ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1139/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 1406/85/2010 reclamanta SC E.I.I. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 969, art. 1020, art. 1021, art. 1073, art. 1082 C. civ., a chemat în judecată pe pârâta SC H.I. SRL solicitând rezoluțiunea contractului de proiectare încheiat din 10 martie 2008 modificat prin actul adițional intitulat anexa la contract D. și obligarea pârâtei la plata sumei de 35.700 euro sau la echivalentul în lei la data plății efective, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 24 martie 2008 și până la data plății efective.

La termenul de judecată din 4 mai 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea introductivă (f. 34), arătând că la momentul introducerii acțiunii echivalentul în lei a sumei de 35.700 euro era de 146.491 lei la cursul B.N.R. de 4.1034 lei/ euro, iar cuantumul dobânzii legale în perioada 24 martie 2008 - data introducerii acțiunii era de 27.529 lei. Pârâta SC H.I. SRL a depus la dosar întâmpinare (f. 42), prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată și cerere reconvențională (f. 42), prin care cerut obligarea reclamantei SC E.I.I.

SRL la plata în integralitate a contravalorii lucrărilor de proiectare conform contractului din 10 martie 2010, respectiv la plata în lei la cursul stabilit de BNR pentru euro la data plății a sumei de 75.254 euro plus TVA, în total 89.552 euro, sumă obținută prin înmulțirea suprafeței desfășurate proiectate (66.836 mp) cu suma cuvenită de 1,5 euro/ mp desfășurat din care s-a scăzut suma deja achitată, în cuantum de 25.000 euro (exclusiv TVA), cu cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din data de 22.06.2010, pârâta - reclamantă SC H.I. SRL și-a precizat cererea reconvențională sub aspectul cuantumului în lei al pretențiilor deduse judecății, în vederea stabilirii taxei de timbru, ca fiind în sumă de 378.393 lei (f.61).

Prin sentința comercială nr. 675/ C din 27 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea principală formulată și precizată de reclamanta SC E.I.I. SRL Sibiu, a admis în parte cererea reconvențională formulată și precizată de pârâta-reclamantă SC H.I. SRL și, în consecință, a obligat reclamanta-pârâta SC E.I.I. SRL în favoarea pârâtei-reclamante SC H.I. SRL la piața sumei de 14.460,8 euro plus TVA sau contravaloarea în lei la data plății, reprezentând diferență contravaloare lucrări de proiectare și a sumei de 12.833,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, în raport de probele administrate, că reclamanta, în calitate de beneficiar, nu și-a executat în totalitate obligația de plată a prețului lucrărilor de proiectare executate integral de pârâtă conform contractului de proiectare încheiat între părți din 10 martie 2008 și modificat prin actul adițional intitulat anexă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta, calea ordinară de atac fiind soluționată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia nr.113/2011 din 11 noiembrie 2011, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta-pârâtă SC E.I.I. SRL împotriva Sentinței comerciale nr. 675/C/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1406/85/2010, pe care a schimbat-o în parte și a respins în tot a cererea reconvențională precizată formulată de pârâta-reclamantă SC H.I.

SRL, cu consecința înlăturării obligării reclamantei pârâte la plata sumei de 14.460,8 euro contravaloarea în lei și la plata sumei de 12.883,05 lei cheltuieli de judecată; respingerii apelul pârâtei-reclamante SC H.I. SRL; menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței atacate și respingerii cererilor privind plata cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de control a reținut următoarele: Reclamanta a achitat parțial contravaloarea . contractului de proiectare încheiat între părți, plătind suma de 131.417,06 lei și nu și-a exprimat acordul față de soluția de proiectare, astfel încât nu se poate aprecia ca fiind expirat termenul de 30 de zile lucrătoare prevăzut de art. 3 din contract, iar pârâta a întocmit corespunzător documentația PUZ și, parțial, documentația PUD, însă nu a obținut anterior toate avizele pentru soluția de proiectare adoptată aceasta din urmă nefiind avizată favorabil de Primăria Sibiu si nu s-a dovedit că ulterior obținerii avizului Ministerului Culturii, care impunea modificări ale proiectului în sensul renunțării la mezaninul blocurilor de locuit, pârâta a întocmit o nouă documentație PUD care să respecte acest aviz.

De altfel, dacă pârâta ar fi apreciat că și-a îndeplinit obligațiile contractuale corespunzător și integral, atunci ar fi trebuit să emită factura fiscală în conformitate cu prevederile art. 5 din contract. Pârâta nu a emis această factură care trebuia achitată în termen de 5 zile de la eliberare. Față de executarea parțială a contractului de către ambele părți, curtea a apreciat că se impune respingerea atât a acțiunii introductive, cât și a cererii reconvenționale. Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal au declarat recurs, atât reclamanta-pârâtă SC E.I.I. SRL Sibiu, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

și solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul menținerii soluției de respingere a apelului formulat de pârâta-reclamantă și admiterii apelului său cu consecința schimbării în tot a sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii introductive precizate și respingerii cererii reconvenționale precizate formulate de pârâta-reclamantă, cu cheltuieli de judecată, cât și pârâta-reclamantă SC H.I. SRL Sibiu, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei-pârâte și admiterii apelului său cu consecința schimbării în parte a sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii în tot a cererii reconvenționale precizate și menținerea soluției de respingere a acțiunii introductive formulate de reclamanta-pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta-pârâtă SC E.I.I. SRL Sibiu, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii fiind vădită, în opinia sa, confuzia tribunalului, care deși a reținut că reclamanta nu și-a dat niciodată acordul cu privire la soluția de proiectare realizată de pârâtă, în final a obligat-o la plata unor sume de bani ca și cum pârâta și-ar fi îndeplinit în totul obligațiile contractuale asumate. Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a criticat decizia instanței de apel, invocând greșită aplicare a dispozițiilor art. 1020 și 1021 C. civ. și art. 274 C. proc.

civ., susținând că se impunea rezoluțiunea contractului de proiectare din 10 martie 2008, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile, respectiv nu a efectuat documentația în acord cu acceptul soluției menționat în termenul contractual de 30 de zile de la data acceptului soluției și nici ulterior notificării rezoluțiunii pe care i-a adresat-o prin executor judecătoresc la data de 6 octombrie 2009. Din perspectiva îndreptățirii sale la admiterea acțiunii, a arătat că instanța de apel trebuia să oblige pârâta în favoarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate. Pârâta-reclamantă SC H.I.

SRL Sibiu, a criticat decizia atacată pentru schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, respectiv a clauzei prevăzute la art. 2 din contractul de proiectare din 10 martie 2008, reținând, în mod eronat, în sarcina sa obligația obținerii diferitelor avize și în sarcina reclamantei, doar pe aceea de a achita costurile aferente acestora, când în realitate, obligația ce îi revenea sieși era doar aceea de întocmire a documentațiilor necesare și de asistare a reclamantei în fața comisiilor care eliberau avizelor respective, obligația obținerii efective a acestora incumbând exclusiv reclamantei, singura care avea legitimare pentru obținerea lor, în calitate da deținătoare a drepturilor asupra terenurilor pe care urmau a fi edificate clădirile.

Din perspectiva aceluiași motiv de nelegalitate a criticat modul de interpretare a avizului favorabil emis de Ministerul Cultelor care făcea vorbire despre renunțarea la mezaninul blocurilor de locuit, în condițiile în care această redesenare urma să se realizeze ulterio r obținerii acestui aviz, și doar în situația în care reclamanta ar fi agreat eventualitatea depunerii unei documentații în acest sens, ceea ce nu s-a și realizat in speță. Pârâta-reclamantă, a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește probatoriului administrat, astfel încât, în lipsa oricărui fundament a stabilit că partea sa din obligațiile contractuale pretins nerespectate ar valora aproximativ 75 % din valoarea contractului, îmbogățind astfel, reclamanta fără justă cauză.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct.1-9 C. proc.

civ. 1. Referitor la recursul recurentei-reclamante SC E.I.I. SRL Sibiu Referitor la critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia, reclamanta a susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată și lipsită de interes, în condițiile în care, instanța de control a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat hotărârea tribunalului în sensul respingerii cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă. În ceea ce privește criticile formulate circumscris motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși reclamanta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 1020 și 1021 C. civ.

și art. 274 C. proc. civ., în realitate, din dezvoltarea acestora rezultă că vizează exclusiv aspecte de temeinicie, respectiv de stabilire a situației de fapt, a culpei în executarea obligațiilor și a modului de realizare a documentației, care nu pot fi cenzurate în faza procesuală a recursului, în cadrul căruia instanța este ținută să verifice doar elemente de nelegalitate a deciziei atacate. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. În ceea ce privește pretinsa greșită aplicare a art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte, reține, că, în raport de soluția pronunțată de instanța de apel, aceea de respingere atât a acțiunii introductive, cât și a cererii reconvenționale, în mod corect, ambele părți căzând în pretenții, în explicarea normei legale menționate, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 2. Referitor la recursul pârâte-reclamante SC H.I. SRL Sibiu Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea atacată, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Altfel spus, acest motiv de recurs, sancționează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voința părților exprimată în actul dedus judecății. În speță, Înalta Curte constată că criticile dezvoltate de recurenta-pârâtă subsumat acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate, având în vedere că instanța de apel nu a dispus respingerea cererii reconvenționale în considerarea neîndeplinirii de către pârâtă a obligației de obținere a avizelor, ci motivat de faptul că aceasta nu a întocmit documentația PUD corespunzător obținerii avizelor astfel încât, nu se poate aprecia că a schimbat natura sau înțelesul acestora. Astfel, motivele invocate de recurenta-pârâtă nu vizează faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit clauza prevăzută la art. 2 din contractul de proiectare, ci maniera în care se raportează ea însăși la obligațiile asumate.

Or, acest aspect este o chestiune de apreciere a probelor care nu face obiectul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Referitor la criticile dezvoltate subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că sunt nefondate, în considerarea următoarelor: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, reclamanta susținând incidența ultimelor două ipoteze.

Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale. Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege. Deși, recurenta-pârâtă a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu a structurat criticile formulate, în raport de niciuna dintre ipotezele prevăzute și nu a argumentat corect niciuna dintre cele ele. Astfel, analiza probelor în raport de care instanța de apel a dispus asupra admisibilității rezoluțiunii contractului și asupra pretențiilor privind plata restului de preț, nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și analiza amplă și riguroasă a înscrisurilor depuse în probațiune, demonstrează preocuparea instanței de a fundamenta soluția pronunțată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței. Altfel spus, situația de fapt riguros stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

De altfel, recurenta-pârâtă, în argumentația criticilor formulate s-a referit la interpretarea probelor, respectiv a înscrisurilor depuse, aspect ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și nicidecum motiv de nelegalitate. În cazul de față, rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta-pârâtă prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC E.I.I.

SRL Sibiu și de pârâta SC H.I. SRL Sibiu împotriva Deciziei nr. 113/2011 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, menținând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC E.I.I. SRL Sibiu și de pârâta SC H.I. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 113/2011 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.