ÎCCJ, decizie (scj.ro #81631)

Hotărârea judecătorească reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părți. Prin acest act al justiției se pune capăt unui litigiu și sunt protejate drepturile civile concrete ale părților, decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia bucurându-se de autoritate de lucru judecat, unul din cele mai importante efectele ale acestui act. A admite cererea reconvențională înseamnă a aduce atingere acestei autorități de lucru judecat care s-a dobândit în urma parcurgerii unui proces complex în care judecătorul pe baza probelor administrate în cauză a decis într-un anumit sens având în vedere prevederile legale incidente, această decizie referindu-se evident la un cuantum al despăgubirilor prin raportare la suprafața expropriată de 1.186 mp.

Din verificarea actelor existente la dosar este evident că exproprierea a avut ca obiect un teren în suprafață de 1.186 mp, așa cum rezultă din extras de CF din care reiese că reclamanților le-a rămas în proprietate după expropriere suprafața de 61.14 mp. Din conținutul TP nr. 201/1 eliberat pe numele lui H.I. se poate constata că terenurile reconstituite au fost delimitate material prin indicare vecinilor.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004 transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, drept pentru care la data de 12.05.2010, pârâtul a devenit proprietar pe suprafața expropriată, deoarece la acea dată a fost achitată despăgubirea reclamanților, dându-se eficiență, astfel, prevederilor legale.

Pentru revocarea celor două hotărâri, pârâtul a invocat prevederile art. 12 alin.(1) din Legea nr. 198/2004, prevederi care nu sunt incidente situației ce a determinat revocarea Hotărârii nr. 14/2010 și emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16/2010, deoarece acestea se referă la „actele juridice care se încheie după data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii sau după data plății ori, după caz, a consemnării sumelor stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere” care sunt lovite de nulitate absolută. Prevederile legale mai sus menționate se referă la actele juridice încheiate după finalizarea procedurii de expropriere inclusiv plata despăgubirilor pentru constituirea sau transferul terenurilor supuse exproprierii, deoarece după momentele stabilite de legiuitor, terenurile trec în proprietatea publică a statului și ca atare nu pot forma obiectul acestor acte, încheierea acestora atrăgând nulitatea absolută. Reclamanții nu se află într-o asemenea situație, deoarece terenul a fost expropriat, reclamanții au primit despăgubirea, împrejurare ce este dovedită și cu extras de CF din care rezultă că terenul ce a mai rămas reclamanților după expropriere este de 6.114 mp, drept pentru care, pârâtul a făcut o aplicare greșită a textelor legale mai sus menționate. Reglementarea din art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 se referă la împrejurarea că anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice, caz în care titularul cererii va fi notificat, or, în situația dată, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9 din 05.10.2005 nu putea fi revocată deoarece aceasta a fost supusă cenzurii instanțelor judecătorești.

Referitor la parcela Ngî 3906/2 care nu a fost pusă în posesie, nu a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numelui antecesorului reclamanților. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin CNADNR. În expunerea de motive s-a arătat că decizia 28/2009 a Curții de Apel Alba Iulia se bucură de autoritate de lucru judecat doar în privința despăgubirilor pe care instanța le-a stabilit la valoarea de 51,75 euro, deoarece prin cererea ce a format obiectul dosarului 8xx/57/2008, reclamanții au contestat strict despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 9/2005, nefiind pusă în discuție suprafața expropriată. Exproprierea a avut ca obiect o suprafață de 1.186 mp, dar reclamanții au dovedit că sunt proprietari doar pe o suprafață de 98 mp, restul de teren de 1.088 mp fiind doar folosit de reclamanți, terenul fiind cuprins în parcela Ngi 3906/2, aflată la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii 18/1991 Sibiu. Hotărârea de revocare nr. 14/2010 a fost emisă potrivit art. 12 alin. (1) din Legea 198/2004 și art. 6 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, iar Hotărârea nr. 16/2010 a avut la bază o documentație valabilă avizată de OCPI Sibiu și care reflectă situația reală din teren. În drept s-au invocat prev. art. 282-298 C.pr.civ. În fața instanței de apel, la cererea pârâtului Statul Român a fost efectuat un raport de expertiză topografică de către o comisie de trei experți și o completare la acesta, iar la cererea instanței a fost depus un răspuns de către OCPI Sibiu. Prin decizia 38 din 17 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Sibiu, pe care schimbat-o în tot și rejudecând: s-a respins cererea principală formulată de reclamanți împotriva pârâtului Statul Român prin CNADNR, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Statul Român prin CNADNR împotriva pârâților reconvenționali D.V. și D.M. și în consecință a obligat pârâții reconvenționali să plătească reclamantului reconvențional Statul Român prin CNADNR echivalentul în lei la data plății al sumei de 56.304 euro, a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâților reconvenționali la plata sumei de 12.524,70 lei, reprezentând cheltuieli de executare. Curtea de Apel a reținut următoarele: În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat reținută de instanță, s-a constatat că în speță nu există o astfel de autoritate, întrucât lipsește identitatea de obiect și de cauză. În litigiul ce a format obiectul dosarului x/85/2005, care în urma rejudecării a dobândit numărul 8xx/57/2008, s-a analizat valabilitatea Hotărârilor nr. 9/2005 și 3/2006, în timp ce în prezentul dosar se analizează valabilitatea Hotărârilor nr. 14/2010 și nr. 16/2010, temeiul juridic al cererilor de anulare precum și temeiul emiterii hotărârilor atacate, fiind esențialmente diferit, ceea ce exclude existența autorității de lucru judecat, ca excepție dirimantă și absolută. Ceea ce a dorit instanța de fond să rețină a fost probabil, excepția puterii lucrului judecat, adică a unui aspect tranșat în mod irevocabil printr-un litigiu anterior. S-a constatat însă că și această excepție este greșit reținută, întrucât suprafața terenului expropriat nu a constituit obiect de dispută în litigiul ce a format obiectul dosarului 8xx/57/2008. După cum s-a putut constata din cuprinsul cererii de chemare în judecată, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în dosarul Tribunalului Sibiu x/85/2005, experții au avut a răspunde la un singur obiectiv și anume, care este valoarea terenului expropriat, în suprafață de 1.186 mp. Valoarea terenului a constituit obiect al apelului și pentru instanța de apel care a pronunțat decizia 62/A/2007, precum și pentru instanța de rejudecare a apelului, care a pronunțat decizia 28/A/2009. În acțiunea pendinte se discută valabilitatea Hotărârii nr. 14/2010 și a Hotărârii nr. 16/2010, prin care CNADNR a revocat Hotărârile nr. 9/2005 și nr. 3/2006, întrucât a constatat că suprafața reală ocupată de centura ocolitoare este de 98 mp, nu de 1.186 mp, cât s-a stabilit prin Hotărârile anterioare, foștii proprietari nefiind în măsură să facă dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață expropriată prin Hotărârea nr. 9/2005, cu nr. cad. 3906/1/4/2. Acest aspect al suprafeței terenului este invocat de Compania Națională abia prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 28/2009 pronunțată de Curtea de Apel. Pentru prima dată, în aprilie 2009, se aduce la cunoștința instanței de recurs că documentația cadastrală în baza căreia s-a făcut cererea către Guvern pentru a emite H.G. 169/2006 este greșit realizată, a fost modificată la cererea proprietarilor și nu a fost avizată de OCPI Sibiu, fiind atașate cererii de recurs planurile de amplasament întocmite de SC P. SA. Aspectul însă nu a fost analizat de instanța de recurs, care prin decizia nr.408/2010 a constatat nulitatea recursului pârâtului, reținând că aspectele noi invocate în cererea de recurs, exced cadrului judecății așa cum a fost fixat în fața instanței de fond și sunt neîncadrabile în prevederile art. 304 C.pr.civ. Acest lucru este un argument în plus în sensul că problema suprafeței terenului expropriat nu a fost discutată în litigiul anterior, nu a constituit obiect de analiză nici pentru experții care au efectuat numai lucrări de evaluare a terenului și nici pentru instanțele de judecată care au fost investite să se pronunțe numai cu privire la valoarea terenului, deci nu există putere de lucru judecat sub acest aspect, sentința Tribunalului fiind nelegală din acest punct de vedere. Conform raportului de expertiză efectuat în fața instanței de apel, a existat inițial o singură parcelă cu nr. cad. 3906/1/4, în suprafață de 7.300 mp, înscrisă în TP nr. 201/1 emisă pe numele lui H.I., antecesorul reclamanților. Această parcelă a fost dezmembrată în două corpuri funciare noi, nr. cad. 3906/1/4/1 și nr. cad. 3906/1/4/2, printr-o primă documentație întocmită la data de 7 mai 2002 de SC P. SA, care a fost recepționată și avizată tehnic de către OCGC cu nr. 812/2002. Experții au reținut că această documentație este cea care respectă planul de punere în posesie, suprafața reală fiind mai mică decât cea din titlul de proprietate, respectiv 6.489 mp. În urma dezmembrării au rezultat două corpuri, 3906/1/4/1, în suprafață de 6.391 mp și 3906/1/4/2, în suprafață de 98 mp, planul de punere în posesie fiind prezentat în anexa 1 a expertizei, iar datele tehnice fiind prezentate în anexele 4. Planul de punere în posesie anexat expertizei topografice efectuate de experți coincide cu planul documentației avizate de OCGC precum și cu planul de punere în posesie pentru parcelele 3906/1/4 și 3906/1/5 depuse de Consiliul Local Sibiu și în mod special dimensiunile parcelei sunt clar stabilite. Astfel, conform anexei 1, parcela 3906/1/4 are dimensiunile de 94, 63 și 112 mp, dimensiuni identice cu cele indicate de Consiliul Local. Din aceste schițe rezultă în mod evident că există o parcelă Ngî cu nr. 3906/2, care nu a fost pusă în posesie, care se află la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 18/1991, fiind vorba de teren neproductiv, groapa de împrumut, care se învecinează cu terenul reclamanților la nord, așa cum rezultă din TP 201/1 și asupra căruia reclamanții nu pot justifica un drept de proprietate. Deși această documentație a fost recepționată și avizată tehnic de către OCGC sub nr. 812/2002, nu ea a stat la baza exproprierii, ci o altă documentație care a fost întocmită la data de 28 mai 2002, la cererea proprietarului și pe baza declarației acestuia că el folosește terenul până la canal, pe latura nordică. Întrucât această documentație nu mai respecta nici planul de punere în posesie și nici dimensiunile parcelei, suprafața fiind mărită considerabil (7.654 mp), ea nu a fost recepționată și avizată tehnic de OCGC, dar cu toate acestea schițele prezentate în anexele 5 ale expertizei, au stat la baza exproprierii efectuate în 2005, contrar dispozițiilor Legii nr. 198/2004. Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr.198/2004 Guvernul aprobă prin Hotărâre amplasamentul lucrării și declanșarea procedurii de expropriere, pe baza documentației tehnico-economice prev. la art. 3 din aceeași lege, iar acest articol se referă la planurile cu amplasamentul lucrării care trebuie vizate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie. În Hotărârea de revocare nr. 14/2010, pârâta CNADNR reține ca motiv de nulitate faptul că s-a constatat că documentația cadastrală care a stat la baza Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006 este lovită de nulitate, întrucât nu poartă viza OJCGC Sibiu, în prezent OCPI Sibiu. Instanța a constatat că acest motiv de nulitate nu poate fi contestat, fiind deplin dovedit prin toate actele dosarului că, într-adevăr documentația cadastrală care a stat la baza emiterii Hot. de expropriere nr. 9/2005, nu a fost avizată și recepționată de fostul OJCGC Sibiu, așa cum este prevăzut expres de art. 3-4 din Legea nr. 198/2004 și de Normele metodologice de punere în aplicare, în baza cărora s-a efectuat exproprierea. Situația a rezultat și din adresa din 12.02.2010 pe care OCPI Sibiu o trimite Companiei Naționale, căreia îi comunică faptul că pentru parcela 3906/1/4 a fost depusă documentația de dezmembrare înregistrată sub nr. 6350/2002, recepționată și avizată sub nr. 812/2002, prin care parcela în litigiu, cu nr. cad. 3906/1/4/2 este în suprafață de 98 mp. Documentația corespunde atât cu planul parcelar depus de pârâtă cât și cu cel existent în baza de date a OCPI Sibiu. Se face referire la o a doua documentație prin care s-a mărit suprafața și s-au schimbat dimensiunile parcelei față de planul de punere în posesie, însă OCPI nu a avizat o altă documentație de parcelare. Față de această situație, cererea Companiei Naționale de a se intabula cu suprafața de 1.186 mp pe parcela cu nr. cad. 3906/1/4/2 este respinsă prin încheierile nr. 18073/2010 și nr. 23467/2010, în care se reține, în mod corect de altfel, că există neconcordanță între suprafața imobilului din documentația cadastrală depusă pentru prima înscriere în cartea funciară a parcelei cu nr. 3906/1/4/2, care este încă valabilă și suprafața parcelei din actele în baza cărora se solicită înscrierea, respectiv H.G. nr.169/2006 și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 3/2006. Prin urmare, atât H.G. nr.169/2006 cât și Hotărârile Companiei Naționale nr. 9/2005 și 3/2006, a căror valabilitate a fost stabilită prin hotărârea judecătorească irevocabilă, nu au fost luate în considerare de OCPI Sibiu, atâta timp cât aceste acte nu erau în concordanță cu o documentație cadastrală avizată și recepționată de această instituție, deci este discutabil dacă hotărârile revocate au produs efecte juridice. A doua documentație cadastrală întocmită la cererea proprietarului, care a declarat că folosește în partea nordică până la canal (deși vecinul de la nord, trecut în titlul de proprietate nu este canalul Trimkbach sau râul Cibin, ci teren neproductiv), nu a fost avizată și recepționată de OCPI Sibiu întrucât nu respectă planul de punere în posesie, s-a mărit suprafața și s-au schimbat dimensiunile parcelei. Cu toate acestea, în luna iulie 2010 se întocmește o nouă documentație identică cu a doua, în care se stabilește că suprafața celor două parcele este de 6.114 mp și 1.186 mp, iar reclamanții D. se intabulează asupra parcelei cu nr. cad. 3906/1/4/1 și se creează CF 109281, reținându-se că suprafața reală măsurată a parcelei rămase în proprietatea reclamanților este de 6.468 mp. Cererea de întabulare a reclamanților este admisă prin încheierea nr. 38341/2010, registratorul de carte funciară reținând că nu există piedici la înscriere, fără a se preciza în cuprinsul încheierii dacă documentația cadastrală în baza căreia s-a efectuat această dezmembrare a fost recepționată și avizată de OCPI. Nici experții nu precizează acest lucru în expertiza efectuată în fața instanței de apel, ei reținând doar că reclamanții s-au intabulat în baza unei documentații cadastrale efectuate în iulie 2010, care prezintă situația asemănătoare cu documentația întocmită la data de 28.05.2002 și care nu fusese recepționată și avizată tehnic de OCGC. Studiind schițele efectuate de experți și care constituie anexele 5 și 6 ale raportului de expertiză, se constată că situația prezentată în cele două documentații nu este asemănătoare, ci identică, ele concluzionând că suprafața totală a imobilului 3906/1/4 este de 7.655 mp, în condițiile în care suprafața din titlu de proprietate este de 7.300, iar o documentație avizată și recepționată și care respectă planul de punere în posesie și schițele inițiale, a stabilit că suprafața reală a imobilului este de 6.489 mp, având lungimea laturii care se învecinează cu R.G. de 112 mp și nu de 149 mp. Situația este oarecum explicată prin adresa complexă depusă la cererea instanței de către OCPI Sibiu, în care se arată că întabularea reclamanților prin încheierea nr. 38341/2010 a fost făcută în baza unei documentații care a obținut avizul de recepție în anul 2010, deși exista o documentație cadastrală recepționată în anul 2002 care ar fi trebuit să constituie reperul pentru orice altă documentație ulterioară, iar recepționarea unei documentații ulterioare se putea face fie în concordanță cu acea documentație deja recepționată, fie cu consecința actualizării acelei documentații, astfel încât cele două să devină concordante. Legalitatea avizului de recepție acordat documentației din 2010 este supusă controlului judecătoresc ce formează obiectul dosarului nr. 16.xxx/306/2010, suspendat până la soluționarea acestui dosar, astfel că nu se pot face aprecieri cu privire la acest aspect. Cu toate acestea nu pot fi ignorate prevederile art. 4 alin.(9) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.198/2004, potrivit cărora orice documentație tehnică realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme sau întocmită în temeiul Legii nr.33/1994, se consideră valabilă. De asemenea, potrivit Protocolului de colaborare încheiat între CNADNR și ANCPI, documentațiile cadastrale necesare exproprierii care au fost întocmite anterior protocolului își păstrează valabilitatea, astfel încât documentația recepționată în anul 2002 ar fi trebuit să constituie reperul pentru orice altă documentație ulterioară depusă de alți solicitanți decât CNADNR. În anul 2007 între cele două instituții se încheie protocolul de colaborare prin care se stabilesc procedurile de urmat pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 3 din Legea 198/2004 și ale art. 2 din Normele Metodologice, care la art. 19 alin. (4) se referă la documentațiile cadastrale întocmite anterior intrării în vigoare a Protocolului. În aceste condiții, s-a ajuns la situația în care reclamanții sunt intabulați prin încheierea nr. 38341/2010, asupra nr. cad. 3906/1/4/1, în suprafață de 6114 mp și măsurată de 6.468 mp în baza unei documentații, iar pârâtul Statul Român este intabulat prin încheierea nr. 38737/2010, asupra nr. cad. 3906/1/4/2, în suprafață de cf și măsurată de 98 mp, în baza unei alte documentații, deci același nr. cad. inițial 3906/1/4 a fost dezmembrat și intabulat în cartea funciară în baza unor documentații cadastrale esențialmente diferite, ca suprafață totală și ca dimensiune a laturilor parcelelor. Aceasta este situația de fapt care rezultă din actele dosarului și care nu a fost cercetată și analizată de nicio instanță anterioară, astfel că nu se poate reține puterea lucrului judecat cu privire la suprafața imobilului expropriat. Experții răspund obiectivului stabilit de instanță, în care arată că, în conformitate cu planul de punere în posesie emis de Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 și cu documentația cadastrală avizată de OCGC Sibiu cu nr. 812/2002, suprafața ocupată de lucrarea de utilitate publică „centura ocolitoare a Municipiului Sibiu”, din terenul aparținând reclamanților este de 98 mp. Suprafața de 825 mp reținută de experți la punctul 2.4 din expertiză nu este o suprafață reală, ci pur teoretică și ipotetică stabilită prin efectuarea unui calcul matematic, respectiv a unei diferențe între suprafața din titlu de proprietate (7.300 mp) și suprafața de 6.475 mp, cât are parcela 3906/1/4/1, rămasă în proprietatea reclamanților. Concluzia nu poate fi reținută de instanță atâta timp cât s-a stabilit că suprafața din titlu de 7300 mp nu este o suprafață reală și nu a fost regăsită în teren, ci suprafața reală a parcelei cu nr. 3906/1/4 nedezmembrată, este de doar 6.489 mp. Pârâtul Statul Român se intabulează în cartea funciară cu încheierea nr. 38737/2010, cu suprafața de 98 mp, reținându-se documentația cadastrală recepționată de OCPI Sibiu în baza Legii 198/2004 și actele administrative nr. 14/2010 și nr. 16/2010, acestea din urmă fiind actele a căror anulare o solicită reclamanții prin prezentul dosar. Prin urmare, susținerile reclamanților că pârâtul Statul Român este proprietar pe o suprafață de 1.186 mp pe care o și folosește în fapt sunt nefondate și combătute de probele dosarului, care dovedesc în mod cert faptul că acesta folosește în fapt și este intabulat în cartea funciară, deci este proprietar, numai pe o suprafață de 98 mp. Legea nr. 198/2004 și Normele metodologice de aplicare a acesteia, în vigoare la data emiterii Hotărârii de revocare nr. 14/2010 permit Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 să-și revoce propria hotărâre pentru motive temeinicie. Deși art. 6 alin. (3) din Normele metodologice se referă la posibilitatea revocării propriei hotărâri de către comisie, anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară, nu se vede de ce nu ar fi posibilă o astfel de revocare și ulterior formulării cererii de întabulare, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost respinsă. Într-adevăr, prin încheierea nr. 18073/2010, cererea Companiei de a se intabula pe suprafața de 1.186 mp, conform Hotărârii anterioare nr. 3/2006 a aceleiași Comisii de aplicare a Legii nr.198/2004, a fost respinsă, întrucât această suprafață nu era concordantă cu cea care rezulta dintr-o documentație cadastrală avizată de OCPI, fiind lipsit de relevanță faptul că această Hotărâre a fost supusă cenzurii instanței judecătorești în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului 8xxx/57/2008. Întrucât din tot cuprinsul Legii nr.198/2004 și a Normelor Metodologice rezultă că documentația cadastrală care stă la baza exproprierii trebuie să fie avizată și recepționată de OCPI, în mod corect și legal, Comisia de aplicare a Legii nr.198/2004 a constatat că documentația care a stat la baza dezmembrării parcelei 3906/1/4 și ulterior, la baza Hotărârilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006, este lovită de nulitate întrucât nu poartă viza OCGC Sibiu. Acesta este un motiv temeinic în sensul art. 6 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.198/2004, care este de natură a permite Comisiei să-și revoce propria hotărâre. Desigur, situația nu este prevăzută de lege, fiind un incident atipic și greu de explicat, din punct de vedere juridic, dar aceasta nu înseamnă că situația nu poate fi reglementată, atâta timp cât legea permite posibilitatea revocării propriei hotărâri de către Comisia care a hotărât anterior exproprierea. Așa fiind, Hotărârea de revocare nr. 14/2010 este legală, situația fiind una de excepție care poate fi considerată o situație în care, ulterior emiterii unei Hotărâri de expropriere s-a clarificat situația juridică a imobilului expropriat, în sensul că s-a constatat că suprafața reală a acestuia este mai mică decât cea stabilită anterior, ceea ce se poate încadra în prevederile art. 3-4 și art. 5 alin.(4) –(7), art. 6 alin. (1)-(2) din Legea nr. 198/2004 și în prevederile art. 6 alin. (3) din Normele metodologice care permit revocarea propriei Hotărâri de expropriere de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004. În legătură cu posibilitatea revocării, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr.554/2004, în sensul că autoritatea emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, însă nu mai poate să-l revoce, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. S-a invocat în acest sens principiul irevocabilității actelor intrate în circuitul civil și principiul drepturilor câștigate. Sub acest aspect este de precizat că Hotărârile emise în baza Legii nr.198/2004 nu sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci sunt acte cu caracter civil cărora le este aplicabilă procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 33/1994, procedură care nu se desfășoară după regulile contenciosului administrativ. Pe de altă parte, Hotărârile nr.9/2005 și nr.3/2006 deși intrate în circuitul civil și supuse analizei unei instanțe judecătorești, nu au putut produce efectele juridice la care se referă reclamanții, respectiv nu au putut servi la întabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului Statul Român, cererea acestuia de întabulare pe suprafața de 1.186 mp, fiind respinsă, deși art. 15 din Legea 198/2004 vorbește de un transfer al proprietății care „operează de drept”. În aceeași ordine de idei, se poate vorbi de „regula drepturilor câștigate”, în măsura în care este o regulă valabilă pentru ambele părți litigante, respectiv dacă reclamanții au dobândit o valoare patrimonială de 61.375,5 euro, atunci și pârâtul trebuia să devină proprietarul unei suprafețe reale de 1.186 mp, corespunzătoare valorii pe care a plătit-o. Este în contradicție cu probele dosarului susținerea reclamanților în sensul că „situația este reglementată, astfel încât suprafața de 1.186 mp este dezmembrată și intabulată pe numele Statului Român cu titlu expropriere”, susținere pe care reprezentanta reclamanților a reiterat-o chiar cu ocazia dezbaterii în fond a apelului, deși toate actele de la dosar relevă că pârâtul este intabulat numai cu suprafața de 98 mp, deși a acordat despăgubiri pentru o suprafață de 1.186 mp. În ceea ce privește Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16/2010, aceasta nu a făcut altceva decât să dea valoare juridică unei documentații cadastrale recepționate și avizate de OCPI, deci unei documentații care respectă prevederile art. 3-4 din Legea nr.198/2004. Comisia a constatat că suprafața imobilului cu nr. cad. 3906/1/4/2 este de 98 mp, a dispus exproprierea acestei suprafețe de teren și a stabilit o valoare a despăgubirilor conform celei stabilite prin decizia 28/A/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Dispozițiile legale invocate în cuprinsul Hotărârii sunt pe deplin respectate, această Hotărâre nefiind afectată de nici un viciu, iar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, raportat la valoarea unui metru pătrat de teren, a fost respectată autoritatea de lucru judecat a deciziei instanței judecătorești care a stabilit această valoare prin procesul anterior. În ceea ce privește acțiunea reconvențională s-a constatat că primul capăt de cerere este întemeiat, întrucât atâta timp cât Hot. 9/2005 și Hot. 3/2006 au fost revocate, atunci și sumele de bani primite în baza acestor hotărâri sunt plăți nedatorate și trebuie restituite. Întrucât prin Hot. 16/2010 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 5.071,50 euro, raportat la suprafața expropriată de 98 mp, atunci suma care trebuie restituită este de 56.304 euro, sumă primită în plus pentru o suprafață de 1088 mp, asupra căruia reclamanții nu au fost și nu sunt proprietari. Prin această restituire nu se aduce atingere dispozițiilor art. 15 din Legea nr.198/2004, potrivit cărora transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului, operează de drept la data plății despăgubirii sau la data consemnării acestora. Acest text de lege se referă la momentul la care are loc transferul dreptului de proprietate, pentru a permite expropriatorului să demareze imediat efectuarea lucrărilor în scopul cărora este făcută exproprierea, fără să poată constitui temei de drept pentru întabularea expropriatorului asupra suprafeței trecute în Hotărârea de expropriere. Acesta din urmă nu se poate intabula pe o suprafață mai mare decât aceea pe care o ocupă efectiv și care rezultă dintr-o documentație cadastrală recepționată și avizată de autoritatea cu atribuții în acest domeniu. După cum s-a constatat în speță, Hotărârea de expropriere anterioară, chiar analizată de instanțele judecătorești nu a putut produce efectul juridic cel mai important, respectiv nu a putut servi la întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român pentru suprafața de 1.186 mp, chiar și disp. art. 15 din Legea nr.198/2004 fiind inoperante în speță, transferul dreptului de proprietate operând de drept numai pentru suprafața de 98 mp. În ceea ce privește însă al doilea capăt de cerere, respectiv restituirea sumei de 12.524,70 lei reprezentând cheltuieli de executare, această cerere nu poate fi admisă, pe această cale, întrucât este vorba de cheltuielile de executare silită a unei hotărâri judecătorești irevocabile, titlu executoriu care trebuia executat de pârât. Criticile referitoare la suprafața terenului nu au constituit obiect de analiză pentru instanțele anterioare, astfel că nici contestația la executare formulată de pârât prin care au fost invocate aceleași aspecte, nu a putut fi admisă de instanța de executare. De altfel, contestația la executare a fost anulată ca netimbrată prin sentința civilă nr. 4655/2010 a Judecătoriei Sibiu. Așa fiind pârâtul trebuia să pună în executare o hotărâre judecătorească devenită irevocabilă, cheltuielile de executare silită fiind în sarcina acestuia, în calitate de debitor al obligației de executare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâtul Statul Român, prin CNADNR. Reclamanții au invocat în drept dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat următoarele argumente: Legalitatea hotărârii pronunțate în prezenta cauză este determinată de analizarea în principal, a unei singure probleme și anume aceea dacă Hotărârea de expropriere nr.9/2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr.1/2005, Hotărârea nr. 3/2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 3/2006, mai putea sau nu să fie revocate de către CNADNR la data de 16.07.2010, în condițiile în care există hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru suprafața de 1.186 mp teren expropriat și aceste hotărâri au fost puse în executare iar plata efectuată integral la data de 25 mai 2010. Prin decizia pronunțată, instanța de apel a motivat hotărârea prin analizarea în principal a fondului cauze și doar în mod secundar la posibilitatea revocării hotărârii de expropriere. Cu privire la posibilitatea revocării hotărârii de expropriere instanța de apel, deși a reținut în mod corect textul care reglementează această problemă juridică, art. 6 alin. (3) din Normele metodologice, care se referă la posibilitatea revocării propriei hotărâri de către comisie, anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară, instanța a reținut că „nu vede de ce nu ar fi posibilă o astfel de revocare și ulterior formulării cererii de întabulare, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost respinsă". Această simplă supoziție a instanței este în totală contradicție cu dispozițiile legii și permite CNADNR să încalce legea și să-și revoce Hotărârea de expropriere peste termenul expres prevăzut de lege. Temeiul juridic invocat în cuprinsul Hotărârii de revocare nr. 4/2010 este art. 12 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și art. 6 alin.(2) din același act normativ. Față de această dispoziție expresă a legiuitorului prevăzută în actul normativ special care reglementează procedura de apropriere, pârâta mai putea să-și revoce propria Hotărâre de expropriere doar, până în momentul formulării cererii de întabulare în CF a dreptului de proprietate. Cel mult avea la îndemână o altă acțiune în instanță, dar nicidecum să ia măsura revocării, după cum statuează și singurul act normativ în materie. Legea generală respectiv, Legea contenciosului administrativ instituie în mod expres la art. 1 principiul irevocabilității actului juridic. Astfel, irevocabilitatea actelor intrate în circuitul civil și care au produs efecte juridice reiese direct din textul legal, care arată că, autoritatea publică emitentă a unui act ilegal are doar posibilitatea de a solicita instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate revocat, deoarece a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Se aplică astfel, regula drepturilor câștigate, necesară pentru asigurarea unei minime securități juridice. În speță nu numai că, actul juridic a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, dar a și format obiectul unui întreg ciclu procesual, legalitatea lui fiind verificată de o instanță de judecată. Hotărârile pronunțate, definitive și irevocabile au fost la rândul lor puse în executare, iar reclamanții au încasat despăgubirile stabilite prin aceste hotărâri. S-a invocat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ., deoarece instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății Terenul în suprafață de 1.186 mp ce face obiectul actului de revocare nr. 14/2010 aparținea, la momentul revocării, domeniului public. Din acest considerent actul de revocare nu mai putea fi emis de către CNADNR. Astfel, art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevede în mod expres faptul că: transferul imobilelor din proprietate privată în proprietate publică a Statului și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau după caz la data consemnării acestora în condițiile prezentei legi. Față de această dispoziție expresă a legii este evident că, terenul expropriat de 1.186 mp a trecut în proprietate publică, la data consemnării sumei de bani în contul și la dispoziția reclamanților, care potrivit legii s-a produs în termen de 15 zile de la data pronunțării Hotărârii nr. 11/2005. Diferența de sumă le-a fost achitată la data de 09.05.2010 dată la care au fost achitate integral despăgubirile stabilite prin decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia. De la data trecerii terenului în proprietate publică, acestuia i se aplică normele legale prevăzute de Legea nr. 213/1998 actualizată, cu privire la bunurile proprietate publică. La art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 se prevede în mode expres: „Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face după caz prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Județean a Consiliului general al municipiului București sau a Consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel." Față de aceste prevederi legale se dovedește încă o dată faptul că Hotărârea de revocare nr. 14/2010 este lovită de nulitate absolută, căci terenul de 1.186 mp la acea dată, făcea parte din domeniul public și nu mai putea fi trecut în domeniul privat decât prin urmarea unei proceduri expres prevăzute de legiuitor. S-a învederat că instanța de apel a reținut că, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, deoarece diferă obiectul acțiunii. Acest lucru este adevărat însă, în cauză operează efectul negativ al puterii de lucru judecat, aspect pe care instanța de apel nu l-a reținut. Pentru asigurarea unei minime securități juridice, se aplică regula drepturilor câștigate, întrucât, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-au stabilit despăgubirile cuvenite, ca urmare a exproprierii suprafeței de 1.186 mp teren, trebuie să-și producă consecințele firești. În cursul judecății anterioare Compania Națională nu a invocat niciodată că s-au expropriat greșit 1.186 mp, în loc de 98 mp. Problema a apărut doar în momentul în care au constatat că, din propria culpă cea de-a doua documentație întocmită la data de 28.05.2002 nu poartă viza OCPI. În loc să reglementeze această problemă prin solicitarea vizei necesare OCPI, pârâta a preferat să revoce actul de expropriere și să emită o nouă Hotărâre de expropriere, doar pentru suprafața de 98 mp., pentru care aveau documentație avizată de OCPI. S-a susținut că prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia le-a fost încălcat în mod grav dreptul de proprietate prevăzute de art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de la Paris din 1952. Prin decizia pronunțată instanța de apel a statuat faptul că, suprafața ce le-a fost expropriată este de doar 98 mp, în condițiile în care din expertiza efectuată în cauză și precum și din suplimentul la aceasta a rezultat că, suprafața reală folosită de centura ocolitoare este de 825 mp. Motivarea deciziei atacate, aduce ca și argument doar documentațiile efectuate de CNADNR care au stat la baza exproprierii și nu verifică în nici un fel procedura în sine de expropriere, pentru a putea verifica în mod real care este suprafața expropriată. Actul juridic prin care se efectuează exproprierea este Hotărârea de expropriere. Ori, se poate verifica faptul că, atât în Hotărârea de expropriere nr. 9/2005 cât și în Hotărârea nr. 3/2006 se vorbește de exproprierea suprafeței de 1.186 mp. Nu a fost emisă niciodată o Hotărâre de expropriere pentru suprafața de 98 mp. Inițial la data de 7.05.2002 s-a întocmit de către CNADNR o schiță prin care se propunea exproprierea suprafeței de 98 mp. din teren, motiv pentru care s-a întocmit documentația pentru această suprafață cu avizarea ei de către OCPI. Ulterior la data de 28.05.2002 s-a întocmit o a doua documentație prin care se propunea exproprierea suprafeței de 1.186 mp. din aceeași parcelă de teren. În prima documentație apare la suprafața măsurată suprafața de 6.489 mp, iar în cea de-a doua documentație apare suprafața de 7.654 mp . Această a doua documentație nu are viza OCPI, fapt care este culpabil pârâtei-apelante, deoarece nu a respectat prevederile legale și nu a înaintat documentația spre avizare. Întocmirea actelor de expropriere cu documentațiile aferente sunt în atribuțiile exclusive ale expropriatorului și nicidecum a celui expropriat. SC P. SA este și ea o instituție a Statului nu o societate privată care întocmește documentații la cerere. În baza celei de-a două documentații expropriatorul a urmat procedura prevăzută de lege și a înaintat anexa cu propunerile de expropriere Guvernului care la rândul său a emis Hotărârea nr. 169/2006, prin care se aprobau propunerile de expropriere și s-a stabilit cuantumul sumelor alocate cu titlu de despăgubire. Art. 4 din Legea nr. 198/2004 prevede această procedură : „Pe baza documentației tehnico-economice prevăzute la art. 3, Guvernul aprobă, prin hotărâre amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează și sursa de finanțare " La art. 6 se prevede apoi că: „În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, prevăzute la art. 4 alin. 1, expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și se pronunță asupra cuantumului despăgubirii, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale." Din coroborarea dispozițiilor art.4 din Legea nr.198/2004, se poate concluziona că, o dată aprobată suprafața ce se va expropria prin Hotărâre de Guvern, Comisia nu mai are atribuții în a stabili în