ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2852/2013

Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea formulată, reclamanta SC T.D. SRL Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CNC C.F.R. SA, ca prin sentința ce se va pronunța: - să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a emite avizul C.F.R. pentru lucrarea "construire imobil locuințe, organizare de șantier, împrejmuire, branșamente utilități,din Sibiu"; - să fie obligată pârâta să emită avizul solicitat. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 2008 a cumpărat suprafața de 1456 mp de teren, situat în Sibiu, înscris în C.F., în scopul de a edifica locuințe, că prin certificatul de urbanism i s-a solicitat și avizul C.F.R., însă demersurile sale de a-l obține au fost sortite eșecului, întrucât, prin Adresa nr. 2177/2010, pârâta a răspuns că nu poate emite aviz favorabil întrucât există o stare conflictuală cu privire la teren, fiind încălcată zona cadastrală C.F.R. S-a apreciat că refuzul este nejustificat, întrucât reclamanta este proprietar tabular asupra terenului de 1456 mp, înscrierea în C.F. având forță probantă absolută, că nu există nici un temei pentru rectificarea suprafeței, situația juridică fiind identică cu cea reală, din certificatul de urbanism rezultă că destinația terenului este de zonă de locuințe și funcțiuni complementare, subzonă de locuințe individuale, iar pârâta a emis, la data de 25 aprilie 2006, pentru același teren, deținut la acel moment de către foștii proprietari, Avizul favorabil nr. 182/2006. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat: - excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, justificat de împrejurarea că litigiul este de natură civilă și are ca finalitate clarificarea regimului juridic al terenului prin compararea titlurilor, - excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Alba Iulia, determinată de necompetența materială, justificat de faptul că litigiul are natură comercială, iar soluționarea în primă instanță îi revine Tribunalului București, instanța de la sediul pârâtului, - excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCF C.F.R. SA, întrucât titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor proprietate publică aflate în administrarea pârâtei este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pârâta a susținut că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 82 alin. (1) ind. 1, art. 122 pct. 6 și art. 133 C. proc. civ., iar cu privire la problemele de ordin substanțial a arătat că acțiunea este prematur introdusă, întrucât dreptul reclamantei de a obține avizul este supus unei condiții suspensive ce constă în obligația asumată de reclamantă de a depune diligențe în scopul rectificării cărții funciare pentru suprafața care se suprapune peste terenul proprietate publică a statului. Pe de altă parte, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât refuzul de acordare a avizului este justificat de faptul că terenul reclamantei încalcă zona cadastrală C.F.R. Pârâta a formulat cerere privind arătarea titularului dreptului, prin care a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin M.F.P., întrucât infrastructura feroviară este proprietate publică a Statului Român, conform art. 4 din H.G. nr. 581/1998, iar titularul dreptului de proprietate trebuie introdus în cauză potrivit art. 12 alin. (4) și (6) din Legea nr. 213/1998. Prin încheierea din data de 29 iunie 2011, curtea a respins excepțiile invocate și, dat fiind faptul că terțul arătat ca titular al dreptului nu s-a înfățișat și nici nu și-a exprimat poziția față de susținerile pârâtului, a făcut aplicarea art. 66 alin. (2), rap. la art. 58 C. proc. civ., terțul dobândind poziția procesuală de intervenient în interes propriu. La data de 30 septembrie 2011 D.G.F.P. a județului Sibiu, în numele și pentru Statul Român prin M.F.P., a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, justificată de faptul că, în speță, calitate procesuală pasivă are doar CNCF C.F.R. SA, titular al dreptului de administrare. Pe fond, a apreciat că refuzul acesteia de a emite avizul este justificat, atâta timp cât din planul de situație prezentat rezultă că reclamanta nu respectă zona de protecție, fiind încălcată cu 405 mp zona cadastrală feroviară.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 317 din 26 octombrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., - a respins cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de pârâta CNCF C.F.R.SA cu privire la intervenientul forțat Statul Român prin M.F.P., - a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T.D. SRL și, în consecință, a obligat pârâta să emită - prin structura specializată Regionala C.F.R. Brașov - avizul tehnic C.F.R. pentru lucrarea construire imobil locuințe, organizare de șantier, împrejmuire, branșamente utilități, din Sibiu, - a obligat pârâta să plătească suma de 3.728,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta SC T.D. SRL a cumpărat în anul 2008, prin contractul autentificat din 11 iunie 2008 de Biroul Notarului Public, suprafața de 1456 mp de teren, situat în Sibiu, înscrisă în C.F. Sibiu, teren grădină. Anterior acestei tranzacții, pe acest teren, vânzătorii au intenționat să edifice un imobil de locuințe colective, sens în care au obținut avizul favorabil al C.F.R. din 25 aprilie 2006, iar reclamanta a intenționat la rândul său să edifice un imobil de locuințe, motiv pentru care a întocmit documentația necesară, iar prin certificatul de urbanism i s-a solicitat avizul C.F.R. Pentru faza P.U.Z. pârâta a emis avizul favorabil din 9 iunie 2009, observațiile referindu-se la zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice, iar în urma acestui aviz a fost emisă H.C.L. al Mun. Sibiu nr. 284/2010, prin care a fost aprobat P.U.Z-ul. În vederea obținerii autorizației de construcție a fost emis certificatul de urbanism din 6 ianuarie 2010, prin care s-a solicitat obținerea avizului C.F.R. Reclamanta a formulat în acest sens cererea din 8 decembrie 2010, însă prin Adresa nr. 2177/2010 pârâta a răspuns că nu poate emite aviz favorabil întrucât există o stare conflictuală cu privire la teren, fiind încălcată zona cadastrală C.F.R. Reclamanta a comandat documentația cadastrală întocmită de G.C., recepționată de O.C.P.I. sub nr. 141/2011, prin care se atestă că suprafața terenului său este de 1456 mp. Reținând că nu există nici un temei pentru rectificare, a formulat plângere prealabilă la 2 martie 2011, însă prin adresa din 24 martie 2011 pârâta i-a comunicat faptul că își menține punctul de vedere, motiv pentru care la data de 12 mai 2011 a fost sesizată instanța de contencios administrativ. Instanța a constatat că avizul ce trebuie emis de pârâtă în temeiul art. 6 alin. (2) pct. 8 din Anexa la H.G. nr. 581/1998 are caracterul unui aviz conform, în lipsa sa ori în cazul în care acesta este negativ neputând fi realizate construcții în zonele de protecție și siguranță a infrastructurii feroviare publice; că, a șa cum rezultă din Regulamentul local de urbanism aferent P.U.Z. și din planul de reglementări vizând limita zonei de siguranță aferent P.U.Z., imobilul de locuințe se amplasează la 20,04 m de prima linie de cale ferată, adică în afara zonei de siguranță, dar înăuntrul zonei de protecție, că în zona de protecție pot fi executate lucrări în condițiile art. 29 alin. (5 ) din O.G. nr. 12/1998, cu excluderea celor descrise în mod limitativ în cuprinsul art. 30 din același act normativ și că, atât din documentația depusă la dosar, cât și din poziția părților, rezultă că imobilul pentru care se solicită avizul nu se încadrează în nici una din situațiile reglementate de art. 30, construcțiile ce urmează a fi ridicate neavând, prin modul de edificare, un impact negativ asupra circulației feroviare. Instanța a apreciat că, în măsura în care construcția ce se cere a fi autorizată și care este condiționată de emiterea acestui aviz respectă cerințele cuprinse în art. 29 alin. (5) și art. 30 din O.G. nr. 12/1998, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada că este proprietar tabular asupra terenului pe care urmează a fi edificată construcția, că din documentația cadastrală recepționată de O.C.P.I. sub nr. 141/2011 se atestă că suprafața terenului său este de 1456 mp, așa cum este înscrisă în C.F. la nr. 104994 Sibiu, neexistând astfel nici un temei pentru rectificarea acestei suprafețe, situația juridică fiind identică cu cea reală, iar din certificatul de urbanism rezultă că destinația terenului este de zonă de locuințe și funcțiuni complementare, subzonă de locuințe individuale, că pentru același amplasament au fost deja emise două avize favorabile, fără a fi identificate eventuale probleme de suprapuneri de teren, nu există o justificare obiectivă în sensul respingerii unei astfel de cereri. S-a reținut, în considerentele hotărârii atacate, că susținerile pârâtei, referitoare la un pretins dezacord legat de delimitarea suprafeței reclamantei de zona cadastrală feroviară, nu pot constitui un temei pentru neacordarea avizului, atâta timp cât pe pretinsa suprafață suprapusă nu există echipamente referitoare la siguranța circulației rutiere, nu au fost indicate elementele noi care au intervenit de la data de 9 iunie 2009 până în prezent în amplasarea echipamentelor feroviare sau delimitarea zonei cadastrale feroviare, ori în amplasarea construcției reclamantei, iar tranșarea conflictului prin compararea titlurilor de proprietate nu poate fi realizată în cadrul prezentei acțiuni în contencios administrativ. Față de aceste împrejurări instanța a reținut că refuzul emiterii avizului constituie un exces de putere din partea pârâtei, act asimilat actului administrativ, ce se impune a fi sancționat, în condițiile art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004, prin obligarea autorității la emiterea sa. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin M.F.P., curtea a reținut că acesta există, față de cererea de arătare a titularului dreptului și dispozițiile art. 66 alin. (2), rap. la art. 58 C. proc. civ., terțul dobândind poziția procesuală de intervenient în interes propriu. Ca atare, excepția invocată în acest sens, analizată fiind prin raportare la manifestarea de voință a pârâtei de introducere forțată în proces, a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța de fond a apreciat că cererea de arătare a titularului dreptului este neîntemeiată, întrucât în speță nu se pune în discuție întinderea dreptului de proprietate publică a Statului Român, obiectul acțiunii vizând stabilirea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei CNCF C.F.R. SA de a emite avizul respectiv. Instanța a admis acțiunea, iar, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească suma de 3.728,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu apărător ales, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei hotărâri au declarant recurs pârâții CNCF C.F.R. SA București și M.F.P., pentru Statul Român, prin D.G.F.P. Sibiu. 3.1. Recurenta – pârâtă CNCF C.F.R. SA a criticat sentința în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: -Instanța a respins greșit excepția necompetenței materiale în raport cu natura juridică a litigiului, pentru că a fost dedusă judecății o problemă de natură civilă, vizând o obligație de a face, iar CNCF C.F.R. S.A. nu este autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. -Instanța a respins greșit excepția necompetenței teritoriale, care aparține Tribunalului București, ca instanță civilă, conform art. 5 și art. 7 alin. (1) C. proc. civ. - Instanța a respins greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCF C.F.R. SA, neținând cont de dispozițiile art. 12 alin. (4) și (6) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora „în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate potrivit Codului de procedură civilă. În acest sens, recurenta – pârâtă a arătat că titularul dreptului de proprietate „asupra terenului revendicat” este Statul Român, C.F.R. având doar un drept de administrare, întemeiat pe împrejurarea că terenul aparține infrastructurii feroviare. - Instanța a rezolvat greșit fondul cauzei pentru că: recurenta - pârâtă nu este autoritate publică, ci societate comercială care funcționează în regimul prevăzut în Legea nr. 31/1990, astfel că nu poate emite acte în regim de putere publică, așa cum cere art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; nu s-a ținut seama de situația juridică a terenului în discuție, care nu figurează în evidențele de carte funciară locală Sibiu, fiind scos din circuitul civil, ci este înscris încă din anul 1876 în Cartea Funciară Centrală, în prezent fiind evidențiat în inventarul bunurilor ce fac parte domeniului public al statului, ca aparținând infrastructurii feroviare publice, aflat în proprietatea Statului Român și în administrarea CNCF C.F.R. SA; raportat la regimul juridic al zonei de siguranță și de protecție a infrastructurii feroviare (O.U.G. nr. 12/1998, H.G. nr. 581/1998) și la împrejurările concrete ale cauzei, așa cum rezultă din avizul tehnic din 6 decembrie 2010, comunicat reclamantei, dreptul reclamantei la obținerea avizului este supus unei condiții suspensive, ce constă în obligația asumată de reclamantă de a depune diligențe în vederea rectificării în Cartea Funciară Locală a înscrierii privind suprafața de teren care se suprapune cu terenul proprietate publică a statului; nu există avizul, pentru că terenul pentru care se solicită aviz se află în zona cadastrală a C.F.R., iar obligația de acordarea avizului va deveni exigibilă, în sensul art. 1017 C. civ., numai după ce reclamanta își va îndeplini propria obligație de a depune diligențele necesare în sensul rectificării înscrierii, în cartea funciară. - Instanța a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin raportare la manifestarea de voință a pârâtei de introducere forțată în proces, conform art. 66 alin. (2) și art. 8 C. proc. civ. - Instanța a soluționat cererea de arătare a titularului dreptului, apreciind greșit că în cauză nu se pune în discuție întinderea dreptului de proprietate publică. - Cheltuielile de judecată au fost acordate în mod nelegal, în raport cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., onorariul avocațial solicitat fiind disproporționat față de diligențele depuse la judecat în fond a cauzei. În concluzie, recurenta - pârâtă a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca prematură, și în subsidiar, ca nefondată. 3.2. M.F.P., prin D.G.F.P. a județului Sibiu, a criticat sentința pe motiv că instanța nu-și exercită rolul activ în desfășurarea procesului, hotărârea fiind contradictorie. Astfel, în opinia recurentului - intervenient forțat, instanța a reținut greșit existența refuzului nejustificat de emitere a avizului, în raport cu prevederile art. 29 și art. 30 din O.U.G. nr. 12/1998 și ale H.G. nr. 525/1996, care instituie un anumit regim al zonei de protecție a infrastructurii feroviare, ca răspuns la necesitatea asigurării unui perimetru de protecție și siguranță în zona căilor ferate care să permită desfășurarea în condiții de vizibilitate normală a traficului feroviar dar și remedierea eventualelor defecțiuni ce pot surveni în ce privește infrastructura feroviară ori înlăturarea consecințelor unor evenimente neprevăzute intervenite în derularea traficului feroviar, fiind evident că amplasarea unor construcții în zona de protecție a infrastructurii feroviare și cu atât mai mult în zona de siguranță este de natură a afecta normala desfășurare a traficului feroviar.

Apărările intimatei Intimata – reclamantă nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a răspuns fiecăruia dintre motivele de recurs. În esență, a arătat că instanța de contencios administrativ este competentă să judece cauza, fiind dedus judecății un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri adresate unei autorități publice asimilate; în speță, refuzul este manifestarea unui exces de putere, în sensul Legii nr. 553/2004; a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1018/2008, iar pe numele foștilor proprietari a existat un aviz favorabil pentru edificarea de locuințe colective, din 25 aprilie 2006; în vederea adoptării P.U.Z., pârâta a emis avizul favorabil la 9 iunie 2009, ulterior P.U.Z.-ul fiind adoptat prin H.C.L. Sibiu din 26 august 2010; avizul din 6 decembrie 2010 favorabil executării construcției cu condiția rectificării Cărții funciare nu i-a fost comunicat anterior declanșării litigiului; documentația cadastrală a fost recepționată la O.C.P.I. Sibiu la 23 februarie 2011, atestând că, prin măsurători, suprafața corespunde cu cea înscrisă în cartea funciară și nu există motiv de rectificare; a fost efectuată anterior o operațiune de rectificare în baza Sentinței nr. 1506/1995, care se bucură de puterea lucrului judecat; instanța de fond reține în mod corect că, din documentația de aprobare a P.U.Z., rezultă că imobilul de locuințe pentru care se solicită avizul urmează a se amplasa, la 20.4 m de prima linie de cale ferată, în afara zonei de siguranță, dar înăuntrul zonei de protecție, a stfel, construcțiile ce urmează a se edifica nu au impact negativ asupra circulației feroviare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, cu precizarea că argumentele comune vor fi grupate și analizate împreună. 1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.1. Cu privire la obiectul și natura juridică a litigiului Intimata – reclamantă a supus controlului instanței refuzul, considerat nejustificat, de rezolvare a cererii sale de emitere a avizului C.F.R. pentru lucrarea "construire imobil locuințe, organizare de șantier, împrejmuire, branșamente utilități, în Sibiu". Atribuția emiterii avizului pentru construcțiile ce urmează a fi amplasate în zona de protecție feroviară intră, potrivit art. 20 alin. (2) din H.G. nr. 525/1996, în competența administrativă a recurentei - pârâte, organizate, conform art. 1 și art. 6 din H.G. nr. 581/1998 privind înființarea CNCF C.F.R. SA, prin reorganizarea SN C.F.R., sub forma unei societăți comerciale autorizate să desfășoare activități de interes public național în scopul realizării transportului feroviar public și al satisfacerii nevoilor de apărare a țării. Aceste elemente se încadrează în definiția autorității publice asimilate, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, instanța de control judiciar împărtășește concluzia judecătorului fondului, în sensul că raportul juridic dedus judecății este unul administrativ, acțiunea în justiție încadrându-se în coordonatele art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și vizând un act administrativ asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (2) din aceeași lege. Prin obiectul său, demersul procesual al intimatei - reclamante nu tinde la delimitarea domeniului public al statului, pentru a face aplicabile prevederile art. 12 alin. (4) și (6) din Legea nr. 213/1998, invocate de recurenta - pârâtă, motiv pentru care soluția dată cererii de arătarea titularului dreptului este legală. 1.2. Cu privire la competența materială și teritorială a instanței Având în vedere natura juridică a litigiului, astfel cum a fost indicată mai sus, Înalta Curte constată că dezlegarea pe care prima instanță a dat-o excepțiilor de necompetență materială și teritorială este corectă, în cauză fiind pe deplin aplicabile normele de competență cuprinse în art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004. De altfel, în modul în care CNCF C.F.R. SA și-a construit motivele de recurs se regăsesc argumente contradictorii, pentru că, pe de o parte, susține că litigiul vizează dreptul de proprietate publică a statului, caz în care competența ar aparține instanței de contencios administrativ, conform art. 23 din Legea nr. 213/1998, dar pe de altă parte critică sentința pe motiv că instanța de contencios administrativ nu a declinat competența în favoarea unei instanțe civile. 1.3. Cu privire la calitatea procesuală pasivă Pentru argumentele reținute la punctele anterioare, Înalta Curte constată, pe de o parte, că CNCF C.F.R. SA are calitate procesuală pasivă, ca autoritate publică asimilată în a cărei competență intră rezolvarea cererii și emitentă a refuzului nejustificat dedus judecății. Pe de altă parte, instanța de control judiciar constată că recurenta - pârâtă SNCF C.F.R. SA nu are un interes propriu în a critica soluția pronunțată asupra lipsei calității procesuale a excepției Statului Român, prin M.F.P., de vreme ce ea însăși l-a introdus forțat în proces, prin arătarea titularului dreptului, conform art. 64 C. proc. civ. Art. 66 C. proc. civ. prevede clar modul de stabilire a calității procesuale a celui introdus astfel în proces, prin norme pe deplin respectate de instanța de fond: „(1) Dacă cel arătat ca titular recunoaște susținerile pârâtului și reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată. (2) Când cel chemat nu se înfățișează sau tăgăduiește arătările pârâtului, se vor aplica dispozițiile art. 58. (Cel chemat in judecata dobândește calitatea de intervenient in interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă)”. 1.4. Cu privire la rezolvarea fondului cauzei Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la litera n) a aceluiași articol ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Excesul de putere, invocat ca temei al acțiunii în contencios administrativ, permite instanței să examineze conduita autorităților publice din perspectiva modului de exercitare a puterii discreționare și încadrării ei în limitele legale ale marjei de apreciere, prin prisma echilibrului rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public și drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin actele administrative. În speță, fără a mai relua împrejurările de fapt și de drept foarte bine punctate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că s-a reținut judicios existența unui exces de putere a CNCF C.F.R. SA în abordarea cererii intimatei – reclamante. Aceasta a făcut dovada că este proprietar tabular al terenului pe care intenționează să construiască, teren care a făcut obiectul cererii acțiunii în rectificarea cărții funciare, formulată de foștii proprietari și soluționată prin Sentința civilă nr. 1506 din 24 februarie 1994 a Judecătoriei Sibiu. Printr-un „document de avizare” din 25 aprilie 2006, emis pe numele foștilor proprietari, CNCF C.F.R. SA, Sucursala Regionala de Căi Ferate Brașov a avizat favorabil documentația depusă în vederea aprobării planului urbanistic zonal, în care urma să se prevadă construirea unor locuințe colective, cu spații comerciale la parter, în, municipiul Sibiu. După dobândirea terenului de către intimata –reclamantă și inițierea propriilor demersuri în vederea obținerii documentației de urbanism, aceeași entitate a emis documentul de avizare din 9 iunie 2009, conținând avizul favorabil, cu mențiunea de a se respecta zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice care cuprinde fâșiile de teren, în limita de 20 m fiecare, situate de o parte și de alta a axei Căii ferate, necesare pentru amplasarea instalațiilor de semnalizare și de siguranța circulației și a celorlalte instalații de conducere operativă a circulației trenurilor, precum și a instalațiilor și lucrărilor de protecție a mediului conform O.G. 12/1998 (republicată în M.Of. nr. 834/2004) și de a se respecta strict zona căii ferate, conform planului de situație anexat. Documentația topografică atestată de O.C.P.I. Sibiu, conform procesului - verbal de recepție din 23 februarie 2011, confirmă amplasamentul și delimitarea indicate de intimata - reclamantă pentru terenul situat în zona de protecție a infrastructurii feroviare, conform art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998. În acest context, condiționarea emiterii avizului de rectificarea cărții funciare, fără un corespondent în realitatea materială care să stea la baza unei astfel de obligații, și în lipsa unor argumente concrete legate de interesul public al asigurării siguranței circulației feroviare, întrunește, într-adevăr, elementele definitorii ale refuzului nejustificat de rezolvare a cererii. 1.

Cu privire la cheltuielile de judecată Având în vedere miza litigiului pentru intimata - reclamantă, probele administrate în susținerea cererii sale, apărările necesare în raport cu excepțiile invocate de pârâtă și de intervenient în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că suma de 3720 lei, reprezentând onorariul de avocat, nu este excesivă, astfel încât să atragă o măsură de ajustare, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Ținând seama de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ. Pentru că recurenții au calitate de „părți căzute în pretenții” conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligați să-i plătească intimatei – reclamante cheltuielile efectuate în recurs, constând în suma de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat.