ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6393/2012

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 104Ap din

04 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca

nefondat apelul declarat de Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA, împotriva sentinței civile nr. 304/S/2011

și a obligat pe apelant la 800 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut că Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică este norma generală în materia

exproprierilor, iar Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local

este o lege specială în materia exproprierilor cu acest scop, construcții de

drumuri, care derogă de la legea generală doar în ceea ce se prevede în mod

expres în cuprinsul normei speciale.

În acest

sens, potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004 această lege specială „se

completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu

cele ale C. civ. și ale C. proc. civ.”

În mod corect

prima instanță a făcut aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 38

din Legea nr. 33/1994.

Prin

dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 nu se derogă în niciun

fel de la prevederile normei generale și de la prevederile generale de

procedură civilă, ci dimpotrivă, se prevede că și în această materie

cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului

despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute

la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun, adică

conform art. 170 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia partea care a propus

proba trebuie să achite, în termen de 5 zile, suma statornicită pentru plata

expertului. Prin urmare, prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr.

198/2004, legiuitorul a înțeles să nu facă nicio excepție de la regulile de

drept comun în ceea ce privește „avansarea” cheltuielilor ocazionate de

efectuarea expertizelor de evaluare a despăgubirilor în cadrul acțiunilor prin

care se contestă cuantumul acordat pe cale necontencioasă, ori cu atât mai mult

nu se derogă nici de la celelalte prevederi de drept comun în materia acordării

cheltuielilor de judecată - art. 274-277 C. proc. civ.

Pârâtul nu a

fost de acord cu admiterea acțiunii, ci în mod constant poziția sa procesuală a

fost de respingere a pretențiilor reclamantei.

În ceea ce

privește art. 38 din Legea nr. 33/1994, Curtea a reținut că în mod corect prima

instanță a făcut referire și la acestea deoarece această dispoziție legală se

referă la faza administrativă a unei proceduri de expropriere în cadrul căreia

în mod evident „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de

expropriere și retrocedare, inclusiv în fața instanțelor de judecată, se

suportă de expropriator.”

Rațiunea

acestei norme are în vedere faptul că toate procedurile, inclusiv cele în fața

instanțelor de judecată, sunt ocazionate de o procedură de expropriere care

reprezintă una dintre cele mai importante îngrădiri legale ale dreptului de

proprietate, îngrădire pe care statul a înțeles să o limiteze în acest fel prin

scutirea celor implicați de cheltuieli judiciare și extrajudiciare.

În ceea ce

privește invocarea Deciziei nr. 1292/2009 a Curții Constituționale, Curtea a

reținut că raționamentul ce stă la baza soluției sale nu contravine în niciun

fel acestei decizii, dimpotrivă, prin decizia amintită s-a respins excepția de

neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004

în sensul că „avansarea” cheltuielilor pentru expertize potrivit dreptului

comun, de către cei ce le propun, de regulă expropriații, nu este de natură a

încălca accesul la justiție.

2.1. Motive

Pârâtul

Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

Hotărârea

instanței de apel a fost dată cu încălcarea art. 274 C. proc. civ. și art. 38

din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul nu

este în culpă procesuală pentru că promovarea acțiunii în constatare de către

reclamantă era absolut necesară pentru ca aceasta să-și probeze calitatea de

persoană îndreptățită la despăgubirea stabilită pentru expropriere. Numai în

urma efectuării expertizei prin care s-a stabilit suprafața din terenul

reclamantei supusă exproprierii s-a probat calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită la despăgubiri.

Art. 38 din

Legea nr. 33/1994 nu este aplicabil în cauză, ci se aplică Legea nr. 198/2004.

întrucât art. 10 din Legea nr. 198/2004 face referire la art. 170 C. proc. civ.

înseamnă că onorariul de expertiză este suportat de cel care solicită

efectuarea expertizei.

Instanța de

apel nu a argumentat în ce măsură pârâta a căzut în pretenții față de

solicitările reclamantei, nearătând în ce anume constă culpa pârâtei.

2.2. Analiza

recursului

Recursul nu

este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Conform art.

18 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile prezentei legi se completează în mod

corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ.

și ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel.

Așadar, Legea

nr. 198/2004, a cărei singură incidență în cauză o invocă recurentul, face

trimitere la Legea nr. 33/1994, cu care se completează în mod corespunzător.

Or, potrivit

art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea

procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor

judecătorești, se suportă de expropriator.

Textul impune

ca expropriatorul să suporte cheltuielile efectuate în procesul de expropriere

independent de vreo culpă procesuală a acestuia. Ca atare, obligația de plată a

cheltuielilor este una legală.

Pe de altă

parte, referindu-se la „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea

procedurilor de expropriere”, art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu face distincție

asupra naturii cheltuielilor, respectiv onorarii de expertiză sau, eventual,

onorarii avocațiale.

Art. 18 din

Legea nr. 198/2004 permite completarea acestei legi cu dispozițiile C. proc.

civ. numai „în măsura în care nu prevăd altfel”. Întrucât art. 274 C. proc.

civ. stabilește drept temei al obligării la plata cheltuielilor de judecată

culpa procesuală „prevede altfel” decât și, deci, nu este incident în cauză.

Față de cele

mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanțele de fond făcând aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale aplicabile.

În

consecință, recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată

pentru etapa recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva deciziei civile nr.

104Ap din 04 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă

recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON către

intimata-reclamantă I.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 octombrie 2012.