ÎCCJ, decizie (scj.ro #81631)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81631) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revocarea de către expropriator a hotărârii de expropriere

și de acordare a despăgubirilor după înregistrarea cererii de intabulare

în cartea funciară și după consemnarea despăgubirilor la dispoziția

expropriatului. Nulitate.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale.

Drept de proprietate.

Index alfabetic :

expropriere

-

drept de proprietate

-

hotărâre de revocare

-

despăgubiri

Legea

nr. 198/2004, art. 12, art. 14, art. 15

Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004

*Notă : Legea nr. 198/2004 a

fost abrogată de Legea nr. 255/2010 la data de 23 decembrie 2010

Hotărârea

de revocare a exproprierii, emisă după consemnarea despăgubirilor și respectiv

plata efectivă a acestora, deci într-un moment în care, față de

dispozițiile art.15 din Legea nr.198/2004, se realizase transferul

dreptului de proprietate asupra terenului de la expropriat către stat, este

nelegală, fiind lovită de nulitate absolută.

Dispozițiile

alin. (1) ale art.12 din Legea nr. 198/2004 permiteau emitentului să revoce

hotărârea de expropriere a unui teren și de acordare a despăgubirilor,

numai până la momentul anterior înregistrării cererii expropriatorului de

intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară și numai pentru motive

temeinice. În ceea ce privește motivele temeinice pentru care se poate dispune

revocarea hotărârii de expropriere acestea nu pot fi decât  aceleași motive

care au existat la luarea măsurii de expropriere respectiv punerea la

dispoziție a terenurilor necesare realizării autostrăzile și drumurile

naționale declarate de utilitate publică și care eventual nu ar mai subzista

până la formularea cererii de intabulare din diverse motive cum ar fi

modificarea antreprizei lucrării după emiterea hotărârii, respectiv  imobilul

expropriat nu mai este total sau parțial necesar.

Secția I civilă, decizia nr. 491 din 6 februarie 2013

Pe

rolul Tribunalului Sibiu s-a înregistrat sub nr. 33xx/85/2010, acțiunea civilă

formulată de reclamanții D.V. și D.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov având ca obiect constatarea

nulități absolute a Hotărârii de revocare nr. 14 din 16.07.2010 și a Hotărârii

de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 16.07.2010.

În susținerea

acțiunii, reclamanții au arătat că Statul Român prin Ministerul Transporturilor

reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România a expropriat două parcele de teren, proprietatea reclamanților în

vederea construirii centurii-varianta de ocolire a Municipiului Sibiu. Pentru

prima parcelă expropriată, în suprafață de 1.186 mp a fost emisă Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 9 din 05.10.2005,  iar pentru cea de-a doua

parcelă în suprafață de 1.670 mp a fost emisă Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 2 din 11.10.2006. Reclamanții au învederat instanței de

judecată că, fiind nemulțumiți de cuantumul despăgubirilor acordate au

contestat cele două hotărâri în instanță, contestații admise și pe cale de

consecință a fost modificat cuantumul despăgubirilor acordate, suprafețele

expropriate rămânând nemodificate, hotărârile fiind definitive și irevocabile

și au fost puse în executare, plata despăgubirilor fiind efectuată în data de

25.05.2010.

La data

de 16.07.2010, pârâtul a emis Hotărârea nr. 14 din 16.07.2010 prin care a fost

revocată Hotărârea nr. 9 din 05.10.2005 împreună cu procesul-verbal de

stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 21.09.2005 și Hotărârea nr. 3 din

11.10.2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a cuantumului

despăgubirilor nr. 3 din 10.10.2006. În aceeași zi s-a emis o nouă Hotărâre de

stabilire a Despăgubirilor nr. 16 din 16.07.2010 prin care s-a dispus

exproprierea suprafeței de 98 mp cu nr. cadastral 3906/1/4/2. Reclamanții au

considerat că ambele hotărâri sunt lovite de nulitate absolută pentru

următoarele considerații:

1)

Revocarea actelor emise de autorități este posibilă doar în anumite condiții,

prevăzute expres de lege. Potrivit art. 1 din Legea contenciosului

administrativ, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal

poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care

actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs

efecte juridice. Ca atare, autoritatea nu-și poate revoca propriul act, ci

poate doar să solicite constatarea nulității acestuia, deoarece acesta a produs

efecte juridice prin intrarea în circuitul civil. Reclamanții au arătat că cele

două acte care au fost revocate au fost verificate sub aspectul legalității de

instanța de judecată,  iar hotărârile pronunțate sunt definitive și irevocabile.

Reclamanții

au susținut că,  în dosarul nr. x/85/2005 atât în apel cât și în recurs, pârâta

a invocat aceleași motive care au stat la baza Hotărârii de revocare nr.

14/2010, aspect pus în discuție și în cadrul contestației la executare.

Reclamanții au susținut că prin modalitatea revocării celor două hotărâri de

expropriere se încearcă și anularea efectelor unor hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile care au statuat asupra acelorași chestiuni invocate

în motivele de revocare.

În ceea

ce privește temeiul juridic reținut în Hotărârea de revocare nr. 14/2010 și

anume art. 12 alin.(1) din Legea nr. 198/2004 și art. 6 alin.(3) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, reclamanții au susținut că

primul text nu are legătură cu situația de față,  iar cel de-al doilea text

completează art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

2) Pe

fondul cauzei, reclamanții au considerat că susținerile pârâtului nu au nici un

fundament pentru următoarele argumente: suprafața de 1.186 mp a fost

expropriată din parcela cu nr. cadastral 3906/1/4.  Înainte de emiterea

Hotărârii nr. 1/2005 s-a întocmit documentația pentru expropriere, prima

documentație se referea la exproprierea suprafeței de 98 mp (07.05.2002),  iar

a doua documentație se referea la suprafața de 1.186 mp (28.05.2002). În baza

celei de-a doua documentații s-au emis Hotărârile nr. 9/2005 și nr. 3/2006 prin

care s-a dispus exproprierea suprafeței de 1.186 mp.

Reclamanții

au susținut că pârâtului îi aparține greșeala, iar în revocarea actului emis,

pârâtul nu își poate invoca propria culpă. La data de 19.07.2010 OCPI Sibiu a

admis cererea reclamanților de dezmembrare a parcelei nr. 3906/1/4 în două

parcele, astfel că parcela cu nr. top 3906/1/4/2 în suprafață de 1.186 mp a

trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere, iar parcela

3906/1/4/1 în suprafață de 6.114 mp a rămas proprietatea reclamaților.

În drept, acțiunea

a fost întemeiată pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 6 din H.G.

nr. 434/2009.

Pârâtul a formulat întâmpinare

și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare,

pârâtul Statul Român prin CNADNR a solicitat  respingerea acțiunii.

În motivare s-a

arătat că Hotărârea de revocare nr. 14/2010 cât și Hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii nr. 16/2010 sunt valabile întrucât au fost emise cu

respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Reclamanții au fost notificați

anterior emiterii acestor hotărâri pentru a face dovada proprietății întregului

imobil expropriat prin Hotărârea nr. 9/2005 în suprafață de 1.186 mp cu nr.

cad. 3906/1/4/2.  Întrucât reclamanții nu au făcut dovada dreptului de

proprietate, Hotărârea nr. 16/2010 a fost emisă ulterior și cuprinde

exproprierea suprafeței de 98 mp, suprafață aflată în proprietatea reclamanților

și pentru care aceștia au putut face dovada dreptului de proprietate. Hotărârea

de revocare nr. 14/2010 a fost emisă potrivit art. 12 alin.(1) din Legea nr.

198/2004, respectiv art.  6 alin.(3) din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul

a arătat că lipsa unei documentații valabile avizate de O.P.C.I. Sibiu  a

determinat revocarea Hotărârii nr. 9/2005 și emiterea Hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii nr. 16/2010 pentru o suprafață mai mică, respectiv 98

mp,  la baza căreia există o documentație valabilă avizată de OCPI Sibiu și

care reflectă situația reală din teren. Pârâtul a considerat că pentru terenul

de 98 mp, parcela cadastrală cu nr.3906/1/4/2, cuantumul despăgubirii este de

5.071,50 euro. S-a arătat că reclamanții au contestat în instanță numai

cuantumul despăgubirilor și nu suprafața de teren expropriată, instanța nefiind

îndrituită să se pronunțe asupra acestui aspect.

Prin cererea

reconvențională formulată, s-a solicitat obligarea reclamanților la restituirea

sumei de 56.304 euro sumă acordată în plus în baza Hotărârii nr. 9/2005

respectiv deciziei civile nr. 28/A/2009 rămasă definitivă și irevocabilă a

Curții de Apel Alba-Iulia, ca fiind o plată nedatorată și  obligarea

reclamanților la restituirea sumei de 12.524,70 lei reprezentând cheltuieli de

executare.

În susținerea

cererii reconvenționale, s-a arătat că reclamanții au primit de la CNADNR suma

de 61.375,50 euro ca urmare a punerii în executare a deciziei civile nr.

28/A/2009 rămasă definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Alba Iulia, dos.

nr. 8xx/57/2008. În acest dosar reclamanții au contestat strict suma de 7

euro/mp acordată prin Hotărârea nr. 9/2005, instanța nefiind îndrituită să

soluționeze cauza sub aspectul suprafeței,  deoarece un asemenea capăt de

cerere nu s-a formulat.

Prin revocarea

Hotărârii nr. 9/2005 și emiterea Hotărârii nr. 16/2010 pentru suprafața de 98

mp cuantumul despăgubirilor este de 5.071,50 euro (98 x 51,75 euro).  Reclamanții

au fost notificați să restituie suma primită în plus, însă aceștia nu au dat

curs celor solicitate, deși din verificarea actelor rezultă că aceștia nu dețin

nici un titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 1.088 mp. Pârâtul

reclamant reconvențional a solicitat obligarea pârâților reconvenționali la

plata cheltuielilor de executare efectuate cu ocazia punerii în executare a

deciziei civile nr. 28/A/2009.

În drept,

întâmpinarea și cererea reconvențională au fost întemeiate pe prevederile art.

115-118 C.pr.civ., art. 119-120 C.pr.civ., Legea nr. 198/2004 și Normele

metodologice de aplicare a acestei legi.

Prin sentința

civilă nr. 439 din 28 aprilie 2011 Tribunalul Sibiu

a admis acțiunea

principală formulată de reclamanții D., a constatat nulitatea absolută a

Hotărârii de revocare nr. 14/2010 și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor

nr. 16/2010 și a respins acțiunea reconvențională formulată de Statul Român

prin CNADNR.

Pentru a pronunța

această sentință,  Tribunalul a reținut următoarele:

judecătorească reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care

se soluționează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părți. Prin acest

act al justiției se pune capăt unui litigiu și sunt protejate drepturile civile

concrete ale părților, decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia

bucurându-se de autoritate de lucru judecat, unul din cele mai importante

efectele ale acestui act. A admite cererea reconvențională înseamnă a aduce

atingere acestei autorități de lucru judecat care s-a dobândit în urma

parcurgerii unui proces complex în care judecătorul pe baza probelor

administrate în cauză a decis într-un anumit sens având în vedere prevederile

legale incidente, această decizie referindu-se evident la un cuantum al

despăgubirilor prin raportare la suprafața expropriată de 1.186 mp.

2.

Din

verificarea actelor existente la dosar este evident că exproprierea a avut ca

obiect un teren în suprafață de 1.186 mp,  așa cum rezultă din extras de CF din

care reiese că reclamanților le-a rămas în proprietate după expropriere

suprafața de 61.14 mp. Din conținutul TP nr. 201/1 eliberat pe numele lui H.I.

se poate constata că terenurile reconstituite au fost delimitate material prin

indicare vecinilor.

3.

Potrivit

art. 15 din Legea nr. 198/2004 transferul imobilelor din proprietatea privată

în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale

și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății

despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora,

drept pentru care la data de 12.05.2010, pârâtul a devenit proprietar pe

suprafața expropriată, deoarece la acea dată a fost achitată despăgubirea

reclamanților, dându-se eficiență, astfel, prevederilor legale.

celor două hotărâri, pârâtul a invocat prevederile art. 12 alin.(1) din Legea

nr. 198/2004, prevederi care nu sunt incidente situației ce a determinat

revocarea Hotărârii nr.  14/2010 și emiterii Hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 16/2010, deoarece acestea se referă la „actele juridice care

se încheie după data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii sau după data plății ori, după caz, a consemnării sumelor

stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale

având ca obiect imobilele afectate de expropriere” care sunt lovite de nulitate

absolută. Prevederile legale mai sus menționate se referă la actele juridice

încheiate după finalizarea procedurii de expropriere inclusiv plata despăgubirilor

pentru constituirea sau transferul terenurilor supuse exproprierii, deoarece

după momentele stabilite de legiuitor, terenurile trec în proprietatea publică

a statului și ca atare nu pot forma obiectul acestor acte, încheierea acestora

atrăgând nulitatea absolută.

Reclamanții nu se

află într-o asemenea situație, deoarece terenul a fost expropriat, reclamanții

au primit despăgubirea, împrejurare ce  este dovedită și cu extras de CF din

care rezultă că terenul ce a mai rămas reclamanților după expropriere este de

6.114 mp, drept pentru care, pârâtul a făcut o aplicare greșită a textelor

legale mai sus menționate.

Reglementarea

din art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 se referă la împrejurarea că

anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului de

proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru

motive temeinice, caz în care titularul cererii va fi notificat, or, în

situația dată, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9 din 05.10.2005 nu

putea fi revocată deoarece aceasta a fost supusă cenzurii instanțelor

judecătorești.

parcela Ngî 3906/2 care nu a fost pusă în posesie, nu a fost reconstituit

dreptul de proprietate pe numelui antecesorului reclamanților.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin CNADNR.

În expunerea de

motive s-a arătat că decizia 28/2009 a Curții de Apel Alba Iulia se bucură de

autoritate de lucru judecat doar în privința despăgubirilor pe care instanța

le-a stabilit la  valoarea de 51,75 euro, deoarece prin cererea ce a format

obiectul dosarului 8xx/57/2008, reclamanții au contestat strict despăgubirile

acordate prin Hotărârea nr. 9/2005, nefiind pusă în discuție suprafața

expropriată.

Exproprierea a avut

ca obiect o suprafață de 1.186 mp, dar reclamanții au dovedit că sunt

proprietari doar pe o suprafață de 98 mp, restul de teren de 1.088 mp fiind

doar folosit de reclamanți, terenul fiind cuprins în parcela Ngi 3906/2, aflată

la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii 18/1991 Sibiu. Hotărârea de revocare

nr. 14/2010 a fost emisă potrivit art. 12 alin. (1) din Legea 198/2004 și art.

6 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, iar Hotărârea

nr. 16/2010 a avut la bază o documentație valabilă avizată de OCPI Sibiu și

care reflectă situația reală din teren.

În drept s-au

invocat prev. art. 282-298 C.pr.civ.

În fața instanței

de apel, la cererea pârâtului Statul Român a fost efectuat un raport de

expertiză topografică de către o comisie de trei experți și o completare la

acesta, iar la cererea instanței a fost depus un răspuns de către OCPI Sibiu.

Prin decizia 38 din

17 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a

admis apelul declarat de

pârâtul Statul Român prin CNADNR împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul

Sibiu, pe care  schimbat-o în tot și rejudecând: s-a respins cererea principală

formulată de reclamanți împotriva pârâtului Statul Român prin CNADNR, s-a admis

în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Statul

Român prin CNADNR împotriva pârâților reconvenționali D.V. și D.M. și în

consecință a obligat pârâții reconvenționali să plătească reclamantului

reconvențional  Statul Român prin CNADNR echivalentul în lei la data plății al

sumei de 56.304 euro, a respins capătul de cerere referitor la obligarea

pârâților reconvenționali la plata sumei de 12.524,70 lei, reprezentând

cheltuieli de executare.

Curtea

de Apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește

autoritatea de lucru judecat reținută de instanță, s-a constatat că în speță nu

există o astfel de autoritate, întrucât lipsește identitatea de obiect și de

cauză. În litigiul ce a format obiectul dosarului x/85/2005, care în urma

rejudecării a dobândit numărul 8xx/57/2008, s-a analizat valabilitatea

Hotărârilor  nr. 9/2005 și 3/2006, în timp ce în prezentul dosar se analizează

valabilitatea Hotărârilor  nr. 14/2010 și nr. 16/2010, temeiul juridic al

cererilor de anulare  precum și temeiul emiterii hotărârilor atacate, fiind

esențialmente diferit, ceea ce exclude existența autorității de lucru judecat,

ca excepție dirimantă și absolută.

Ceea ce a dorit

instanța de fond să rețină a fost probabil, excepția puterii lucrului judecat,

adică a unui aspect tranșat în mod irevocabil printr-un litigiu anterior. S-a

constatat însă că și această excepție este greșit reținută, întrucât suprafața

terenului expropriat nu a constituit obiect de dispută în litigiul ce a format

obiectul dosarului 8xx/57/2008. După cum s-a putut constata din cuprinsul

cererii de chemare în judecată, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat

în dosarul Tribunalului Sibiu  x/85/2005, experții au avut a răspunde la un

singur obiectiv și anume,  care este valoarea terenului expropriat, în

suprafață de 1.186 mp. Valoarea terenului a constituit obiect al apelului și

pentru instanța de apel care a pronunțat decizia 62/A/2007, precum și pentru

instanța de rejudecare a apelului, care a pronunțat decizia 28/A/2009.

În acțiunea

pendinte se discută valabilitatea Hotărârii nr. 14/2010 și a Hotărârii nr.

16/2010, prin care  CNADNR a revocat Hotărârile nr. 9/2005 și nr. 3/2006,

întrucât a constatat că suprafața reală ocupată de centura ocolitoare este de

98 mp, nu de 1.186 mp, cât s-a stabilit prin Hotărârile anterioare, foștii

proprietari nefiind în măsură să facă dovada dreptului de proprietate  pentru

întreaga suprafață expropriată prin Hotărârea nr.  9/2005, cu nr. cad.

3906/1/4/2.

Acest aspect al

suprafeței terenului este invocat de Compania Națională abia prin recursul

declarat împotriva deciziei nr. 28/2009 pronunțată de Curtea de Apel.  Pentru

prima dată, în aprilie 2009, se aduce la cunoștința instanței de recurs  că

documentația cadastrală în baza căreia s-a făcut cererea către Guvern pentru a

emite H.G. 169/2006 este greșit realizată, a fost modificată la cererea

proprietarilor și nu a fost avizată de OCPI Sibiu, fiind atașate cererii de

recurs planurile de amplasament întocmite  de SC P. SA.

Aspectul

însă nu a fost analizat de instanța de recurs, care prin decizia nr.408/2010 a

constatat nulitatea recursului pârâtului, reținând că aspectele noi invocate în

cererea de recurs,  exced cadrului judecății așa cum a fost fixat în fața

instanței de fond și sunt neîncadrabile în prevederile art. 304 C.pr.civ.

Acest

lucru este un argument în plus în sensul că problema suprafeței terenului

expropriat nu a fost discutată în litigiul anterior, nu a constituit obiect de

analiză nici pentru experții care au efectuat numai lucrări de evaluare a

terenului și nici pentru instanțele de judecată care au fost investite să se

pronunțe numai cu privire la valoarea terenului, deci nu există putere de lucru

judecat sub acest aspect, sentința  Tribunalului fiind nelegală  din acest

punct de vedere.

Conform raportului

de expertiză efectuat în fața instanței de apel, a existat inițial o singură

parcelă cu nr. cad. 3906/1/4, în suprafață de 7.300 mp, înscrisă în TP nr.

201/1 emisă pe numele lui H.I., antecesorul reclamanților. Această parcelă a

fost dezmembrată în două corpuri funciare noi, nr. cad. 3906/1/4/1 și nr. cad.

3906/1/4/2, printr-o primă  documentație întocmită la data de 7 mai 2002 de SC

P. SA, care a fost  recepționată și avizată tehnic de către OCGC cu nr.

812/2002. Experții au reținut că această documentație  este cea care respectă

planul de punere în posesie, suprafața reală fiind mai mică decât cea din

titlul de proprietate, respectiv 6.489 mp.

În urma dezmembrării

au rezultat  două corpuri, 3906/1/4/1, în suprafață de 6.391 mp și 3906/1/4/2,

în suprafață de 98 mp, planul de punere în posesie fiind prezentat în anexa 1 a expertizei, iar datele tehnice  fiind prezentate în anexele 4.

Planul de punere în

posesie anexat expertizei topografice efectuate de experți coincide cu planul

documentației avizate de OCGC precum și cu planul de punere în posesie  pentru

parcelele 3906/1/4 și 3906/1/5 depuse de Consiliul Local Sibiu  și în mod

special dimensiunile parcelei sunt clar stabilite. Astfel, conform anexei 1,

parcela 3906/1/4 are dimensiunile de 94, 63 și 112 mp, dimensiuni identice cu

cele indicate de Consiliul Local.  Din aceste schițe rezultă în mod evident că

există o parcelă Ngî cu nr. 3906/2, care nu a fost pusă în posesie, care se

află la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 18/1991, fiind vorba de

teren neproductiv, groapa de împrumut, care se învecinează cu terenul

reclamanților la nord, așa cum rezultă din TP 201/1 și asupra căruia

reclamanții nu pot justifica un drept de proprietate.

Deși această

documentație a fost recepționată și avizată tehnic de către OCGC sub nr.

812/2002, nu ea  a stat la baza exproprierii, ci o altă documentație care a

fost întocmită la data de 28 mai 2002, la cererea proprietarului  și pe baza

declarației acestuia că el folosește terenul până la canal,  pe latura nordică.

Întrucât această documentație nu mai respecta nici planul de punere în posesie

și nici dimensiunile parcelei, suprafața fiind mărită considerabil (7.654 mp),

ea nu a fost recepționată și avizată tehnic de OCGC, dar cu toate acestea

schițele prezentate în anexele 5 ale expertizei, au stat la baza exproprierii

efectuate în 2005, contrar dispozițiilor Legii nr. 198/2004.

Astfel,

potrivit art. 4 din Legea nr.198/2004 Guvernul aprobă prin Hotărâre

amplasamentul lucrării și declanșarea procedurii de expropriere, pe baza

documentației tehnico-economice prev. la art. 3 din aceeași lege, iar acest

articol se referă la planurile cu amplasamentul lucrării care trebuie vizate de

Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie.

În Hotărârea de

revocare nr. 14/2010,  pârâta CNADNR reține ca motiv de nulitate faptul că s-a

constatat că documentația cadastrală care a stat la baza Hotărârea de stabilire

a despăgubirilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006 este lovită de nulitate, întrucât nu

poartă viza OJCGC Sibiu, în prezent OCPI Sibiu.

Instanța a

constatat că acest motiv de nulitate nu poate fi contestat, fiind deplin

dovedit prin toate actele dosarului că, într-adevăr documentația cadastrală

care a stat la baza emiterii Hot. de expropriere nr. 9/2005, nu a fost avizată

și recepționată de fostul OJCGC Sibiu, așa cum este prevăzut expres de art. 3-4

din Legea nr. 198/2004 și de Normele metodologice de punere în aplicare, în

baza cărora s-a efectuat exproprierea.

Situația a rezultat

și din adresa din 12.02.2010 pe care OCPI Sibiu o trimite Companiei Naționale,

căreia îi comunică faptul că  pentru parcela 3906/1/4 a fost depusă

documentația de dezmembrare înregistrată sub nr. 6350/2002, recepționată și

avizată sub nr. 812/2002, prin care parcela în litigiu, cu nr.  cad. 3906/1/4/2

este în suprafață de 98 mp.  Documentația corespunde atât cu planul parcelar

depus de pârâtă cât și cu  cel existent în baza de date a OCPI Sibiu. Se face

referire la o a doua documentație prin care s-a mărit suprafața și s-au

schimbat dimensiunile parcelei față de planul de punere în posesie, însă OCPI

nu a avizat o altă documentație de parcelare.

Față de această

situație, cererea Companiei Naționale de a se intabula cu suprafața de 1.186 mp

pe parcela cu nr. cad. 3906/1/4/2 este respinsă prin încheierile nr. 18073/2010

și nr. 23467/2010,  în care se reține, în mod corect de altfel, că există

neconcordanță între suprafața imobilului din documentația cadastrală depusă

pentru prima înscriere în cartea funciară a parcelei cu nr. 3906/1/4/2, care

este încă valabilă și suprafața parcelei din actele în baza cărora se solicită

înscrierea, respectiv H.G. nr.169/2006 și Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 3/2006.

Prin

urmare, atât H.G. nr.169/2006 cât și Hotărârile Companiei Naționale nr. 9/2005

și 3/2006, a căror valabilitate a fost stabilită prin hotărârea judecătorească

irevocabilă, nu au fost luate în considerare de OCPI Sibiu, atâta timp cât

aceste acte nu erau în concordanță  cu o documentație cadastrală  avizată și

recepționată de această instituție, deci este discutabil dacă hotărârile revocate

au produs efecte juridice.

A doua documentație

cadastrală întocmită la cererea proprietarului, care a declarat că folosește în

partea nordică până la canal (deși vecinul de la nord, trecut în titlul de

proprietate nu este canalul Trimkbach sau râul Cibin, ci teren neproductiv), nu

a fost avizată și recepționată de OCPI Sibiu întrucât nu respectă planul de

punere în posesie, s-a mărit suprafața și s-au schimbat dimensiunile parcelei.

Cu

toate acestea, în luna iulie 2010 se întocmește o nouă documentație identică cu

a doua, în care se stabilește că suprafața celor două parcele este de 6.114 mp

și 1.186 mp, iar reclamanții D. se intabulează asupra parcelei cu nr. cad.

3906/1/4/1 și se creează CF 109281, reținându-se că suprafața reală măsurată a

parcelei rămase în proprietatea reclamanților este de 6.468 mp.

Cererea de

întabulare a reclamanților este admisă prin încheierea nr. 38341/2010,

registratorul de carte funciară  reținând că nu există piedici la înscriere,

fără a se preciza în cuprinsul încheierii dacă documentația cadastrală în baza

căreia s-a efectuat această dezmembrare a fost recepționată și avizată de OCPI.

Nici experții nu precizează acest lucru în expertiza efectuată în fața

instanței de apel, ei reținând doar că reclamanții s-au intabulat  în baza unei

documentații cadastrale efectuate în iulie 2010, care prezintă situația

asemănătoare cu documentația întocmită la data de 28.05.2002 și care nu fusese

recepționată și avizată tehnic de OCGC.

Studiind schițele efectuate de experți și care constituie anexele 5 și 6 ale

raportului de expertiză, se constată că situația prezentată în cele două

documentații nu  este asemănătoare, ci identică, ele concluzionând  că

suprafața totală a imobilului 3906/1/4 este de 7.655 mp, în condițiile în care

suprafața din titlu de proprietate este de 7.300, iar o documentație avizată și

recepționată și care respectă planul de punere în posesie și schițele inițiale,

a stabilit că suprafața reală a imobilului este de 6.489 mp, având lungimea

laturii care se învecinează cu R.G. de 112 mp  și nu de 149 mp.

Situația este

oarecum explicată prin adresa complexă depusă la cererea instanței de către

OCPI Sibiu, în care se arată că întabularea reclamanților prin încheierea nr.

38341/2010 a fost făcută în baza unei documentații care a obținut avizul de

recepție în anul 2010, deși  exista o documentație cadastrală recepționată în

anul 2002 care ar fi trebuit să constituie reperul pentru orice altă

documentație ulterioară, iar recepționarea unei documentații ulterioare  se

putea face  fie în concordanță cu acea documentație deja recepționată, fie cu

consecința actualizării acelei documentații, astfel încât cele două să devină

concordante.

Legalitatea

avizului de recepție acordat documentației din 2010 este supusă controlului

judecătoresc ce formează obiectul dosarului nr. 16.xxx/306/2010, suspendat până

la soluționarea acestui dosar, astfel că nu se pot face aprecieri cu privire la

acest aspect. Cu toate acestea  nu pot fi ignorate prevederile art. 4 alin.(9)

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.198/2004, potrivit cărora orice

documentație tehnică realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme

sau întocmită în temeiul Legii nr.33/1994, se consideră valabilă.

De

asemenea, potrivit Protocolului de colaborare încheiat între CNADNR și ANCPI,

documentațiile cadastrale necesare exproprierii care au fost întocmite anterior

protocolului își păstrează valabilitatea, astfel încât documentația

recepționată în anul 2002 ar fi trebuit să constituie reperul pentru orice altă

documentație ulterioară depusă de alți solicitanți decât CNADNR. În anul 2007

între cele două instituții se încheie protocolul de colaborare prin care se

stabilesc procedurile de urmat pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 3

din Legea 198/2004 și ale art. 2 din Normele Metodologice, care la art. 19

alin. (4) se referă la documentațiile cadastrale întocmite anterior intrării în

vigoare a Protocolului.

În

aceste condiții, s-a ajuns la situația în care reclamanții sunt intabulați

prin încheierea  nr. 38341/2010, asupra nr. cad. 3906/1/4/1, în suprafață de

6114 mp și măsurată de 6.468 mp în baza unei documentații, iar pârâtul Statul

Român este intabulat prin încheierea nr. 38737/2010, asupra nr. cad.

3906/1/4/2, în suprafață de cf și măsurată de 98 mp, în baza unei alte

documentații, deci același nr. cad. inițial 3906/1/4  a fost dezmembrat și

intabulat în cartea funciară în baza unor documentații cadastrale esențialmente

diferite, ca suprafață totală și ca dimensiune a laturilor parcelelor.

Aceasta este

situația de  fapt care rezultă din actele dosarului și care nu a fost cercetată

și analizată de nicio instanță anterioară, astfel că nu se poate reține puterea

lucrului judecat cu privire la suprafața imobilului expropriat. Experții

răspund obiectivului stabilit de instanță, în care arată că, în conformitate cu

planul de punere în posesie emis de Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 și

cu documentația cadastrală avizată de OCGC Sibiu cu nr. 812/2002, suprafața

ocupată de lucrarea de utilitate publică „centura ocolitoare a Municipiului

Sibiu”, din terenul aparținând reclamanților este de 98 mp.

Suprafața

de 825 mp reținută de experți la punctul 2.4 din expertiză nu este o suprafață

reală, ci pur teoretică și ipotetică stabilită prin efectuarea unui calcul

matematic, respectiv a unei diferențe între suprafața din titlu de proprietate

(7.300 mp) și suprafața de 6.475 mp, cât are parcela 3906/1/4/1, rămasă în

proprietatea reclamanților. Concluzia nu poate fi reținută de instanță atâta

timp cât s-a stabilit că suprafața din titlu de 7300 mp nu este o suprafață

reală și nu  a fost regăsită în teren, ci suprafața reală a parcelei cu nr.

3906/1/4 nedezmembrată,  este de doar 6.489 mp.

Pârâtul Statul

Român se intabulează în cartea funciară cu încheierea nr. 38737/2010, cu

suprafața de 98 mp, reținându-se documentația cadastrală recepționată de OCPI

Sibiu în baza Legii 198/2004 și actele administrative nr. 14/2010 și nr.

16/2010, acestea din urmă fiind actele a căror anulare o solicită reclamanții prin

prezentul dosar.

Prin urmare,

susținerile reclamanților că pârâtul Statul Român este proprietar pe o

suprafață de 1.186 mp pe care o și folosește în fapt sunt nefondate și

combătute de probele dosarului, care dovedesc în mod cert faptul că acesta folosește

în fapt și este intabulat în cartea funciară, deci este proprietar,  numai pe o

suprafață de 98 mp.

Legea nr. 198/2004

și Normele metodologice de aplicare a acesteia, în vigoare la data emiterii

Hotărârii de revocare nr. 14/2010  permit  Comisiei de aplicare a Legii nr.

198/2004 să-și revoce propria hotărâre pentru motive temeinicie.

Deși art. 6 alin.

(3) din Normele metodologice se referă la posibilitatea revocării propriei

hotărâri de către comisie,  anterior înregistrării cererii expropriatorului de

întabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară, nu se vede de ce

nu ar fi posibilă o astfel de revocare și ulterior formulării cererii de

întabulare, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost respinsă.

Într-adevăr,  prin încheierea  nr. 18073/2010, cererea Companiei de a se

intabula pe suprafața de 1.186 mp, conform Hotărârii anterioare nr. 3/2006 a

aceleiași Comisii de aplicare a Legii nr.198/2004, a fost respinsă, întrucât

această suprafață nu era concordantă cu cea care rezulta dintr-o documentație

cadastrală avizată de OCPI, fiind lipsit de relevanță faptul că această

Hotărâre a fost supusă cenzurii instanței judecătorești în cadrul litigiului

ce  a format obiectul dosarului 8xxx/57/2008.

Întrucât

din tot cuprinsul Legii nr.198/2004 și a Normelor Metodologice rezultă că

documentația cadastrală care stă la baza exproprierii trebuie să fie avizată și

recepționată de OCPI, în mod corect și legal, Comisia de aplicare a Legii

nr.198/2004 a constatat că documentația  care a stat la baza dezmembrării

parcelei 3906/1/4 și ulterior, la baza Hotărârilor nr. 9/2005 și nr. 3/2006,

este lovită de nulitate întrucât nu poartă viza OCGC Sibiu.

Acesta

este un motiv temeinic în sensul art. 6 alin. (3) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr.198/2004, care este de natură a permite Comisiei să-și

revoce propria hotărâre. Desigur, situația nu este prevăzută de lege, fiind un

incident atipic și greu de explicat, din punct de vedere juridic, dar aceasta

nu înseamnă că situația nu poate fi reglementată, atâta timp cât legea permite

posibilitatea revocării propriei hotărâri de către Comisia care a hotărât

anterior exproprierea.

Așa

fiind, Hotărârea de revocare  nr. 14/2010 este legală, situația fiind una de

excepție care poate fi considerată o situație în care, ulterior emiterii unei

Hotărâri de expropriere s-a clarificat situația juridică a imobilului

expropriat, în sensul că s-a constatat că suprafața reală a acestuia este mai

mică decât cea stabilită anterior, ceea ce se poate încadra în prevederile

art. 3-4 și art. 5 alin.(4) –(7), art. 6 alin. (1)-(2) din Legea nr. 198/2004

și în prevederile art. 6 alin. (3) din Normele metodologice care permit

revocarea propriei Hotărâri de expropriere de către Comisia de Aplicare a Legii

nr. 198/2004.

În

legătură cu posibilitatea revocării, reclamanții au invocat dispozițiile

Legii nr.554/2004, în sensul că autoritatea emitentă a unui act administrativ

nelegal  poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, însă nu

mai poate să-l revoce, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte

juridice. S-a invocat în acest sens principiul irevocabilității actelor intrate

în circuitul civil și  principiul drepturilor câștigate.

Sub

acest aspect este de precizat că Hotărârile emise în baza Legii nr.198/2004 nu

sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci sunt acte cu caracter

civil cărora le este aplicabilă procedura de expropriere prevăzută de Legea nr.

33/1994, procedură care nu se desfășoară după regulile contenciosului

administrativ.

Pe de

altă parte, Hotărârile nr.9/2005 și nr.3/2006 deși intrate în circuitul civil

și supuse analizei unei instanțe judecătorești, nu au putut produce efectele

juridice la care se referă reclamanții, respectiv nu au putut servi la întabularea

dreptului de proprietate în favoarea pârâtului Statul Român, cererea acestuia

de întabulare pe suprafața de 1.186 mp, fiind respinsă, deși art. 15 din Legea

198/2004 vorbește de un transfer al proprietății care „operează de drept”.

În

aceeași ordine de idei, se poate vorbi de „regula drepturilor câștigate”, în

măsura în care este o regulă valabilă pentru ambele părți litigante,  respectiv

dacă reclamanții au dobândit o valoare patrimonială  de 61.375,5 euro, atunci

și  pârâtul trebuia să devină proprietarul unei suprafețe reale de 1.186 mp,

corespunzătoare valorii pe care a plătit-o. Este în contradicție cu probele

dosarului susținerea reclamanților în sensul că „situația este reglementată,

astfel încât suprafața  de 1.186 mp este dezmembrată și intabulată pe numele

Statului Român cu titlu expropriere”, susținere pe care reprezentanta

reclamanților a reiterat-o chiar cu ocazia dezbaterii în fond a apelului, deși

toate actele de la dosar relevă că pârâtul este intabulat numai cu suprafața de

98 mp, deși a acordat despăgubiri pentru o suprafață de 1.186 mp.

În ceea

ce privește Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16/2010, aceasta  nu a

făcut altceva decât să dea valoare juridică unei documentații cadastrale

recepționate și avizate de OCPI, deci unei documentații care respectă

prevederile art. 3-4 din Legea nr.198/2004. Comisia a constatat că suprafața

imobilului cu nr. cad. 3906/1/4/2  este de 98 mp, a dispus exproprierea acestei

suprafețe de teren și a stabilit o valoare a despăgubirilor conform celei

stabilite prin decizia 28/A/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Dispozițiile legale invocate în cuprinsul Hotărârii sunt pe deplin respectate,

această Hotărâre nefiind afectată de nici un viciu, iar în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, raportat la valoarea unui metru pătrat de teren, a

fost respectată autoritatea de lucru judecat a deciziei instanței judecătorești

care a stabilit această valoare prin procesul anterior.

În ceea

ce privește acțiunea reconvențională s-a constatat că primul capăt de cerere

este întemeiat, întrucât atâta timp cât Hot. 9/2005 și Hot. 3/2006 au fost

revocate, atunci și sumele de bani primite în baza acestor hotărâri sunt plăți

nedatorate și trebuie restituite. Întrucât prin Hot. 16/2010  s-au stabilit despăgubiri

în cuantum de 5.071,50 euro, raportat la suprafața expropriată de 98 mp, atunci

suma care trebuie restituită este de 56.304 euro, sumă primită în plus pentru o

suprafață de 1088 mp, asupra căruia reclamanții nu au fost și nu sunt

proprietari.

Prin

această restituire nu se aduce atingere dispozițiilor art. 15 din Legea

nr.198/2004, potrivit cărora transferul imobilelor din proprietatea privată în

proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului, operează

de drept la data plății despăgubirii sau la data consemnării acestora. Acest

text de lege se referă la momentul la care are loc transferul dreptului de

proprietate,  pentru a permite expropriatorului să demareze imediat efectuarea

lucrărilor în scopul cărora este făcută exproprierea, fără să poată constitui

temei de drept pentru întabularea expropriatorului asupra suprafeței  trecute

în Hotărârea de expropriere.

Acesta

din urmă nu se poate intabula pe o suprafață mai mare decât aceea pe care o

ocupă efectiv și care rezultă dintr-o documentație cadastrală recepționată și

avizată de autoritatea cu atribuții în acest domeniu. După cum s-a constatat în

speță,  Hotărârea de expropriere anterioară, chiar analizată de instanțele

judecătorești nu a putut produce efectul juridic cel mai important, respectiv

nu  a putut servi la întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului

Român pentru suprafața de 1.186 mp, chiar și disp. art. 15 din Legea nr.198/2004

fiind inoperante în speță, transferul dreptului de proprietate operând de drept

numai pentru suprafața de 98 mp.

În ceea

ce privește însă al doilea capăt de cerere, respectiv restituirea sumei de

12.524,70 lei reprezentând cheltuieli de executare, această cerere nu poate fi

admisă, pe această cale,  întrucât este vorba de cheltuielile de executare

silită a unei hotărâri judecătorești irevocabile, titlu executoriu  care

trebuia executat  de pârât.

Criticile

referitoare la suprafața terenului  nu au constituit obiect de analiză pentru

instanțele anterioare, astfel că nici contestația la executare formulată de

pârât prin care au fost invocate aceleași aspecte, nu a putut fi admisă de

instanța de executare. De altfel, contestația la executare a fost anulată ca

netimbrată prin sentința civilă nr. 4655/2010 a Judecătoriei Sibiu. Așa fiind

pârâtul  trebuia să pună în executare o hotărâre judecătorească devenită

irevocabilă, cheltuielile de executare silită fiind în sarcina acestuia, în

calitate de debitor al obligației de executare.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții

și

pârâtul Statul Român, prin CNADNR.

Reclamanții

au

invocat în drept dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat următoarele argumente:

Legalitatea

hotărârii pronunțate în prezenta cauză este determinată de analizarea în

principal,  a  unei singure probleme și anume aceea dacă Hotărârea de

expropriere nr.9/2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor

nr.1/2005, Hotărârea nr. 3/2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a

despăgubirilor nr. 3/2006, mai putea sau nu să fie revocate de  către  CNADNR

la  data de 16.07.2010, în condițiile în care există hotărâri judecătorești

irevocabile prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor  pentru suprafața

de 1.186 mp teren expropriat și aceste hotărâri au fost puse în executare iar

plata efectuată integral la data de 25 mai 2010.

Prin

decizia pronunțată, instanța de apel a motivat hotărârea prin analizarea în

principal a fondului cauze și doar în mod secundar la posibilitatea revocării

hotărârii de expropriere.

Cu

privire la posibilitatea revocării hotărârii de expropriere instanța de apel,

deși a reținut în mod corect textul care reglementează această problemă

juridică, art. 6 alin. (3) din Normele metodologice, care se referă la

posibilitatea revocării propriei hotărâri de către comisie, anterior

înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului său de

proprietate în cartea funciară, instanța a reținut că „nu vede de ce nu ar fi

posibilă o astfel de revocare și ulterior formulării cererii de întabulare, cu

atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost respinsă". Această simplă

supoziție a instanței  este în totală contradicție cu dispozițiile legii și

permite CNADNR să încalce legea și să-și revoce Hotărârea de expropriere peste

termenul expres prevăzut de lege.

Temeiul

juridic invocat în cuprinsul Hotărârii de revocare nr. 4/2010 este art. 12

alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și art. 6 alin.(2) din același act normativ.

Față de

această dispoziție expresă a legiuitorului prevăzută în actul normativ special

care reglementează procedura de apropriere, pârâta mai putea să-și revoce

propria Hotărâre de expropriere doar, până în momentul formulării cererii de

întabulare în CF a dreptului de proprietate. Cel mult avea la îndemână o altă acțiune

în instanță, dar nicidecum să ia măsura revocării, după cum statuează și

singurul act normativ în materie.

Legea

generală respectiv, Legea contenciosului

administrativ instituie în mod

expres la art. 1 principiul irevocabilității actului juridic. Astfel,

irevocabilitatea actelor intrate în circuitul civil și care au produs efecte

juridice reiese direct din textul legal, care arată că, autoritatea publică

emitentă a unui act ilegal are doar posibilitatea de a solicita instanței

constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate revocat,

deoarece a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Se aplică

astfel, regula drepturilor câștigate, necesară pentru asigurarea unei minime

securități juridice.

În

speță nu numai că, actul juridic a intrat în circuitul civil și a produs

efecte juridice, dar a și format obiectul unui întreg ciclu procesual,

legalitatea lui fiind verificată de o instanță de judecată.

Hotărârile

pronunțate, definitive și irevocabile au fost la rândul lor puse în executare,

iar reclamanții au încasat despăgubirile stabilite prin aceste hotărâri.

S-a

invocat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ.,

deoarece instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății

Terenul

în suprafață de 1.186 mp ce face obiectul actului de revocare nr. 14/2010

aparținea, la momentul revocării, domeniului public. Din acest considerent

actul de revocare nu mai putea fi emis de către CNADNR.

Astfel,

art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevede în mod expres faptul că: transferul

imobilelor din proprietate privată în proprietate publică a Statului și în

administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor

pentru expropriere sau după caz la data consemnării acestora în condițiile prezentei

legi.

Față de

această dispoziție expresă a legii este evident că, terenul expropriat de 1.186

mp a trecut în proprietate publică, la data consemnării sumei de bani în contul

și la dispoziția reclamanților, care potrivit legii s-a produs în termen de 15

zile de la data pronunțării Hotărârii nr. 11/2005. Diferența de sumă le-a fost

achitată la data de  09.05.2010 dată la care au fost achitate integral

despăgubirile stabilite prin decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curții de Apel Alba

Iulia.

De la

data trecerii terenului în proprietate publică, acestuia i se aplică normele

legale prevăzute de Legea nr. 213/1998 actualizată, cu privire la bunurile

proprietate publică. La art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 se prevede în

mode expres: „Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face după caz

prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Județean a Consiliului general al

municipiului București sau a Consiliului local, dacă prin Constituție sau prin

lege nu se dispune altfel." Față de aceste prevederi legale se dovedește

încă o dată faptul că Hotărârea de revocare nr. 14/2010 este lovită de nulitate

absolută, căci terenul de 1.186 mp la acea dată, făcea parte din domeniul

public și nu mai putea fi trecut în domeniul privat decât prin urmarea unei

proceduri expres prevăzute de legiuitor.

S-a

învederat că instanța de apel a reținut că, în cauză nu operează autoritatea de

lucru judecat, deoarece diferă obiectul acțiunii. Acest lucru este adevărat

însă, în cauză operează efectul negativ al puterii de lucru judecat, aspect pe

care instanța de apel nu l-a reținut.

Pentru

asigurarea unei minime securități juridice, se aplică regula drepturilor

câștigate, întrucât, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin

care s-au stabilit despăgubirile cuvenite, ca urmare a exproprierii suprafeței

de 1.186 mp teren, trebuie să-și producă consecințele firești.

În

cursul judecății anterioare Compania Națională nu a invocat niciodată că s-au

expropriat greșit 1.186 mp, în loc de 98 mp. Problema a apărut doar în momentul

în care au constatat că, din propria culpă cea de-a doua documentație întocmită

la data de 28.05.2002 nu poartă viza OCPI. În loc să reglementeze această

problemă prin solicitarea vizei necesare OCPI, pârâta a preferat să revoce

actul de expropriere și să emită o nouă Hotărâre de expropriere, doar pentru

suprafața de 98 mp., pentru care aveau documentație avizată de OCPI.

S-a

susținut că prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia le-a fost

încălcat în mod grav dreptul de proprietate prevăzute de  art. 1 din Protocolul

Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale de la Paris din 1952.

Prin

decizia pronunțată instanța de apel a statuat faptul că, suprafața ce le-a fost

expropriată este de doar 98 mp, în condițiile în care din expertiza efectuată

în cauză și precum și din suplimentul la aceasta a rezultat că, suprafața reală

folosită de centura ocolitoare este de 825 mp.

Motivarea

deciziei atacate, aduce ca și argument doar documentațiile efectuate de CNADNR

care au stat la baza exproprierii și nu verifică în nici un fel procedura în

sine de expropriere, pentru a putea verifica în mod real care este suprafața

expropriată.

Actul

juridic prin care se efectuează exproprierea este Hotărârea de expropriere.

Ori, se poate verifica faptul că, atât în Hotărârea de expropriere nr. 9/2005

cât și în Hotărârea nr. 3/2006 se vorbește de exproprierea suprafeței de 1.186

mp. Nu a fost emisă niciodată o Hotărâre de expropriere pentru suprafața de 98

mp.

Inițial

la data de 7.05.2002 s-a întocmit de către CNADNR o schiță prin care se

propunea exproprierea suprafeței de 98 mp. din teren, motiv pentru care s-a

întocmit documentația pentru această suprafață cu avizarea ei de către OCPI.

Ulterior la data de 28.05.2002 s-a întocmit o a doua documentație prin care se

propunea exproprierea suprafeței de 1.186 mp. din aceeași parcelă de teren. În

prima documentație apare la suprafața măsurată suprafața de 6.489 mp, iar în

cea de-a doua documentație apare suprafața de 7.654 mp .

Această

a doua documentație nu are viza OCPI, fapt care este culpabil pârâtei-apelante,

deoarece nu a respectat prevederile legale și nu a înaintat documentația spre

avizare.

Întocmirea

actelor de expropriere cu documentațiile aferente sunt în atribuțiile exclusive

ale expropriatorului și nicidecum a celui expropriat. SC P. SA este și ea o

instituție a Statului nu o societate privată care întocmește documentații la

cerere.

În baza

celei de-a două documentații expropriatorul a urmat procedura prevăzută de lege

și a înaintat anexa cu propunerile de expropriere Guvernului care la rândul său

a emis Hotărârea nr. 169/2006, prin care se aprobau propunerile de expropriere

și s-a stabilit cuantumul sumelor alocate cu titlu de despăgubire. Art. 4 din

Legea nr. 198/2004 prevede această procedură : „Pe baza documentației

tehnico-economice prevăzute la art. 3, Guvernul aprobă, prin hotărâre

amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care

constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în

care aceasta se virează   și sursa de finanțare "

La art.

6 se prevede apoi că: „În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a

hotărârii Guvernului, prevăzute la art. 4 alin. 1, expropriatorul numește o

comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul

căruia cererea a fost formulată și se pronunță asupra cuantumului despăgubirii,

de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale."

Din

coroborarea dispozițiilor art.4 din Legea nr.198/2004, se poate concluziona că,

o dată aprobată suprafața ce se va expropria prin Hotărâre de Guvern, Comisia

nu mai are atribuții în a stabili în