ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 491/2013

Hotărârea judecătorească reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părți. Prin acest act al justiției se pune capăt unui litigiu și sunt protejate drepturile civile concrete ale părților, Decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia bucurându-se de autoritate de lucru judecat, unul din cele mai importante efectele ale acestui act. A admite cererea reconvențională înseamnă a aduce atingere acestei autorități de lucru judecat care s-a dobândit în urma parcurgerii unui proces complex în care judecătorul pe baza probelor administrate în cauză a decis într-un anumit sens având în vedere prevederile legale incidente, această decizie referindu-se evident la un cuantum al despăgubirilor prin raportare la suprafața expropriată de 1.186 m.p.

Din verificarea actelor existente la dosar este evident că exproprierea a avut ca obiect un teren în suprafață de 1186 m.p., așa cum rezultă din extras de CF din care rezultă că reclamanților le-a rămas în proprietate după expropriere suprafața de 6.114 m.p. Din conținutul TP nr. 201/1 eliberat pe numele lui H.I. se poate constata că terenurile reconstituite au fost delimitate material prin indicare vecinilor.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004 transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, drept pentru care la data de 12 mai 2010, pârâtul a devenit proprietar pe suprafața expropriată, deoarece la acea dată a fost achitată despăgubirea reclamanților, dându-se eficiență, astfel, prevederilor legale.

Pentru revocarea celor două hotărâri, pârâtul a invocat prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, prevederi care nu sunt incidente situației ce a determinat revocarea Hotărârii nr. 14 din 16 iulie 2010 și emiterii Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 16 din 16 iulie 2010, deoarece acestea se referă la „actele juridice care se încheie după data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii sau după data plății ori, după caz, a consemnării sumelor stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere” care sunt lovite de nulitate absolută. Prevederile legale mai sus menționate se referă la actele juridice încheiate după finalizarea procedurii de expropriere inclusiv plata despăgubirilor pentru constituirea sau transferul terenurilor supuse exproprierii, deoarece după momentele stabilite de legiuitor, terenurile trec în proprietatea publică a statului și ca atare nu pot forma obiectul acestor acte, încheierea acestora atrăgând nulitatea absolută. Se constată că reclamanții nu se află într-o asemenea situație, deoarece terenul a fost expropriat, reclamanții au primit despăgubirea, împrejurare ce este dovedită și cu extras de CF din care rezultă că terenul ce a mai rămas reclamanților după expropriere este de 6.114 m.p., drept pentru care, pârâtul a făcut o aplicare greșită a textelor legale mai sus menționate. Reglementarea din art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 se referă la împrejurarea că anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice, caz în care titularul cererii va fi notificat, or, în situația dată, Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 9 din 05 octombrie 2005 nu putea fi revocată deoarece aceasta a fost supusă cenzurii instanțelor judecătorești.

Referitor la parcela x care nu a fost pusă în posesie, nu a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numelui antecesorului reclamanților. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând schimbarea sentinței, respingerea cererii principale formulate de reclamanți și admiterea cererii reconvenționale formulate de pârât. În expunerea de motive s-a arătat că Decizia nr. 28/2009 a Curții de Apel Alba Iulia se bucură de autoritate de lucru judecat doar în privința despăgubirilor pe care instanța le-a stabilit la valoarea de 51,75 euro, deoarece prin cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 877/57/2008 reclamanții au contestat strict despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 9/2005, nefiind pusă în discuție suprafața expropriată. Exproprierea a avut ca obiect o suprafață de 1.186 m.p., dar reclamanții au dovedit că sunt proprietari doar pe o suprafață de 98 m.p., restul de teren de 1.088 m.p. fiind doar folosit de reclamanți, terenul fiind cuprins în parcela x, aflată la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Sibiu. Hotărârea de revocare nr. 14/2010 a fost emisă potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și art. 6 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, iar Hotărârea nr. 16/2010 a avut la bază o documentație valabilă avizată de O.C.P.I. Sibiu și care reflectă situația reală din teren. În drept s-au invocat prev. art. 282-298 C. proc. civ. Intimații reclamanți Drăghici au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului ca fiind legală și temeinică. În fața instanței de apel, la cererea pârâtului Statul Român a fost efectuat un raport de expertiză topografică de către o comisie de trei experți și o completare la acesta, iar la cererea instanței a fost depus un răspuns de către O.C.P.I. Sibiu. Prin Decizia nr. 38 din 17 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia s-a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva Sentinței civile nr. 439/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu pe care schimbat-o în tot și rejudecând: s-a respins cererea principală formulată de reclamanții D.V. și D.M. împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva pârâților reconvenționali D.V. și D.M. și în consecință a obligat pârâții reconvenționali D.V. și D.M. să plătească reclamantului reconvențional Statul Român prin C.N.A.D.N.R. echivalentul în lei la data plății al sumei de 56.304 euro, a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâților reconvenționali la plata sumei de 12.524,70 lei, reprezentând cheltuieli de executare, a obligat intimații D.V. și D.M. să plătească apelantului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. suma de 4.800 RON, cheltuieli de judecată în apel. Curtea de Apel a reținut următoarele: În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat reținută de instanța se constată că în speță nu există o astfel de autoritate, întrucât lipsește identitatea de obiect și de cauză, întrucât în litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 7/85/2005, care în urma rejudecării a dobândit numărul 877/57/2008, s-a analizat valabilitatea Hotărârilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006, în timp ce în prezentul dosar se analizează valabilitatea Hotărârilor nr. 14/2010 și nr. 16/2010, temeiul juridic al cererilor de anulare precum și temeiul emiterii hotărârilor atacate, fiind esențialmente diferit, ceea ce exclude existența autorității de lucru judecat, ca excepție dirimantă și absolută. Ceea ce a dorit instanța de fond să rețină a fost probabil, excepția puterii lucrului judecat, adică a unui aspect tranșat în mod irevocabil printr-un litigiu anterior. Se constată însă că și această excepție este greșit reținută, întrucât suprafața terenului expropriat nu a constituit obiect de dispută în litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 877/57/2008. După cum se poate constata din cuprinsul cererii de chemare în judecată, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în Dosarul Tribunalului Sibiu nr. 7/85/2005, experții au avut a răspunde la un singur obiectiv și anume, care este valoarea terenului expropriat, în suprafață de 1.186 m.p. Valoarea terenului a constituit obiect al apelului și pentru instanța de apel care a pronunțat Decizia nr. 62/A/2007, precum și pentru instanța de rejudecare a apelului, care a pronunțat Decizia nr. 28/A/2009. În prezentul dosar însă se discută valabilitatea Hotărârii nr. 14 din 16 iulie 2010 și a Hotărârii nr. 16 din 16 iulie 2010, prin care C.N.A.D.N.R. a revocat Hotărârile nr. 9/2005 și nr. 3/2006, întrucât a constatat că suprafața reală ocupată de centura ocolitoare este de 98 m.p., nu de 1.186 m.p., cât s-a stabilit prin Hotărârile anterioare, foștii proprietari nefiind în măsură să facă dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață expropriată prin Hotărârea nr. 9/2005, cu nr. cadastral x. Acest aspect al suprafeței terenului este invocat de Compania Națională abia prin recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 28/2009 pronunțată de Curtea de Apel, recursul aflându-se la filele 88-90, dosar fond. Pentru prima dată, în aprilie 2009, se aduce la cunoștința instanței de recurs că documentația cadastrală în baza căreia s-a făcut cererea către Guvern pentru a emite H.G. nr. 169/2006 este greșit realizată, a fost modificată la cererea proprietarilor și nu a fost avizată de O.C.P.I. Sibiu, fiind atașate cererii de recurs planurile de amplasament întocmite de SC P. SA. Aspectul însă nu a fost analizat de instanța de recurs, care prin Decizia nr. 408 din 27 ianuarie 2010 a constatat nulitatea recursului pârâtului, reținând că aspectele noi invocate în cererea de recurs, exced cadrului judecății așa cum a fost fixat în fața instanței de fond și sunt neîncadrabile în prevederile art. 304 C. proc. civ. (a se vedea Dosarul Înalte Curți de Casație și Justiție nr. 877/57/2008, atașat la prezentul dosar). Acest lucru este un argument în plus în sensul că problema suprafeței terenului expropriat nu a fost discutată în litigiul anterior, nu a constituit obiect de analiză nici pentru experții care au efectuat numai lucrări de evaluare a terenului și nici pentru instanțele de judecată care au fost investite să se pronunțe numai cu privire la valoarea terenului, deci nu există putere de lucru judecat sub acest aspect, sentința Tribunalului fiind nelegală din acest punct de vedere. Conform raportului de expertiză efectuat în fața instanței de apel, a existat inițial o singură parcelă cu nr. cadastral x, în suprafață de 7.300 m.p., înscrisă în x emisă pe numele lui H.I., antecesorul reclamanților (f. 73, dosar fond). Această parcelă a fost dezmembrată în două corpuri funciare noi, nr. cadastral x și nr. cadastral y, printr-o primă documentație întocmită la data de 7 mai 2002 de SC P. SA, care a fost recepționată și avizată tehnic de către O.C.G.C. din 30 octombrie 2002. Experții au reținut că această documentație este cea care respectă planul de punere în posesie, suprafața reală fiind mai mică decât cea din titlul de proprietate, respectiv 6.489 m.p. În urma dezmembrării au rezultat două corpuri, în suprafață de 6.391 m.p. și în suprafață de 98 m.p., planul de punere în posesie fiind prezentat în anexa 1 a expertizei (f. 92, dosar apel), iar datele tehnice fiind prezentate în anexele 4 (f. 95-100, dosar apel). Planul de punere în posesie anexat expertizei topografice efectuate de experți (fila 92, dosar apel) coincide cu planul documentației avizate de O.C.G.C. precum și cu planul de punere în posesie pentru parcelele x depuse de Consiliul Local Sibiu (f. 14-16, dosar fond) și în mod special dimensiunile parcelei sunt clar stabilite. Astfel, conform anexei 1 de la fila 92, parcela x are dimensiunile de 94, 63 și 112 m.p., dimensiuni identice cu cele indicate de Consiliul Local în adresa de la fila 17, dosar fond. Din aceste schițe rezultă în mod evident că există o parcelă x, care nu a fost pusă în posesie, care se află la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 18/1991, fiind vorba de teren neproductiv, groapa de împrumut, care se învecinează cu terenul reclamanților la nord, așa cum rezultă din x (fila 73, dosar fond), și asupra căruia reclamanții nu pot justifica un drept de proprietate. Deși această documentație a fost recepționată și avizată tehnic de către O.C.G.C. din 30 octombrie 2002, nu ea a stat la baza exproprierii, ci o altă documentație care a fost întocmită la data de 28 mai 2002, la cererea proprietarului și pe baza declarației acestuia că el folosește terenul până la canal, pe latura nordică (f. 155 dosar apel). Întrucât această documentație nu mai respecta nici planul de punere în posesie și nici dimensiunile parcelei, suprafața fiind mărită considerabil (7.654 m.p.), ea nu a fost recepționată și avizată tehnic de O.C.G.C., dar cu toate acestea schițele prezentate în anexele 5 a-f ale expertizei (f. 101-106, dosar apel) au stat la baza exproprierii efectuate în 2005, contrar dispozițiilor Legii nr. 198/2004. Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 198/2004 Guvernul aprobă prin Hotărâre amplasamentul lucrării și declanșarea procedurii de expropriere, pe baza documentației tehnico-economice prev. la art. 3 din aceeași lege, iar acest articol se referă la planurile cu amplasamentul lucrării care trebuie vizate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie. În Hotărârea de revocare nr. 14 din 16 iulie 2010, pârâta C.N.A.D.N.R. reține ca motiv de nulitate faptul că s-a constatat că documentația cadastrală care a stat la baza Hot. de stabilire a Despăgubirilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006 este lovită de nulitate, întrucât nu poartă viza O.J.C.G.C. Sibiu, în prezent O.C.P.I. Sibiu (fila 51-52, dosar fond). Instanța constată că acest motiv de nulitate nu poate fi contestat, fiind deplin dovedit prin toate actele dosarului că, într-adevăr documentația cadastrală care a stat la baza emiterii Hot. de expropriere nr. 9/2005, nu a fost avizată și recepționată de fostul O.J.C.G.C. Sibiu, așa cum este prevăzut expres de art. 3-4 din Legea nr. 198/2004 și de Normele Metodologice de punere în Aplicare, în baza cărora s-a efectuat exproprierea. Situația rezultă și din adresa din 12 februarie 2010 pe care O.C.P.I. Sibiu o trimite Companiei Naționale, căreia îi comunică faptul că pentru parcela x a fost depusă documentația de dezmembrare înregistrată din 24 octombrie 2002, recepționată și avizată sub nr. 812/2002, prin care parcela în litigiu, cu nr. cadastral x este în suprafață de 98 m.p.. Documentația corespunde atât cu planul parcelar depus de pârâtă cât și cu cel existent în baza de date a O.C.P.I. Sibiu. Se face referire la o a doua documentație prin care s-a mărit suprafața și s-au schimbat dimensiunile parcelei față de planul de punere în posesie, însă O.C.P.I. nu a avizat o altă documentație de parcelare (f. 21, dosar fond). Față de această situație, cererea Companiei Naționale de a se întabula cu suprafața de 1.186 m.p. pe parcela cu nr. cadastral x este respinsă prin Încheierile nr. 18073 din 1 aprilie 2010 (f. 109, dosar fond) și nr. 23467 din 29 aprilie 2010, în care se reține, în mod corect de altfel, că există neconcordanță între suprafața imobilului din documentația cadastrală depusă pentru prima înscriere în cartea funciară a parcelei cu nr. x, care este încă valabilă și suprafața parcelei din actele în baza cărora se solicită înscrierea, respectiv H.G. nr. 169/2006 și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 3/2006. Prin urmare, atât H.G. nr. 169/2006, cât și Hotărârile Companiei Naționale nr. 9/2005 și 3/2006, a căror valabilitate a fost stabilită prin hotărârea judecătorească irevocabilă, nu au fost luate în considerare de O.C.P.I. Sibiu, atâta timp cât aceste acte nu erau în concordanță cu o documentație cadastrală avizată și recepționată de această instituție, deci este discutabil dacă hotărârile revocate au produs efecte juridice. Așa cum s-a reținut mai sus, a doua documentație cadastrală întocmită la cererea proprietarului, care a declarat că folosește în partea nordică până la canal (deși vecinul de la nord, trecut în titlul de proprietate nu este canalul Trimkbach sau râul Cibin, ci teren neproductiv), nu a fost avizată și recepționată de O.C.P.I. Sibiu întrucât nu respectă planul de punere în posesie, s-a mărit suprafața și s-au schimbat dimensiunile parcelei. Cu toate acestea, în luna iulie 2010 se întocmește o nouă documentație, de către P.L.M., identică cu a doua, în care se stabilește că suprafața celor două parcele este de 6.114 m.p. și 1.186 m.p., iar reclamanții Drăghici se întabulează asupra parcelei cu nr. cadastral x și se creează CF (f. 110), reținându-se că suprafața reală măsurată a parcelei rămase în proprietatea reclamanților este de 6.468 m.p. Cererea de întabulare a reclamanților este admisă prin Încheierea nr. 38341 din 19 iulie 2010 (f. 111, dosar fond), registratorul de carte funciară reținând că nu există piedici la înscriere, fără a se preciza în cuprinsul încheierii dacă documentația cadastrală în baza căreia s-a efectuat această dezmembrare a fost recepționată și avizată de O.C.P.I. Nici experții nu precizează acest lucru în expertiza efectuată în fața instanței de apel, ei reținând doar că reclamanții s-au întabulat în baza unei documentații cadastrale efectuate în iulie 2010, care prezintă situația asemănătoare cu documentația întocmită la data de 28 mai 2002 și care nu fusese recepționată și avizată tehnic de O.C.G.C. (f. 87). Studiind schițele efectuate de experți și care constituie anexele 5 și 6 ale raportului de expertiză (f. 102, în comparație cu 107, f. 104, în comparație cu 108), se constată că situația prezentată în cele două documentații nu este asemănătoare, ci identică, ele concluzionând că suprafața totală a imobilului x este de 7.655 m.p., în condițiile în care suprafața din titlu de proprietate este de 7.300 m.p., iar o documentație avizată și recepționată și care respectă planul de punere în posesie și schițele inițiale, a stabilit că suprafața reală a imobilului este de 6.489 m.p., având lungimea laturii care se învecinează cu R.G. de 112 m.p. (f. 16, 17, 18 dosar fond și fila 92, dosar apel) și nu de 149 m.p. (f. 102, 107, dosar apel). Situația este oarecum explicată prin adresa complexă depusă la cererea instanței de către O.C.P.I. Sibiu (f. 125-127, dosar apel), în care se arată că întabularea reclamanților prin Încheierea nr. 38341 din 19 iulie 2010 a fost făcută în baza unei documentații care a obținut avizul de recepție în anul 2010, deși exista o documentație cadastrală recepționată în anul 2002 care ar fi trebuit să constituie reperul pentru orice altă documentație ulterioară, iar recepționarea unei documentații ulterioare se putea face fie în concordanță cu acea documentație deja recepționată, fie cu consecința actualizării acelei documentații, astfel încât cele două să devină concordante. Legalitatea avizului de recepție acordat documentației din 2010 este supusă controlului judecătoresc ce formează obiectul Dosarului nr. 16.401/306/2010, suspendat până la soluționarea acestui dosar, astfel că nu se pot face aprecieri cu privire la acest aspect. Cu toate acestea nu pot fi ignorate prevederile art. 4 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, potrivit cărora orice documentație tehnică realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme sau întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994, se consideră valabilă. De asemenea, potrivit Protocolului de colaborare încheiat între C.N.A.D.N.R. și A.N.C.P.I., documentațiile cadastrale necesare exproprierii care au fost întocmite anterior protocolului își păstrează valabilitatea, astfel încât documentația recepționată în anul 2002 ar fi trebuit să constituie reperul pentru orice altă documentație ulterioară depusă de alți solicitanți decât C.N.A.D.N.R. În anul 2007 între cele două instituții se încheie protocolul de colaborare prin care se stabilesc procedurile de urmat pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 3 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 2 din Normele Metodologice, care la art. 19 alin. (4) se referă la documentațiile cadastrale întocmite anterior intrării în vigoare a Protocolului (f. 152-153, dosar apel). În aceste condiții, s-a ajuns la situația în care reclamanții sunt întabulați prin Încheierea nr. 38341 din 19 iulie 2010, asupra nr. cadastral x, în suprafață de 6.114 m.p. și măsurată de 6.468 m.p. în baza unei documentații, iar pârâtul Statul Român este întabulat prin Încheierea nr. 38737 din 20 iulie 2010, asupra nr. cadastral x, în suprafață de cf și măsurată de 98 m.p., în baza unei alte documentații, deci același nr. cadastral inițial x a fost dezmembrat și întabulat în cartea funciară în baza unor documentații cadastrale esențialmente diferite, ca suprafață totală și ca dimensiune a laturilor parcelelor. Aceasta este situația de fapt care rezultă din actele dosarului și care nu a fost cercetată și analizată de nicio instanță anterioară, astfel că nu se poate reține puterea lucrului judecat cu privire la suprafața imobilului expropriat. Experții răspund obiectivului stabilit de instanță, în care arată că, în conformitate cu planul de punere în posesie emis de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 și cu documentația cadastrală avizată de O.C.G.C. Sibiu cu nr. 812/2002, suprafața ocupată de lucrarea de utilitate publică „centura ocolitoare a Municipiului Sibiu”, din terenul aparținând reclamanților este de 98 m.p. (f. 89, dosar apel). Suprafața de 825 m.p. reținută de experți la punctul 2.4 din expertiză (f. 89, dosar fond) nu este o suprafață reală, ci pur teoretică și ipotetică stabilită prin efectuarea unui calcul matematic, respectiv a unei diferențe între suprafața din titlu de proprietate (7.300 m.p.) și suprafața de 6.475 m.p., cât are parcela x/1, rămasă în proprietatea reclamanților. Concluzia nu poate fi reținută de instanță atâta timp cât s-a stabilit că suprafața din titlu de 7.300 m.p. nu este o suprafață reală și nu a fost regăsită în teren, ci suprafața reală a parcelei cu nr. x nedezmembrată, este de doar 6.489 m.p. Pârâtul Statul Român se întabulează în cartea funciară cu Încheierea nr. 38737 din 20 iulie 2010, cu suprafața de 98 m.p., reținându-se documentația cadastrală recepționată de O.C.P.I. Sibiu în baza Legii nr. 198/2004 și actele administrative nr. 14 din 16 iulie 2010 și nr. 16 din 16 iulie 2010 (f. 27, dosar fond), acestea din urmă fiind actele a căror anulare o solicită reclamanții prin prezentul dosar. Prin urmare, susținerile reclamanților că pârâtul Statul Român este proprietar pe o suprafață de 1186 m.p. pe care o și folosește în fapt sunt nefondate și combătute de probele dosarului, care dovedesc în mod cert faptul că acesta folosește în fapt și este întabulat în cartea funciară, deci este proprietar, numai pe o suprafață de 98 m.p. Legea nr. 198/2004 și Normele Metodologice de aplicare a acesteia, în vigoare la data emiterii Hotărârii de revocare nr. 14 din 16 iulie 2010 permit Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 să-și revoce propria hotărâre pentru motive temeinicie. Deși art. 6 alin. (3) din Normele Metodologice se referă la posibilitatea revocării propriei hotărâri de către comisie, anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară, nu se vede de ce nu ar fi posibilă o astfel de revocare și ulterior formulării cererii de întabulare, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost respinsă. Într-adevăr, prin Încheierea nr. 18073 din 1 aprilie 2010, cererea Companiei de a se întabula pe suprafața de 1186 m.p., conform Hotărârii anterioare nr. 3/2006 a aceleiași Comisii de Aplicare a Legii nr. 198/2004, a fost respinsă, întrucât această suprafață nu era concordantă cu cea care rezulta dintr-o documentație cadastrală avizată de O.C.P.I., fiind lipsit de relevanță faptul că această Hotărâre a fost supusă cenzurii instanței judecătorești în cadrul litigiului ce a format obiectul Dosarului nr. 877/57/2008. Întrucât din tot cuprinsul Legii nr. 198/2004 și a Normelor Metodologice rezultă că documentația cadastrală care stă la baza exproprierii trebuie să fie avizată și recepționată de O.C.P.I., în mod corect și legal, Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 a constatat că documentația care a stat la baza dezmembrării parcelei x și ulterior, la baza Hotărârilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006, este lovită de nulitate întrucât nu poartă viza O.C.G.C. Sibiu. Acesta este un motiv temeinic în sensul art. 6 alin. (3) din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 198/2004, care este de natură a permite Comisiei să-și revoce propria hotărâre. Desigur, situația nu este prevăzută de lege, fiind un incident atipic și greu de explicat, din punct de vedere juridic, dar aceasta nu înseamnă că situația nu poate fi reglementată, atâta timp cât legea permite posibilitatea revocării propriei hotărâri de către Comisia care a hotărât anterior exproprierea. Așa fiind, Hotărârea de revocare nr. 14 din 16 iulie 2010 este legală, situația fiind una de excepție care poate fi considerată o situație în care, ulterior emiterii unei Hotărâri de expropriere s-a clarificat situația juridică a imobilului expropriat, în sensul că s-a constatat că suprafața reală a acestuia este mai mică decât cea stabilită anterior, ceea ce se poate încadra în prevederile art. 3-4 și art. 5 alin. (4)-(7), art. 6 alin. (1)-(2) din Legea nr. 198/2004 și în prevederile art. 6 alin. (3) din Normele Metodologice care permit revocarea propriei Hotărâri de expropriere de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004. În legătură cu posibilitatea revocării, reclamanții invocă dispozițiile Legii nr. 554/2004, în sensul că autoritatea emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, însă nu mai poate să-l revoce, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Se invocă în acest sens principiul irevocabilității actelor intrate în circuitul civil și principiul drepturilor câștigate, aceste principii fiind dezvoltate în precizarea de acțiune depusă la filele 44-48, din dosarul Tribunalului. Sub acest aspect este de precizat că Hotărârile emise în baza Legii nr. 198/2004 nu sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci sunt acte cu caracter civil cărora le este aplicabilă procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 33/1994, procedură care nu se desfășoară după regulile contenciosului administrativ. Pe de altă parte, Hotărârile nr. 9/2005 și 3/2006 deși intrate în circuitul civil și supuse analizei unei instanțe judecătorești, nu au putut produce efectele juridice la care se referă reclamanții, respectiv nu au putut servi la întabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului Statul Român, cererea acestuia de întabulare pe suprafața de 1.186 m.p., fiind respinsă, deși art. 15 din Legea nr. 198/2004 vorbește de un transfer al proprietății care „operează de drept”. În aceeași ordine de idei, putem vorbi de „regula drepturilor câștigate” (invocată de reclamanți), în măsura în care este o regulă valabilă pentru ambele părți litigante, respectiv dacă reclamanții au dobândit o valoare patrimonială de 61.375,5 euro, atunci și pârâtul trebuia să devină proprietarul unei suprafețe reale de 1.186 m.p., corespunzătoare valorii pe care a plătit-o. Este în contradicție cu probele dosarului susținerea reclamanților în sensul că „situația este reglementată, astfel încât suprafața de 1.186 m.p. este dezmembrată și întabulată pe numele Statului Român cu titlu expropriere”, susținere pe care reprezentanta reclamanților a reiterat-o chiar cu ocazia dezbaterii în fond a apelului, deși toate actele de la dosar relevă că pârâtul este întabulat numai cu suprafața de 98 m.p., deși a acordat despăgubiri pentru o suprafață de 1.186 m.p. În ceea ce privește Hotărârea de stabilire a Despăgubirilor nr. 16 din 16 iulie 2010, aceasta nu a făcut altceva decât să dea valoare juridică unei documentații cadastrale recepționate și avizate de O.C.P.I., deci unei documentații care respectă prevederile art. 3-4 din Legea nr. 198/2004. Comisia a constatat că suprafața imobilului cu nr. cadastral x este de 98 m.p., a dispus exproprierea acestei suprafețe de teren și a stabilit o valoare a despăgubirilor conform celei stabilite prin Decizia nr. 28/A/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 877/57/2008. Dispozițiile legale invocate în cuprinsul Hotărârii sunt pe deplin respectate, această Hotărâre nefiind afectată de nici un viciu, iar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, raportat la valoarea unui metru pătrat de teren, a fost respectată autoritatea de lucru judecat a deciziei instanței judecătorești care a stabilit această valoare prin procesul anterior. Constatând valabilitatea celor două Hotărâri nr. 14 și nr. 16 emise la 16 iulie 2010 de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 se impune respingerea acțiunii principale formulate de reclamanții D.V. și D.M., cu consecința admiterii apelului pârâtului și schimbării sentinței în sensul respingerii acțiunii principale. În ceea ce privește acțiunea reconvențională se constată că primul capăt de cerere este întemeiat, întrucât atâta timp cât Hotărârea nr. 9/2005 și Hotărârea nr. 3/2006 au fost revocate, atunci și sumele de bani primite în baza acestor hotărâri sunt plăți nedatorate și trebuie restituite. Întrucât prin Hotărârea nr. 16/2010 (f. 32-33, dosar fond) s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 5.071,50 euro, raportat la suprafața expropriată de 98 m.p., atunci suma care trebuie restituită este de 56.304 euro, sumă primită în plus pentru o suprafață de 1.088 m.p., asupra căruia reclamanții nu au fost și nu sunt proprietari. Prin această restituire nu se aduce atingere dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului, operează de drept la data plății despăgubirii sau la data consemnării acestora. Acest text de lege se referă la momentul la care are loc transferul dreptului de proprietate, pentru a permite expropriatorului să demareze imediat efectuarea lucrărilor în scopul cărora este făcută exproprierea, fără să poată constitui temei de drept pentru întabularea expropriatorului asupra suprafeței trecute în Hotărârea de expropriere. Acesta din urmă nu se poate întabula pe o suprafață mai mare decât aceea pe care o ocupă efectiv și care rezultă dintr-o documentație cadastrală recepționată și avizată de autoritatea cu atribuții în acest domeniu. După cum s-a constatat în speță, Hotărârea de expropriere anterioară, chiar analizată de instanțele judecătorești nu a putut produce efectul juridic cel mai important, respectiv nu a putut servi la întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român pentru suprafața de 1186 m.p., chiar și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004 fiind inoperante în speță, transferul dreptului de proprietate operând de drept numai pentru suprafața de 98 m.p. În ceea ce privește însă al doilea capăt de cerere, respectiv restituirea sumei de 12.524,70 lei reprezentând cheltuieli de executare, această cerere nu poate fi admisă, pe această cale, întrucât este vorba de cheltuielile de executare silită a unei hotărâri judecătorești irevocabile, titlu executoriu care trebuia executat de pârât. Așa cum s-a arătat mai sus, criticile referitoare la suprafața terenului nu au constituit obiect de analiză pentru instanțele anterioare, astfel că nici contestația la executare formulată de pârât prin care au fost invocate aceleași aspecte, nu a putut fi admisă de instanța de executare (fila 105, dosar fond). De altfel, contestația la executare a fost anulată ca netimbrată prin sentința civilă nr. 4655 din 20 mai 2010 a Judecătoriei Sibiu (f. 104, dosar fond). Așa fiind pârâtul trebuia să pună în executare o hotărâre judecătorească devenită irevocabilă, cheltuielile de executare silită fiind în sarcina acestuia, în calitate de debitor al obligației de executare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții D.V. și D.M. și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. Reclamanții D.V. și D.M. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. au solicitat în principal admiterea recursului, modificarea deciziei și respingerea apelului declarat de pârât iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat următoarele argumente: Legalitatea hotărârii pronunțate în prezenta cauză este determinată de analizarea în principal, a unei singure probleme juridice și anume aceea dacă Hotărârea de expropriere nr. 9 din 05 octombrie 2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor din 21 septembrie 2005, Hotărârea nr. 3 din 11 octombrie 2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 3 din 10 octombrie 2006, mai putea sau nu să fie revocate de către C.N.A.D.N.R. la data de 16 iulie 2010 în condițiile în care există hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru suprafața de 1186 m.p. teren expropriat și aceste hotărâri au fost puse-n executare iar plata efectuată integral la data de 25 mai 2010. În acest sens în situația în care, revocarea hotărârii de expropriere nu mai este posibilă orice altă discuție, orice altă probă (inclusiv expertiza) nu mai are nici un efect în cauză. Prin decizia pronunțată, instanța de apel a motivat hotărârea prin analizarea în principal a fondului cauze și doar în nod secundar la posibilitatea revocării hotărârii de expropriere. Cu privire la posibilitatea revocării hotărârii de expropriere instanța de apel, deși reține în mod corect textul care reglementează această problemă juridică, art. 6 alin. (3) din Normele metodologice care se referă la posibilitatea revocării propriei hotărâri de către comisie, anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară, instanța reține că „nu vede de ce nu ar fi posibilă o astfel de revocare și ulterior formulării cererii de întabulare, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost respinsă ” . Această simplă supoziție a instanței este în totală contradicție cu dispozițiile legii și permite C.N.A.D.N.R. - ului să încalce legea și să-și revoce Hotărârea de expropriere peste termenul expres prevăzut de lege. Temeiul juridic invocat în cuprinsul Hotărârii de revocare nr. 4 din 16 iulie 2010 este art. 12 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și art. 6 alin. (2) din același act normativ. Față de această dispoziție expresă a legiuitorului prevăzută în actul normativ special care reglementează procedura de apropriere, pârâta mai putea să-și revoce propria Hotărâre de expropriere doar, până în momentul formulării cererii de întabulare în CF a dreptului de proprietate. Ca atare, după această dată C.N.A.D. naționale nu mai putea să-și revoce propria hotărâre de expropriere. Cel mult avea la îndemână o altă acțiune în instanță, dar nicidecum să ia măsura revocării, după cum statuează și singurul act normativ în materie. Chiar dacă s-ar trece peste legislația specială în materie, se observa ca și legea generală respectiv, Legea contenciosului administrativ instituie în mod expres la art. 1 principiul irevocabilității actului juridic. Astfel, irevocabilitatea actelor intrate în circuitul civil și care au produs efecte juridice reiese direct din textul legal, care arată că, autoritatea publică emitentă a unui act ilegal are doar posibilitatea de a solicita instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate revocat, deoarece a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Se aplică astfel, regula drepturilor câștigate, necesară pentru asigurarea unei minime securități juridice. În cazul de față nu numai că, actul juridic a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, dar a și format obiectul unui întreg ciclu procesual, legalitatea lui fiind verificată de o instanță de judecată. Hotărârile pronunțate, definitive și irevocabile au fost la rândul lor puse în executare, iar reclamanții au încasat despăgubirile stabilite prin aceste hotărâri. S-a invocat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății Terenul în suprafață de 1.186 m.p. ce face obiectul actului de revocare nr. 14/2010 aparținea, la momentul revocării, domeniului public. Din acest considerent actul de revocare nu mai putea fi emis de către C.N.A.D.N.R. Astfel, art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevede în mod expres faptul că: transferul imobilelor din proprietate privată în proprietate publică a Statului și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau după caz la data consemnării acestora în condițiile prezentei legi. Față de această dispoziție expresă a legii este evident că, terenul expropriat de 1.186 m.p. a trecut în proprietate publică, la data consemnării sumei de bani în contul și la dispoziția reclamanților, care potrivit legii s-a produs în termen de 15 zile de la data pronunțării Hotărârii nr. 110 noiembrie 2005. Diferența de sumă le-a fost achitată la data de 09 mai 2010 dată la care au fost achitate integral despăgubirile stabilite prin Decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia. De la data trecerii terenului în proprietate publică, acestuia i se aplică normele legale prevăzute de Legea nr. 213/1998 actualizată, cu privire la bunurile proprietate publică. La art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 se prevede în mode expres: „Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face după caz prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Județean a Consiliului general al municipiului București sau a Consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel. ” Față de aceste prevederi legale se dovedește încă o dată faptul că Hotărârea de revocare nr. 14/2010 este lovită de nulitate absolută, căci terenul de 1.186 m.p. la acea dată, făcea parte din domeniul public și nu mai putea fi trecut în domeniul privat decât prin urmarea unei proceduri expres prevăzute de legiuitor. S-a învederat că instanța de apel a reținut că, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, deoarece diferă obiectul acțiunii. Acest lucru este perfect adevărat însă, în cauză operează efectul negativ al puterii de lucru judecat, aspect pe care instanța de apel nu l-a reținut. Pentru asigurarea unei minime securități juridice, se aplică regula drepturilor câștigate, întrucât, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-au stabilit despăgubirile ce ni se cuvin, ca urmare a exproprierii suprafeței de 1.186 m.p. teren, trebuie să-și producă consecințele firești, ceea ce s-a și întâmplat de altfel. În cursul judecății anterioare Compania Națională nu a invocat niciodată că s-au expropriat greșit 1.186 m.p., în loc de 98 m.p. Problema a apărut doar în momentul în care au constatat că, din propria culpă cea de-a doua documentație întocmită la data de 28 mai 2002 nu poartă viza O.C.P.I. - lui. A fost o scăpare a lor pentru care noi nu avem nici o culpă. In loc să reglementeze această problemă prin solicitarea vizei necesare, O.C.P.I. - lui, pârâta a preferat să revoce actul de expropriere și să emită o nouă Hotărâre de expropriere, doar pentru suprafața de 98 m.p.., pentru care aveau documentație avizată de O.C.P.I. S-a susținut că prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia le-a fost încălcat în mod grav dreptul de proprietate prevăzute de art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de la Paris din 1952. Prin decizia pronunțată instanța de apel a statuat faptul că, suprafața ce le-a fost expropriată este de doar 98 m.p., în condițiile în care din expertiza efectuată în cauză și precum și din suplimentul la aceasta a rezultat că, suprafața reală folosită de centura ocolitoare este de 825 m.p. Motivarea deciziei atacate, aduce ca și argument doar documentațiile efectuate de C.N.A.D.N.R. care au stat la baza exproprierii și nu verifică în nici un fel procedura în sine de expropriere, pentru a putea verifica în mod real care este suprafața . expropriată. Actul juridic prin care se efectuează exproprierea este Hotărârea de expropriere. Ori, se poate verifica faptul că, atât în Hotărârea de expropriere nr. 9 din 05 octombrie 2005 cât și în Hotărârea nr. 3 din 11 octombrie 2006 se vorbește de exproprierea suprafeței de 1.186 m.p. Nu a fost emisă niciodată o Hotărâre de expropriere pentru suprafața de 98 m.p. Inițial la data de 7 mai 2002 s-a întocmit de către C.N.A.D.N.R. o schiță prin care se propunea exproprierea suprafeței de 98 m.p. din terenul subsemnaților, motiv pentru care s-a întocmit documentația pentru această suprafață cu avizarea ei de către O.C.P.I.; Ulterior la data de 28 mai 2002 s-a întocmit o a doua documentație prin care se propunea exproprierea suprafeței de 1.186 m.p. din aceeași parcelă de teren; În prima documentație apare la suprafața măsurată suprafața de 6.489 m.p., iar în cea de-a doua documentație apare supraf