ÎCCJ, decizie (scj.ro #122548)

Expropriere. Cerere de acordare a cheltuielilor de judecată în acțiunea având ca obiect contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor. Incidența dispozițiilor dreptului comun.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Cheltuieli de judecată.

Index alfabetic :

expropriere

-cheltuieli de judecată

C.proc.civ. din 1865, art. 274, art. 304 pct. 5

Legea nr. 33/1994, art. 21 - 27, art. 38

Legea nr. 198/2004

Notă : Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale a fost abrogată de Legea nr. 255/2010 la data de 23 decembrie 2010

În sintagma „cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare” cuprinsă în art. 38 din Legea nr. 33/1994, nu pot fi incluse cele efectuate în procedura judiciară  - care privește doar stabilirea valorii despăgubirilor -  în condițiile în care exproprierea deja operase la momentul emiterii hotărârii de consemnare a acestora.

Prin urmare, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizează și cheltuielile judiciare efectuate în procesul de cuantificare a despăgubirilor, de vreme ce nu poartă asupra transferului dreptului de proprietate cu privire la terenul expropriat, acestea fiind supuse normelor dreptului comun, respectiv art. 274 C.proc.civ.

Secția I civilă, decizia nr. 1436 din 28 mai 2015

Prin decizia civilă nr. 540/A din 16 decembrie 2014, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.U.B. SA împotriva sentinței civile nr. 322 din 15 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă.

A admis apelul declarat de pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit în sarcina expropriatorului despăgubirea datorată pentru exproprierea terenului intravilan de 1.027,45 m.p., la suma totală de 380.160 euro (corespunzător unei valori de 370 euro/m.p.) care se va plăti în lei la cursul de  schimb  de la data plății.

A păstrat celelalte dispoziții ale  sentinței.

A respins cererea apelantei pârâte privind cheltuielile de judecată.

A obligat-o pe apelanta-pârâtă la 100.000 lei cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă, reduse conform art. 274 alin. (3) C.proc.civ.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin raportul de expertiză efectuat în rejudecare, terenul expropriat a fost evaluat în două variante, anume o variantă prin luarea în calcul a tuturor tranzacțiilor comparabile procurate în cauză, inclusiv a două contracte în care figurează ca parte chiar reclamanta, iar în a doua variantă evaluarea s-a făcut pe baza tranzacțiilor avute la dispoziție de către experți, cu excluderea acestor două tranzacții care o au drept parte pe reclamantă.

În prima variantă, evaluarea dată de doi dintre experți, anume B.A. și D.M. a fost de 705 euro/mp, rezultând un total de 724.350 euro pentru suprafața de teren expropriată de 1.027,45 mp., iar în a doua variantă de evaluare, fără luarea în considerare a celor două comparabile, valoarea dată de cei doi experți a fost de 370 euro/mp, respectiv un total de 380.160 euro pentru cei 1.027,45 mp expropriați.

În ambele variante, terenul a fost evaluat la momentul august 2014, data efectuării expertizei, așa cum s-a lămurit de către experți prin precizările depuse la dosar, și au fost aplicați indicii de corecție necesari față de diferitele particularități ale terenurilor.

În ce privește pe expertul S.C.L., după ce acesta și-a exprimat în mod repetat opinia că evaluarea nu poate fi făcută relevant decât pe bază de oferte, iar nu pe bază de contracte, în pofida dispoziției exprese a instanței de judecată care stabilise drept obiectiv clar al evaluării evaluarea pe bază de tranzacții efective (în acord cu dispozițiile legale și cu cele tranșate în mod ferm prin cele două decizii de casare anterioare), acesta și-a exprimat în final opinia în sensul că a ”confirmat” că evaluarea de 370 euro/mp făcută de ceilalți experți ”poate” fi considerată corectă, în raport de propria sa analiză, care tot la oferte de vânzare s-a raportat, cu luarea în considerare a unui singur contract efectiv.

Curtea a reținut la pronunțarea soluției evaluarea făcută prin opinia majoritară a experților la suma de 370 euro/ mp, fără luarea în considerare a celor două contracte în care reclamanta figurează ca parte, considerând că aceasta respectă condițiile instituite de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, această evaluare a fost făcută în acord  cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, anume la momentul expertizei și în raport de comparabile oferite de tranzacții efective încheiate pentru imobile similare la date cât mai recente de data expertizei (anul 2013). Curtea a constatat că s-au efectuat demersuri pentru procurarea unor tranzacții care să aibă ca obiect terenuri similare la date cât mai recente, iar cele avute în vedere de experți prin raportul de expertiză sunt cele astfel procurate, neputând fi procurate alte tranzacții.

Acest raport de expertiză a fost combătut prin obiecțiuni de către pârâtă, curtea respingând aceste obiecțiuni, cu motivarea arătată prin încheierea de dezbateri din 09 decembrie 2014.

Curtea a apreciat că nu poate fi luată în considerare evaluarea făcută și prin raportare la cele două tranzacții în care reclamanta însăși figurează ca parte, întrucât acestea nu sunt relevante cu privire la prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri similare, datorită condițiilor în care au fost încheiate și care le-au circumstanțiat clauzele, inclusiv referitoare la preț. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare din 11 martie 2014 este un contract încheiat cu anumite clauze speciale, anume reclamanta vinde către SC R.C.I. SRL sub rezerva anumitor condiții referitoare la obținerea unei autorizații de construire, asigurarea utilităților pe teren, dar, în mod esențial, și a hotărârii adunării generale a acționarilor prin care să se aprobe practic încheierea acestui contract, ceea ce echivalează practic unei condiții a cărei îndeplinire atârnă de voința  vânzătorului însuși.

S-a observat și clauza din contract care stabilește că transferul de proprietate are loc de la vânzător la cumpărător nu la data încheierii acestui contract, ci la data achitării diferenței de preț, diferență de preț a cărei plată este condiționată la rândul ei de cele menționate mai sus, printre care în mod esențial și aprobarea de însăși adunarea generală a acționarilor societății vânzătoare, deci curtea a constatat că în ansamblul acestor clauze transferul dreptului de proprietate nu este amânat pur și simplu până la îndeplinirea unui termen suspensiv sau a unei condiții oarecare stabilite strict obiectiv, ci a unor condiții care țin, în mare parte, de vânzător, precum și a uneia care ține în mod exclusiv de voința vânzătorului - aprobarea adunării generale a acționarilor.

S-a observat că și plata prețului este amânată până la anumite termene (iarăși nedeterminate prin contract într-o manieră obiectivă - de pildă, 50% din restul de preț se achită în 2 zile calendaristice de la data deschiderii oficiale a restaurantului care va fi edificat  pe teren, fără a se specifica o obligație în acest sens, cu un anumit termen clar, de edificare a restaurantului și de deschidere oficială a acestuia).

S-a mai remarcat și faptul că o parte din suma stabilită drept preț reprezintă de fapt TVA.

Curtea a remarcat aceste condiții speciale în care a fost încheiat acest contract, fără a se pronunța în vreun fel asupra valabilității clauzelor sale sau a consecințelor juridice ale acestor clauze, nefăcând obiectul acestui litigiu această analiză.

Pe de altă parte, curtea a considerat că este în măsură să aprecieze, în acord cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, asupra evaluării făcute în cauză și să aprecieze că acest contract, încheiat în aceste condiții speciale, nu este relevant în ce privește prețul real de tranzacționare a terenului pe piață imobiliară, aceasta și în condițiile în care diferența de preț dintre acest contract și celelalte comparabile, chiar cu indicii de corecție aplicați de experți în raport de diferitele particularități, este foarte mare, ceea ce îl duce în afara unei marje de evaluare de medie a prețurilor pe piață. De altfel, în același sens s-au exprimat și cei doi experți în opinie majoritară.

Aceeași este situația și cu antecontractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2013, care prevede același tip de clauze care condiționează încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare, anume în mod esențial obligația de aprobare a încheierii contractului de către adunarea generală a acționarilor societății promitente vânzătoare, motiv pentru care curtea a apreciat că nici această convenție nu poate fi luată în considerare la evaluare ca fiind relevantă pentru prețul cu care se vând în mod obișnuit pe piață terenuri similare.

Pentru aceste motive, curtea a avut în vedere la soluționarea apelului evaluarea făcută, în opinie majoritară, pe baza tranzacțiilor pentru terenuri comparabile, cu excluderea acestor două convenții irelevante sub aspectul prețului cu care se vând în mod obișnuit pe piață terenuri similare, această evaluare respectând condițiile legale instituite de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Curtea a înlăturat apărările pârâtei referitoare la neconcludența acestei evaluări făcute de experți la valoarea de 370 euro/ mp și solicitarea pârâtei ca instanța să decidă ea însăși, cu ignorarea acestei evaluări, o altă evaluare a terenului, pentru argumentele expuse în încheierea de dezbateri din data de 09 decembrie 2014 care au fundamentat soluția de respingere a obiecțiunilor formulate de pârâtă la raportul de expertiză.

În esență, curtea a arătat că, deși textul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 dă posibilitatea instanței de judecată să hotărască nu exclusiv pe baza raportului de evaluare, ci pe baza ansamblului probelor, coroborate, aceasta nu semnifică posibilitatea pentru instanță să se erijeze în evaluator și să decidă în mod arbitrar o anumită valoare, dincolo și eventual contrar celor rezultate din proba esențial relevantă, anume expertiza efectuată de persoanele cu pregătire specifică - experți evaluatori.

Curtea a reținut evaluarea de 370 euro/mp și a constatat că evaluarea reținută de către instanța de apel la acest moment combate evaluarea confirmată prin sentința apelată și în același timp este superioară ofertei făcute de expropriator, astfel că, ținând seama de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, luarea ei în considerare conduce la respingerea apelului reclamantei și la admiterea apelului pârâtului.

Curtea a constatat că celelalte critici dezvoltate de părți prin apelul declarat împotriva sentinței nr. 322/2008 au fost tranșate în căile de atac anterioare.

Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 a respins cererea apelantei-pârâte privind cheltuielile de judecată și a obligat-o pe apelanta-pârâtă la 100.000 lei  cheltuieli de  judecată către  apelanta-reclamantă, reduse conform art. 274 alin. (3) C.proc.civ.

Curtea a apreciat că onorariul de 264,322,12 lei achitat de către reclamantă avocatului care i-a asigurat apărarea în cauză este exagerat și nejustificat, în raport de muncă depusă de avocat și de complexitatea cauzei. Curtea a constatat că pricina prezentă nu ridică în mod fundamental probleme de complexitate deosebită, tranșându-se în mod esențial în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și în raport de evaluarea făcută de experți, fiind absolut nejustificat în raport de această complexitate și costurile obișnuite ale acestui proces acest onorariu. De aceea, în acord cu art. 38 din Legea nr. 33/1994, curtea a acordat integral reclamantei cheltuielile de judecată făcute cu onorariile experților, în raport de art. 274 alin. (2) C.proc.civ., totalizând 5.000 lei în toate ciclurile procesuale, diferența până la suma de 100.000 lei, anume 95.000 lei, reprezentând onorariu avocat, considerat de curte absolut îndestulător în raport de criteriile menționate mai sus.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pârâta CNADNR SA au declarat recurs.

Criticile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au vizat următoarele aspecte:

În mod nelegal a fost obligată CNADNR SA la 100.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994.

Obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată este greșită, în condițiile în care apelul declarat de aceasta a fost admis, iar dispozițiile arătate nu-și găsesc aplicare în cauză. Cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizează și cheltuielile judiciare efectuate în procesul de cuantificare a despăgubirilor.

CNADNR SA a criticat decizia instanței de apel, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., întrucât a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 și 27 din Legea

nr. 33/1994, art. 315 și art. 274 C.proc.civ.

Astfel, valoarea propusă de instanța de apel este viciată prin faptul că, la stabilirea valorii de circulație la data întocmirii raportului experții au utilizat, drept comparabilă, imobilul teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 2013. Însă, acest teren nu este de aceeași categorie cu terenul expropriat, care este un teren intravilan situat în zona comercială a cartierului B., în timp ce terenul din contractul de vânzare-cumpărare avut în vedere de experți face parte din zona rezidențială a cartierului B.

Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că toate comparabilele alese de specialiști, cu excepția contractului de vânzare-cumpărare menționat, confirmau justețea cuantumului despăgubirii stabilite de proprietar.

Instanța de apel a încălcat prevederile art. 315 C.proc.civ. pentru că a nesocotit dispozițiile de îndrumare din decizia civilă nr. 864/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul de a fi avute în vedere toate înscrisurile pertinente existente la dosarul cauzei.

Au fost încălcate prevederile art. 274 alin. (1) C.proc.civ. pentru că, deși instanța de apel a admis apelul CNADNR SA, nu a obligat-o pe reclamantă la 5.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariile de expertiză achitate ci, din contră, a obligat-o pe pârâtă la 100.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

S-a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 274 alin. (3) C.proc.civ., în condițiile în care suma de 95.000 lei onorariu de avocat este excesivă în raport cu activitatea efectiv prestată de avocat și în raport cu dificultatea speței.

Instanța de apel a făcut referire în mod greșit la prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994 pentru că acest act normativ nu-și găsește aplicabilitatea în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 198/2004.

Recursurile sunt întemeiate în sensul următoarelor considerente:

Ambele părți au susținut, într-o critică comună, aplicarea greșită în cauză a prevederilor art. 38 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică conform cu care, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator.

Această critică este întemeiată.

Astfel, sintagma „cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare” cuprinsă în textul enunțat și pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, este inaplicabilă în speță, pe de o parte pentru faptul că exproprierea a operat sub imperiul Legii nr. 198/2004, care trimite exclusiv la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, nu și la art. 38, iar pe de altă parte, pentru că în cheltuielile de expropriere nu pot fi incluse cele efectuate în procedura judiciară care privește doar stabilirea valorii despăgubirilor, în condițiile în care exproprierea deja operase la momentul emiterii hotărârii de consemnare a acestora.

Prin urmare, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizează și cheltuielile judiciare efectuate în procesul de cuantificare a despăgubirilor, de vreme ce nu poartă asupra transferului dreptului de proprietate cu privire la terenul expropriat, acestea fiind supuse normelor dreptului comun.

Or, în condițiile în care instanța de apel a admis apelul pârâtei și a respins apelul reclamantei, a nesocotit dispozițiile art. 274 alin. (1) C.proc.civ. făcând aplicarea art. 38 din Legea nr. 33/1994 pentru a respinge cererea apelantei-pârâte de obligare a celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Pe de altă parte, instanța nu putea face un melanj între prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și cele ale art. 274 alin. (3) C.proc.civ., cheltuielile avute în vedere de aceste două texte având regimuri juridice diferite.

Pe cale de consecință, cuantumului sumei vizate de art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu i se poate aplica dispoziția art. 274 alin. (3) C.proc.civ.

Având în vedere cele menționate, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, critica formulată în recurs întrunind cerințele art. 304 pct. 5 C.proc.civ.

Critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 va fi subsumată celor menționate în Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 prin care s-a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale.

Cum pârâta a invocat prin recurs faptul că nu s-a stabilit corect situația de fapt privitoare la terenul în litigiu, decurgând din nelămurirea categoriei de folosință căreia aparține acesta, în raport cu terenurile ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare utilizate drept comparabile, Înalta Curte a considerat că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se efectua o nouă expertiză în care aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) C.proc.civ. să se facă în considerarea celor decise de Curtea Constituțională, cu ocazia rejudecării urmând a fi soluționată și problema cheltuielilor de judecată efectuate de părți în apel.