ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6393/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 104Ap din 04 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva sentinței civile nr. 304/S/2011 și a obligat pe apelant la 800 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică este norma generală în materia exproprierilor, iar Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local este o lege specială în materia exproprierilor cu acest scop, construcții de drumuri, care derogă de la legea generală doar în ceea ce se prevede în mod expres în cuprinsul normei speciale. În acest sens, potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004 această lege specială „se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ.” În mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. și a art. 38 din Legea nr. 33/1994. Prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 nu se derogă în niciun fel de la prevederile normei generale și de la prevederile generale de procedură civilă, ci dimpotrivă, se prevede că și în această materie cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun, adică conform art. 170 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia partea care a propus proba trebuie să achite, în termen de 5 zile, suma statornicită pentru plata expertului.

Prin urmare, prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, legiuitorul a înțeles să nu facă nicio excepție de la regulile de drept comun în ceea ce privește „avansarea” cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizelor de evaluare a despăgubirilor în cadrul acțiunilor prin care se contestă cuantumul acordat pe cale necontencioasă, ori cu atât mai mult nu se derogă nici de la celelalte prevederi de drept comun în materia acordării cheltuielilor de judecată - art. 274-277 C. proc. civ. Pârâtul nu a fost de acord cu admiterea acțiunii, ci în mod constant poziția sa procesuală a fost de respingere a pretențiilor reclamantei.

În ceea ce privește art. 38 din Legea nr. 33/1994, Curtea a reținut că în mod corect prima instanță a făcut referire și la acestea deoarece această dispoziție legală se referă la faza administrativă a unei proceduri de expropriere în cadrul căreia în mod evident „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv în fața instanțelor de judecată, se suportă de expropriator.” Rațiunea acestei norme are în vedere faptul că toate procedurile, inclusiv cele în fața instanțelor de judecată, sunt ocazionate de o procedură de expropriere care reprezintă una dintre cele mai importante îngrădiri legale ale dreptului de proprietate, îngrădire pe care statul a înțeles să o limiteze în acest fel prin scutirea celor implicați de cheltuieli judiciare și extrajudiciare.

În ceea ce privește invocarea Deciziei nr. 1292/2009 a Curții Constituționale, Curtea a reținut că raționamentul ce stă la baza soluției sale nu contravine în niciun fel acestei decizii, dimpotrivă, prin decizia amintită s-a respins excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în sensul că „avansarea” cheltuielilor pentru expertize potrivit dreptului comun, de către cei ce le propun, de regulă expropriații, nu este de natură a încălca accesul la justiție. 2. Recursul 2.1. Motive Pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici: Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea art. 274 C. proc.

civ. și art. 38 din Legea nr. 33/1994. Pârâtul nu este în culpă procesuală pentru că promovarea acțiunii în constatare de către reclamantă era absolut necesară pentru ca aceasta să-și probeze calitatea de persoană îndreptățită la despăgubirea stabilită pentru expropriere. Numai în urma efectuării expertizei prin care s-a stabilit suprafața din terenul reclamantei supusă exproprierii s-a probat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri. Art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu este aplicabil în cauză, ci se aplică Legea nr. 198/2004. întrucât art. 10 din Legea nr. 198/2004 face referire la art. 170 C. proc. civ. înseamnă că onorariul de expertiză este suportat de cel care solicită efectuarea expertizei.

Instanța de apel nu a argumentat în ce măsură pârâta a căzut în pretenții față de solicitările reclamantei, nearătând în ce anume constă culpa pârâtei. 2.2. Analiza recursului Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Conform art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel. Așadar, Legea nr. 198/2004, a cărei singură incidență în cauză o invocă recurentul, face trimitere la Legea nr. 33/1994, cu care se completează în mod corespunzător. Or, potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator.

Textul impune ca expropriatorul să suporte cheltuielile efectuate în procesul de expropriere independent de vreo culpă procesuală a acestuia. Ca atare, obligația de plată a cheltuielilor este una legală. Pe de altă parte, referindu-se la „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere”, art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu face distincție asupra naturii cheltuielilor, respectiv onorarii de expertiză sau, eventual, onorarii avocațiale. Art. 18 din Legea nr. 198/2004 permite completarea acestei legi cu dispozițiile C. proc. civ. numai „în măsura în care nu prevăd altfel”. Întrucât art. 274 C. proc. civ. stabilește drept temei al obligării la plata cheltuielilor de judecată culpa procesuală „prevede altfel” decât și, deci, nu este incident în cauză.

Față de cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele de fond făcând aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale aplicabile. În consecință, recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată pentru etapa recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva deciziei civile nr. 104Ap din 04 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON către intimata-reclamantă I.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.