ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 491/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 491/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului Sibiu s-a înregistrat

sub Dosar nr. 3391/85/2010 acțiunea civilă formulată de reclamanții D.V. și D.M.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Brașov având ca obiect:

- constatarea

nulități absolute a Hotărârii de revocare nr. 14 din 16 iulie 2010 și a

Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 16 din 16 iulie 2010;

- obligarea pârâtului

la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea

acțiunii, reclamanții au arătat că Statul Român prin Ministerul Transporturilor

reprezentat de C.N.A.D.N.R. a expropriat două parcele de teren, proprietatea

reclamanților în vederea construirii centurii-varianta de ocolire a

Municipiului Sibiu. Pentru prima parcelă expropriată, în suprafață de 1186 m.p.

a fost emisă Hotărârea de stabilire a Despăgubirilor nr. 9 din 05 octombrie 2005,

iar pentru cea de-a doua parcelă în suprafață de 1670 mp a fost emisă Hotărârea

de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 11 octombrie 2006. Reclamanții au

învederat instanței de judecată că, fiind nemulțumiți de cuantumul

despăgubirilor acordate au contestat cele două hotărâri în instanță,

contestații admise și pe cale de consecință a fost modificat cuantumul

despăgubirilor acordate, suprafețele expropriate rămânând nemodificate,

hotărârile fiind definitive și irevocabile și au fost puse în executare, plata

despăgubirilor fiind efectuată în data de 25 mai 2010.

La data de 16 iulie 2010,

pârâtul a emis Hotărârea nr. 14/16 iulie 2010 prin care a fost revocată

Hotărârea nr. 9 din 05 octombrie 2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire

a despăgubirilor nr. 1/21 septembrie 2005 și Hotărârea nr. 3 din 11 octombrie 2005

împreună cu procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 10

octombrie 2006. În aceeași zi s-a emis o nouă Hotărâre de stabilire a Despăgubirilor

nr. 16 din 16 iulie 2010 prin care s-a dispus exproprierea suprafeței de 98 m.p.

cu nr. cadastral x. Reclamanții au considerat că ambele hotărâri sunt lovite de

nulitate absolută pentru următoarele considerații:

1) Revocarea actelor

emise de autorități este posibilă doar în anumite condiții, prevăzute expres de

lege. Potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ autoritatea

publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței

constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi

revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Ca

atare, autoritatea nu-și poate revoca propriul act, ci poate doar prin instanță

să solicite constatarea nulității acestuia, deoarece acesta a produs efecte

juridice prin intrarea în circuitul civil. Reclamanții au arătat că cele două

acte care au fost revocate au fost verificate sub aspectul legalității de

instanța de judecată, iar hotărârile pronunțate sunt definitive și irevocabile.

Reclamanții au

susținut că, în Dosarul nr. 7/85/2005 atât în apel cât și în recurs, pârâta a

invocat aceleași motive care au stat la baza Hotărârii de revocare nr. 14 din 16

iulie 2010, aspect pus în discuție și în cadrul contestației la executare.

Reclamanții au susținut că prin modalitatea revocării celor două hotărâri de

expropriere se încearcă și anularea efectelor unor hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile care au statuat asupra acelorași chestiuni invocate

în motivele de revocare.

În ceea ce privește

temeiul juridic reținut în Hotărârea de revocare nr. 14/2010 și anume art. 12, alin.

(1) din Legea nr. 198/2004 și art. 6, alin. (3) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 198/2004, reclamanții au susținut că primul text nu are

legătură cu situația de față, iar cel de-al doilea text completează art. 1, alin.

(6) din Legea nr. 554/2004.

2) Pe fondul cauzei,

reclamanții au considerat că susținerile pârâtului nu au nici un fundament

pentru următoarele argumente: suprafața de 1186 m.p. a fost expropriată din

parcela cu nr. cadastral x. Înainte de emiterea Hotărârii nr. 1 din 21

septembrie 2005 s-a întocmit documentația pentru expropriere, prima

documentație se referea la exproprierea suprafeței de 98 m.p. (07 mai 2002), iar

a doua documentație se referea la suprafața de 1186 m.p. (28 mai 2002). În baza

celei de-a doua documentații s-au emis Hotărârile nr. 9/2005 și nr. 3/2006 prin

care s-a dispus exproprierea suprafeței de 1186 m.p.

Reclamanții au susținut

că pârâtului îi aparține greșeala, iar în revocarea actului emis, pârâtul nu

își poate invoca propria culpă. La data de 19 iulie 2010 O.C.P.I. Sibiu a admis

cererea reclamanților de dezmembrare a parcelei nr. x în două parcele, astfel

că parcela cu nr. top x în suprafață de 1186 m.p. a trecut în proprietatea

Statului Român, cu titlu de expropriere, iar parcela x în suprafață de 6114 m.p.

a rămas proprietatea reclamaților.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 6 din H.G. nr.

434/2009, art. 274 C. proc. civ.

Pârâtul a formulat

întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare pârâtul Statul Român

prin C.N.A.D.N.R. a solicitat respingerea acțiunii reclamanților. În motivare

s-a arătat că Hotărârea de revocare nr. 14/2010 cât și Hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii nr. 16/2010 sunt valabile întrucât au fost emise cu

respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Reclamanții au fost notificați

anterior emiterii acestor hotărâri pentru a face dovada proprietății întregului

imobil expropriat prin Hotărârea nr. 9/2005 în suprafață de 1186 m.p. cu nr.

cadastral x. Întrucât reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate,

Hotărârea nr. 16/2010 a fost emisă ulterior și cuprinde exproprierea suprafeței

de 98 m.p., suprafață aflată în proprietatea reclamanților și pentru care

aceștia au putut face dovada dreptului de proprietate. Hotărârea de revocare nr.

14/2010 a fost emisă potrivit art. 12, alin. (1) din Legea nr. 198/2004

respectiv art. 6, alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul a arătat că

lipsa unei documentații valabile avizate de O.P.C.I. Sibiu a determinat

revocarea Hotărârii nr. 9/2005 și emiterea Hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii nr. 16/2010 pentru o suprafață mai mică, respectiv 98 m.p., la

baza căreia există o documentație valabilă avizată de O.C.P.I. Sibiu și care

reflectă situația reală din teren. Pârâtul a considerat că pentru terenul de 98

m.p., parcela cadastrală cu nr. x, cuantumul despăgubirii este de 5.071,50

euro. S-a arătat că reclamanții au contestat în instanță numai cuantumul

despăgubirilor și nu suprafața de teren expropriată, instanța de judecată

nefiind îndrituită să se pronunțe asupra acestui aspect.

Prin cererea

reconvențională formulată, s-a solicitat:

- obligarea

reclamanților la restituirea sumei de 56.304 euro sumă acordată în plus în baza

Hotărârii nr. 9/2005 respectiv Deciziei civile nr. 28/A/2009 rămasă definitivă

și irevocabilă a Curții de Apel Alba-Iulia, ca fiind o plată nedatorată;

- obligarea

reclamanților la restituirea sumei de 12.524,70 lei reprezentând cheltuieli de

executare,

- obligarea

reclamanților la plata cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.

În susținerea cererii

reconvenționale, s-a arătat că reclamanții au primit de la C.N.A.D.N.R. suma de

61.375,50 euro ca urmare a punerii în executare a Deciziei civile nr. 28/A/2009

rămasă definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Alba Iulia, Dosar nr. 877/57/2008.

În acest dosar reclamanții au contestat strict suma de 7 euro/ m.p. acordată

prin Hotărârea nr. 9/2005, instanța nefiind îndrituită să soluționeze cauza sub

aspectul suprafeței, deoarece un asemenea capăt de cerere nu s-a formulat. Prin

revocarea Hotărârii nr. 9/2005 și emiterea Hotărârii nr. 16/2010 pentru

suprafața de 98 m.p. cuantumul despăgubirilor este de 5.071,50 euro(98 x 51,75

euro). Reclamanții au fost notificați să restituie suma primită în plus, însă

aceștia nu au dat curs celor solicitate, deși din verificarea actelor rezultă că

aceștia nu dețin nici un titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de

1088 m.p. Pârâtul reclamant reconvențional a solicitat obligarea pârâților

reconvenționali la plata cheltuielilor de executare efectuate cu ocazia punerii

în executare a Deciziei civile nr. 28/A/2009.

În drept,

întâmpinarea și cererea reconvențională au fost întemeiate pe prevederile art. 115-118

C. proc. civ., art. 119-120 C. proc. civ., art. 274 Cod pr. civ, Legea nr. 198/2004

și Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Prin sentința civilă nr.

439/28 aprilie 2011 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea principală formulată de

reclamanții Drăghici, a constatat nulitatea absolută a Hotărârii de revocare nr.

14/2010 și a Hotărârii de stabilire a Despăgubirilor nr. 16/2010, a obligat

pârâtul la cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților și a respins

acțiunea reconvențională formulată de Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

judecătorească reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care

se soluționează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părți. Prin acest

act al justiției se pune capăt unui litigiu și sunt protejate drepturile civile

concrete ale părților, Decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia

bucurându-se de autoritate de lucru judecat, unul din cele mai importante

efectele ale acestui act. A admite cererea reconvențională înseamnă a aduce

atingere acestei autorități de lucru judecat care s-a dobândit în urma

parcurgerii unui proces complex în care judecătorul pe baza probelor

administrate în cauză a decis într-un anumit sens având în vedere prevederile

legale incidente, această decizie referindu-se evident la un cuantum al

despăgubirilor prin raportare la suprafața expropriată de 1.186 m.p.

actelor existente la dosar este evident că exproprierea a avut ca obiect un

teren în suprafață de 1186 m.p., așa cum rezultă din extras de CF din care

rezultă că reclamanților le-a rămas în proprietate după expropriere suprafața

de 6.114 m.p. Din conținutul TP nr. 201/1 eliberat pe numele lui H.I. se poate

constata că terenurile reconstituite au fost delimitate material prin indicare

vecinilor.

din Legea nr. 198/2004 transferul imobilelor din proprietatea privată în

proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și

în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății

despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora,

drept pentru care la data de 12 mai 2010, pârâtul a devenit proprietar pe

suprafața expropriată, deoarece la acea dată a fost achitată despăgubirea

reclamanților, dându-se eficiență, astfel, prevederilor legale.

celor două hotărâri, pârâtul a invocat prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr.

198/2004, prevederi care nu sunt incidente situației ce a determinat revocarea

Hotărârii nr. 14 din 16 iulie 2010 și emiterii Hotărârii de Stabilire a

Despăgubirilor nr. 16 din 16 iulie 2010, deoarece acestea se referă la „actele

juridice care se încheie după data comunicării hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii sau după data plății ori, după caz, a consemnării

sumelor stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi

reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere” care sunt lovite de

nulitate absolută. Prevederile legale mai sus menționate se referă la actele

juridice încheiate după finalizarea procedurii de expropriere inclusiv plata

despăgubirilor pentru constituirea sau transferul terenurilor supuse

exproprierii, deoarece după momentele stabilite de legiuitor, terenurile trec

în proprietatea publică a statului și ca atare nu pot forma obiectul acestor

acte, încheierea acestora atrăgând nulitatea absolută. Se constată că

reclamanții nu se află într-o asemenea situație, deoarece terenul a fost

expropriat, reclamanții au primit despăgubirea, împrejurare ce este dovedită și

cu extras de CF din care rezultă că terenul ce a mai rămas reclamanților după

expropriere este de 6.114 m.p., drept pentru care, pârâtul a făcut o aplicare

greșită a textelor legale mai sus menționate.

Reglementarea din art.

6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 se referă la împrejurarea că anterior

înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului de proprietate

în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive

temeinice, caz în care titularul cererii va fi notificat, or, în situația dată,

Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 9 din 05 octombrie 2005 nu putea fi

revocată deoarece aceasta a fost supusă cenzurii instanțelor judecătorești.

parcela x care nu a fost pusă în posesie, nu a fost reconstituit dreptul de

proprietate pe numelui antecesorului reclamanților.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând

schimbarea sentinței, respingerea cererii principale formulate de reclamanți și

admiterea cererii reconvenționale formulate de pârât.

În expunerea de

motive s-a arătat că Decizia nr. 28/2009 a Curții de Apel Alba Iulia se bucură

de autoritate de lucru judecat doar în privința despăgubirilor pe care instanța

le-a stabilit la valoarea de 51,75 euro, deoarece prin cererea ce a format

obiectul Dosarului nr. 877/57/2008 reclamanții au contestat strict despăgubirile

acordate prin Hotărârea nr. 9/2005, nefiind pusă în discuție suprafața

expropriată.

Exproprierea a avut

ca obiect o suprafață de 1.186 m.p., dar reclamanții au dovedit că sunt

proprietari doar pe o suprafață de 98 m.p., restul de teren de 1.088 m.p. fiind

doar folosit de reclamanți, terenul fiind cuprins în parcela x, aflată la

dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Sibiu. Hotărârea de

revocare nr. 14/2010 a fost emisă potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 198/2004

și art. 6 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, iar

Hotărârea nr. 16/2010 a avut la bază o documentație valabilă avizată de O.C.P.I.

Sibiu și care reflectă situația reală din teren.

În drept s-au invocat

prev. art. 282-298 C. proc. civ.

Intimații reclamanți

Drăghici au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea

apelului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului ca fiind legală și

temeinică.

În fața instanței de

apel, la cererea pârâtului Statul Român a fost efectuat un raport de expertiză

topografică de către o comisie de trei experți și o completare la acesta, iar

la cererea instanței a fost depus un răspuns de către O.C.P.I. Sibiu.

Prin Decizia nr. 38

din 17 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia s-a admis apelul declarat de

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva Sentinței civile nr. 439/2011

pronunțată de Tribunalul Sibiu pe care schimbat-o în tot și rejudecând: s-a

respins cererea principală formulată de reclamanții D.V. și D.M. împotriva

pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., s-a admis în parte cererea

reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

împotriva pârâților reconvenționali D.V. și D.M. și în consecință a obligat

pârâții reconvenționali D.V. și D.M. să plătească reclamantului reconvențional Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. echivalentul în lei la data plății al sumei de 56.304

euro, a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâților

reconvenționali la plata sumei de 12.524,70 lei, reprezentând cheltuieli de

executare, a obligat intimații D.V. și D.M. să plătească apelantului Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. suma de 4.800 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

În ceea ce privește

autoritatea de lucru judecat reținută de instanța se constată că în speță nu

există o astfel de autoritate, întrucât lipsește identitatea de obiect și de

cauză, întrucât în litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 7/85/2005, care

în urma rejudecării a dobândit numărul 877/57/2008, s-a analizat valabilitatea

Hotărârilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006, în timp ce în prezentul dosar se

analizează valabilitatea Hotărârilor nr. 14/2010 și nr. 16/2010, temeiul

juridic al cererilor de anulare precum și temeiul emiterii hotărârilor atacate,

fiind esențialmente diferit, ceea ce exclude existența autorității de lucru

judecat, ca excepție dirimantă și absolută.

Ceea ce a dorit

instanța de fond să rețină a fost probabil, excepția puterii lucrului judecat,

adică a unui aspect tranșat în mod irevocabil printr-un litigiu anterior. Se

constată însă că și această excepție este greșit reținută, întrucât suprafața

terenului expropriat nu a constituit obiect de dispută în litigiul ce a format

obiectul Dosarului nr. 877/57/2008. După cum se poate constata din cuprinsul

cererii de chemare în judecată, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat

în Dosarul Tribunalului Sibiu nr. 7/85/2005, experții au avut a răspunde la un

singur obiectiv și anume, care este valoarea terenului expropriat, în suprafață

de 1.186 m.p. Valoarea terenului a constituit obiect al apelului și pentru

instanța de apel care a pronunțat Decizia nr. 62/A/2007, precum și pentru

instanța de rejudecare a apelului, care a pronunțat Decizia nr. 28/A/2009.

În prezentul dosar

însă se discută valabilitatea Hotărârii nr. 14 din 16 iulie 2010 și a Hotărârii

nr. 16 din 16 iulie 2010, prin care C.N.A.D.N.R. a revocat Hotărârile nr. 9/2005

și nr. 3/2006, întrucât a constatat că suprafața reală ocupată de centura

ocolitoare este de 98 m.p., nu de 1.186 m.p., cât s-a stabilit prin Hotărârile

anterioare, foștii proprietari nefiind în măsură să facă dovada dreptului de

proprietate pentru întreaga suprafață expropriată prin Hotărârea nr. 9/2005, cu

nr. cadastral x.

Acest aspect al

suprafeței terenului este invocat de Compania Națională abia prin recursul

declarat împotriva Deciziei civile nr. 28/2009 pronunțată de Curtea de Apel,

recursul aflându-se la filele 88-90, dosar fond. Pentru prima dată, în aprilie

2009, se aduce la cunoștința instanței de recurs că documentația cadastrală în

baza căreia s-a făcut cererea către Guvern pentru a emite H.G. nr. 169/2006

este greșit realizată, a fost modificată la cererea proprietarilor și nu a fost

avizată de O.C.P.I. Sibiu, fiind atașate cererii de recurs planurile de amplasament

întocmite de SC P. SA.

Aspectul însă nu a

fost analizat de instanța de recurs, care prin Decizia nr. 408 din 27 ianuarie 2010

a constatat nulitatea recursului pârâtului, reținând că aspectele noi invocate

în cererea de recurs, exced cadrului judecății așa cum a fost fixat în fața

instanței de fond și sunt neîncadrabile în prevederile art. 304 C. proc. civ.

(a se vedea Dosarul Înalte Curți de Casație și Justiție nr. 877/57/2008, atașat

la prezentul dosar).

Acest lucru este un

argument în plus în sensul că problema suprafeței terenului expropriat nu a

fost discutată în litigiul anterior, nu a constituit obiect de analiză nici

pentru experții care au efectuat numai lucrări de evaluare a terenului și nici

pentru instanțele de judecată care au fost investite să se pronunțe numai cu

privire la valoarea terenului, deci nu există putere de lucru judecat sub acest

aspect, sentința Tribunalului fiind nelegală din acest punct de vedere.

Conform raportului de

expertiză efectuat în fața instanței de apel, a existat inițial o singură

parcelă cu nr. cadastral x, în suprafață de 7.300 m.p., înscrisă în x emisă pe

numele lui H.I., antecesorul reclamanților (f. 73, dosar fond). Această parcelă

a fost dezmembrată în două corpuri funciare noi, nr. cadastral x și nr. cadastral

y, printr-o primă documentație întocmită la data de 7 mai 2002 de SC P. SA,

care a fost recepționată și avizată tehnic de către O.C.G.C. din 30 octombrie 2002.

Experții au reținut că această documentație este cea care respectă planul de

punere în posesie, suprafața reală fiind mai mică decât cea din titlul de

proprietate, respectiv 6.489 m.p. În urma dezmembrării au rezultat două

corpuri, în suprafață de 6.391 m.p. și în suprafață de 98 m.p., planul de

punere în posesie fiind prezentat în anexa 1 a expertizei (f. 92, dosar apel), iar datele tehnice fiind prezentate în anexele 4 (f. 95-100, dosar apel).

Planul de punere în

posesie anexat expertizei topografice efectuate de experți (fila 92, dosar

apel) coincide cu planul documentației avizate de O.C.G.C. precum și cu planul

de punere în posesie pentru parcelele x depuse de Consiliul Local Sibiu (f.

14-16, dosar fond) și în mod special dimensiunile parcelei sunt clar stabilite.

Astfel, conform anexei 1 de la fila 92, parcela x are dimensiunile de 94, 63 și

112 m.p., dimensiuni identice cu cele indicate de Consiliul Local în adresa de

la fila 17, dosar fond. Din aceste schițe rezultă în mod evident că există o

parcelă x, care nu a fost pusă în posesie, care se află la dispoziția Comisiei

de Aplicare a Legii nr. 18/1991, fiind vorba de teren neproductiv, groapa de

împrumut, care se învecinează cu terenul reclamanților la nord, așa cum rezultă

din x (fila 73, dosar fond), și asupra căruia reclamanții nu pot justifica un

drept de proprietate.

Deși această documentație

a fost recepționată și avizată tehnic de către O.C.G.C. din 30 octombrie 2002,

nu ea a stat la baza exproprierii, ci o altă documentație care a fost întocmită

la data de 28 mai 2002, la cererea proprietarului și pe baza declarației

acestuia că el folosește terenul până la canal, pe latura nordică (f. 155 dosar

apel).

Întrucât această

documentație nu mai respecta nici planul de punere în posesie și nici

dimensiunile parcelei, suprafața fiind mărită considerabil (7.654 m.p.), ea nu

a fost recepționată și avizată tehnic de O.C.G.C., dar cu toate acestea

schițele prezentate în anexele 5 a-f ale expertizei (f. 101-106, dosar apel) au

stat la baza exproprierii efectuate în 2005, contrar dispozițiilor Legii nr.

198/2004.

Astfel, potrivit art.

4 din Legea nr. 198/2004 Guvernul aprobă prin Hotărâre amplasamentul lucrării

și declanșarea procedurii de expropriere, pe baza documentației

tehnico-economice prev. la art. 3 din aceeași lege, iar acest articol se referă

la planurile cu amplasamentul lucrării care trebuie vizate de Oficiul Național

de Cadastru, Geodezie și Cartografie.

În Hotărârea de

revocare nr. 14 din 16 iulie 2010, pârâta C.N.A.D.N.R. reține ca motiv de

nulitate faptul că s-a constatat că documentația cadastrală care a stat la baza

Hot. de stabilire a Despăgubirilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006 este lovită de

nulitate, întrucât nu poartă viza O.J.C.G.C. Sibiu, în prezent O.C.P.I. Sibiu

(fila 51-52, dosar fond).

Instanța constată că

acest motiv de nulitate nu poate fi contestat, fiind deplin dovedit prin toate

actele dosarului că, într-adevăr documentația cadastrală care a stat la baza

emiterii Hot. de expropriere nr. 9/2005, nu a fost avizată și recepționată de

fostul O.J.C.G.C. Sibiu, așa cum este prevăzut expres de art. 3-4 din Legea nr.

198/2004 și de Normele Metodologice de punere în Aplicare, în baza cărora s-a

efectuat exproprierea.

Situația rezultă și

din adresa din 12 februarie 2010 pe care O.C.P.I. Sibiu o trimite Companiei

Naționale, căreia îi comunică faptul că pentru parcela x a fost depusă documentația

de dezmembrare înregistrată din 24 octombrie 2002, recepționată și avizată sub nr.

812/2002, prin care parcela în litigiu, cu nr. cadastral x este în suprafață de

98 m.p.. Documentația corespunde atât cu planul parcelar depus de pârâtă cât și

cu cel existent în baza de date a O.C.P.I. Sibiu. Se face referire la o a doua

documentație prin care s-a mărit suprafața și s-au schimbat dimensiunile

parcelei față de planul de punere în posesie, însă O.C.P.I. nu a avizat o altă

documentație de parcelare (f. 21, dosar fond).

Față de această

situație, cererea Companiei Naționale de a se întabula cu suprafața de 1.186 m.p.

pe parcela cu nr. cadastral x este respinsă prin Încheierile nr. 18073 din 1

aprilie 2010 (f. 109, dosar fond) și nr. 23467 din 29 aprilie 2010, în care se

reține, în mod corect de altfel, că există neconcordanță între suprafața

imobilului din documentația cadastrală depusă pentru prima înscriere în cartea

funciară a parcelei cu nr. x, care este încă valabilă și suprafața parcelei din

actele în baza cărora se solicită înscrierea, respectiv H.G. nr. 169/2006 și

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 3/2006.

Prin urmare, atât H.G.

nr. 169/2006, cât și Hotărârile Companiei Naționale nr. 9/2005 și 3/2006, a

căror valabilitate a fost stabilită prin hotărârea judecătorească irevocabilă,

nu au fost luate în considerare de O.C.P.I. Sibiu, atâta timp cât aceste acte

nu erau în concordanță cu o documentație cadastrală avizată și recepționată de

această instituție, deci este discutabil dacă hotărârile revocate au produs

efecte juridice.

Așa cum s-a reținut

mai sus, a doua documentație cadastrală întocmită la cererea proprietarului,

care a declarat că folosește în partea nordică până la canal (deși vecinul de

la nord, trecut în titlul de proprietate nu este canalul Trimkbach sau râul

Cibin, ci teren neproductiv), nu a fost avizată și recepționată de O.C.P.I.

Sibiu întrucât nu respectă planul de punere în posesie, s-a mărit suprafața și

s-au schimbat dimensiunile parcelei.

Cu toate acestea, în

luna iulie 2010 se întocmește o nouă documentație, de către P.L.M., identică cu

a doua, în care se stabilește că suprafața celor două parcele este de 6.114 m.p.

și 1.186 m.p., iar reclamanții Drăghici se întabulează asupra parcelei cu nr.

cadastral x și se creează CF (f. 110), reținându-se că suprafața reală măsurată

a parcelei rămase în proprietatea reclamanților este de 6.468 m.p.

Cererea de întabulare

a reclamanților este admisă prin Încheierea nr. 38341 din 19 iulie 2010 (f.

111, dosar fond), registratorul de carte funciară reținând că nu există piedici

la înscriere, fără a se preciza în cuprinsul încheierii dacă documentația

cadastrală în baza căreia s-a efectuat această dezmembrare a fost recepționată

și avizată de O.C.P.I. Nici experții nu precizează acest lucru în expertiza

efectuată în fața instanței de apel, ei reținând doar că reclamanții s-au

întabulat în baza unei documentații cadastrale efectuate în iulie 2010, care

prezintă situația asemănătoare cu documentația întocmită la data de 28 mai 2002

și care nu fusese recepționată și avizată tehnic de O.C.G.C. (f. 87).

Studiind schițele

efectuate de experți și care constituie anexele 5 și 6 ale raportului de

expertiză (f. 102, în comparație cu 107, f. 104, în comparație cu 108), se constată că situația prezentată în cele două documentații nu este asemănătoare,

ci identică, ele concluzionând că suprafața totală a imobilului x este de 7.655

m.p., în condițiile în care suprafața din titlu de proprietate este de 7.300

m.p., iar o documentație avizată și recepționată și care respectă planul de

punere în posesie și schițele inițiale, a stabilit că suprafața reală a

imobilului este de 6.489 m.p., având lungimea laturii care se învecinează cu R.G.

de 112 m.p. (f. 16, 17, 18 dosar fond și fila 92, dosar apel) și nu de 149 m.p.

(f. 102, 107, dosar apel).

Situația este oarecum

explicată prin adresa complexă depusă la cererea instanței de către O.C.P.I.

Sibiu (f. 125-127, dosar apel), în care se arată că întabularea reclamanților

prin Încheierea nr. 38341 din 19 iulie 2010 a fost făcută în baza unei

documentații care a obținut avizul de recepție în anul 2010, deși exista o

documentație cadastrală recepționată în anul 2002 care ar fi trebuit să

constituie reperul pentru orice altă documentație ulterioară, iar recepționarea

unei documentații ulterioare se putea face fie în concordanță cu acea

documentație deja recepționată, fie cu consecința actualizării acelei

documentații, astfel încât cele două să devină concordante.

Legalitatea avizului

de recepție acordat documentației din 2010 este supusă controlului judecătoresc

ce formează obiectul Dosarului nr. 16.401/306/2010, suspendat până la

soluționarea acestui dosar, astfel că nu se pot face aprecieri cu privire la

acest aspect. Cu toate acestea nu pot fi ignorate prevederile art. 4 alin. (9)

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, potrivit cărora

orice documentație tehnică realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor

norme sau întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994, se consideră valabilă.

De asemenea, potrivit

Protocolului de colaborare încheiat între C.N.A.D.N.R. și A.N.C.P.I.,

documentațiile cadastrale necesare exproprierii care au fost întocmite anterior

protocolului își păstrează valabilitatea, astfel încât documentația

recepționată în anul 2002 ar fi trebuit să constituie reperul pentru orice altă

documentație ulterioară depusă de alți solicitanți decât C.N.A.D.N.R. În anul

2007 între cele două instituții se încheie protocolul de colaborare prin care

se stabilesc procedurile de urmat pentru punerea în aplicare a prevederilor art.

3 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 2 din Normele Metodologice, care la art. 19

alin. (4) se referă la documentațiile cadastrale întocmite anterior intrării în

vigoare a Protocolului (f. 152-153, dosar apel).

În aceste condiții,

s-a ajuns la situația în care reclamanții sunt întabulați prin Încheierea nr.

38341 din 19 iulie 2010, asupra nr. cadastral x, în suprafață de 6.114 m.p. și

măsurată de 6.468 m.p. în baza unei documentații, iar pârâtul Statul Român este

întabulat prin Încheierea nr. 38737 din 20 iulie 2010, asupra nr. cadastral x,

în suprafață de cf și măsurată de 98 m.p., în baza unei alte documentații, deci

același nr. cadastral inițial x a fost dezmembrat și întabulat în cartea

funciară în baza unor documentații cadastrale esențialmente diferite, ca

suprafață totală și ca dimensiune a laturilor parcelelor.

Aceasta este situația

de fapt care rezultă din actele dosarului și care nu a fost cercetată și

analizată de nicio instanță anterioară, astfel că nu se poate reține puterea

lucrului judecat cu privire la suprafața imobilului expropriat. Experții

răspund obiectivului stabilit de instanță, în care arată că, în conformitate cu

planul de punere în posesie emis de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 și

cu documentația cadastrală avizată de O.C.G.C. Sibiu cu nr. 812/2002, suprafața

ocupată de lucrarea de utilitate publică „centura ocolitoare a Municipiului

Sibiu”, din terenul aparținând reclamanților este de 98 m.p. (f. 89, dosar

apel).

Suprafața de 825 m.p.

reținută de experți la punctul 2.4 din expertiză (f. 89, dosar fond) nu este o

suprafață reală, ci pur teoretică și ipotetică stabilită prin efectuarea unui

calcul matematic, respectiv a unei diferențe între suprafața din titlu de

proprietate (7.300 m.p.) și suprafața de 6.475 m.p., cât are parcela x/1,

rămasă în proprietatea reclamanților. Concluzia nu poate fi reținută de

instanță atâta timp cât s-a stabilit că suprafața din titlu de 7.300 m.p. nu

este o suprafață reală și nu a fost regăsită în teren, ci suprafața reală a

parcelei cu nr. x nedezmembrată, este de doar 6.489 m.p.

Pârâtul Statul Român se

întabulează în cartea funciară cu Încheierea nr. 38737 din 20 iulie 2010, cu

suprafața de 98 m.p., reținându-se documentația cadastrală recepționată de O.C.P.I.

Sibiu în baza Legii nr. 198/2004 și actele administrative nr. 14 din 16 iulie 2010

și nr. 16 din 16 iulie 2010 (f. 27, dosar fond), acestea din urmă fiind actele

a căror anulare o solicită reclamanții prin prezentul dosar.

Prin urmare, susținerile

reclamanților că pârâtul Statul Român este proprietar pe o suprafață de 1186

m.p. pe care o și folosește în fapt sunt nefondate și combătute de probele

dosarului, care dovedesc în mod cert faptul că acesta folosește în fapt și este

întabulat în cartea funciară, deci este proprietar, numai pe o suprafață de 98

m.p.

Legea nr. 198/2004 și

Normele Metodologice de aplicare a acesteia, în vigoare la data emiterii

Hotărârii de revocare nr. 14 din 16 iulie 2010 permit Comisiei de Aplicare a Legii

nr. 198/2004 să-și revoce propria hotărâre pentru motive temeinicie. Deși art. 6

alin. (3) din Normele Metodologice se referă la posibilitatea revocării

propriei hotărâri de către comisie, anterior înregistrării cererii

expropriatorului de întabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară,

nu se vede de ce nu ar fi posibilă o astfel de revocare și ulterior formulării

cererii de întabulare, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost

respinsă. Într-adevăr, prin Încheierea nr. 18073 din 1 aprilie 2010, cererea

Companiei de a se întabula pe suprafața de 1186 m.p., conform Hotărârii

anterioare nr. 3/2006 a aceleiași Comisii de Aplicare a Legii nr. 198/2004, a

fost respinsă, întrucât această suprafață nu era concordantă cu cea care

rezulta dintr-o documentație cadastrală avizată de O.C.P.I., fiind lipsit de

relevanță faptul că această Hotărâre a fost supusă cenzurii instanței

judecătorești în cadrul litigiului ce a format obiectul Dosarului nr.

877/57/2008.

Întrucât din tot

cuprinsul Legii nr. 198/2004 și a Normelor Metodologice rezultă că documentația

cadastrală care stă la baza exproprierii trebuie să fie avizată și recepționată

de O.C.P.I., în mod corect și legal, Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 a

constatat că documentația care a stat la baza dezmembrării parcelei x și ulterior,

la baza Hotărârilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006, este lovită de nulitate întrucât

nu poartă viza O.C.G.C. Sibiu.

Acesta este un motiv

temeinic în sensul art. 6 alin. (3) din Normele Metodologice de Aplicare a Legii

nr. 198/2004, care este de natură a permite Comisiei să-și revoce propria

hotărâre. Desigur, situația nu este prevăzută de lege, fiind un incident atipic

și greu de explicat, din punct de vedere juridic, dar aceasta nu înseamnă că

situația nu poate fi reglementată, atâta timp cât legea permite posibilitatea

revocării propriei hotărâri de către Comisia care a hotărât anterior

exproprierea.

Așa fiind, Hotărârea

de revocare nr. 14 din 16 iulie 2010 este legală, situația fiind una de

excepție care poate fi considerată o situație în care, ulterior emiterii unei

Hotărâri de expropriere s-a clarificat situația juridică a imobilului expropriat,

în sensul că s-a constatat că suprafața reală a acestuia este mai mică decât

cea stabilită anterior, ceea ce se poate încadra în prevederile art. 3-4 și art.

5 alin. (4)-(7), art. 6 alin. (1)-(2) din Legea nr. 198/2004 și în prevederile art.

6 alin. (3) din Normele Metodologice care permit revocarea propriei Hotărâri de

expropriere de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004.

În legătură cu

posibilitatea revocării, reclamanții invocă dispozițiile Legii nr. 554/2004, în

sensul că autoritatea emitentă a unui act administrativ nelegal poate să

solicite instanței constatarea nulității acestuia, însă nu mai poate să-l

revoce, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Se

invocă în acest sens principiul irevocabilității actelor intrate în circuitul

civil și principiul drepturilor câștigate, aceste principii fiind dezvoltate în

precizarea de acțiune depusă la filele 44-48, din dosarul Tribunalului.

Sub acest aspect este

de precizat că Hotărârile emise în baza Legii nr. 198/2004 nu sunt acte

administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci sunt acte cu caracter civil

cărora le este aplicabilă procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 33/1994,

procedură care nu se desfășoară după regulile contenciosului administrativ.

Pe de altă parte,

Hotărârile nr. 9/2005 și 3/2006 deși intrate în circuitul civil și supuse

analizei unei instanțe judecătorești, nu au putut produce efectele juridice la

care se referă reclamanții, respectiv nu au putut servi la întabularea

dreptului de proprietate în favoarea pârâtului Statul Român, cererea acestuia

de întabulare pe suprafața de 1.186 m.p., fiind respinsă, deși art. 15 din Legea

nr. 198/2004 vorbește de un transfer al proprietății care „operează de drept”.

În aceeași ordine de

idei, putem vorbi de „regula drepturilor câștigate” (invocată de reclamanți),

în măsura în care este o regulă valabilă pentru ambele părți litigante, respectiv

dacă reclamanții au dobândit o valoare patrimonială de 61.375,5 euro, atunci și

pârâtul trebuia să devină proprietarul unei suprafețe reale de 1.186 m.p.,

corespunzătoare valorii pe care a plătit-o. Este în contradicție cu probele

dosarului susținerea reclamanților în sensul că „situația este reglementată,

astfel încât suprafața de 1.186 m.p. este dezmembrată și întabulată pe numele

Statului Român cu titlu expropriere”, susținere pe care reprezentanta

reclamanților a reiterat-o chiar cu ocazia dezbaterii în fond a apelului, deși

toate actele de la dosar relevă că pârâtul este întabulat numai cu suprafața de

98 m.p., deși a acordat despăgubiri pentru o suprafață de 1.186 m.p.

În ceea ce privește

Hotărârea de stabilire a Despăgubirilor nr. 16 din 16 iulie 2010, aceasta nu a

făcut altceva decât să dea valoare juridică unei documentații cadastrale

recepționate și avizate de O.C.P.I., deci unei documentații care respectă

prevederile art. 3-4 din Legea nr. 198/2004. Comisia a constatat că suprafața

imobilului cu nr. cadastral x este de 98 m.p., a dispus exproprierea acestei

suprafețe de teren și a stabilit o valoare a despăgubirilor conform celei

stabilite prin Decizia nr. 28/A/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în

Dosar nr. 877/57/2008. Dispozițiile legale invocate în cuprinsul Hotărârii sunt

pe deplin respectate, această Hotărâre nefiind afectată de nici un viciu, iar

în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, raportat la valoarea unui metru

pătrat de teren, a fost respectată autoritatea de lucru judecat a deciziei

instanței judecătorești care a stabilit această valoare prin procesul anterior.

Constatând

valabilitatea celor două Hotărâri nr. 14 și nr. 16 emise la 16 iulie 2010 de

Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 se impune respingerea acțiunii

principale formulate de reclamanții D.V. și D.M., cu consecința admiterii

apelului pârâtului și schimbării sentinței în sensul respingerii acțiunii

principale.

În ceea ce privește acțiunea

reconvențională se constată că primul capăt de cerere este întemeiat, întrucât

atâta timp cât Hotărârea nr. 9/2005 și Hotărârea nr. 3/2006 au fost revocate,

atunci și sumele de bani primite în baza acestor hotărâri sunt plăți nedatorate

și trebuie restituite. Întrucât prin Hotărârea nr. 16/2010 (f. 32-33, dosar

fond) s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 5.071,50 euro, raportat la

suprafața expropriată de 98 m.p., atunci suma care trebuie restituită este de

56.304 euro, sumă primită în plus pentru o suprafață de 1.088 m.p., asupra

căruia reclamanții nu au fost și nu sunt proprietari.

Prin această restituire

nu se aduce atingere dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004, potrivit

cărora transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a

statului și în administrarea expropriatorului, operează de drept la data plății

despăgubirii sau la data consemnării acestora. Acest text de lege se referă la

momentul la care are loc transferul dreptului de proprietate, pentru a permite

expropriatorului să demareze imediat efectuarea lucrărilor în scopul cărora

este făcută exproprierea, fără să poată constitui temei de drept pentru

întabularea expropriatorului asupra suprafeței trecute în Hotărârea de

expropriere.

Acesta din urmă nu se

poate întabula pe o suprafață mai mare decât aceea pe care o ocupă efectiv și

care rezultă dintr-o documentație cadastrală recepționată și avizată de

autoritatea cu atribuții în acest domeniu. După cum s-a constatat în speță, Hotărârea

de expropriere anterioară, chiar analizată de instanțele judecătorești nu a

putut produce efectul juridic cel mai important, respectiv nu a putut servi la

întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român pentru

suprafața de 1186 m.p., chiar și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004

fiind inoperante în speță, transferul dreptului de proprietate operând de drept

numai pentru suprafața de 98 m.p.

În ceea ce privește

însă al doilea capăt de cerere, respectiv restituirea sumei de 12.524,70 lei

reprezentând cheltuieli de executare, această cerere nu poate fi admisă, pe

această cale, întrucât este vorba de cheltuielile de executare silită a unei

hotărâri judecătorești irevocabile, titlu executoriu care trebuia executat de

pârât.

Așa cum s-a arătat

mai sus, criticile referitoare la suprafața terenului nu au constituit obiect

de analiză pentru instanțele anterioare, astfel că nici contestația la

executare formulată de pârât prin care au fost invocate aceleași aspecte, nu a

putut fi admisă de instanța de executare (fila 105, dosar fond). De altfel,

contestația la executare a fost anulată ca netimbrată prin sentința civilă nr. 4655

din 20 mai 2010 a Judecătoriei Sibiu (f. 104, dosar fond). Așa fiind pârâtul trebuia

să pună în executare o hotărâre judecătorească devenită irevocabilă,

cheltuielile de executare silită fiind în sarcina acestuia, în calitate de debitor

al obligației de executare.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții

D.V. și D.M. și

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

Reclamanții

D.V. și D.M. invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. au solicitat în principal

admiterea recursului, modificarea deciziei și respingerea apelului declarat de

pârât iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării

probatoriului.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a invocat următoarele argumente:

Legalitatea hotărârii

pronunțate în prezenta cauză este determinată de analizarea în principal, a unei

singure probleme juridice și anume aceea dacă Hotărârea de expropriere nr. 9

din 05 octombrie 2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor

din 21 septembrie 2005, Hotărârea nr. 3 din 11 octombrie 2005 împreună cu

procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 3 din 10 octombrie 2006, mai

putea sau nu să fie revocate de către C.N.A.D.N.R. la data de 16 iulie 2010 în

condițiile în care există hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit

cuantumul despăgubirilor pentru suprafața de 1186 m.p. teren expropriat și

aceste hotărâri au fost puse-n executare iar plata efectuată integral la data

de 25 mai 2010.

În acest sens în

situația în care, revocarea hotărârii de expropriere nu mai este posibilă orice

altă discuție, orice altă probă (inclusiv expertiza) nu mai are nici un efect

în cauză.

Prin decizia

pronunțată, instanța de apel a motivat hotărârea prin analizarea în principal a

fondului cauze și doar în nod secundar la posibilitatea revocării hotărârii de

expropriere.

Cu privire la

posibilitatea revocării hotărârii de expropriere instanța de apel, deși reține

în mod corect textul care reglementează această problemă juridică, art. 6 alin.

(3) din Normele metodologice care se referă la posibilitatea revocării propriei

hotărâri de către comisie, anterior înregistrării cererii expropriatorului de

întabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară, instanța reține

că „nu vede de ce nu ar fi posibilă o astfel de revocare și ulterior formulării

cererii de întabulare, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost

respinsă

”

.

Această simplă

supoziție a instanței este în totală contradicție cu dispozițiile legii și

permite C.N.A.D.N.R. - ului să încalce legea și să-și revoce Hotărârea de

expropriere peste termenul expres prevăzut de lege.

Temeiul juridic

invocat în cuprinsul Hotărârii de revocare nr. 4 din 16 iulie 2010 este art. 12

alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și art. 6 alin. (2) din același act normativ.

Față de această

dispoziție expresă a legiuitorului prevăzută în actul normativ special care

reglementează procedura de apropriere, pârâta mai putea să-și revoce propria

Hotărâre de expropriere doar, până în momentul formulării cererii de întabulare

în CF a dreptului de proprietate.

Ca atare, după

această dată C.N.A.D. naționale nu mai putea să-și revoce propria hotărâre de expropriere.

Cel mult avea la îndemână o altă acțiune în instanță, dar nicidecum să ia

măsura revocării, după cum statuează și singurul act normativ în materie.

Chiar dacă s-ar trece

peste legislația specială în materie, se observa ca și legea generală

respectiv, Legea contenciosului

administrativ instituie în mod expres la art.

1 principiul irevocabilității actului juridic.

Astfel,

irevocabilitatea actelor intrate în circuitul civil și care au produs efecte

juridice reiese direct din textul legal, care arată că, autoritatea publică

emitentă a unui act ilegal are doar posibilitatea de a solicita instanței

constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate revocat,

deoarece a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Se aplică astfel,

regula drepturilor câștigate, necesară pentru asigurarea unei minime securități

juridice.

În cazul de față nu

numai că, actul juridic a intrat în circuitul civil și a produs efecte

juridice, dar a și format obiectul unui întreg ciclu procesual, legalitatea lui

fiind verificată de o instanță de judecată.

Hotărârile

pronunțate, definitive și irevocabile au fost la rândul lor puse în executare,

iar reclamanții au încasat despăgubirile stabilite prin aceste hotărâri.

S-a invocat că în

cauză sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății

Terenul în suprafață

de 1.186 m.p. ce face obiectul actului de revocare nr. 14/2010 aparținea, la

momentul revocării, domeniului public. Din acest considerent actul de revocare

nu mai putea fi emis de către C.N.A.D.N.R.

Astfel, art. 15 din Legea

nr. 198/2004 prevede în mod expres faptul că: transferul imobilelor din

proprietate privată în proprietate publică a Statului și în administrarea

expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru

expropriere sau după caz la data consemnării acestora în condițiile prezentei

legi.

Față de această

dispoziție expresă a legii este evident că, terenul expropriat de 1.186 m.p. a

trecut în proprietate publică, la data consemnării sumei de bani în contul și

la dispoziția reclamanților, care potrivit legii s-a produs în termen de 15

zile de la data pronunțării Hotărârii nr. 110 noiembrie 2005. Diferența de sumă

le-a fost achitată la data de 09 mai 2010 dată la care au fost achitate

integral despăgubirile stabilite prin Decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curții de

Apel Alba Iulia.

De la data trecerii

terenului în proprietate publică, acestuia i se aplică normele legale prevăzute

de Legea nr. 213/1998 actualizată, cu privire la bunurile proprietate publică.

La art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 se prevede în mode expres: „Trecerea

din domeniul public în domeniul privat se face după caz prin hotărâre a

Guvernului, a Consiliului Județean a Consiliului general al municipiului

București sau a Consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune

altfel.

”

Față de aceste

prevederi legale se dovedește încă o dată faptul că Hotărârea de revocare nr.

14/2010 este lovită de nulitate absolută, căci terenul de 1.186 m.p. la acea

dată, făcea parte din domeniul public și nu mai putea fi trecut în domeniul

privat decât prin urmarea unei proceduri expres prevăzute de legiuitor.

S-a învederat că

instanța de apel a reținut că, în cauză nu operează autoritatea de lucru

judecat, deoarece diferă obiectul acțiunii. Acest lucru este perfect adevărat

însă, în cauză operează efectul negativ al puterii de lucru judecat, aspect pe

care instanța de apel nu l-a reținut.

Pentru asigurarea

unei minime securități juridice, se aplică regula drepturilor câștigate,

întrucât, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-au

stabilit despăgubirile ce ni se cuvin, ca urmare a exproprierii suprafeței de 1.186

m.p. teren, trebuie să-și producă consecințele firești, ceea ce s-a și

întâmplat de altfel.

În cursul judecății

anterioare Compania Națională nu a invocat niciodată că s-au expropriat greșit 1.186

m.p., în loc de 98 m.p. Problema a apărut doar în momentul în care au constatat

că, din propria culpă cea de-a doua documentație întocmită la data de 28 mai 2002

nu poartă viza O.C.P.I. - lui. A fost o scăpare a lor pentru care noi nu avem

nici o culpă. In loc să reglementeze această problemă prin solicitarea vizei

necesare, O.C.P.I. - lui, pârâta a preferat să revoce actul de expropriere și

să emită o nouă Hotărâre de expropriere, doar pentru suprafața de 98 m.p..,

pentru care aveau documentație avizată de O.C.P.I.

S-a susținut că prin

decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia le-a fost încălcat în mod grav

dreptul de proprietate prevăzute de art. 1 din Protocolul Adițional la

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de

la Paris din 1952.

Prin decizia

pronunțată instanța de apel a statuat faptul că, suprafața ce le-a fost

expropriată este de doar 98 m.p., în condițiile în care din expertiza efectuată

în cauză și precum și din suplimentul la aceasta a rezultat că, suprafața reală

folosită de centura ocolitoare este de 825 m.p.

Motivarea deciziei

atacate, aduce ca și argument doar documentațiile efectuate de C.N.A.D.N.R.

care au stat la baza exproprierii și nu verifică în nici un fel procedura în

sine de expropriere, pentru a putea verifica în mod real care este suprafața .

expropriată.

Actul juridic prin

care se efectuează exproprierea este Hotărârea de expropriere. Ori, se poate

verifica faptul că, atât în Hotărârea de expropriere nr. 9 din 05 octombrie 2005

cât și în Hotărârea nr. 3 din 11 octombrie 2006 se vorbește de exproprierea

suprafeței de 1.186 m.p. Nu a fost emisă niciodată o Hotărâre de expropriere

pentru suprafața de 98 m.p.

Inițial la data de 7

mai 2002 s-a întocmit de către C.N.A.D.N.R. o schiță prin care se propunea

exproprierea suprafeței de 98 m.p. din terenul subsemnaților, motiv pentru care

s-a întocmit documentația pentru această suprafață cu avizarea ei de către O.C.P.I.;

Ulterior la data de

28 mai 2002 s-a întocmit o a doua documentație prin care se propunea

exproprierea suprafeței de 1.186 m.p. din aceeași parcelă de teren;

În prima documentație

apare la suprafața măsurată suprafața de 6.489 m.p., iar în cea de-a doua

documentație apare supraf