ÎCCJ, decizie (scj.ro #81607)

Imobil expropriat. Coexistența a două titluri de proprietate. Prevalența titlului proprietarului tabular. Plata despăgubirilor către proprietarul al cărui titlu nu era înscris în cartea funciară. Îmbogățire fără just temei.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Obligații. Îmbogățire fără justă cauză.

Index alfabetic :

expropriere

-

despăgubiri

-

îmbogățire fără just temei

Legea nr. 198/2004, art. 3, art. 4, art. 5

Notă : Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale a fost abrogată de Legea nr. 255/2010 la data de 23 decembrie 2010

Din analiza prevederilor cuprinse în art. 3 -5 din Legea nr. 198/2004, rezultă că în materia acordării și plății despăgubirilor în procedura exproprierii, intenția legiuitorului a fost aceea de a viza pe titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui expropriere se realizează, adică pe cei înscriși în cartea funciară a imobilului. Așadar, din această perspectivă, în concursul dintre un proprietar înscris în cartea funciară și unul neînscris, legiuitorul a înțeles să dea prevalență primului, sub aspectul producerii de efecte juridice.

Ca atare, sunt îndeplinite condițiile promovării de către expropriator a unei acțiuni bazată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză în situația în care despăgubirile au fost acordate și plătite unei persoanei care, la momentul exproprierii, nu era proprietar tabular al imobilului, astfel de îmbogățiri fără just temei întemeindu-se pe aspectul culpei sau al erorii.

Secția I civilă, decizia nr.33 din 15 ianuarie 2014

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la 2.09.2010, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a solicitat obligarea SC E.R.P.I. SRL la restituirea contravalorii despăgubirilor în cuantum total de 83.122,89 lei, actualizate până la data plății efective în funcție de rata inflației, încasate ca sume necuvenite, pe care pârâta refuză să le înapoieze, pentru a fi încasate de proprietarul de drept – persoana îndreptățită, B.I.

Prin întâmpinarea și cererea reconvențională din 30 martie 2011, pârâta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de garanți, a notarului L.B. și a numiților R.D., R.T. și D.A., pentru ca, în situația admiterii acțiunii, aceștia să fie obligați la plata sumei de 100.000 RON reprezentând prețul pe care l-a achitat la încheierea contractului de vânzare – cumpărare prin care a devenit proprietara unui teren în suprafață de 7000 mp în comuna Mogoșoaia.

La data de 9 martie 2012, B.I. a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei.

Tribunalul București, Secția a V-a civilă, prin sentința nr.1102 din 18 mai 2012 a respins, ca nefondată, cererea principală. A respins, ca nefondate, și cererea de intervenție accesorie formulată de B.I. și cererea de chemare în garanție.

Prima instanță a constatat că prin Hotărârea nr.52/2007, s-a stabilit în favoarea pârâtei acordarea unei despăgubiri în sumă de 83.122,89 lei urmare exproprierii suprafeței de 885,96 mp teren situat în Mogoșoaia, cu nr. cadastral 1493/2, aflată în proprietatea acesteia.

Suma a fost încasată de pârâtă la data de 23 iulie 2008, așa cum a rezultat din adresa emisă de C. B. din 21 septembrie 2011, aspect recunoscut de aceasta prin întâmpinare.

Ulterior, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.52/2007 a fost rectificată în sensul ca s-a constatat dreptul la despăgubiri în favoarea intervenientului B.I.

Cu privire la pretenția reclamantei, din actele dosarului a rezultat că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. xx39/2004, pârâta SC E.R.P.I. SRL a cumpărat de la R.D., R.T. și D.A. suprafața de 7.000 mp teren situat în Mogoșoaia, tarlaua 605, intabulat CFN nr.1506, numărul cadastral al parcelei fiind 1493 de sub P1/1 și de sub PII/1.

Același teren a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. xx82/1994 între vânzătorii R.D., R.V., R.A. și R.T. și cumpărătorul S.I.

Cumpărătorul S.I. a garantat restituirea împrumutului contractat cu B. SA de către SC I.T.T. SRL,

împrumut nerestituit, intervenientul B.I. dobândind proprietatea asupra terenului urmare executării silite a creanței și emiterii actului de adjudecare din data de 10 august 2004 în dosarul de executare nr. xx2/2001.

Dreptul de proprietate al intervenientului a fost intabulat în cartea funciară a imobilului nr.1506 a comunei Mogoșoaia, astfel cum a rezultat din încheierea nr.27988 din 27.01.2005.

La emiterea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.52/2007, reclamanta a avut în vedere calitatea de proprietar a pârâtei asupra terenului expropriat, calitate care nu a fost desființată pe cale convențională sau judecătorească, astfel încât asupra imobilului există, atât la momentul exproprierii cât și la momentul promovării prezentei acțiuni, două titluri de proprietate, motiv pentru care tribunalul a constatat că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantei de intabulare a dreptului său de proprietate și radierii dreptului pârâtei.

Susținerea reclamantei și a intervenientului în sensul că despăgubirile au fost acordate unui neproprietar, respectiv pârâtei care și-a mărit patrimoniul cu suma de 83.122,89 lei fără justă cauză, cu consecința micșorării patrimoniului reclamantei cu aceeași sumă și că pentru restabilirea echilibrului patrimonial se impune restituirea acestei sume către reclamantă în scopul de a fi achitată intervenientului ca adevărat proprietar, nu a putut fi reținută, întrucât instanța nu a fost învestită și nu a putut analiza comparativ cele două titluri de proprietate asupra terenului expropriat, prerogativele proprietății existând în favoarea atât a pârâtei cât și a intervenientului.

Cum nu s-a putut reține lipsa calității de proprietar a pârâtei asupra terenului nu s-a găsit întemeiată susținerea reclamantei în sensul că nu are dreptul la acordarea și încasarea despăgubirilor urmare exproprierii acestui teren.

În lipsa unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească nevalabilitatea sau nepreferabilitatea titlului de proprietate al pârâtei, tribunalul a constatat că nu poate fi reținută nici îmbogățirea fără justă cauză, justa cauza în mărirea patrimoniului pârâtei constând tocmai în existența unui drept de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul exproprierii.

Față de cele reținute, tribunalul a respins ca nefondate atât cererea principală cât și cererea de intervenție în favoarea reclamantei.

Cum pârâta nu a căzut în pretenții, s-a constatat că nu se regăsește în speță răspunderea vânzătorilor pentru evicțiune, astfel că a fost respinsă, ca nefondată, și cererea de chemare în garanție.

Prin decizia nr.84 A din 28 martie 2013, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile declarate de reclamantă și de intervenient împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea și cererea de intervenție accesorie. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 83.122,89 lei, actualizată până la data plății efective, conform indicelui de inflație. A trimis cererea de chemare în garanție, aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Sub un prim aspect, curtea de apel a observat că potrivit art.3 din Legea nr.198/2004 (în forma în vigoare la momentul exproprierii), act normativ care a stat la baza procedurii de expropriere dispusă în cauză, „Expropriatorul întocmește o documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare. Documentația tehnico-economică cuprinde și date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin

delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate în evaluare. Planurile cu amplasamentul lucrării se vizează de către Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie”.

Potrivit H.G. nr.941/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.198/2004, în detalierea părții finale a textului legal evocat, s-a arătat că prin O.U.G. nr.41/2004 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.509 din 7 iunie 2004, s-a înființat Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin reorganizarea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie. Așadar, planurile cu amplasamentul lucrării (cuprinzând deci, și indicarea numelor proprietarilor) vor fi vizate de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Explicitând art.3 din lege, Normele metodologice ilustrează în cadrul art.2 faptul că „1) Conținutul documentației tehnico-economice este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(2) Documentația cadastrală tehnică pentru fiecare corp de proprietate afectat de expropriere se avizează și se recepționează, cu prioritate, de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară

,

la solicitarea expropriatorului sau a proprietarului.

(3) În vederea realizării documentațiilor cadastrale tehnice, în cazul în care proprietarii nu au putut fi identificați sau refuză predarea actelor necesare acestei operațiuni, oficiile de cadastru și publicitate imobiliară și consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale implicate vor furniza expropriatorului datele cu privire la identitatea proprietarilor rezultați în urma aplicării legislației în vigoare

,

precum și copii ale titlurilor de proprietate emise potrivit legii sau, în lipsa acestor titluri, copii ale proceselor-verbale de punere în posesie.

(4) Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a Legii nr.198/2004, întocmită în temeiul Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se consideră valabilă”.

În cadrul punctului 8 al anexei la care face referire primul alineat, se arată că în cadrul documentației tehnico-economice, se ilustrează și „evidențierea imobilelor propuse pentru expropriere, cu indicarea titularului/titularilor dreptului de proprietate sau a altui drept real, așa cum rezultă din documentațiile tehnico-cadastrale întocmite pentru fiecare imobil”, numele proprietarului conform documentației tehnico-cadastrale regăsindu-se și la lit. A din tabelul anexei.

Analizând sistematic (prin raportare și la dispozițiile art.5 din lege) și teleologic prevederile normative invocate, curtea de apel a apreciat că intenția manifestă a legiuitorului a fost aceea de a viza în procedura exproprierii, în situația în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, pe titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui expropriere se realizează, adică pe cei înscriși în cartea funciară a imobilului. Adoptarea unui punct de vedere contrar ar determina lipsa unei explicații logice a trimiterii legiuitorului, la vizarea de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la avizarea de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, la obligația acestor servicii, în caz de nevoie, de a comunica persoanele care figurează astfel în cartea funciară sau la determinarea acestora prin raportare la conținutul documentației tehnico-cadastrale.

Așadar, din această perspectivă, s-a observat că în situația în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, legiuitorul actului normativ special indicat a înțeles să dea prevalență, în concursul dintre un proprietar înscris în cartea funciară și unul neînscris, primului, sub aspectul producerii de efecte juridice. Pe cale de consecință, într-o astfel de situație, raportat la opțiunea legislativă evocată, a devenit nerelevantă o eventuală comparare sau ierarhizare a celor două titluri în concurs.

Nu în ultimul rând, Curtea de apel a apreciat că aspectul depunerii de cereri de despăgubire doar de către persoane ce nu îndeplinesc cerința evocată, nu le dă dreptul la despăgubiri și nu exonerează expropriatorul de obligația de a efectua verificările necesare pentru identificarea titularilor tabulari, date fiind prevederile legale anterior expuse coroborate.

Aplicând aceste considerații la speța concretă dedusă judecății, curtea a observat că la momentul exproprierii - 29 octombrie 2007, proprietar tabular al imobilului expropriat era intervenientul B.I., înscris astfel în cartea funciară încă din ianuarie 2005 și nu pârâta SC E.R.P.I. SRL a cărei cerere de înscriere în cartea funciară a titlului său de proprietate fusese respinsă anterior exproprierii.

Din această perspectivă, s-a constatat că plata de despăgubiri în temeiul Legii nr.194/2008 către pârâtă, în contextul în care aceasta nu era titularul nici al vreunui alt drept real (cu excepția celui de proprietate) asupra imobilului, nu se justifică prin vreo cauză legitimă (titlul său de proprietate asupra terenului, neputând constitui  - cum în mod eronat a susținut pârâta - un asemenea temei legal, în contextul neînscrierii sale în cartea funciară, cerință esențială potrivit celor ilustrate anterior), astfel încât s-a constatat că se impune restituirea sumei primite actualizate până la data plății efective, conform indicelui de inflație, sens în care s-a schimbat sentința și s-a admis cererea principală și cea de intervenție accesorie.

Curtea a constatat totodată, că prin precizările la întâmpinarea depusă la fond, precum și prin notele scrise atașate în apel, intimata - pârâtă a indicat doar cerința admisibilității prezentei acțiuni – a inexistenței vreunui alt mijloc de recuperare a celui al cărui patrimoniu a fost afectat, fără însă, a contesta în vreun fel nerespectarea sa în cauză, apărările sale fiind subsumate din această perspectivă exclusiv primei cerințe generale evocate – inexistența unei cauze legitime.

Nu în ultimul rând, sub acest aspect, curtea a observat că greșeala de plată realizată de către expropriator este compatibilă cu acțiunea prezentă întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, ale cărei cerințe materiale și juridice sunt: îmbogățirea pârâtului, sărăcirea reclamantului, corelația directă între acestea, nu neapărat legătura cauzală, lipsa temeiului juridic pentru îmbogățire, respectiv sărăcire și lipsa altui mijloc juridic la îndemâna celui sărăcit pentru recuperarea pagubei, cerințe îndeplinite în cauză. De altfel, în practică s-a observat că de cele mai multe ori, astfel de îmbogățiri fără just temei se întemeiază pe aspectul culpei sau al erorii.

În privința apărărilor legate de excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, curtea a observat că aceasta este neîntemeiată, atât timp cât în urma rectificării hotărârii de stabilire a despăgubirilor, persoana îndreptățită la acordarea de despăgubiri a fost stabilită ca fiind apelantul - intervenient, acesta devenind creditorul în raportul juridic personal, obligațional, al cărui debitor este reclamanta apelantă.

Or, din această perspectivă, interesul reclamantei de recuperare de la pârâtă, a sumei de bani care trebuia achitată intervenientului, este evident, patrimoniul său fiind afectat deja prin existența datoriei către persoana îndreptățită concomitent cu diminuarea concretă a patrimoniului realizată prin plata deja efectuată, cea către pârâta – persoană neîndreptățită.

Având în vedere soluția care s-a impus a fi acordată acțiunii principale și cererii de intervenție accesorie, corelative căderii în pretenții a pârâtei, curtea de apel a apreciat că se impune trimiterea cauzei, sub aspectul cererii de chemare în garanție, aceleiași instanțe, spre rejudecare, întrucât aceasta nu a fost judecată pe fondul său, ci a fost respinsă în mod real pentru lipsa obiectului, concluzie dedusă din unicul considerent folosit de tribunal, cel al faptului că pârâta nu a căzut în pretenții.

Concluzia evocată a rezultat concomitent și din inexistența unor considerente ilustrative ale tribunalului, privind o analiză substanțială, temeinică atât a situației de fapt a cererii de chemare în garanție, cât și a incidenței normelor legale invocate de pârâtă în privința acestei cereri.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâta și chemata în garanție.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe pct.9 al art.304 C.pr.civ., pârâta SC E.R.P.I. SRL a solicitat admiterea acestuia și, în principal, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii tribunalului, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel în vederea administrării probei cu expertiza tehnică în specialitatea grafoscopie.

A arătat că a devenit proprietara terenului intravilan agricol cu suprafața de 7000 mp, la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare, potrivit actelor prezentate, singurii titulari ai dreptului de proprietate fiind vânzătorii D.A., R.T. și R.D.

Această situație a fost constatată și de Comisia pentru aplicarea Legii nr.198/2004, care a stabilit că pentru suprafața expropriată urmează a primi despăgubiri, cu al căror cuantum s-a declarat de acord.

A solicitat a observa că la data la care s-a întrunit Comisia pentru aplicarea Legii nr.198/2004, reclamanta cunoștea că proprietarul terenului supus exproprierii este societatea pârâtă și nu vreo altă persoană, urmare verificărilor efectuate de aceasta sub aspectul dreptului de proprietate, întocmind în acest sens inclusiv documentația de cadastru, avizată de OCPI Ilfov.

A criticat hotărârea atacată sub aspectul că instanța de apel a săvârșit o gravă eroare de judecată, confundând temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv îmbogățirea fără justă cauză și temeiul de drept al acțiunii în revendicare, definită de vechiul Cod civil în art.480-481.

A precizat că la data întocmirii documentației tehnice prevăzută de lege, era singura proprietară a terenului, potrivit contractului de vânzare - cumpărare și extrasului de carte funciară, intervenientul B.I. neasigurând opozabilitatea dreptului său.

A menționat că reclamanta nu a promovat o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, instanța nefiind învestită cu o astfel de acțiune și că nu se poate aprecia de către CNADNR asupra titlurilor respective de proprietate.

A solicitat a se observa că acțiunea reclamantei concretizată în propunerea de tranzacție îmbracă forma unei constrângeri, condiționând plata despăgubirilor pentru alte terenuri expropriate de restituirea sumei deja plătite.

A considerat totodată că reclamanta nu justifică interesul în promovarea cererii, în sensul că nu este titulara folosului practic urmărit (restituirea despăgubirilor), acțiunea aparținând oricărei alte persoane care putea pretinde vreun drept real aparent asupra despăgubirilor.

A mai solicitat a se observa, cu privire la temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv îmbogățire fără justă cauză, că nu sunt îndeplinite condițiile promovării unei atare acțiuni, despăgubirile fiind acordate în temeiul unei cauze legitime, în speță în baza contractului de vânzare – cumpărare care atestă dreptul său de proprietate asupra terenului supus exproprierii.

A apreciat astfel că este greșită reținerea curții de apel potrivit căreia nu este titulara dreptului de proprietate, câtă vreme B.I., respectiv cel interesat și care ar putea deveni creditorul reclamantei nu a depus la dosarul cauzei o hotărâre judecătorească din care să rezulte fie anularea contractului societății de vânzare – cumpărare, fie preferabilitatea titlului acestuia în raport de ea.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe pct.5 al art.304 C.pr.civ., chemata în garanție B.L. a solicitat admiterea acestuia și, în principal, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinței tribunalului cu privire la cererea de chemare în garanție, urmând a fi schimbate considerentele hotărârii, în sensul constatării renunțării la judecata respectivei cereri în contradictoriu cu ea, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.

A criticat decizia recurată sub aspectul ignorării principiului disponibilității, consacrat de art.129 alin.6 C.pr.civ., atâta vreme cât prin precizarea depusă la termenul din 16 decembrie 2012, intimata pârâtă a solicitat scoaterea sa din cauză.

Cu toate acestea, atât instanța de fond cât și cea din apel, au pronunțat, în neconcordanță cu voința părții care a înțeles să precizeze cadrul procesual pasiv, hotărâri în contradictoriu cu recurenta – chemată în garanție.

A arătat că instanța de apel trebuia să verifice, potrivit art.294 C.pr.civ., cadrul procesual, având obligația, prin raportare la art.295 alin.(1) teza I din cod, de a stabili situația de fapt.

În continuare, recurenta a prezentat argumente privind nelegalitatea deciziei atacate cu privire la soluționarea cererii principale, subsumate motivului prevăzut de pct.9 al art.304 C.pr.civ.

A precizat că la încheierea contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 10 decembrie 2004 a fost avută în vedere toată documentația prevăzută de legea în vigoare la data perfectării respectului act, aspect ce a fost ignorat de instanța de apel.

A menționat astfel că potrivit art.56 alin.(1) din Legea nr.7/1996,  în vigoare la 10 decembrie 2004, notarul public, la autentificarea actelor prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real, va solicita extras de carte funciară sau, după caz, certificat de sarcini.

A opinat că obligația instituită de legiuitor în sarcina notarului public nu este de a solicita atât extrasul de carte funciară cât și certificatul de sarcini, numai unul din aceste documente fiind suficient notarului pentru a obține informațiile necesare autentificării actului.

În concordanță cu dispozițiile legale menționate este și art.70 din Regulamentul din 5 iulie 1995 de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995.

Or, la data autentificării contractului a fost avut în vedere extrasul de carte funciară nr.12919 din 10 decembrie 2004 din care rezulta că R.T., R.D. și D.A. erau proprietarii imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare, motiv pentru care a apreciat că nu avea obligația de a solicita și certificatul de sarcini al imobilului, nefiind într-unul din cazurile sau ipotezele la care face referire legiuitorul în cuprinsul actelor normative la care a făcut referire.

Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Față de critica acesteia subsumată motivului prevăzut de pct.5 al art.304 C.pr.civ., a rezultat că prin întâmpinarea și cererea reconvențională depusă de pârâta SC E.R.P.I. SRL la 30 martie 2011, s-a solicitat introducerea în cauză a notarului L.B. și a numiților R.D., R.T. și D.A., în calitate de chemați în garanție.

Prin precizarea la cererea de chemare în garanție, depusă la 16 decembrie 2011, societatea pârâtă a arătat că înțelege a renunța la judecata în contradictoriu cu notarul public B.L.

Se constată totodată că prin dispozitivul sentinței pronunțată de tribunal s-a respins cererea formulată împotriva chematei în garanție B.L., ca nefondată.

Însă împotriva acestei soluții, chemata în garanție B.L. nu a declarat apel, formulând critica pentru prima dată omisso medio direct în recurs.

Întrucât recursul, ca și cale extraordinară de atac subsecventă apelului, poate fi exercitat împotriva deciziei pronunțate în apel pentru motivele prevăzute limitativ de art.304 C.pr.civ., rezultă că prin criticile formulate trebuie să se tindă a se demonstra de ce considerentele sunt eronate în raport de textele de lege aplicabile speței.

Prin urmare, în condițiile formulării în recurs pentru prima dată a unor critici, omisso medio, acestea nu pot constitui obiect al controlului judiciar, astfel că nu vor fi analizate.

În cauză, hotărârea pronunțată de prima instanță, chiar dacă a fost schimbată în apel, nu justifică formularea respectivei critici direct în recurs, deoarece soluția dată cererii de chemare în garanție nu a fost atacată cu apel, dobândind astfel putere de lucru judecat.

Referitor la critica recurentei privind obligația instanței de apel de a verifica cadrul procesual, se reține că în respectiva cale de atac, soluția a fost impusă, în legătură cu legitimitatea chematei în garanție, de faptul că dispozitivul sentinței tribunalului a fost pronunțat în contradictoriu cu aceasta, lipsind calea de atac sau vreo excepție invocată de către parte.

În ceea ce privește criticile încadrate de recurentă la pct.9 al art.304 C.pr.civ., vizând greșita aplicare a art.56 din Legea nr.7/1996, acestea nu pot fi primite întrucât reprezintă în fapt apărări vizând fondul cererii de chemare în garanție.

Or, prin decizia atacată, s-a trimis spre rejudecare tribunalului cererea de chemare în garanție, motiv pentru care respectivele apărări vor fi avute în vedere de prima instanță.

Astfel, curtea de apel a reținut expres că este nerelevantă o eventuală comparare sau ierarhizare a celor două titluri în concurs, întrucât din analiza prevederilor normative incidente, s-a apreciat că intenția manifestă a legiuitorului a fost aceea de a viza în procedura exproprierii, în situația în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, pe titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui expropriere se realizează, adică pe cei înscriși în cartea funciară a imobilului.  Așadar, din această perspectivă, s-a observat că în situația în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, legiuitorul a înțeles să dea prevalență, în concursul dintre un proprietar înscris în cartea funciară și unul neînscris, primului, sub aspectul producerii de efecte juridice.

Or, după cum a constatat și curtea de apel, la momentul exproprierii, respectiv 29 octombrie 2007, proprietar tabular al imobilului era intervenientul B.I., înscris în cartea funciară din 27 ianuarie 2005 și nu recurenta pârâtă, care nu și-a putut intabula pentru acest motiv dreptul de proprietate, cererea societății fiind respinsă prin încheierea nr.122219 din 30 iulie 2008. Se observă astfel că intimații chemați în garanție R.D., R.T. și D.A. au vândut imobilul recurentei pârâte la 10 decembrie 2004, după adjudecarea acestuia la 10 august 2004, intabularea dreptului realizându-se de adjudecatarul B.

În acest context, apar ca fiind nerelevante susținerile recurentei potrivit cărora reclamanta nu a promovat o acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, prin comparare de titluri.

Se observă totodată, că a fost tranșată corect de către curtea de apel și problema interesului reclamantei în promovarea acțiunii, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că intimatul – intervenient ar fi formulat cerere în despăgubiri.

Astfel, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a rectificat la 12 iulie 2010 Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.52 din 29 octombrie 2007, stabilindu-se că persoana îndreptățită la despăgubiri este intimatul intervenient B.I., care a devenit creditor în raportul juridic obligațional.

Nu pot fi primite nici argumentele recurentei pârâte potrivit cărora nu sunt îndeplinite condițiile promovării unei acțiuni bazată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.

După cum a reținut și curtea de apel, greșeala de plată realizată de către expropriator, este compatibilă cu prezenta acțiune, ale cărei cerințe materiale și juridice sunt îndeplinite, în practică observându-se că de cele mai multe ori, astfel de îmbogățiri fără just temei se întemeiază pe aspectul culpei sau al erorii.

Se constată totodată, că prin procesul verbal de conciliere directă din 28 iulie 2010 încheiat între CNADNR și recurentă, aceasta din urmă a convenit să restituie suma de 83.122,89 lei, în termen de 30 de zile, în contul reclamantei, societatea pârâtă nefăcând nicio dovadă din care să rezulte o altă stare de fapt.

Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin.(1) C.pr.civ., au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.