ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1139/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1139/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția

comercială și de contencios administrativ, sub nr. 1406/85/2010 reclamanta SC E.I.I.

SRL, în temeiul dispozițiilor art. 969, art. 1020, art. 1021, art. 1073, art.

1082 C. civ., a chemat în judecată pe pârâta SC H.I. SRL solicitând

rezoluțiunea contractului de proiectare încheiat din 10 martie 2008 modificat

prin actul adițional intitulat anexa la contract D. și obligarea pârâtei la

plata sumei de 35.700 euro sau la echivalentul în lei la data plății efective,

precum și a dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 24 martie 2008

și până la data plății efective.

La termenul de judecată din 4 mai 2010, reclamanta și-a

precizat acțiunea introductivă (f. 34), arătând că la momentul introducerii

acțiunii echivalentul în lei a sumei de 35.700 euro era de 146.491 lei la

cursul B.N.R. de 4.1034 lei/ euro, iar cuantumul dobânzii legale în perioada 24

martie 2008 - data introducerii acțiunii era de 27.529 lei.

Pârâta SC H.I. SRL a depus la dosar întâmpinare (f. 42),

prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată și cerere reconvențională

(f. 42), prin care cerut obligarea reclamantei SC E.I.I. SRL la plata în

integralitate a contravalorii lucrărilor de proiectare conform contractului din

10 martie 2010, respectiv la plata în lei la cursul stabilit de BNR pentru euro

la data plății a sumei de 75.254 euro plus TVA, în total 89.552 euro, sumă

obținută prin înmulțirea suprafeței desfășurate proiectate (66.836 mp) cu suma

cuvenită de 1,5 euro/ mp desfășurat din care s-a scăzut suma deja achitată, în

cuantum de 25.000 euro (exclusiv TVA), cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 22.06.2010, pârâta

- reclamantă SC H.I. SRL și-a precizat cererea reconvențională sub aspectul

cuantumului în lei al pretențiilor deduse judecății, în vederea stabilirii

taxei de timbru, ca fiind în sumă de 378.393 lei (f.61).

Prin sentința comercială nr. 675/ C din 27 mai 2011,

pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea principală formulată și precizată de

reclamanta SC E.I.I. SRL Sibiu, a admis în parte cererea reconvențională

formulată și precizată de pârâta-reclamantă SC H.I. SRL și, în consecință, a

obligat reclamanta-pârâta SC E.I.I. SRL în favoarea pârâtei-reclamante SC H.I. SRL

la piața sumei de 14.460,8 euro plus TVA sau contravaloarea în lei la data

plății, reprezentând diferență contravaloare lucrări de proiectare și a sumei

de 12.833,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut, în esență, în raport de probele administrate, că reclamanta, în

calitate de beneficiar, nu și-a executat în totalitate obligația de plată a

prețului lucrărilor de proiectare executate integral de pârâtă conform

contractului de proiectare încheiat între părți din 10 martie 2008 și modificat

prin actul adițional intitulat anexă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât

reclamanta, cât și pârâta, calea ordinară de atac fiind soluționată de Curtea

de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia nr.113/2011 din 11

noiembrie 2011, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta-pârâtă SC E.I.I.

SRL împotriva Sentinței comerciale nr. 675/C/2011 pronunțată de Tribunalul

Sibiu în Dosarul nr. 1406/85/2010, pe care a schimbat-o în parte și a respins

în tot a cererea reconvențională precizată formulată de pârâta-reclamantă SC H.I.

SRL, cu consecința înlăturării obligării reclamantei pârâte la plata sumei de

14.460,8 euro contravaloarea în lei și la plata sumei de 12.883,05 lei

cheltuieli de judecată; respingerii apelul pârâtei-reclamante SC H.I. SRL;

menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței atacate și respingerii cererilor

privind plata cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de control a

reținut următoarele:

Reclamanta a achitat parțial contravaloarea .

contractului de proiectare încheiat între părți, plătind suma de 131.417,06 lei

și nu și-a exprimat acordul față de soluția de proiectare, astfel încât nu se

poate aprecia ca fiind expirat termenul de 30 de zile lucrătoare prevăzut de

art. 3 din contract, iar pârâta a întocmit corespunzător documentația PUZ și,

parțial, documentația PUD, însă nu a obținut anterior toate avizele pentru

soluția de proiectare adoptată aceasta din urmă nefiind avizată favorabil de

Primăria Sibiu si nu s-a dovedit că ulterior obținerii avizului Ministerului

Culturii, care impunea modificări ale proiectului în sensul renunțării la

mezaninul blocurilor de locuit, pârâta a întocmit o nouă documentație PUD care

să respecte acest aviz.

De altfel, dacă pârâta ar fi apreciat că și-a

îndeplinit obligațiile contractuale corespunzător și integral, atunci ar fi

trebuit să emită factura fiscală în conformitate cu prevederile art. 5 din

contract. Pârâta nu a emis această factură care trebuia achitată în termen de 5

zile de la eliberare.

Față de executarea parțială a contractului de către

ambele părți, curtea a apreciat că se impune respingerea atât a acțiunii

introductive, cât și a cererii reconvenționale.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal

au declarat recurs, atât reclamanta-pârâtă SC E.I.I. SRL Sibiu, criticând-o

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

și solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în

sensul menținerii soluției de respingere a apelului formulat de

pârâta-reclamantă și admiterii apelului său cu consecința schimbării în tot a

sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii

introductive precizate și respingerii cererii reconvenționale precizate

formulate de pârâta-reclamantă, cu cheltuieli de judecată, cât și

pârâta-reclamantă SC H.I. SRL Sibiu, criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

apelului reclamantei-pârâte și admiterii apelului său cu consecința schimbării

în parte a sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii în tot a

cererii reconvenționale precizate și menținerea soluției de respingere a

acțiunii introductive formulate de reclamanta-pârâtă, cu cheltuieli de

judecată.

Reclamanta-pârâtă SC E.I.I. SRL Sibiu, subsumat

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susținut

că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii fiind vădită, în

opinia sa, confuzia tribunalului, care deși a reținut că reclamanta nu și-a dat

niciodată acordul cu privire la soluția de proiectare realizată de pârâtă, în

final a obligat-o la plata unor sume de bani ca și cum pârâta și-ar fi

îndeplinit în totul obligațiile contractuale asumate.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a criticat decizia instanței de apel,

invocând greșită aplicare a dispozițiilor art. 1020 și 1021 C. civ. și art. 274

C. proc. civ., susținând că se impunea rezoluțiunea contractului de proiectare din

10 martie 2008, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit în mod culpabil

obligațiile, respectiv nu a efectuat documentația în acord cu acceptul soluției

menționat în termenul contractual de 30 de zile de la data acceptului soluției

și nici ulterior notificării rezoluțiunii pe care i-a adresat-o prin executor

judecătoresc la data de 6 octombrie 2009.

Din perspectiva îndreptățirii sale la admiterea

acțiunii, a arătat că instanța de apel trebuia să oblige pârâta în favoarea sa

la plata cheltuielilor de judecată efectuate.

Pârâta-reclamantă SC H.I. SRL Sibiu, a criticat decizia

atacată pentru schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului

dedus judecății, respectiv a clauzei prevăzute la art. 2 din contractul de

proiectare din 10 martie 2008, reținând, în mod eronat, în sarcina sa obligația

obținerii diferitelor avize și în sarcina reclamantei, doar pe aceea de a

achita costurile aferente acestora, când în realitate, obligația ce îi revenea

sieși era doar aceea de întocmire a documentațiilor necesare și de asistare a

reclamantei în fața comisiilor care eliberau avizelor respective, obligația

obținerii efective a acestora incumbând exclusiv reclamantei, singura care avea

legitimare pentru obținerea lor, în calitate da deținătoare a drepturilor

asupra terenurilor pe care urmau a fi edificate clădirile.

Din perspectiva aceluiași motiv de nelegalitate a

criticat modul de interpretare a avizului favorabil emis de Ministerul Cultelor

care făcea vorbire despre renunțarea la mezaninul blocurilor de locuit, în

condițiile în care această redesenare urma să se realizeze ulterio

r

obținerii acestui aviz, și doar în situația în care reclamanta ar fi agreat

eventualitatea depunerii unei documentații în acest sens, ceea ce nu s-a și

realizat in speță.

Pârâta-reclamantă, a arătat că decizia atacată a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește probatoriului

administrat, astfel încât, în lipsa oricărui fundament a stabilit că partea sa

din obligațiile contractuale pretins nerespectate ar valora aproximativ 75 %

din valoarea contractului, îmbogățind astfel, reclamanta fără justă cauză.

Analizând decizia atacată în raport de criticile

formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune

ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina

părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere

faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în

consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului,

ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct.1-9 C.

proc. civ.

SRL Sibiu

Referitor la critica subsumată motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia,

reclamanta a susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive

contradictorii, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată și lipsită de

interes, în condițiile în care, instanța de control a admis apelul declarat de

reclamantă și a schimbat hotărârea tribunalului în sensul respingerii cererii

reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă.

În ceea ce privește criticile formulate circumscris

motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că, deși reclamanta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 1020

și 1021 C. civ. și art. 274 C. proc. civ., în realitate, din dezvoltarea

acestora rezultă că vizează exclusiv aspecte de temeinicie, respectiv de

stabilire a situației de fapt, a culpei în executarea obligațiilor și a modului

de realizare a documentației, care nu pot fi cenzurate în faza procesuală a

recursului, în cadrul căruia instanța este ținută să verifice doar elemente de

nelegalitate a deciziei atacate.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu

privire la soluțiile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de

apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză,

precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul

analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește pretinsa greșită aplicare a art. 274

C. proc. civ., Înalta Curte, reține, că, în raport de soluția pronunțată de

instanța de apel, aceea de respingere atât a acțiunii introductive, cât și a

cererii reconvenționale, în mod corect, ambele părți căzând în pretenții, în

explicarea normei legale menționate, a respins cererea reclamantei de obligare

a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Sibiu

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea atacată, instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Altfel spus, acest motiv de recurs, sancționează

hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ.,

trecând peste voința părților exprimată în actul dedus judecății.

În speță, Înalta Curte constată că criticile dezvoltate

de recurenta-pârâtă subsumat acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate,

având în vedere că instanța de apel nu a dispus respingerea cererii

reconvenționale în considerarea neîndeplinirii de către pârâtă a obligației de

obținere a avizelor, ci motivat de faptul că aceasta nu a întocmit documentația

PUD corespunzător obținerii avizelor astfel încât, nu se poate aprecia că a

schimbat natura sau înțelesul acestora.

Astfel, motivele invocate de recurenta-pârâtă nu

vizează faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit clauza prevăzută la

art. 2 din contractul de proiectare, ci maniera în care se raportează ea însăși

la obligațiile asumate.

Or, acest aspect este o chestiune de apreciere a

probelor care nu face obiectul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la criticile dezvoltate subsumat motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază

de asemenea că sunt nefondate, în considerarea următoarelor:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori

aplicarea greșită a legii.

Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei

ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care

urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să

rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a

fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme

de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme

juridice, în prezenta cauză, reclamanta susținând incidența ultimelor două

ipoteze.

Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze -

încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele

condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății,

să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul

să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor

legale.

Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea

eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța, recurgând la un text de

lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit

calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege.

Deși, recurenta-pârâtă a indicat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a structurat

criticile formulate, în raport de niciuna dintre ipotezele prevăzute și nu a

argumentat corect niciuna dintre cele ele.

Astfel, analiza probelor în raport de care instanța de

apel a dispus asupra admisibilității rezoluțiunii contractului și asupra

pretențiilor privind plata restului de preț, nu constituie argument suficient

pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare

al deciziei și analiza amplă și riguroasă a înscrisurilor depuse în probațiune,

demonstrează preocuparea instanței de a fundamenta soluția pronunțată pe probe

și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Altfel spus, situația de fapt riguros stabilită de

instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție

în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar

criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură

să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

De altfel, recurenta-pârâtă, în argumentația criticilor

formulate s-a referit la interpretarea probelor, respectiv a înscrisurilor

depuse, aspect ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și

nicidecum motiv de nelegalitate.

În cazul de față, rezultă fără echivoc că motivul de

nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a

solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este

permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va

reține că recurenta-pârâtă prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs

să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice

decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire

la soluțiile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel,

modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum

și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul cenzurii

instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat

și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de

nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică,

urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să

respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC E.I.I. SRL Sibiu

și de pârâta SC H.I. SRL Sibiu împotriva Deciziei nr. 113/2011 din 11 noiembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, menținând

hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC E.I.I. SRL

Sibiu și de pârâta SC H.I. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 113/2011 din 11

noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.