administrative.

În speță, fără a mai relua

împrejurările de fapt și de drept foarte bine punctate de judecătorul fondului,

Înalta Curte constată că s-a reținut judicios existența unui exces de putere a CNCF

C.F.R. SA în abordarea cererii intimatei – reclamante.

Aceasta a făcut dovada

că este proprietar tabular al terenului pe care intenționează să construiască,

teren care a făcut obiectul cererii acțiunii în rectificarea cărții funciare,

formulată de foștii proprietari și soluționată prin Sentința civilă nr. 1506

din 24 februarie 1994 a Judecătoriei Sibiu.

Printr-un „document

de avizare” din 25 aprilie 2006, emis pe numele foștilor proprietari, CNCF C.F.R.

SA, Sucursala Regionala de Căi Ferate Brașov a avizat favorabil documentația depusă

în vederea aprobării planului urbanistic zonal, în care urma să se prevadă construirea

unor locuințe colective, cu spații comerciale la parter, în, municipiul Sibiu.

După

dobândirea terenului de către intimata –reclamantă și inițierea propriilor

demersuri în vederea obținerii documentației de urbanism, aceeași entitate a emis

documentul de avizare din 9 iunie 2009, conținând avizul favorabil, cu

mențiunea de a se respecta zona de siguranță a infrastructurii feroviare

publice care cuprinde fâșiile de teren, în limita de 20 m fiecare, situate de o

parte și de alta a axei Căii ferate, necesare pentru amplasarea instalațiilor

de semnalizare și de siguranța circulației și a celorlalte instalații de

conducere operativă a circulației trenurilor, precum și a instalațiilor și

lucrărilor de protecție a mediului conform O.G. 12/1998 (republicată în M.Of. nr.

834/2004) și de a se respecta strict zona căii ferate, conform planului de

situație anexat.

Documentația

topografică atestată de O.C.P.I. Sibiu, conform procesului - verbal de recepție

din 23 februarie 2011, confirmă amplasamentul și delimitarea indicate de intimata

- reclamantă pentru terenul situat în zona de protecție a infrastructurii

feroviare, conform art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998.

În

acest context, condiționarea emiterii avizului de rectificarea cărții funciare,

fără un corespondent în realitatea materială care să stea la baza unei astfel

de obligații, și în lipsa unor argumente concrete legate de interesul public al

asigurării siguranței circulației feroviare, întrunește, într-adevăr,

elementele definitorii ale refuzului nejustificat de rezolvare a cererii.

1.5.

Cu privire la cheltuielile de judecată

Având

în vedere miza litigiului pentru intimata - reclamantă, probele administrate în

susținerea cererii sale, apărările necesare în raport cu excepțiile invocate de

pârâtă și de intervenient în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că

suma de 3720 lei, reprezentând onorariul de avocat, nu este excesivă, astfel încât

să atragă o măsură de ajustare, în temeiul art.  274 alin. (3) C. proc. civ.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Ținând

seama de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), Înalta

Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art.

304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

Pentru

că recurenții au calitate de „părți căzute în pretenții” conform art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., vor fi obligați să-i plătească intimatei – reclamante

cheltuielile efectuate în recurs, constând în suma de 1500 lei, reprezentând

onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de CNCF C.F.R. SA București și de M.F.P., prin D.G.F.P.

Sibiu împotriva Sentinței nr. 317/2011 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă

recurentele la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă SC T.D. SRL Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2013.